ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4982/2018

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2496/08.12.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata A. S.A., a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 06.10.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a anulat încheierea contestată și, rejudecând, a admis cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 19.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, reducând taxa judiciară de timbru de la suma de 68.647,50 RON la suma de 34.323,75 RON.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea căii de atac și, în rejudecare, stabilirea taxei judiciare de timbru la valoarea de 500 RON și modificarea deciziei contestate în acest sens.

În motivare, a susținut, în esență, că deși a reținut că nu deține disponibilități financiare, instanța supremă nu a analizat cererea sa de reducere a taxei la 500 RON și nu a prezentat motivele pentru care a redus taxa judiciară de timbru de la 68.647,50 RON doar la 34.323,75 RON.

Or, în opinia contestatoarei, aceasta echivalează cu o necercetare a cererii cu privire la cuantumul reducerii taxei judiciare de timbru, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A susținut contestatoarea că are deschisă calea de atac a contestației în anulare, în baza art. 6.1 sus-menționat, dar și a art. 13 aceeași Convenție, care îi conferă dreptul de a se adresa instanței naționale cu un recurs efectiv pentru remedierea unei astfel de situații, fapt susținut și prin recomandările Consiliului de Miniștri, prin care se recomandă statelor semnatare să soluționeze astfel de situații pe plan intern, fie prin reforme legislative, fie chiar prin intermediul judecătorului național.

Cu toate acestea, prin art. 318 teza a II-a C. proc. civ., legiuitorul național a prevăzut remediul pentru necercetarea cererilor doar cu privire la deciziile date în recurs.

A conchis autoarea căii de atac că, și în ipoteza în care cererea nu a fost cercetată în cadrul unei contestații în anulare, are deschisă calea unei noi contestații în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., prin prisma art. 6.1 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La data de 21.03.2016, intimata Banca Națională a României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestație în anulare, în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității, asupra căreia reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează prin art. 317 și 318 contestația în anulare obișnuită, de drept comun și pe cea specială.

În speță, S.C. B. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare (...) când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare", formulând, așadar, o contestație în anulare specială.

Motivele acestui tip de contestație în anulare, astfel cum sunt prevăzute de art. 318 C. proc. civ., vizează ipotezele în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau în care instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din interpretarea textului legal mai sus citat rezultă că în ipoteza contestației în anulare speciale, întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., prima condiție de admisibilitate este dată de obiectul căii de atac, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desființarea hotărârilor irevocabile pronunțate în recurs. Din această perspectivă, sfera hotărârilor judecătorești care pot fi atacate pe calea procedurii contestației în anulare speciale este mai restrânsă decât cea a hotărârilor care pot fi retractate în urma promovării unei contestații în anulare de drept comun. Astfel, dacă în cazul ipotezei art. 317 C. proc. civ., contestația în anulare obișnuită se poate îndrepta, pentru motivele expres prevăzute în textul legal, împotriva oricărei hotărâri irevocabile, în cazul art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare specială nu poate viza orice hotărâre irevocabilă, ci numai pe cele pronunțate de instanțele de recurs.

Întemeindu-și cererea pe prevederile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a formulat o contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate tot într-o contestație în anulare.

Cum decizia atacată nu este pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că sus-menționata condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Este adevărat că art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conferă oricărei persoane dreptul de acces la o instanță.

Acesta nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, pentru că instituirea căilor de atac, prin natura lor, reclamă o reglementare din partea statului.

În exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, după cum a statuat constant în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, în cauza Trif c. României).

Așadar, legiuitorul are competența exclusivă de a institui reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația liberului acces la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Desigur că limitările astfel aplicate nu trebuie să restricționeze sau să reducă accesul persoanei la justiție într-o asemenea măsură încât dreptul să fie afectat în substanța sa (C. c. Bulgariei, Kreuz c. Poloniei), dar, în speță, instanța supremă constată că S.C. B. S.R.L. a beneficiat de judecata unei cereri de reexaminare a încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de acordare de facilități la plata taxei judiciare de timbru, ca și de o cale de atac extraordinară de retractare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2496/08.12.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.