ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2694/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 1509 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 489 din 20 februarie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. A anulat decizia contestată și, rejudecând recursul: A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 314 din 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de apel Suceava, secția I civilă.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a promovat contestație în anulare contestatorul A., neîncadrată în drept.
În motivarea contestației în anulare sunt arătate nemulțumirile contestatorului față de soluția pronunțată de instanță în cauza finalizată cu decizia contestată și se face, totodată, o expunere a situației de fapt.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite pentru considerentele ce succedă:
Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.
În cauză, contestatorul nu indică temeiul de drept al contestației în anulare și nu arată, în concret, care sunt motivele care să vizeze hotărârea contestată, limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirile cu privire la soluțiile pronunțate în speța dedusă judecății și a arăta că instanțele au omis să cerceteze toate susținerile și probele privind admisibilitatea cererii sale de chemare în judecată.
În realitate, așa cum s-a arătat, contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționat fondul cauzei și multiplele căi extraordinare de atac pe care le-a declanșat succesiv în litigiul pendinte, însă pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că cele arătate de contestator, prin motivele cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., după cum nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele art. 317 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva deciziei nr. 1509 din 15 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2020.