ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5180/2020

Prin sentința civilă nr. 93 din 7 februarie 2019, Tribunalul Suceava a admis acțiunea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și a obligat pârâtul să stabilească și să plătească reclamantului diferențele salariale de natura salariului de merit, rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2004, calculate la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcțiile similare existente în cadrul instituției, începând cu data de 25.10.2015 și până la data de 24.12.2016, actualizate cu indicele de inflație, la care se va calcula și dobânda legală de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective. Împotriva acestei sentințe, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05.03.2019, solicitând casarea hotărârii și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2019 vizând sesizarea Curții de Apel Bacău pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind: 1. Identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016, precum și de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, cu modificările și completările ulterioare în raport de termenii specifici folosiți de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziții se aplică și personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în condițiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază. 2. Dacă noțiunea de "salariu de bază", atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la toate categoriile de drepturi salariale, respectiv salariu de bază, solda funcției de bază, salariul funcției de bază și indemnizația de încadrare. La data de 13 noiembrie 2019, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de repunere pe rol, motivând că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 64 din 11 noiembrie 2019.

Prin încheierea de ședință din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de repunere pe rol, apreciind că modul de soluționare a sesizării Înaltei Curți prezintă relevanță în cauză inclusiv sub aspectul considerentelor ce vor fi evidențiate în decizia pronunțată, suspendarea cauzei dispunându-se până la publicarea Deciziei nr. 51 din 11 noiembrie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2020, intimatul-reclamant A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 03.02.2020, solicitând admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol, motivând că Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 30 ianuarie 2020. Ulterior, intimatul-reclamant a depus și cerere de renunțare la recursul formulat împotriva încheierii menționate, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 04.02.2020.

Cererea de recurs și cererea de renunțare au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2020. Având în vedere cererea de renunțare formulată de recurent, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului de renunțare la judecata recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,