ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra contestației în anulare constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin decizia nr. 1530 din data de 15 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 59/R din data de 17 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii A., B. și C..

În cuprinsul contestației în anulare, contestatorii, în esență, au arătat că, în speță, contestatoarea C. a dobândit prin cumpărare proprietatea asupra imobilului în litigiu și că se impune de urgență punerea în posesie a acesteia.

Fără a indica vreunul dintre motivele reglementate de art. 503 C. proc. civ. și făcând trimitere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului soluționat prin hotărârea atacată prin prezenta contestației în anulare și la dispozițiile art. 460 C. proc. civ., contestatorii și-au exprimat nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate în cază.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 august 2020, sub nr. x/2020.

Prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2020 și s-a dispus comunicarea contestației în anulare către intimați.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând că, în speță, este atacată o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.

De asemenea, intimatul D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate, invocând lipsa calității procesuale pasive, cu precizarea că aceasta a fost reținută de către toate instanțele de judecată.

Intimatul E., prin notele scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea contestației în anulare, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând contestația în anulare prin prisma excepției inadmisibilității, invocate în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, iar, potrivit art. 457 alin. (1) din același cod, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele reglementate de aceasta.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru toți subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Ca atare, între alte cerințe ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri susceptibile de a fi supusă controlului judiciar pe calea procedurală aleasă de către parte.

În speța de față, decizia nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 59/R din data de 17 februarie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, a fost dată în procedura de filtrare a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac; deși sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac" vizează atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare (întrucât legea nu face nicio distincție în acest sens), în contextul art. 493 alin. (5), aplicabil în materia recursului, urmează a se avea în vedere că norma se circumscrie exclusiv căilor extraordinare de atac de retractare - revizuire și contestație în anulare.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor enunțate, împotriva deciziei nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu poate fi exercitată contestație în anulare.

În raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A., C. și B..

Întrucât excepția inadmisibilității căii de atac reprezintă o excepție de procedură absolută și peremptorie și având în vedere soluția ce urmează a se pronunța raportat la aceasta, în cauză nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate, astfel cum rezultă din prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea intimatului E. de obligarea a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi respinsă, Înalta Curte reținând că partea nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

Potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părți care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Însă, cheltuielile de judecată vor fi acordate numai în măsura în care partea care le pretinde dovedește, în condițiile legii, existența și întinderea acestora, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă din prevederile art. 452 C. proc. civ.

În speță, intimatul E., în dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate a depus copii de pe contractele de asistență juridică seria x nr. x din data de 6 noiembrie 2017 și seria x nr. x din data de 14 noiembrie 2018 .

În doctrină s-a arătat și că prezentarea unei copii a contactului de asistență juridică, conformă cu originalul, din care rezultă obligația de plată a onorariului de avocat, reprezintă o dovadă a existenței întinderii acestor cheltuieli de judecată, contract care reprezintă titlu executoriu.

Verificând înscrisurile depuse de către parte în dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată, pe de o parte, că ambele copii sunt necertificate pentru conformitate cu originalul, iar, pe de altă parte, acestea nu privesc cheltuieli efectuate în prezentul dosar, ce are ca obiect contestația în anulare.

Astfel, cele două contracte sunt încheiate în 2017, respectiv în 2018, anterior pronunțării hotărârii atacate prin prezenta cale extraordinară de atac (15 iulie 2020) și a înregistrării contestației în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (19 august 2020).

În plus, în contractul seria x nr. x/2017, calitatea părții care a încheiat contractul este aceea de pârât (calitate în care partea stă în proces în fața primei instanțe învestite cu fondul cauzei), iar în contractul seria x nr. x/2018, se specifică încheierea contractului pentru stadiul procesual al apelului, în care partea are calitatea de intimat.

Ca atare, onorariile de avocat menționate în respectivele contracte de asistență juridică vizează alte faze procesuale ale litigiului, iar copiile depuse la dosar nu îndeplinesc condiția certificării conformității cu originalul, reglementată de art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă efectuarea în procesul având ca obiect prezenta contestație în anulare a cheltuielilor de judecată solicitate de către intimatul E., iar, în lipsa acestei dovezi și în raport de dispozițiile art. 452 C. proc. civ., pretinsele cheltuieli de judecată nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii A., C. și B. împotriva deciziei nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge cererea formulată de către intimatul E. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.