ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursurilor penale de față, constată și reține următoarele:
Prin propunerea din data de 13
septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,
Serviciul Teritorial București, Dosar nr. 291/P/2013, s-a solicitat, în temeiul
dispozițiilor art. 149
1
C. proc. pen., arestarea preventivă, pe o
perioadă de 29 zile, începând cu data de 13 septembrie 2013 până în data de 11
octombrie 2013 inclusiv, a inculpaților: T.S. comisar de poliție în cadrul
I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și a complicității la infracțiunea
de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C.
pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33
lit. a) C. pen. și G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din
cadrul Gărzii Naționale de Mediu pentru săvârșirea complicității la infracțiunea
de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin.
(1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și a complicității la
infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255
alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea
art. 33 lit. a) C. pen.
Prin
încheierea din 13 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a I penală, în baza art. 149
1
C. proc. pen. raportat la art.
148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților T.S. comisar
de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor și G.V.
comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de
Mediu, pentru o perioadă de 29 de zile, de la 13 septembrie 2013 la 11 octombrie
2013, inclusiv. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat
următoarele: în cursul lunilor august și septembrie 2013, inculpatul T.S. comisar
de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a
adus la cunoștință denunțătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul
inculpatului G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul
Gărzii Naționale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călărași, prin
directorul executiv D.B., în vederea exonerării firmelor denunțătorului de
plata sumei de 5.000.000 euro, datorie către A.P.I.A. Călărași.
Inculpatul T.S.
la cooptat în activitatea infracțională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunțătorul
P.S. ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata
debitului de 5.000.000 euro, menționat anterior, beneficiul urmând a fi împărțit
între cei doi.
În data de 28
august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunțătorul D.B. director executiv
A.P.I.A. Călărași.
În prealabil,
inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunțătorului rezoluția sa infracțională, dar denunțătorul
D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte, astfel
încât la întâlnirea din 28 august 2013, s-a putut proceda la înregistrarea cu tehnică
specifică a discuției dintre inculpatul G.V. și denunțătorul D.B.
Din vizionarea
înregistrării atașată la dosarul cauzei, se poate observa cu maximă claritate, că
denunțătorul D.B. nu are o atitudine provocatorie asupra inculpatului, iar acesta
din urmă dă detalii în mod șoptit, cu privire la disimularea banilor ce urmează
a fi remiși de către denunțătorul P.S., în schimbul exonerării de plată.
Era vorba despre
vânzarea fictivă a unui teren de către inculpatul T.S., la un preț supraevaluat,
cu suma de 100.000 euro.
În data de 2 septembrie
2013, inculpatul T.S. s-a întâlnit cu martorul G.M., care l-a și interceptat cu
această ocazie.
Din interceptare,
rezultă cu claritate cum inculpatul T.S. lăsând la o parte orice urmă de demnitate,
dezvăluie planul infracțional, respectiv vânzarea la un preț supraevaluat a unui
teren în schimbul influenței asupra denunțătorului D.B., prin intermediul lui G.V.
Inculpatul garantează
că D.B. va rezolva problematica datoriilor firmelor lui P.S.
De asemenea, în
data de 4 septembrie 2013, inculpatul T.S. garantează eliberarea către denunțătorul
P.S. a unor adeverințe A.P.I.A. necesare obținerii unor credite externe, în schimbul
sumei de 40.000 euro, din care urma să obțină 10.000 euro, prin intermediul inculpatului
G.V.
În data de 5 septembrie
2013, cei doi inculpați se întâlnesc cu denunțătorul D.B., reiterând că P.S. urmează
să-i remită în schimbul adeverințelor suma de 40.000 euro, inculpatul T.S., arătând
că fiecare persoană implicată urmează să primească suma de 10.000 euro pentru efort.
Există, din perspectiva
Curții de Apel indicii solide, în ceea ce privește reținerea infracțiunilor pentru
care au fost propuși la arestare inculpații.
