ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor penale de față, constată și reține următoarele: Prin propunerea din data de 13 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București, Dosar nr. 291/P/2013, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 1 C. proc. pen., arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13 septembrie 2013 până în data de 11 octombrie 2013 inclusiv, a inculpaților: T.S. comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(două acte materiale) și a complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și a complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin încheierea din 13 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I penală, în baza art. 149 1 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților T.S. comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor și G.V. comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru o perioadă de 29 de zile, de la 13 septembrie 2013 la 11 octombrie 2013, inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat următoarele: în cursul lunilor august și septembrie 2013, inculpatul T.S. comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a adus la cunoștință denunțătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul inculpatului G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călărași, prin directorul executiv D.B., în vederea exonerării firmelor denunțătorului de plata sumei de 5.000.000 euro, datorie către A.P.I.A. Călărași. Inculpatul T.S. la cooptat în activitatea infracțională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunțătorul P.S. ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata debitului de 5.000.000 euro, menționat anterior, beneficiul urmând a fi împărțit între cei doi.

În data de 28 august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunțătorul D.B. director executiv A.P.I.A. Călărași. În prealabil, inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunțătorului rezoluția sa infracțională, dar denunțătorul D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte, astfel încât la întâlnirea din 28 august 2013, s-a putut proceda la înregistrarea cu tehnică specifică a discuției dintre inculpatul G.V. și denunțătorul D.B. Din vizionarea înregistrării atașată la dosarul cauzei, se poate observa cu maximă claritate, că denunțătorul D.B. nu are o atitudine provocatorie asupra inculpatului, iar acesta din urmă dă detalii în mod șoptit, cu privire la disimularea banilor ce urmează a fi remiși de către denunțătorul P.S., în schimbul exonerării de plată.

Era vorba despre vânzarea fictivă a unui teren de către inculpatul T.S., la un preț supraevaluat, cu suma de 100.000 euro. În data de 2 septembrie 2013, inculpatul T.S. s-a întâlnit cu martorul G.M., care l-a și interceptat cu această ocazie. Din interceptare, rezultă cu claritate cum inculpatul T.S. lăsând la o parte orice urmă de demnitate, dezvăluie planul infracțional, respectiv vânzarea la un preț supraevaluat a unui teren în schimbul influenței asupra denunțătorului D.B., prin intermediul lui G.V. Inculpatul garantează că D.B. va rezolva problematica datoriilor firmelor lui P.S. De asemenea, în data de 4 septembrie 2013, inculpatul T.S. garantează eliberarea către denunțătorul P.S. a unor adeverințe A.P.I.A.

necesare obținerii unor credite externe, în schimbul sumei de 40.000 euro, din care urma să obțină 10.000 euro, prin intermediul inculpatului G.V. În data de 5 septembrie 2013, cei doi inculpați se întâlnesc cu denunțătorul D.B., reiterând că P.S. urmează să-i remită în schimbul adeverințelor suma de 40.000 euro, inculpatul T.S., arătând că fiecare persoană implicată urmează să primească suma de 10.000 euro pentru efort. Există, din perspectiva Curții de Apel indicii solide, în ceea ce privește reținerea infracțiunilor pentru care au fost propuși la arestare inculpații. Nu a fost învederat niciun motiv rezonabil pentru a se dispune cercetarea lor în libertate și nu au dat nicio explicație pertinentă, referitor la înregistrările din mediul ambiental, cu excepția unei susțineri cu o înaltă doză de hilar a unuia dintre apărătorii inculpatului T.S., care a arătat că el „se pricepe la cum merg treburile prin S.R.I.

și știe că, mai nou, aceștia au primit aparate de la americani, care pot sintetiza vocea umană”. Fără a face aprecieri asupra cunoștințelor avocatului despre echipamentele S.R.I., Curtea a constatat că sunt multiple înregistrări audio și video provenite atât de la procuror, dar și de la un martor, ce se coroborează cu depozițiile denunțătorilor și martorilor, toate aceste probe fiind convergente în sensul celor reținute în propunerea de arestare. Ca un element de circumstanțiere, Curtea a constatat că inculpatul T.S. are un dosar profesional absolut dezastruos, acesta suferind mai toate sancțiunile disciplinare cunoscute în poliție, culminând cu începerea urmăririi penale pentru lovirea superiorului și dovedind o apetență deosebită spre tergiversarea lucrărilor cu care era însărcinat.

S-a arătat că în activitatea infracțională descrisă în dosarul de față, inculpatul este însă extrem de tenace, activitățile sale ilicite fiind desfășurate cadențat și insistent. În ceea ce privește pe inculpatul G.V., șeful Gărzii de Mediu, s-a reținut că până în momentul ocupării acestei funcții de demnitate, a condus o activitate de exploatare material lemnos și fiindcă a devenit incompatibil, a cedat-o fiului său, după cum în mod pertinent a arătat avocata acestuia. Rezultă deci că întreaga activitate infracțională despre care există indicii în dosarui de față, s-a desfășurat exclusiv din setea de îmbogățire și nu există nicio altă motivare rezonabilă. S-a arătat că împotriva inculpaților se desfășoară o anchetă penală, pentru o faptă deosebit de gravă, cu implicații asupra prestigiului instituției, unde aceștia își desfășurau activitatea, Garda de Mediu și M.A.I.

și de natură să inducă opiniei publice impresia greșită că astfel de acțiuni reprezintă o constantă a comportamentului angajaților acestei instituții. Gravitatea faptelor comise de cei doi inculpați, exprimată în primul rând de calitatea pe care aceștia o aveau este de natură a conduce la concluzia că se impune luarea celei mai aspre măsuri preventive, dintre cele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv arestarea preventivă. S-a arătat că deși măsura arestării preventive a unei persoane este o măsură excepțională, aceasta fiind necesară a fi luată doar în situații limită, Curtea a apreciat că, stadiul actual al anchetei, precum și probele ce urmează a se administra și având în vedere că inculpații au avut o atitudine de negare, se impune arestarea preventivă a acestora.

De asemenea, se mai poate desprinde concluzia că, inculpații au folosit instituția statului în interes personal, folosindu-se de funcția deținută și cunoștințele inerente pentru obținerea unor interese personale. S-a arătat că prin toate acestea, lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret și direct pentru odinea publică. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații T.S. și G.V. criticând-o pentru neleglitate și netemeinicie. Recurentul inculpat T.S. a criticat încheierea primei instanței prin aceea că titularul propunerii de arestare preventivă nu este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ci procurorul care a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă; judecătorul pricinii nu s-a pronunțat asupra propunerii de arestare preventivă în sensul admiterii sau respingerii acesteia; din cuprinsul hotărârii nu rezultă cerința legală a necesității arestării preventive, cerință impusă de art. 149 1 C. proc.

pen.; motivarea instanței privind arestarea preventivă a inculpatului excede existenței unei motivări cu privire la necesitatea luării unei asemenea măsuri și face referire la eventualele sale sancțiuni disciplinare și la alte acțiuni de natură penală iar din motivarea instanței nu rezultă existența unor indicii temeinice din care să rezulte necesitatea luării măsurii arestării preventive a inculpatului. Recurentul inculpat G.V. a criticat încheierea atacată întrucât nu este motivată cu privire la pericolul pentru ordinea publică, iar la luarea acestei măsuri nu a fost avută în vedere personalitatea inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată și nu sunt indicii din care să rezulte că s-ar sustrage de la urmărire sau ar putea influența probele ce urmează a se administra în cauză.

Ambii inculpați au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar au solicitat luarea față de aceștia a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpații T.S. și G.V. sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial București pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., privind pe inculpatul T.S. și respectiv, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în ce privește pe inculpatul G.V. S-a reținut din materialul de urmărire penală că în cursul lunilor august și septembrie 2013, inculpatul T.S., comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a adus la cunoștință denunțătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul inculpatului G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călărași, prin directorul executiv D.B., în vederea exonerării firmelor denunțătorului de plata sumei de 5.000.000 euro, datorie către A.P.I.A. Călărași. Inculpatul T.S. a cooptat în activitatea sa infracțională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunțătorul P.S.

ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata debitului de 5.000.000 euro, menționat anterior, beneficiul urmând a fi împărțit între cei doi. În data de 28 august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunțătorul D.B., director executiv A.P.I.A. Călărași. În prealabil, inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunțătorului rezoluția sa infracțională, dar denunțătorul D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte. Modalitatea de disimulare a banilor ce urmau a fi remiși de denunțătorul P.S. în schimbul exonerării de plată, astfel cum a fost concepută de inculpatul T.S., era vânzarea fictivă a unui teren de către acesta. Potrivit dispozițiilor art. 149 1 alin. (1) C. proc.

pen., procurorul din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventuive a inculpatului. În cauză, având în vedere materialul de urmărire penală existent la dosar, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute în cadrul activității infracționale desfășurate, natura faptelor și rezonanța publică a acestora.

