ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1035/2020

Ședința publică din data de 03 iunie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 12 august 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 663/AP din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 3 septembrie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspectele esențiale fiind omise, precum și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor cuprinse în art. 340 lit. g) C. civ., potrivit căruia nu sunt bunuri comune, ci proprii ale fiecărui soț, bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestuia.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut contribuția fostei soții la realizarea lucrărilor, acestea fiind realizate numai de reclamant, iar, în cauză, nu s-a formulat cerere reconvențională pentru calificarea lucrărilor realizate, care au schimbat radical structura și starea apartamentelor, ca fiind comune.

De asemenea, a învederat că, în mod greșit, instanțele au valorificat răspunsul la interogatoriu al fostei soții, B., dat în dosarul de partaj, în calea de atac a apelului, în sensul că aceasta și cu reclamantul au renovat, împreună, apartamentele 7 și 8.

A mai arătat recurentul că și după despărțirea în fapt (în anul 2009) a efectuat ample lucrări, prin care cele două apartamente au fost complet schimbate, lucrări pe care le-a detaliat în cuprinsul cererii de recurs.

Conchizând, recurentul-reclamant a susținut că cererea sa de chemare în judecată trebuia admisă astfel cum a fost formulată, în raport cu concluziile expertizei, iar nu doar pentru 1/2 din valoare, deoarece lucrările au fost efectuate din veniturile sale, multe dintre cheltuieli fiind acoperite printr-un împrumut contractat după divorț, sens în care a anexat cererii de recurs contractul de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat la BNP C., sub nr. x/26.09.2012.

Recurentul-reclamant a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3987 RON, potrivit chitanței seria x/2016 nr. x din 6 august 2019, eliberată de Direcția Fiscală Brașov, solicitând, totodată, restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus.

În termen legal, recurentul-pârât D. a depus întâmpinare și recurs incident, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamant, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin recursul incident, încadrat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de apel nu a făcut o analiză, în fapt, a motivelor invocate sau o aplicare a normelor de drept drept substanțial, fiind nerespectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A mai arătat recurentul-pârât că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că nu au fost dovedite susținerile sale cu privire la faptul că materialele și lucrările de îmbunătățire, aduse celor două apartamente, au fost achiziționate și edificate din fondurile S.C. E., în perioada când singurul asociat a fost defuncta B., iar recurentul-reclamant nu a avut nicio contribuție.

Astfel, instanța de apel a reținut că veniturile din PFA A., cele din vânzarea unui bun propriu sau cele din cazarea turiștilor nu au fost dovedite, existând astfel o contrarietate între dispozitivul hotărârii de admitere a apelului și considerentele cu privire la dreptul de creanță al reclamantului.

Recurentul-pârât a mai arătat că expertiza efectuată în cauză nu dovedește decât existența lucrărilor, potrivit art. 330 C. proc. civ., nu și persoana care le-a efectuat sau sursele de finanțare, care rămân atributul exclusiv al instanței.

Recurentul a învederat că a invocat starea de coproprietate asupra podului și mansardei, având o cotă de 9/24, fiind și alți coproprietari care nu au fost chemați în judecată, aspect cu privire la care instanța de apel nu a făcut nicio referire.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că au fost nesocotite normele de drept material în materia coproprietății, în cauză, fiind aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864, întrucât lucrările au fost efectuate sub imperiul acestui cod.

Referitor la obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor efectuate cu mansarda, a arătat că ar putea fi obligat cel mult la plata a jumătate din cota sa de 9/24, întrucât nu este proprietar exclusiv asupra podului, precum și pentru că a existat o contribuție egală la achiziționarea materialelor și efectuarea îmbunătățirilor de către reclamant și antecesoarea sa.

