Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 110/2020

HOTĂRÂRE
21.01.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 110/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de asistență judiciară internațională înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 8 iulie 2019 sub nr. x/2019, Judecătoria Mödling (Austria) a solicitat comunicarea de acte judiciare (citație, cerere de chemare în judecată, înscrisuri) către pârâta A., cu domiciliul în București, în temeiul art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Prin Sentința nr. 6.001 din 19 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că în urma verificării pârâtei în baza de date DEPAMB - Evidență Persoane (verificare după data nașterii, prenume și locul nașterii) a rezultat că pârâta poartă numele de familie B. și că din anul 2014 figurează cu domiciliul în județul Gorj, astfel că, față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu în vederea îndeplinirii comisiei rogatorii internaționale având ca obiect "comunicare acte judiciare" Prin Încheierea nr. 7.459 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea Judecătoriei Modling se prevede că partea pârâtă se numește A. și are adresa de comunicare în București. Se arată că Judecătoria sectorului 6 a emis citație către această adresă unde, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (8) C. proc. civ., agentul constatator a lăsat actele în cutia poștală. Agentul a procedat de această manieră fără a face mențiuni cum că destinatarul este necunoscut sau mutat de la domiciliu.

Cu toate acestea, Judecătoria sectorului 6 a constatat lipsă de procedură și a procedat la efectuarea de verificări la DEBABD - Evidență Persoane, unde, pe baza locului de naștere și a zilei nașterii a fost identificată A., cu domiciliul activ din 22 mai 2014 în Târgu Jiu, județul Gorj și, în raport de acest domiciliu, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Se arată că Judecătoria Târgu Jiu a procedat la citarea lui A. la adresa indicată, unde apare ca fiind destinatar mutat . Instanța a repetat procedură de citare prin agent procedural, acesta menționând că la adresa indicată destinatarul este necunoscut.

Văzând aceste aspecte, instanța a reținut că, potrivit mențiunilor din procesul-verbal al Judecătoriei Modling căsătoria părților a avut loc la data de 25.11.2017, astfel că numele destinatarului nu este B. ci A. Având în vedere că Judecătoria Modling a indicat expres numele pârâtei și adresa unde să i se transmită actele, că la adresa din București nu figurează ca fiind destinatar mutat sau necunoscut, instanța a reținut că aparține Judecătoriei sectorului 6 competența de a soluționa prezenta cauză. Se arată că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1.393/2007, notificarea sau comunicarea se realizează potrivit legislației statului membru de destinație. Văzând dispozițiile C. proc.

civ., lipsa de procedură cu A. la domiciliul indicat în Târgu Jiu, dar și indicarea expresă a locului de citare de către statul solicitant, instanța a apreciat că revine Judecătoriei sectorului 6 București competența în soluționarea prezentei cauze. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de asistență judiciară internațională Judecătoria Mödling (Austria) a solicitat comunicarea de acte judiciare (citație, cerere de chemare în judecată, înscrisuri) către pârâta A., domiciliată în București, în temeiul art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Potrivit prevederilor alin. (2) din art. 1 intitulat "Domeniul de aplicare" din regulamentul anterior menționat: "Prezentul regulament nu se aplică în cazul în care nu este cunoscută adresa persoanei căreia se notifică sau comunică actul". Față de dispozițiile anterior menționate, cum numai în situația în care se cunoaște adresa persoanei căreia urmează să-i fie comunicate actele se declanșează procedura comisiei rogatorii, premisa este că adresa pârâtei A. este cea cunoscută și indicată de Judecătoria Mödling, anume cea din București. Având în vedere cererea de asistență judiciară internațională formulată, Judecătoria sectorului 6 București a fost abilitată să comunice actele la adresa indicată, efectuarea altor demersuri depășind limitele procedurii de comunicare a actelor prin comisie rogatorie.

În consecință, luând în considerare că prin actul de sesizare instanța este învestită să realizeze comunicarea actelor la o adresă determinată de Judecătoria Mödling, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în a cărei rază teritorială se află adresa indicată a destinatarului actelor de procedură pentru care a fost realizată comisia rogatorie, anume a pârâtei A.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2020. GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2432/2019
teritorială a Judecătoriei Sector 1 București. Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 5400/28.08.2019 a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționa
ÎCCJ 2020-10-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2020
Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2020, formulată de contestatoarea A. (Luxembourg) S.A., aceasta
ÎCCJ 2020-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2020
Ședința publică din data de 24 septembrie 2020 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 noiembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția civilă, petenta Societat
ÎCCJ 2019-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2019
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani sub nr. x/2019, la data de 08.08.2019, Biroul executorului j
ÎCCJ 2020-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 86/2020
. 107 din C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub același număr de dosar. Prin sentința civilă nr. 8848/2019 din 13 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă