ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 858/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 21 mai 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 557/AP din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 14 iunie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, neîncadrată în drept, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinței nr. 252/S din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov și a deciziei nr. 557/AP din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, învederând că hotărârile sunt nelegale și netemeinice, întrucât cele două instanțe "nu au motivat ceea ce s-a întâmplat din 2010-2013 până la apariția Legii nr. 165/2013 și nici de ce cei însărcinați au refuzat să pună în aplicare sentința civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 177/R/2011".

În continuare, recurentul-reclamant a prezentat situația de fapt a litigiului și nemulțumirile sale cu privire la derularea procesului, fără a aduce, în concret, critici de nelegalitate hotărârii atacate, care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, întrucât nu a indicat temeiurile de drept pe care se sprijină, iar prin motivele invocate, reclamantul a adus acuzații autorităților chemate în judecată și judecătorilor care au instrumentat dosarele anterioare, invocând aspecte care nu au legătură cu cauza.

Conchizând, intimata a arătat că, față de modul de formulare a cererii, recursul reclamantului este "nul sau inadmisibil", solicitând respingerea acestuia.

Totodată, în cuprinsul întâmpinării intimata-pârâtă a formulat recurs incident, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul principal, să fie admis și recursul incident, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În principal, recurenta-pârâtă a învederat că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român nu a fost motivată nici la fond și nici în apel, iar instanța a apreciat greșit normele de drept material prevăzute de Legea nr. 165/2013, care nu prevăd nicio obligație în sarcina Statului Român, astfel că nu se justifică calitatea procesuală pasivă a Statului în litigii care au ca temei Legea nr. 165/2013.

În continuare, a arătat că atribuțiile Ministerului Finațelor Publice, în procesul reglementat de Legea nr. 165/2013, sunt cele stabilite la art. 31, respectiv art. 41 din lege, și anume de punere în plată a deciziei de compensare, prin care s-a stabilit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților punctajul persoanei îndreptățite; or, în cauză, în cazul recurentului nu a fost emisă nicio decizie de compensare, astfel că nici opțiunea pentru plata în numerar, de către Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi pusă în discuție.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai învederat că instanța de apel a reținut calitatea procesuală pasivă a Statului în raport de pretențiile derivate din răspunderea civilă delictuală, în timp ce acțiunea a fost calificată atât la fond, cât și în apel, ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, ceea ce reprezintă o motivare contradictorie.

Conchizând, a solicitat admiterea recursului incident, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

La 31 iulie 2019, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ghimbav, prin primar, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

La 5 august 2019, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Ghimbav, prin primar, a depus răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea recursului incident formulat de aceasta, cu cheltuieli de judecată.

La data de 7 august 2019, intimata-pârâtă Comisia județeană Brașov de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea sau respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului, recursul principal este legal timbrat, iar recursul incident este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recursurile sunt formulate în termen legal și îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) și e) C. proc. civ.

Totodată, raportorul a opinat, că în ceea ce privește recursul principal, recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

S-a mai reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursurilor și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și asupra incidenței dispozițiilor art. 491 coroborate cu cele ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ. în măsura în care completul de filtru va aprecia că fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată se subsumează dispozițiilor Legii nr. 165/2013, instanța va dispune cu privire la admisibilitatea căii de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele x, respectiv dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 28 ianuarie 2020, respectiv la 19 februarie 2020, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care prezentat situația de fapt a litigiului.

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Ghimbav, prin Primar, a depus note scrise la data de 4 februarie 2020, solicitând respingerea recursurilor, ca inadmisibile, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 12 mai 2017, sub nr. x/2017, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Instituția Prefectului Județul Brașov, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ghimbav, a solicitat instanței obligarea autorităților pârâte la restituirea suprafeței de 46.000 mp, reprezentând teren categoria I, casă, șură, respectiv la restituirea bunului imobil teren în suprafață de 3100 mp, conform procesului-verbal nr. x/25 iulie 1945 și sentinței civile nr. 11579/2010, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2009.

Ulterior, la data de 15 ianuarie 2018, reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că a arătat că solicită recuperarea prejudiciului în cuantum de 900.000 Euro, care i-a fost cauzat prin nerestituirea unor bunuri preluate într-o manieră ilegală, despăgubiri pretinse de la Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 3928 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că acțiunea în acordarea unor despăgubiri pentru bunuri în privința cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate privată pe cale judiciară, astfel cum a fost promovată și precizată de reclamantul A., este una patrimonială, având caracter evaluabil în bani, prin intermediul căreia se tinde la recunoașterea unui drept privind repararea unui prejudiciu.

Cu toate că, inițial, reclamantul a solicitat obligarea celor patru autorități pârâte la restituirea în natură a unor bunuri imobile, în privința cărora i-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform sentinței civile nr. 11579 din 08 octombrie 2010, pronunțată de către Judecătoria Brașov în soluționarea dosarului civil nr. x/2009, iar, în subsidiar, a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la achitarea unor despăgubiri în valoare de 900.000 Euro, ulterior, pe durata procedurilor, reclamantul A. și-a reformulat pretențiile deduse analizei, solicitând acordarea unor despăgubiri în valoare de 900.000 Euro, pentru lipsa de folosință asupra terenurilor care au fost preluate în mod abuziv din proprietatea antecesorilor săi în perioada regimului comunist.

Concluzionând, această instanță a reținut că, întrucât acțiunea supusă analizei este evaluabilă în bani, competența de soluționarea cauzei se determină în funcție de valoarea obiectului cererii, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar, în cauză, competența materială aparține Tribunalului Brașov.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentința civilă nr. 3928 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a stabilit că obiectul litigiului este unul evaluabil în bani, iar competența materială se determină după distincțiile prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., chiar dacă reclamantul a făcut referire și la dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Având în vedere că, în speță, nicio altă instanță nu a mai pus în discuție obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că decizia civilă nr. 557/AP din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă este supusă căii extraordinare de atac a recursului, competența de soluționare a acestuia aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 557/AP din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins excepția tardivității Legii nr. 165/2013, excepția lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei Ghimbav, excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene Brașov de aplicare a legilor fondului funciar, cu consecința respingerii apelului față de această parte; a admis excepția puterii de lucru judecat față de dispozițiile sentinței civile nr. 11579 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Brașov, cu consecința respingerii pretențiilor formulate de reclamantul A. privind restituirea în natură a suprafeței de 46,000 mp, constând în teren categoria I, casă, șură, respectiv la restituirea bunului imobil teren în suprafață de 3100 mp, conform procesului-verbal nr. x/25 iulie 1945; a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 252/S/22 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă; a respins apelul incident declarat de pârâta AJFP Brașov, pentru Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 252/S/22 noiembrie 2018 și a încheierii din 8 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Brașov și l-a obligat pe apelantul reclamant să plătească intimatei pârâte UAT Ghimbav suma de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ci s-a limitat la prezentarea situației de fapt a cauzei și expunerea nemulțumirilor sale cu privire la modul de derulare a litigiului.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul incident și recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 și art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile".

Dispozițiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că:

"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

În consecință, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport de soluția dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, rămâne fără efect și, în consecință, urmează a fi anulat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul principal declarat de recurentul A. și recursul incident declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 557/AP din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul A. și recursul incident declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 557/AP din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2020.