ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1099/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pîrîtul Primarul Comunei Cogealac să se dispună obligarea acestuia la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 1000000 euro reprezentînd daune interese pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor legale.

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța: Prin sentința civilă nr. 173 din 23 ianuarie 2019, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților B. și C.. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comuna Cogealac prin primar, ca nefondată. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac prin Primar și Primarul Comunei Cogealac, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța: Prin decizia civilă nr. 168/C din 18 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a fost admisă excepția tardivității. A fost respins, ca tardiv, apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 90-95, art. 100, art. 98 și art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a clarificat în considerentele deciziei recurate nici temeiul normativ și nici împrejurările de fapt care ar legitima concluzia că sentința apelată ar fi fost comunicată la 7 februarie 2019 și nici nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de reclamantă în acest sens în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar. Apreciază că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, sentința apelată, expediată prin Poșta Română, nu a fost comunicată în mod legal în data de 7 februarie 2019, având în vedere că exemplarul expediat de Tribunalul Constanța a fost returnat în materialitatea lui la dosarul cauzei însoțit de un înscris intitulat "comunicare" pe care apare mențiunea olografă "destinatar mutat de la adresă - nu se permite afișarea". Art. 90-95 C. proc. civ. stabilesc modalitatea de îndeplinire a comunicării actelor de procedura, iar art. 100 C. proc. civ. stabilește condițiile în care se atestă îndeplinirea comunicării actelor de procedură - forma și conținutul procesului-verbal pe care agentul procedural este obligat să îl încheie. Or, la dosar nu există un astfel de proces-verbal care să ateste comunicarea sentinței la 7 februarie 2019 și care să îndeplinească exigențele art. 100 C. proc. civ., astfel încât apreciază că actul procedural nu a fost comunicat reclamantei în niciuna dintre modalitățile reglementate de art. 90-95 C. proc. civ. - nu a fost comunicat nici prin înmânare destinatarului și nici prin afișare. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că mențiunile făcute în cuprinsul procesului-verbal de persoana însărcinată cu comunicarea hotărârii de fond demonstrează fără echivoc faptul că la 7 februarie 2019 nu s-a efectuat o comunicare legală către reclamantă. Astfel, actul de procedura nu a fost înmânat reprezentantului convențional și nici nu a fost afișat în condițiile art. 92 1 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre situațiile de excepție reglementate limitativ de textul de lege (refuzul primirii citației sau lipsa oricărei persoane de la sediul societății) nu au fost incidente în cauză. În plus, din cuprinsul procesului-verbal lipsește numele celui care a încheiat acest act - element impus de art. 100 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevăzut sub sancțiunea nulității, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., vătămarea fiind prezumată. Lipsește, de asemenea, numele celui căruia i s-a făcut comunicarea sau locul unde s-a făcut afișarea - elemente impuse de art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prevăzute sub sancțiunea nulității. Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 251 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu a prezentat motivele de fapt și de drept și a omis complet a analiza apărările reclamantei, în sensul că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., considerent pentru care actul procedural întocmit la 7 februarie 2019 nu putea constitui punct de plecare în curgerea termenului de apel, făcând astfel o greșită aplicare a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Revenind la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că prevederile acestui text de lege nu sunt aplicabile în etapa comunicării hotărârii judecătorești, astfel cum în mod greșit ar fi apreciat instanța de apel. Depunerea adresei de modificare a sediului și dovada schimbării adresei se circumscriu noțiunii de administrare de probe, or, C. proc. civ. interzice administrarea de probe în etapa subsecventă închiderii dezbaterilor. Concluzionând, în aprecierea recurentei-reclamante comunicarea realizată la 7 februarie 2019 nu a avut aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de apel, având în vedere că, astfel cum rezultă din procesul-verbal, ea nu s-a putut realiza în niciuna dintre modalitățile permise de lege. În finalul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă formulează critici cu privire la neregularitatea procedurii de comunicare la domiciliul procesual ales, având în vedere că nu a fost indicată expres persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, astfel cum impuneau dispozițiile art. 93 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: La 28 mai 2020 intimații-pârâți Primarul Comunei Cogealac și Comuna Cogealac prin primar au depus la dosar întâmpinare, în termen legal, comunicată, solicitând respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimații-pârâți în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, se constată că decizia recurată a fost comunicată reclamantei S.C. A. S.R.L. la sediul ales din București, Calea x, la data de 11 februarie 2020, iar cererea de recurs a fost depusă prin poștă la 25 februarie 2020 (plic dosarul Înaltei Curți). Se reține că recursul a fost depus în interiorul termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut pentru declararea căii de atac (termen care se împlinea la data de 27 februarie 2020 - ultima zi a termenului de recurs). Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția tardivității recursului invocată de intimații-pârâți. Cu privire la primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., reținând că apelanta-reclamantă nu a adus la cunoștința tribunalului schimbarea sediului procesual ales până la comunicarea hotărârii, cu atât mai mult cu cât avea posibilitatea de a cunoaște soluția pronunțată de instanța de fond (a fost reprezentată de apărători la termenul din 9 ianuarie 2019 - termen la care tribunalul a rămas în pronunțare). În speță, se impun următoarele precizări cu privire la succesiunea faptică din dosar: - La 9 ianuarie 2019 Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare pe fondul litigiului, amânând pronunțarea la 16 ianuarie 2019, și apoi la 23 ianuarie 2019, când a pronunțat sentința nr. 173; - La 4 februarie 2019, după redactarea hotărârii, au fost emise comunicările către părți (astfel cum reiese din mențiunea olografă existentă pe originalul sentinței - dosarul tribunalului); - La 7 februarie 2019 comunicarea sentinței a ajuns la sediul ales al reclamantei, de unde s-a întors cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă"; - La 7 martie 2019, prin fax, societatea de avocatură D., prin avocat E., apărătorul reclamantei, a precizat că societatea de avocatură și-a schimbat sediul, iar noul sediu ales al reclamantei S.C. Tomis S.R.L. este la noul său sediu - din Calea x, București. La aceeași dată (7 martie 2019), apărătoarea aceleiași persoane juridice S.C. Tomis S.R.L., avocat F., a depus la dosar un înscris prin care a solicitat comunicarea hotărârii judecătorești, motivat de faptul că sentința nu a fost comunicată părții; - La termenul din 2 octombrie 2019 instanța de apel a invocat din oficiu excepția tardivității declarării apelului și a amânat cauza pentru a se comunica întâmpinarea depusă la dosar și pentru ca părțile să își formuleze apărările în legătură cu chestiunea tardivității; - La 23 octombrie 2019 apelanta-reclamantă S.C. Tomis S.R.L., prin avocat F., a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora a precizat că apelul nu este tardiv declarat întrucât la 7 februarie 2019 nu s-a efectuat o comunicare legală a sentinței, atașând în dovedire decizia nr. 380 din 12 februarie 2019 a Consiliului Baroului București prin care, începând cu data de 1 februarie 2019, se aprobă schimbarea sediului profesional al societății avocațiale. Or, în contextul anterior evidențiat, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că reclamanta avea obligația să ia măsurile procesuale necesare primirii corespondenței sale judiciare, sens în care trebuia să aducă la cunoștința instanței schimbarea sediului ales imediat ce această modificare a avut loc, în timp util, până la comunicarea actului de procedură, în speță, până la comunicarea sentinței pronunțate de instanța de fond. Cum reclamanta a adus la cunoștința instanței existența unei alte adrese pentru comunicarea actelor de procedură la mai bine de 1 lună de la schimbarea sediului procesual ales și după ce procedura de comunicare fusese îndeplinită la vechiul său sediu, se constată că procedura de comunicare a sentinței la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 98 C. proc. civ. Totodată, trebuie făcută distincția între schimbarea sediului procesual ales al reclamantei (sediu indicat de parte în cuprinsul actelor procedurale depuse la dosar) și schimbarea adresei sediului persoanei care reprezintă partea în proces și la care a fost ales sediul reclamantei. Faptul că societatea avocațială la care partea (persoana juridică) își alesese sediul și-a schimbat sediul profesional între momentul pronunțării hotărârii și etapa comunicării nu justifică întârzierea părții în a-și îndeplini obligația procesuală de a aduce la cunoștința instanței schimbarea sediului său procesual ales. Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesați să depună orice diligență pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) și că autoritățile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenței trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007). Indiferent de momentul procesual sau etapa procesuală (în primă instanță sau în căile de atac) la care intervine schimbarea domiciliului/sediului, partea are obligația încunoștințării instanței despre schimbarea locului citării/al comunicării actelor procedurale, în caz contrar intervine sancțiunea prevăzută de art. 98 C. proc. civ. - "sub pedeapsa neluării ei în seamă". Așadar, în cazul în care partea nu aduce la cunoștința instanței noua adresă, procedura de citare/comunicare este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare. Or, în speță, schimbarea sediului procesual ales (astfel cum prevăd dispozițiile art. 98 C. proc. civ.) a fost adusă la cunoștința instanței la 7 martie 2019, ulterior comunicării sentinței, astfel încât, indiferent de considerentele care au determinat partea să întârzie a anunța schimbarea sediului ales, nu se poate reține că procedura de comunicare nu ar fi fost procedural îndeplinită, pentru motivele prezentate de recurenta-reclamantă. Nu se poate juridic justifica explicația dată de recurenta-reclamantă sintagmei "în timpul judecății", în sensul că prevederile art. 98 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în etapa comunicării hotărârii judecătorești, și nici interpretarea că depunerea adresei de modificare a sediului și dovada schimbării adresei se circumscrie noțiunii de "administrare de probe". Etapa judecății se finalizează odată cu pronunțarea hotărârii irevocabile, iar actul procedural prin care se aduce la cunoștința instanței schimbarea domiciliului/sediului este prevăzut de însuși textul de lege - "prin petiție la dosar", astfel încât nu se poate interpreta că ar fi vorba despre administrarea unui probatoriu. Pentru considerentele prezentate, criticile vizând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca fiind nefondate, Înalta Curte constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 98 C. proc. civ. Referitor la criticile cu privire la neregularitatea procedurii de comunicare la domiciliul procesual ales, având în vedere că nu a fost indicată expres persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, astfel cum impuneau dispozițiile art. 93 C. proc. civ., se constată că o atare critică este formulată omisso medio. Deși întreaga procedură cu partea s-a desfășurat prin comunicarea actelor procedurale la sediul astfel ales, acest aspect nu a fost invocat și dezvoltat în apel (fiind doar redat textul de lege în cuprinsul notelor scrise depuse de reclamantă în fața curții de apel), astfel încât nu făcut obiectul analizei instanței de apel, critica fiind invocată direct în etapa procesuală a recursului, considerent pentru care nu poate fi supusă analizei în actualul stadiu procesual. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., examinând actele și lucrările dosarului, se constată că atât în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar, cât și în cadrul dezbaterilor verbale, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii din 11 decembrie 2019 de amânare a pronunțării, apărătorii reclamantei au invocat existența unui viciu al procedurii de comunicare, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 100 C. proc. civ. prevăzute sub sancțiunea nulității - faptul că din cuprinsul procesului-verbal de comunicare a sentinței lipsește numele celui care a încheiat acest act - element impus de art. 100 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevăzut sub sancțiunea nulității, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) ultima teză C. proc. civ. Se constată că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns apărărilor reclamantei în sensul că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., astfel încât actul procedural întocmit la 7 februarie 2019 nu ar putea constitui punct de plecare în curgerea termenului de apel. Nepronunțarea instanței de apel asupra apărărilor formulate de reclamantă pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei, iar vătămarea produsă părților nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei recurate, ca o condiție necesară a respectării dreptului la un proces echitabil. Instanța de apel urmează a analiza în ce măsură procesul-verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea actului de procedură îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C. proc. civ. - dacă dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond, respectiv procesul-verbal de înmânare, este sau nu lovit de nulitate. Se va analiza, de asemenea, dacă mențiunile din cuprinsul procesului-verbal existent la dosarul tribunalului sunt corespunzătoare situației cu care s-a confruntat agentul instrumentator la adresa indicată pentru comunicare, în funcție de care se va aprecia legalitatea actului de procedură săvârșit în aceste condiții. După ce va examina legalitatea procedurii comunicării hotărârii în raport de prevederile art. 100 C. proc. civ., instanța urmează a aprecia dacă, în conformitate cu dispozițiile art. 102 C. proc. civ., comunicarea astfel efectuată ar putea constitui punct de plecare în curgerea termenului de apel, respectiv de la ce moment termenul de apel a început să curgă. Pentru considerentele prezentate, constatând că sunt întemeiate criticile reclamantei legate de nepronunțarea instanței de apel asupra apărărilor sale referitoare la faptul că procesul-verbal de comunicare nu ar îndeplini condițiile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., urmează a admite recursul și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și art. 315 C. proc. civ., a casa hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,