Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2020

HOTĂRÂRE
13.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: Prin decizia nr. 1338 din data de 30 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat cererea de recurs formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 364/C din data de 6 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. 2. Cale de atac exercitată: Împotriva deciziei nr. 1338 din data de 30 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare contestatoarea A., susținând că nu s-a ținut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

Cererea nu a fost întemeiată în drept. Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 14 august 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. În vederea soluționării contestației în anulare a fost fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, când instanța a rămas în pronunțare cu privire la lipsa capacității de exercițiu a contestatoarei și inadmisibilitatea contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. II.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 1338 din data de 30 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat cererea de recurs formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 364/C din data de 6 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, reținând, în esență, că recurenta este lipsită de capacitate de exercițiu, iar Comisia constituită prin dispoziția primarului orașului Cernavodă nr. 227 din data de 17 aprilie 2019 privind punerea sub interdicție a acesteia, nu și-a însușit cererea de recurs. În speță, contestația în anulare a fost formulată și semnată personal de către contestatoare.

În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (5) C. proc. civ., când instanța constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exercițiu va acorda un termen pentru confirmarea lui, iar dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui. De asemenea, potrivit prevederilor art. 57 alin. (4) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile, reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia putând însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte. Prin urmare, în ipoteza în care actul de procedură a fost îndeplinit personal de o persoană fără capacitate de exercițiu, instanța va solicita reprezentantului sau ocrotitorului său legal să precizeze dacă înțelege să confirme în tot sau în parte actul respectiv.

În măsura în care reprezentantul sau ocrotitorul legal nu confirmă actul de procedură efectuat de parte, acesta va fi anulat. Potrivit dispozițiilor date prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020, în cauză a fost emisă adresă către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă, prin care s-a solicitat acesteia să comunice instanței dacă subzistă calitatea sa de tutore al contestatoarei A., pusă sub interdicție prin decizia nr. 2188 din data de 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, s-a comunicat o copie a contestației în anulare Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Cernavodă, cu solicitarea ca, în măsura în care are calitatea de tutore al contestatoarei, să precizeze, până la termenul de judecată acordat în cauză, dacă înțelege să confirme cererea de contestație în anulare formulată de către contestatoarea A.. Prin adresa nr. x din data de 5 octombrie 2020, Comisia constituită prin dispoziția primarului orașului Cernavodă nr. 227 din data de 17 aprilie 2019 privind punerea sub interdicție a numitei A. a arătat că nu își însușește calea de atac formulată de către aceasta.

Atașat acestei adrese a fost înaintată și copia dispoziției nr. 227 din data de 17 aprilie 2019 a primarului orașului Cernavodă privind constituirea comisiei care să ducă la îndeplinire dispozițiile deciziei civile nr. 2188 din data de 21 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, prin care s-a dispus punerea sub interdicție a contestatoarei. Ca atare, având în vedere că, în speță, contestație în anulare a fost formulată personal de către contestatoare, iar Comisia constituită prin dispoziția primarului orașului Cernavodă nr. 227 din data de 17 aprilie 2019 privind punerea sub interdicție a numitei A. a precizat că nu își însușește calea de atac formulată de către aceasta în prezenta cauză, în raport de dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte va anula contestația în anulare.

Având în vedere cele constatate anterior din perspectiva lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale a contestatoarei și a nulității contestației în anulare, în cauză nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1338 din data de 30 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2020
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 1509 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admi
ÎCCJ 2020-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2205/2020
contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Din verificările efectuate în dosar, se constată că potrivit dovezii d
ÎCCJ 2021-04-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2021
Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2595 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2021-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2177/2021
Ședința publică din data de 21 octombrie 2021 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, la 20 februarie 2020, sub nr.
ÎCCJ 2020-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2061/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 Deliberând, asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Revizuentul A. a exercitat succesiv mai multe căi de atac de retractare împotriva unor hotărâri pro
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă