ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2600/2020

HOTĂRÂRE
16.12.2020
CAMERĂ
civil_2
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2600/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20.02.2015, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a civilă sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: în principal: obligarea pârâtei Agenția Naționala pentru Locuințe la plata sumei de 1.300 euro/luna (respectiv 5.772 RON/luna) pentru perioada cuprinsa între data de 17.02.2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, (echivalentul sumei de 207.792 RON) cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosința și daune morale, din care suma de 1250 euro/luna (echivalentul a 5.550 RON/luna) reprezentând contravaloarea lipsei de folosința evaluata provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare, a sumei exacte, iar 50 euro/luna (echivalentul a 222 RON/luna) reprezintă daune morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare pana la data predării efective a locuinței tip S9 la cheie situate pe lotul x, cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471/19.08.2004 situata în amplasamentul Henri Coanda, în temeiul răspunderii civile contractuale.

In subsidiar: obligarea pârâtei Agenția Naționala pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, C., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% ANL și cate 0,90% pentru celelalte parate, la plata sumei de 1.300 euro/luna, echivalentul a 5.772 RON/luna pentru perioada cuprinsa între data de 17.02.2012 și data depunerii cererii de chemare în judecata, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 207.792 RON, cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosința și daune morale, din care suma de 1.250 euro/luna (echivalentul a 5.550 RON/luna) reprezintă contravaloarea lipsei de folosința evaluata provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare a sumei exacte, iar 50 euro/lunar (echivalentul a 222 RON/luna) reprezintă daunele morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței la cheie tip S9 situate pe lotul x, cu nr. cadastral x și înscris în Cartea Funciara nr. x, conform încheierii 16471/19.08.2004 situata în amplasamentul Henri Coandă, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru toate paratele și, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru ANL și a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în mod determinat în ceea ce privește suma de plată pentru fiecare pârâta în parte.

Prin încheierea interlocutorie din data de 7.12.2015, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâților Sectorul I al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului I, Consiliul Județean Ilfov, Consiliu Local Voluntari. În atare situație, în temeiul art. 176 pct. 1 raportat la art. 56 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în garanție a fost anulată, fiind formulată de pârâții Sectorul I al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului, fără capacitate procesuală.

Totodată, la aceeași dată, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, C., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A., astfel încât cererea întemeiată pe acest temei, față de acești pârâți nu va mai fi analizată de instanță.

Prin sentința civilă nr. 1201/10.04.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins capătul de cerere subsidiar privind răspunderea contractuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, C., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A. pentru lipsa calității procesuale active. S-a respins, în rest, cererea principală precizată formulată de reclamanții A. B. în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, JUDEȚUL ILFOV, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., C., ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată. S-a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Sectorul I al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului I.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții A. și B., precum și pârâta C., cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același nr. unic de dosar x/2015

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, prin decizia nr. 1249/30.05.2018 a respins apelul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 1201/10.04.2017 și a încheierii din 07.12.2015, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat; a admis apelul declarat de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu intimatele pârâte: AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE (MDRAPFE) - SUCCESOR AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (MDRAP), JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A.. A schimbat în tot sentința atacată în sensul că a obligat pârâta ANL la plata către reclamanți a sumelor de 36700 Euro, reprezentând c/val. lipsei de folosință pentru perioada 20.02.2012 - 20.10.2016 și a sumei de 10400 Euro reprezentând c/val lipsă folosință pentru perioada 20.10.2016 - 25.02.2018 (ambele sume în echivalent RON la cursul oficial al BNR din ziua plății) în temeiul răspunderii contractuale; a respins cererea pentru restul pretențiilor ca nefondată (pentru daune morale); a respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, față de intimatele - pârâte.

Prin decizia nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea având ca obiect completare dispozitivului deciziei civile nr. 1249/30.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2015, formulată de petentii apelanți B. și A.; a dispus obligarea intimatei ANL la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 16804,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel; a respins cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 5369 RON, reprezentând onorariu de avocat fond, ca neîntemeiată și a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei menționate cu soluția asupra solicitării de plată a daunelor interese pretinse până la momentul predării locuinței, ca neîntemeiată.

În cauză au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe și recurentul-pârât C..

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta formulează următoarele critici.

