ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de competență

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 308 din 21 august 2013, Judecătoria Pașcani, în baza art.

115 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională, raportat

la art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii

formulate de B.J., Gemiania, privind recunoașterea și executarea unei hotărâri

pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță Heidelberg împotriva numitului V.I.,

în favoarea Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această soluție,

Judecătoria Pașcani a reținut următoarele:

Reglementând recunoașterea reciprocă a

sancțiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională

în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, prevede în

Secțiunea a 4-a condițiile și procedura de recunoaștere.

S-a mai constatat că recunoașterea

sancțiunilor pecuniare aplicate prin hotărâri penale de autoritățile judiciare

străine reprezintă o specie a recunoașterii hotărârilor penale străine,

reglementată în art. 115 din Legea nr. 302/2004.

Autoritățile române competente să

emită o hotărâre sunt, potrivit art. 187

35

alin. (1) din Legea nr.

302/2004, instanțele judecătorești. În alin. (2) al aceluiași text se prevede

că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele

judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 187

34

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, „prin hotărâre (în sensul prezentei

secțiuni) se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă

pecuniară ce trebuie executată față de o persoană fizică sau juridică, dacă

hotărârea a fost luată de o autoritate a statului emitent, alta decât o

instanță, în ceea ce privește faptele care se pedepsesc conform dreptului

național al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale.”

Spre deosebire de cazul recunoașterii

reciproce a sancțiunilor pecuniare, când se face referire la competența

instanțelor judecătorești de a emite o hotărâre (competența revenind

judecătoriilor), în ceea ce privește condițiile și procedura de recunoaștere a

unei hotărâri penale străine este prevăzută în mod expres competența curții de

apel, art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004.

Cum în prezenta cauză sancțiunea a

fost aplicată de către o instanță din Germania, Judecătoria de Primă Instanță

Heidelberg, a hotărât Judecătoria Pașcani că, competența în ceea ce privește

soluționarea prezentei cererii de recunoaștere revine Curții de Apel Iași.

La primul termen de judecată fixat, în

fața Curții de Apel Iași, având în vedere obiectul cauzei, din oficiu, s-a pus

în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în judecarea

acestei cauze.

S-a mai reținut că excepția de

necompetență materială invocată este întemeiată, având în vedre următoarele

considerate:

Prin decizia 10 CS 240 Js 219/07

pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță Heidelberg Germania, rămasă

definitivă la data de 1 noiembrie 2011, V.I. a fost condamnat la pedeapsa

amenzii în cuantum de 2.400 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

constând în aceea că la data de 8 aprilie 2008, simulând că este capabil și

dispus să plătească, a determinat firma S.M.S.G. din Heidelburg, HauptstraBe,

să încheie cu el un contract de telefonie mobilă pentru două numere de telefon

la firma V., din Düsseldorf și să activeze aceste numere. Pentru plata taxelor

scadente ale convorbirilor, condamnatul a acordat un drept de retragere din

contul său care nu era acoperit, situație care lui îi era cunoscută și așa cum

de la început intenționase, a provocat acesteia în zilele de 25 și 26 aprilie 2006

prin numele de telefon puse la dispoziție costuri de convorbiri în valoare

totală de 5.793,50 euro, costuri pe care nu le-a achitat.

Art. 233 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

republicată, definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația de

a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune, pronunțat-o printr-o

hotărâre”, aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe V.I.

În aceeași succesiune juridică, s-a reținut

că, în art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, se prevede faptul

că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești,

fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice.

Dispozițiile C. proc. pen. referitoare

la competență prevăd că infracțiunea de înșelăciune se judecă în primă instanță

de judecătorie. Totodată, conform prevederilor art. 418 C. proc. pen., hotărârea

instanței penale se pune în executare de către prima instanță de judecată.

Prin sentința nr. 160/2013 din 24 septembrie

201, Curtea de Apel Iași, a reținut că, revine Judecătoriei Pașcani competența de

soluționare a cauzei privindu-I pe V.I., iar ca urmare a faptului că Judecătoria

Pașcani și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Iași, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 555/45/2013.

Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit

dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., va soluționa conflictul negativ ivit

între cele două instanțe, stabilind competența de judecată în primă instanță a cererilor

de natura aceleia în speță în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente:

Cererea pendinte are ca obiect recunoașterea

și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile germane

cetățeanului român V.I., în cadrul procedurii reglementate în dispozițiile Secțiunii

a 4-a, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională

în materie penală.

Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă

o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind

cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru

nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului

recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare. Art. 187

34

alin. (2)

din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația

de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune”, aceasta fiind

situația în cazul cererii privind pe numitul V.I., iar art. 187

40

alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor

care încalcă reglementările privind infracțiunea de înșelăciune nu este necesară

verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 187

35

alin. (2) din

Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute

o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența

unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Or, în tăcerea legii, devin aplicabile

dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care

are competență materială generală în materie penală.

Cât privesc dispozițiile art. 115 din legea

specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine la cererea

unui stat străin, la care a făcut referire judecătoria Pașcani în motivarea hotărârii

sale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea fac parte din Titlul

V al legii, „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare

străine”, pe când procedura prevăzută în dispozițiile art. 187

34

-art.

187

48

este reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu,

respectiv Titlul VII al legii, ce vizează „Asistența judiciară în materie penală.”

Dispozițiile enunțate anterior se impun

a fi corelate cu prevederile art. 187 alin. (1) (din aceeași secțiune), potrivit

cu care: „autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte

formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu

excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere

sau neexecutare prevăzute la art. 187

42

”.

Se observă că, spre deosebire de condițiile

și procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a

prevăzut în mod expres competența curții de apel, art. 115 și urm. din Legea

nr. 302/2004, în cazul recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, se face

referire doar la competența instanțelor judecătorești de a emite o hotărâre.

Prin urmare, atâta timp cât legea specială

în Secțiunea a 4-a, care cuprinde dispozițiile privind cooperarea cu statele membre

ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din

24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor

pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competență, devin aplicabile regulile

generale în materie de competență, și anume dispozițiile art. 25 și art. 30

alin. (1) C. proc. pen.

Cum în cauză autoritățile judiciare germane

i-au aplicat cetățeanului român V.I. o sancțiune de 2.400 euro pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, conform art. 263 C. pen., competența aparține judecătoriei.

Înalta Curte mai constată că în urma republicării

Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

în M. Of. nr. 377/31.05.2011, dispozițiile art. 187

34

-art. 187

48

se regăsesc în art. 233-art. 247, iar dispozițiile art. 187

40

alin. (1)

pct. 20 se regăsesc în art. 239 alin. (1) pct. 20.

Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare

în primă instanță, potrivit competenței după materie, Judecătoriei Pașcani, pe a

cărei rază teritorială își are domiciliul intimatul V.I.

PENTRU ACESTE MOPTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind cererea formulată de B.J., Germania privind recunoașterea și executarea

hotărârii pronunțaie de Judecătoria de Primă instanță Heidelberg împotriva numitului

V.I. în favoarea Judecătoriei Pașcani, instanță căreia îi trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

noiembrie 2013.