ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4840/2018

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1227 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011 a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1563A/2016 din 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

A fost admis recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii.

A fost modificată decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 10044 din 11.07.2012 și împotriva încheierilor din 30.12.2011, 22.02.2012 și 4.05.2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011 și a fost menținută în tot sentința apelată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de contestație în anulare contestatorul A., motivele fiind, în esență, următoarele:

Nelegala citare a recurentului la termenul la care s-a judecat pricina:

La data de 20.09.2017, instanța s-a pronunțat asupra recursurilor în lipsa recurentului-reclamant și în lipsa citării sale în mod legal, fără ca acesta să fie citat la domiciliul procesual ales și fără a exista procesul-verbal de predare a citației care să conțină semnătura și numele persoanei expres desemnate cu privirea actelor.

Din cauză că decizia nr. 1227 din 20 septembrie 2017 în dosarul nr. x/2011 a fost pronunțată la data de 20.09.2017 în lipsa recurentului-reclamant și fără legala citare a acestuia, hotărârea pronunțată de instanța de recurs este nulă în totalitate și nu produce niciun efect juridic,

Conform art. 85 din vechiul C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Conform art. 93 din același cod, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsă la domiciliul părții.

Conform art. 91 din vechiul C. proc. civ., înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură, (...) sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public, se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei.

Atât în cuprinsul cererii de recurs, cât și în cuprinsul întâmpinării depuse la data de 22.03.2017, recurentul-reclamant a arătat cu claritate că înțelege să aleagă domiciliul procesual la Cabinetul de avocat B., precizând expres că pentru primirea actelor de procedură persoana desemnată este avocatul titular al cabinetului.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare, citarea recurentului-reclamant pentru termenul din data de 20.09.2017 a fost efectuată fără respectarea dispozițiilor art. 91 și 93 din vechiul C. proc. civ.

Coroborând art. 91 și art. 93 cu art. 85 din vechiul C. proc. civ., rezultă că este nelegal îndeplinită procedura de citare a recurentului, dacă procesul-verbal de înmânare nu conține numele în clar și semnătura acelei persoanei individualizate expres de recurent ca fiind însărcinată cu primirea corespondentei, prin recurs și prin întâmpinare.

La fel, în cazul în care partea a fost citată la altă adresă decât cea la care a precizat expres că își alege domiciliul, citarea părții nu este legal îndeplinită, deoarece dispozițiile privind alegerea de domiciliu procesual sunt norme speciale, care se aplică cu prioritate față de normele generale referitoare la citarea la domiciliul legal.

Orice act de procedură din dosarul nr. x/2011 efectuat fără citarea legală a recurentului-reclamant, inclusiv hotărârea pronunțată în aceste condiții, este nul absolut, urmând a fi lipsit de orice efecte încă de la data efectuării sale.

În sensul nulității hotărârii judecătorești pronunțate în lipsa părții nelegal citate, doctrina subliniază că acest motiv de contestație în anulare a fost reglementat pentru a acoperi "vătămarea părții nelegal citate, care constă în punerea acesteia în imposibilitate de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare".

Prin nelegala citare la termenul din data de 20.09.2017, termenul la care s-au judecat recursurile din dosarul nr. x/2011, dreptul la apărare al reclamantului a fost grav încălcat, punându-l în imposibilitatea de a efectua alte acte de procedură în fața instanței de recurs și în imposibilitatea de a-și formula apărări oral în ședință publică.

Dispozițiile privind citarea și comunicarea actelor de procedură au caracter imperativ, iar instanța avea îndatorirea de a verifica îndeplinirea procedurii de citare înainte de a acorda cuvântul în dezbaterile asupra recursurilor.

În ședința publică din 21 februarie 2018, contestatorul a depus completare a motivelor contestației în anulare, arătând, în esență:

Decizia nr. 1227 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011. A fost data de magistratul-asistent, nu de judecători, fiind nulă absolut, deoarece a fost data cu încălcarea normelor de ordine publică prevăzute de art. 261 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Hotărârile judecătorești pot fi date doar de persoanele care "spun dreptul", și anume doar de judecători, nu de către magistrații-asistenți, care nu au statut de judecător.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, instanța de contencios constituțional a arătat că:

"redactarea hotărârii judecătorești, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. Doar aceștia se pot pronunța asupra chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății, soluționându-le."

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că:

"redactarea unei hotărâri judecătorești este inerent legată de motivarea ei, acest din urmă aspect constituind, astfel cum s-a arătat mai sus, o obligație a judecătorului cauzei ce decurge din prevederile art. 6 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Toate aceste aspecte constituie garanții ale dreptului părților la un proces echitabil, judecat de o instanță independentă și imparțială, care se supune numai legii.

Atribuția de redactare a hotărârilor judecătorești este inerent legată de calitatea de judecător, deoarece este expresia în scris a deliberării secrete a completului de judecată și a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea hotărârii.

Considerentele de fapt și de drept care au format această convingere nu pot fi cunoscute decât de judecătorii care au participat la judecată și la deliberări, nu de către o terță persoană, astfel cum este magistratul-asistent.

Art. 317 alin. (1) pct. 2 din vechiul C. proc. civ. se referă la darea hotărârii de către judecători, iar nu doar la pronunțarea acesteia în ședință publică. Legiuitorul a utilizat în mod voit un termen general, care să includă atât formarea convingerii instanței (deliberarea), cât și expunerea în scris a motivelor pentru care judecătorii au ajuns la respectivele convingeri (redactarea hotărârii).

Conform art. 6 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege. Astfel, judecarea cauzelor este doar de competența instanțelor de judecată, a completelor de judecată din a căror componență fac parte doar judecători, iar nu de către magistrați-asistenți, care nu au statut de judecător și nu îndeplinesc cerințele necesare pentru a dispune cu privire la drepturile părților.

Mai mult, conform art. 129 alin. (5) din vechiul C. proc. civ., "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în copul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "Înalta Curte de Casație și Justiție se compune din: președinte, 2 vicepreședinți, 4 președinți de secții și judecători".

Magistratul-asistent nu are competența de a spune dreptul, deoarece nu îndeplinește garanțiile de imparțialitate prevăzute de Convenția Europeană a drepturilor Omului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ.

Intimatul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata A.N.L. a solicitat respingerea capătului 1 al cererii ca neîntemeiat, a capetelor 2 și 3 ca inadmisibile.

Intimații JUDEȚUL ILFOV și CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare.

Intimatul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, succesor în drepturi și obligații al fostului MINISTER AL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Intimatul MUNICIPIUL BUCUREȘTI - prin Primar General a formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Intimații JUDEȚUL ILFOV și CONSILIUL JUDEȚEAN ILFOV au formulat completare a întâmpinării, prin care au solicitat respingerea contestației, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, intimata A.N.L. formulând întâmpinare față de completarea motivelor contestației în anulare.

Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 din vechiul C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 din același cod).

Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 317 din C. proc. civ. de la 1865:

- când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

- când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când procedura de citare cu partea nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 se referă, deci, la instituția de drept procesual privind procedura de citare a părților în procesul civil, acest motiv de contestație devenind incident în situația în care partea nu a fost deloc citată sau procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și partea a lipsit, astfel încât viciul de procedură nu s-a acoperit în condițiile art. 89 alin. (2) din același cod.

Citarea este actul de procedură prin care participanții la procesul civil sunt înștiințați cu privire la existența procesului, a termenului și a locului unde se va desfășura judecata, a necesității îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege sau fixate de judecător. Prin citarea părților se asigură respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Sancțiunea care intervine în cazul nelegalei citări este nulitatea expresă, condiționată de vătămare, potrivit art. 105 alin. (2) și art. 107 din C. proc. civ. de la 1865.

Pentru a fi admisă contestația în anulare obișnuită pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., cu consecința anulării hotărârii atacate, este necesară îndeplinirea cumulativă a cerințelor nulității condiționate prevăzute de art. 105 alin. (2) din același cod, și anume: hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor procedurale privind citarea; hotărârea astfel pronunțată a produs părții o vătămare procesuală, în sensul de prejudiciu cauzat prin limitarea drepturilor procesuale; vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.

Potrivit art. 105 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, în cazul nulităților anume prevăzute de lege (exprese), cum este cazul normelor privind citarea, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Cu alte cuvinte, atunci când se invocă o nulitate expresă, deși aplicarea sancțiunii nu intervine automat, fiind condiționată de vătămare, partea care invocă nulitatea nu mai trebuie să facă dovada vătămării pentru că aceasta este prezumată, însă partea adversă poate proba inexistența vătămării.

Potrivit dispozițiilor art. 85 din vechiul C. proc. civ., "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel." De asemenea, art. 107 din același cod, statuează că instanța va dispune amânarea cauzei ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Când actul urmează a fi înmânat unui avocat, citația și celelalte acte de procedură pot fi înmânate funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar numele și prenumele, precum și calitatea și care va trebui să semneze dovada de primire.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, recurentul A. a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la domiciliul procesual ales, respectiv la Cabinet de avocat "B.", fiind indicată persoana desemnată pentru primirea corespondenței, respectiv dna. avocat B..

Prin cererea transmisă prin e-mail la data de 28 aprilie 2017, recurentul A. a solicitat instanței să ia act de schimbarea domiciliul procesual ales, fiind indicat acest domiciliu la Cabinet de avocat "B." în: București, str. x, fiind indicată persoana desemnată pentru primirea corespondenței, respectiv dna. avocat B..

Recurentul a fost reprezentat de avocat B. atât la termenul de judecată din 29 martie 2017, cât și la termenul din 10 mai 2017, la acest din urmă termen înțelegând să formuleze cerere de recuzare a întregului complet de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 25 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 25 mai 2017 în dosarul nr. x/2011 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurentul A..

Ca urmare, a fost fixat termen la 20 septembrie 2017 pentru continuarea judecății, dispunându-se citarea părților.

Așa cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila nr. x din vol. III, recurentul A. a fost citat la domiciliul procesual ales, procesul-verbal fiind semnat de dna. C., care a semnat în calitate de funcționar însărcinat cu primirea corespondenței, aplicând și ștampila cabinetului de avocat.

Astfel cum reiese din decizia nr. 1227 din 20 septembrie 2017, Înalta Curte a verificat îndeplinirea procedurii de citare a recurentului A. față de cererea acestuia, constatând că acesta a fost legal citat la domiciliul procesual ales.

Înalta Curte constată că pentru termenul de judecată din 20 septembrie 2017, recurentul A. a fost legal citat, dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflându-se la fila nr. x din vol. III, neputând fi reținut argumentul contestatorului că persoana care a semnat procesul-verbal nu era cea indicată în alegerea de domiciliu procesual. Răspunderea pentru semnarea primirii actului de procedură de către un alt avocat din cadrul cabinetului aparține acestuia, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal care atestă îndeplinirea procedurii de citare poartă ștampila cabinetului de avocat. Organizarea internă a cabinetului cu privire la primirea corespondenței este o chestiune administrativă, ce nu poate fi opusă instanței de judecată.

Sub acest aspect, nu prezintă nicio relevanță juridică nici argumentul contestatorului că această persoană nu putea formula concluzii la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care nu această persoană a răspuns în fața instanței de judecată.

Nu poate fi reținut nici motivul de contestație în anulare ce vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de competență absolută, deci a competenței generale, a competenței materiale și a competenței teritoriale exclusive - art. 159 din vechiul C. proc. civ.

Contestatorul nu aduce niciun argument privitor la încălcarea normelor de competență absolută.

Pe calea acestui motiv nu se poate invoca incompatibilitatea ori alte neregularități privind compunerea sau constituirea completului de judecată, motiv pentru care argumentele aduse în susținerea acestui motiv al constetaței în anulare nu vor fi analizate.

În consecință, Înalta Curte, constatând neîndeplinite condițiile art. 317 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1227 din 20 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2018.