Nu a fost învederat
niciun motiv rezonabil pentru a se dispune cercetarea lor în libertate și nu au
dat nicio explicație pertinentă, referitor la înregistrările din mediul ambiental,
cu excepția unei susțineri cu o înaltă doză de hilar a unuia dintre apărătorii inculpatului
T.S., care a arătat că el „se pricepe la cum merg treburile prin S.R.I. și știe
că, mai nou, aceștia au primit aparate de la americani, care pot sintetiza vocea
umană”.
Fără a face aprecieri
asupra cunoștințelor avocatului despre echipamentele S.R.I., Curtea a constatat
că sunt multiple înregistrări audio și video provenite atât de la procuror, dar
și de la un martor, ce se coroborează cu depozițiile denunțătorilor și martorilor,
toate aceste probe fiind convergente în sensul celor reținute în propunerea de arestare.
Ca un element
de circumstanțiere, Curtea a constatat că inculpatul T.S. are un dosar profesional
absolut dezastruos, acesta suferind mai toate sancțiunile disciplinare cunoscute
în poliție, culminând cu începerea urmăririi penale pentru lovirea superiorului
și dovedind o apetență deosebită spre tergiversarea lucrărilor cu care era însărcinat.
S-a arătat că
în activitatea infracțională descrisă în dosarul de față, inculpatul este însă extrem
de tenace, activitățile sale ilicite fiind desfășurate cadențat și insistent.
În ceea ce privește
pe inculpatul G.V., șeful Gărzii de Mediu, s-a reținut că până în momentul ocupării
acestei funcții de demnitate, a condus o activitate de exploatare material lemnos
și fiindcă a devenit incompatibil, a cedat-o fiului său, după cum în mod pertinent
a arătat avocata acestuia.
Rezultă deci că
întreaga activitate infracțională despre care există indicii în dosarui de față,
s-a desfășurat exclusiv din setea de îmbogățire și nu există nicio altă motivare
rezonabilă.
S-a arătat că
împotriva inculpaților se desfășoară o anchetă penală, pentru o faptă deosebit de
gravă, cu implicații asupra prestigiului instituției, unde aceștia își desfășurau
activitatea, Garda de Mediu și M.A.I. și de natură să inducă opiniei publice impresia
greșită că astfel de acțiuni reprezintă o constantă a comportamentului angajaților
acestei instituții.
Gravitatea faptelor
comise de cei doi inculpați, exprimată în primul rând de calitatea pe care aceștia
o aveau este de natură a conduce la concluzia că se impune luarea celei mai aspre
măsuri preventive, dintre cele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv
arestarea preventivă.
S-a arătat că
deși măsura arestării preventive a unei persoane este o măsură excepțională, aceasta
fiind necesară a fi luată doar în situații limită, Curtea a apreciat că, stadiul
actual al anchetei, precum și probele ce urmează a se administra și având în vedere
că inculpații au avut o atitudine de negare, se impune arestarea preventivă a acestora.
De asemenea, se
mai poate desprinde concluzia că, inculpații au folosit instituția statului în interes
personal, folosindu-se de funcția deținută și cunoștințele inerente pentru obținerea
unor interese personale.
S-a arătat că
prin toate acestea, lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret
și direct pentru odinea publică.
Împotriva acestei
încheieri au declarat recurs inculpații T.S. și G.V. criticând-o pentru neleglitate
și netemeinicie.
Recurentul inculpat
T.S. a criticat încheierea primei instanței prin aceea că titularul propunerii de
arestare preventivă nu este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
ci procurorul care a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă; judecătorul
pricinii nu s-a pronunțat asupra propunerii de arestare preventivă în sensul admiterii
sau respingerii acesteia; din cuprinsul hotărârii nu rezultă cerința legală a necesității
arestării preventive, cerință impusă de art. 149
1
C. proc. pen.; motivarea
instanței privind arestarea preventivă a inculpatului excede existenței unei motivări
cu privire la necesitatea luării unei asemenea măsuri și face referire la eventualele
sale sancțiuni disciplinare și la alte acțiuni de natură penală iar din motivarea
instanței nu rezultă existența unor indicii temeinice din care să rezulte necesitatea
luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Recurentul inculpat
G.V. a criticat încheierea atacată întrucât nu este motivată cu privire la pericolul
pentru ordinea publică, iar la luarea acestei măsuri nu a fost avută în vedere personalitatea
inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată
și nu sunt indicii din care să rezulte că s-ar sustrage de la urmărire sau ar putea
influența probele ce urmează a se administra în cauză.
Ambii inculpați
au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea propunerii
de arestare preventivă, iar în subsidiar au solicitat luarea față de aceștia a măsurii
obligării de a nu părăsi țara.
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpații T.S. și G.V. sunt cercetați
de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul
Teritorial București pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute
de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și complicitate
la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255
alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea
art. 33 lit. a) C. pen., privind pe inculpatul T.S. și respectiv, complicitate la
infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la
art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și complicitate
la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255
alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea
art. 33 lit. a) C. pen. în ce privește pe inculpatul G.V.
S-a reținut din
materialul de urmărire penală că în cursul lunilor august și septembrie 2013, inculpatul
T.S., comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, Serviciul de Investigare a Fraudelor,
a adus la cunoștință denunțătorului P.S. că are posibilitatea, prin intermediul
inculpatului G.V., comisar șef al Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii
Naționale de Mediu, să intervină pe lângă A.P.I.A. Călărași, prin directorul executiv
D.B., în vederea exonerării firmelor denunțătorului de plata sumei de 5.000.000
euro, datorie către A.P.I.A. Călărași.
Inculpatul T.S.
a cooptat în activitatea sa infracțională pe inculpatul G.V., spunându-i că denunțătorul
P.S. ar fi dispus să le remită suma de 100.000 euro, în vederea exonerării de plata
debitului de 5.000.000 euro, menționat anterior, beneficiul urmând a fi împărțit
între cei doi.
În data de 28
august 2013, inculpatul G.V. s-a întâlnit cu denunțătorul D.B., director executiv
A.P.I.A. Călărași.
În prealabil,
inculpatul G.V. i-a dezvăluit denunțătorului rezoluția sa infracțională, dar denunțătorul
D.B. a sesizat în data de 23 august 2013, D.N.A. cu privire la aceste fapte.
Modalitatea de
disimulare a banilor ce urmau a fi remiși de denunțătorul P.S. în schimbul exonerării
de plată, astfel cum a fost concepută de inculpatul T.S., era vânzarea fictivă a
unui teren de către acesta.
Potrivit dispozițiilor
art. 149
1
alin. (1) C. proc. pen., procurorul din oficiu sau la sesizarea
organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.
143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148, când consideră că în interesul
urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia
în prezența apărătorului, întocmește propunerea motivată de luare a măsurii arestării
preventuive a inculpatului.
În cauză, având
în vedere materialul de urmărire penală existent la dosar, se constată că sunt incidente
dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen. respectiv că sunt
indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care
legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe
că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind
circumstanțele reale reținute în cadrul activității infracționale desfășurate, natura
faptelor și rezonanța publică a acestora.
Astfel, din probatoriul
administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații
au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, la acest moment procesual
interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi cercetați
în stare de libertate și există presupunerea rezonabilă privind fapte grave care
aduc atingere mai multor valori importante ocrotite de legea penală, fapte ce au
un impact social deosebit, statul având obligația de a lua toate măsurile necesare
pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu
se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației
în capacitatea de protecție a organelor statului.
Pericolul concret
pentru ordinea publică rezultă atât din gravitatea deosebită a infracțiunilor presupus
a fi săvârșite de inculpați și din modalitatea în care au fost concepute dar mai
ales din calitatea de comisar de poliție a inculpatului T.S. și de comisar șef în
cadrul Gărzii Naționale de Mediu a inculpatului G.V., care prin funcțiile deținute
aveau obligația de a aplica legea și a apăra interesele cetățenilor, nu să le încalce.