Conchizând, a arătat că starea de fapt a fost greșit reținută de către instanță, iar fără o motivare în drept, a fost dată o soluție nelegală, fiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 11 noiembrie 2019, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea recurentului-pârât, prin care a arătat că excepția nulității recursului, invocată de pârât prin întâmpinare, este nefondată, ca de altfel, și celelate susțineri din cuprinsul întâmpinării, iar la 15 noiembrie 2019, reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâtului, învederând că recursul incident este nefondat, iar susținerile acestuia nu sunt dovedite.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului, recursurile sunt legal timbrate, sunt formulate în termen legal și îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) și e) C. proc. civ.

S-a mai reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursurilor și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant și de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că recurentul-pârât a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamant; de asemenea, s-a reținut că instanța va dispune și asupra incidenței dispozițiilor art. 491 coroborate cu cele ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat reclamantului la 6 februarie 2020 și pârâtului la 4 februarie 2020.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând admisibilitatea recursului declarat de reclamantul A., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de pârâtul D. și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 663/AP din 20 mai 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis, în parte, apelul formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 108/S/25 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul D. să plătească reclamantului A. suma de 144.100 RON, reprezentând parte din costul lucrărilor efectuate la apartamentele 7 și 8 din imobilul situat în Brașov, str. x; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins apelul formulat de apelantul-pârât D. împotriva aceleiași sentințe și a obligat pe intimatul D. să plătească apelantului A. suma de 3.608,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale efectuate în apel.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 340 lit. g) C. civ., potrivit cărora nu sunt bunuri comune, ci proprii ale fiecărui soț, bunurile, sumele de bani sau orice valoare care înlocuiește un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestuia.

Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 340 lit. g) C. civ., acesta nu a dezvoltat, în concret, critici prin care să pună în discuție modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat această normă legală.

Prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că susținerile reclamantului potrivit cărora lucrările au fost realizate exclusiv din banii acestuia, obținuți din PFA A., din vânzarea unui apartament bun propriu, precum și din venituri obținute din cazarea turiștilor, nu au fost probate, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

În acest sens, Înalta Curte arată că prin criticile formulate recurentul-reclamant nu a combătut raționamentul instanței de apel, iar simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pur formal și vizează, de fapt, nemulțumirea părții cu privire la modalitatea de interpretare și apreciere a probelor de către instanța de apel, aspecte care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, în mod greșit, prin hotărârea recurată s-a reținut contribuția fostei soții la realizarea lucrărilor, deși acestea au fost efectuate numai de reclamant, acest fapt fiind recunoscut de fosta sa soție în timpul litigiilor dintre ei, iar în cauză nu s-a formulat cerere reconvențională pentru calificarea lucrărilor ca fiind comune.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant sunt critici care vizează netemeinicia deciziei atacate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs, acesta prezentând pe larg situația de fapt a litigiului și indicând formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept; în acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere că reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate ale deciziei atacate, toate susținerile acestuia subsumate motivelor de casare anterior menționate vizând, în realitate, aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

În ceea ce privește solicitarea recurentului-reclamant de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în plus, Înalta Curte constată că reclamantul a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3987 RON, potrivit chitanței seria x/2016 nr. x din 6 august 2019, eliberată de Direcția Fiscală Brașov.

Prin rezoluția de primire din 13 septembrie 2019, completul de judecată a stabilit că taxa judiciară de timbru stabilită pentru judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant este în cuantum de 1318,50 RON, calculată în temeiul art. 3 lit. e) coroborat cu art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar recurentul-reclamant a achitat suma de 3987 RON, solicitând prin cererea de recurs restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal."

Înalta Curte, constatând că, în cauză, recurentul-reclamant a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru suma de 3987 RON, mai mult decât cuantumul legal stabilit de către completul de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, urmează a dispune restituirea către recurentul-reclamant A. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 2668,50 RON.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurentul-pârât D., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul incident și recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 și art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile".

Dispozițiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că:

"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

În consecință, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport de soluția dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurentul D. rămâne fără efect și, în consecință, urmează a fi anulat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul principal declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 663/AP din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 663/AP din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2668,50 RON, potrivit art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2020.