Redând extrase din decizie, recurenta concluzionează că instanța de apel oscilează între a califica obligațiile ANL asumate în baza contractului de mandat - o dată ca fiind "obligație de a urmări executarea lucrărilor" pentru ca, în cadrul aceluiași raționament, să le califice ca fiind "obligații de a asigura finalizarea și predarea locuinței", concluzionând în sensul că raționamentul instanței este neclar și contradictoriu.

Consideră recurenta că hotărârea este nelegală și din punctul de vedere al faptului că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că instanța de apel a analizat răspunderea contractuala a ANL având in vedere contractul de mandat nr. x/20.02.2008 aparținând beneficiarului D., acesta nefăcând obiectul prezentei cauze.

Consideră recurenta că un alt aspect străin de natura cauzei este faptul că instanța de apel se raportează la data de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinței (acest termen de predare fiind pentru imobilul aflat pe lotul x -beneficiar D.) și apreciază că în aceste condiții nu a existat nicio analiză a situației de fapt, a probelor administrate, a susținerilor părților și a aplicării dreptului.

Precizează recurenta că dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât aceasta este esențială în administrarea adecvata a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, raportându-se și la jurisprudența CEDO.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau, din motivarea hotărârii neputându-se concluziona care este temeiul de drept pe baza căruia instanța și-a format convingerea și care din actele civile și/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligațiilor asumate de ANL și, pe cale de consecință, stabilirea culpei Agenției.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciază recurenta că, în mod eronat, instanța de apel a pus în sarcina pârâtei ANL o serie de obligații, asumate în opinia sa prin contractul de mandat și a înlăturat răspunderea celorlalte părți pe considerentul că, deși pârâții și-au asumat, fiecare în parte, obligații concrete în vederea realizării utilităților în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina ANL.

Recurenta arată că un alt argument în susținerea faptului că ANL și-a îndeplinit mandatul acordat este și faptul că, astfel cum rezultă din toate apărările formulate în prezenta cauză șl înscrisurile depuse, imobilul reclamanților-intimați a fost finalizat.

Consideră recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică și din punctul de vedere al faptului ca instanța nu a analizat toate probele și nici nu a argumentat o eventuală lipsă de relevanță a înscrisurilor depuse de ANL.

Recurenta ANL subliniază faptul că s-a implicat activ de la începutul lucrărilor în amplasament și până în prezent, și o va face și în continuare, că demersul său în realizarea utilităților este unul de mijloace (de diligentă), nu de rezultat, ANL neavând cum să finanțeze sau să realizeze efectiv lucrările pentru utilități deoarece ar fi contrar dispozițiilor legale atât din Legea nr. 152/1998 de înființare a ANL și H.G. nr. 962/2001 (normele de aplicare la lege), din Legea locuinței nr. 114/1996, cât și din legislația care reglementează alimentarea cu gaze și energie electrică.

Arată recurenta că, înlăturând răspunderea delictuală, instanța de apel pune în sarcina pârâtei ANL o serie de obligații, neasumate prin contractul de mandat și înlătură răspunderea celorlalte părți pe considerentul că, deși pârâții și-au asumat, fiecare în parte, obligații concrete în vederea realizării utilităților în amplasamentul Henri Coandă, acestea cad în sarcina ANL întrucât părțile chemate în litigiu de către reclamanți nu au avut raporturi contractuale cu aceștia.

Recurenta concluzionează că ANL nu are instituită, în sarcina sa, nici contractual și nici legal, obligația finanțării și/sau realizării utilităților în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea ANL la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a unui imobil din cauza nerealizării utilităților nu poate avea niciun temei legal sau contractual, ANL neavând obligația legală și neasumându-și prin vreun document obligația asigurării finanțării și realizării efective a lucrărilor de execuție a utilităților în amplasamentul Henri Coandă.

Arată recurenta că obligația de viabilizare sau de finanțare a viabilizării nu este în sarcina ANL, aceasta a fost stabilită și de către instanțele de judecată, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 620/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 3291/2015 pronunțată de Tribunalul București.

Recurenta susține că, în ceea ce privește prejudiciul, instanța de apel a luat în considerare efectuarea unei expertize de specialitate pentru a determina eventualul prejudiciu cauzat intimaților-reclamanți constând în lipsa de folosință a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existenta unui prejudiciu, pentru nepredarea și nefinalizarea la termen a imobilului. Sub acest aspect recurenta prezintă o serie de considerațiuni de ordin doctrinar și face trimitere la jurisprudența în materie, concluzionând în sensul că, în baza contractului de mandat, obligația ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care Agenția și-a respectat-o (imobilul fiind finalizat iar obiectul mandatului fiind îndeplinit).