La admiterea propunerii
de arestare preventivă, formulată de parchet, instanța de fond a avut în vedere
că împotriva inculpaților se desfășoară o anchetă penală pentru o faptă deosebit
de gravă, cu implicații asupra prestigiului instituției unde aceștia își desfășurau
activitatea, că gravitatea faptelor comise de cei doi inculpați, este dată în primul
rând de calitatea pe care aceștia o aveau și de faptul că au folosit instituția
statului în interes personal, folosindu-se de funcția deținută și cunoștințele inerente
pentru obținerea unor interese personale, iar stadiul actual al anchetei, precum
și probele ce urmează a se administra, impun arestarea preventivă a inculpaților.
Prin urmare, critica
adusă de cei doi inculpați cu privire la faptul că hotărârea nu este motivată în
ce privește existența pericolului pentru ordinea publică nu poate fi primită și
urmează a fi respinsă.
De altfel, infracțiunile
pentru care inculpații sunt cercetați, prin însăși natura lor prezintă pericol pentru
ordinea publică, iar modalitatea în care acestea au fost concepute și calitatea
inculpaților demonstrează periculozitatea deosebită a acestora.
În ce privește
celelalte critici formulate de apărătorul recurentului inculpat T.S., acestea nu
au legătură cu cauza și cu dispozițiile art. 149
1
C. proc. pen., ci exced
cadrului procesual.
Împrejurarea că
propunerea de arestare preventivă a inculpaților a fost formulată de Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusiție, D.N.A. și nu de procuror în nume propriu
nu este un motiv de nelegalitate ci o procedură legală, parchetul reprezentând instituția
statului formată din procurori, oricare dintre aceștia putând susține în fața instanței
referatul privind propunerea de arestare preventivă.
Nici critica privind
temeiurile care au fost avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării
preventive a inculpatului T.S. nu poate fi primită, observându-se cu ușurință că
nu dosarul personal al inculpatului a stat la baza luării acestei măsuri preventive.
Având însă în vedere calitatea inculpatului, instituția pe care a reprezentat-o
și fapta comisă nu pot fi trecute cu vederea anumite date care țin de personalitatea
acestuia, cu atât mai mult cu cât din aceste date rezultă un comportament care nu-i
face cinste.
S-a mai plâns
recurentul inculpat T.S. că judecătorul nu s-a pronunțat asupra propunerii de arestare
preventivă în sensul admiterii sau respingerii acesteia, ceea ce este inaxact întrucât
aceasta rezultă din dispozitivul hotărârii.
Se poate observa
că apărătorul recurentului inculpat T.S., prin motivele de recurs formulate, a dat
dovadă de un formalism excesiv, lipsind instanța de critici pe fondul cauzei.
În ce privește
recursul declarat de inculpatul G.V., acesta este nefondat, având în vedere considerentele
expuse cu privire la motivarea hotărârii în legătură cu pericolul pentru ordinea
publică, astfel că nu vor mai fi reluate. Totodată, împrejurarea că inculpatul nu
este cunoscut cu antecedente penale și are o familie organizată nu sunt date suficiente
pentru cercetarea sa în stare de libertate.
În subsidiarul
motivelor de recurs, inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 145
1
C. proc. pen., obligarea de a nu părăsi țara.
Având în vedere
cele expuse, stadiul actual al anchetei, precum și probele ce urmează a se administra,
pentru buna desfășurare a urmăririi penale, se impune cercetarea inculpaților în
stare de arest.
Prin urmare se
vor respinge cererile formulate de inculpați privind obligarea de a nu părăsi țara.
Față de cele menționate,
Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar
recursurile declarate sunt nefondate, urmând ca în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de inculpații T.S. și G.V. împotriva încheierii din 13 septembrie
2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6184/2/2013.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 19 septembrie 2013.