Decizia nr. 1053/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei La 11 iulie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2017*, cererea de recurs formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Prin încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La 4 februarie 2020, prin poșta electronică, contestatoarea A. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei. Prin cererea de repunere pe rol, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 244 1 din C. proc. civ. de la 1865. Ulterior, la 2 martie 2020, petenta a depus, prin poșta electronică, precizări la cererea de sesizare a Curții Constituționale, susținând că excepția de neconstituționalitate invocată vizează atât prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ. Petenta s-a referit la pct. 4 din cererea de repunere pe rol, prin care a făcut trimitere la dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., precum și la norma corespunzătoare a acestui text de lege de la momentul adoptării Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010. De asemenea, a susținut că cererea nu se limitează doar la dispozițiile din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, ci la "toate prevederile cuprinse în tot istoricul necesar al devenirii acestor dispoziții".

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin încheierea din 3 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2017 al aceleiași instanțe. Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că prevederile a căror neconstituționalitate se invocă, anume art. 411 alin. (1) pct. 2 și art. 414 alin. (1) C. proc. civ., nu au legătură cu soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei, acesteia fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 415 C. proc. civ., care reglementează reluarea judecării procesului în situația suspendării judecății. Instanța mai a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei legături între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă și soluționarea cererii de repunere pe rol, petenta neindicând în ce constă această pretinsă legătură. Totodată, Înalta Curte a apreciat că soluția ce vizează neconstituționalitatea unor texte de lege nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A.. Calea de atac a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului C8 noul C. proc. civ. În susținerea căii de atac, recurenta a arătat că, prin soluția adoptată, instanța a ignorat argumentele formulate în susținerea sesizării Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Apărările formulate în recurs La 29 mai 2020, intimatul Biroul Notarului Public B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de recurentă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care partea a înțeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești". Potrivit dezlegărilor aceleiași decizii "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală"; "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții". Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia. Din modalitatea de redactare a dispozițiilor citate rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina. Referitor la normele legale cu privire la care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate prin cererea de repunere pe rol și prin precizarea depusă ulterior, Înalta Curte constată că acestea nu au legătură cu dispozițiile legale referitoare la cererea de repunere pe rol, astfel cum corect s-a reținut și prin încheierea care face obiectul prezentului recurs. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată prin cererea de repunere pe rol, cu referire la dispozițiile art. 244 1 din vechiul C. proc. civ., respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 414 alin. (1) C. proc. civ., precum și a normei corespunzătoare a acestui din urmă text de lege de la momentul adoptării Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Aceasta, în condițiile în care, prin încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, întrucât a constatat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nici nu a cerut judecata în lipsă. Ca atare, în cauză, învestind instanța de judecată cu o cerere de repunere pe rol, recurenta nu a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 415 C. proc. civ., pct. 1 alin. (1) al acestui articol, dispoziții care stabilesc condițiile în care poate fi reluată judecata cauzei suspendate conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din acest act normativ, anume prin "cererea de redeschidere făcută de una dintre părți" Astfel, excepția susținută de recurentă a vizat dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum și ale art. 414 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile cererii de suspendare a judecării cauzei pentru lipsa părților, respectiv hotârării asupra suspendării judecării procesului și căi de atac împotriva acesteia, iar nu normele legale care guvernează cererea de repunere pe rol în cuprinsul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, respectiv existența legăturii dintre excepție și cererea dedusă judecății. Cât privește pretinsa neconstituționalitate a art. 244 1 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține că instanța de contencios constituțional, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare". În acest sens, Înalta Curte constată că dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 au fost înlocuite cu cele ale C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013. De altfel, în ceea ce privește normele de procedură incidente în cauză în raport de data formulării cererii de chemare în judecată în litigiul care face obiectul dosarului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, anume 16 martie 2017, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisiblitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar C., împotriva încheierii din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017. PENTRU ACESTE MOTIVE,