Astfel, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate și există presupunerea rezonabilă privind fapte grave care aduc atingere mai multor valori importante ocrotite de legea penală, fapte ce au un impact social deosebit, statul având obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din gravitatea deosebită a infracțiunilor presupus a fi săvârșite de inculpați și din modalitatea în care au fost concepute dar mai ales din calitatea de comisar de poliție a inculpatului T.S. și de comisar șef în cadrul Gărzii Naționale de Mediu a inculpatului G.V., care prin funcțiile deținute aveau obligația de a aplica legea și a apăra interesele cetățenilor, nu să le încalce.

La admiterea propunerii de arestare preventivă, formulată de parchet, instanța de fond a avut în vedere că împotriva inculpaților se desfășoară o anchetă penală pentru o faptă deosebit de gravă, cu implicații asupra prestigiului instituției unde aceștia își desfășurau activitatea, că gravitatea faptelor comise de cei doi inculpați, este dată în primul rând de calitatea pe care aceștia o aveau și de faptul că au folosit instituția statului în interes personal, folosindu-se de funcția deținută și cunoștințele inerente pentru obținerea unor interese personale, iar stadiul actual al anchetei, precum și probele ce urmează a se administra, impun arestarea preventivă a inculpaților. Prin urmare, critica adusă de cei doi inculpați cu privire la faptul că hotărârea nu este motivată în ce privește existența pericolului pentru ordinea publică nu poate fi primită și urmează a fi respinsă.

De altfel, infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, prin însăși natura lor prezintă pericol pentru ordinea publică, iar modalitatea în care acestea au fost concepute și calitatea inculpaților demonstrează periculozitatea deosebită a acestora. În ce privește celelalte critici formulate de apărătorul recurentului inculpat T.S., acestea nu au legătură cu cauza și cu dispozițiile art. 149 1 C. proc. pen., ci exced cadrului procesual. Împrejurarea că propunerea de arestare preventivă a inculpaților a fost formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusiție, D.N.A. și nu de procuror în nume propriu nu este un motiv de nelegalitate ci o procedură legală, parchetul reprezentând instituția statului formată din procurori, oricare dintre aceștia putând susține în fața instanței referatul privind propunerea de arestare preventivă.

Nici critica privind temeiurile care au fost avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T.S. nu poate fi primită, observându-se cu ușurință că nu dosarul personal al inculpatului a stat la baza luării acestei măsuri preventive. Având însă în vedere calitatea inculpatului, instituția pe care a reprezentat-o și fapta comisă nu pot fi trecute cu vederea anumite date care țin de personalitatea acestuia, cu atât mai mult cu cât din aceste date rezultă un comportament care nu-i face cinste. S-a mai plâns recurentul inculpat T.S. că judecătorul nu s-a pronunțat asupra propunerii de arestare preventivă în sensul admiterii sau respingerii acesteia, ceea ce este inaxact întrucât aceasta rezultă din dispozitivul hotărârii.

Se poate observa că apărătorul recurentului inculpat T.S., prin motivele de recurs formulate, a dat dovadă de un formalism excesiv, lipsind instanța de critici pe fondul cauzei. În ce privește recursul declarat de inculpatul G.V., acesta este nefondat, având în vedere considerentele expuse cu privire la motivarea hotărârii în legătură cu pericolul pentru ordinea publică, astfel că nu vor mai fi reluate. Totodată, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are o familie organizată nu sunt date suficiente pentru cercetarea sa în stare de libertate. În subsidiarul motivelor de recurs, inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 145 1 C. proc. pen., obligarea de a nu părăsi țara.

Având în vedere cele expuse, stadiul actual al anchetei, precum și probele ce urmează a se administra, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, se impune cercetarea inculpaților în stare de arest. Prin urmare se vor respinge cererile formulate de inculpați privind obligarea de a nu părăsi țara. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursurile declarate sunt nefondate, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.S. și G.V. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6184/2/2013. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.