III. Recurenta-pârâtă C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1249/30.05.2018 pronunțata de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015 solicitând, în principal, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește soluția pronunțată asupra apelului formulat de C. și trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intr-o primă critică recurenta consideră că instanța de apel, în mod eronat a apreciat că C. nu ar fi suferit nici un prejudiciu/nu ar avea interes în formularea apelului, în condițiile în care legitimitatea apelului formulat de C. se circumscria condițiilor generale ale interesului reglementate de dispozițiile art. 33 teza a doua noul C. proc. civ., prevederi neobservate de instanța de apel

Consideră recurenta că interesul în promovarea apelului este izvorât din faptul că soluția de fond care îi este favorabilă nu este una definitiva, astfel că din punct de vedere teoretic, această soluție poate fi infirmată în calea de atac a apelului ori în calea de atac a recursului, astfel că, până la momentul pronunțării hotărârii definitive de către instanța de recurs, există interesul efectuării oricăror apărări pentru protejarea intereselor legitime.

Precizează recurenta că interesul sau în ceea ce privește soluționarea favorabilă a excepției prescripției subzistă chiar dacă pe fond acțiunea a fost respinsă în ceea ce o privește întrucât, în ipoteza teoretică și nelegală, în care ulterior s-ar aprecia în căile de atac că ar putea fi obligată la despăgubiri față de reclamanți, atunci ar suferi un prejudiciu, iar analizarea prescripției și-ar avea rost.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că prima instanță ar fi soluționat judicios excepția prescripției,însușindu-și, fără motivare, în totalitate, argumentele expuse de prima instanță pentru respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, ignorând complet criticile recurentei C. din apel.

Intimatul Municipiul București, prin primar general, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității de parte intimată în recursul formulat de recurenta C., a solicitat ca recurenta ANL. să precizeze dacă înțelege să se judece în recurs în contradictoriu cu Municipiul București și, dacă răspunsul este afirmativ, arată că înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursului ANL iar, dacă răspunsul este negativ, solicită să se constate că nu are calitate de parte în această etapă procesuală.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții - reclamanți împotriva primei decizii, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil în ceea ce privește critica privind neacordarea despăgubirilor până la predarea efectivă a imobilului iar, în ceea de privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei de completare, solicită să se constate că nu are calitatea de parte.

Pe fond solicită respingerea recursului ANL, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă C. solicită, prin întâmpinare, respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei nr. 1249/2018, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și să se constate că nu are calitatea de parte în recursul declarat de recurenți împotriva deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018.

Totodată, recurenta C. solicită să se constate că nu are calitatea de parte în cadrul recursului promovat de ANL, iar în situația în care se va constata că are calitate procesuală în acest recurs, solicită respingerea recursului ANL, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepției lipsei de interes a recursului recurentei-pârâte C. și respingerea celorlalte recursuri, ca nefondate.

Intimatul Orașul Voluntari a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Intimatul Județul Ilfov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor recurenților-reclamanți și recurentei -pârâte ANL, ca nefondate și a solicitat, totodată, ca recurenta ANL să precizeze dacă înțelege să formuleze recurs în contradictoriu cu Județul Ilfov.

Recurenta Agenția Națională pentru Locuințe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții A. și B., ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18 octombrie 2019 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 739 din 3 aprilie 2020 a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și deciziei nr. 2237 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de aceeași instanță; a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă C., invocată de recurenții-reclamanți; a admis în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE și C. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ca urmare a încetării efectelor stării de urgență, cauza a fost repusă pe rol.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C. Înalta Curte a luat în examinare cererea depusă la data de 21.10.2019 de recurenții - reclamanți A. și B., care au solicitat să se ia act de renunțarea la judecata față de pârâtă C.

Prin punctul de vedere privind cererea recurenților - reclamanți A. și B. de renunțare la judecata față de pârâta C., pârâta C. S.R.L.a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecată.

Potrivit art. 406 Noul C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act volițional, de care instanța urmează a lua act.

Prin urmare, Înalta Curte constată că această manifestare de voință a părților se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Constatând că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege și faptul că această renunțare se înscrie în limitele principiului disponibilității, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării cauzei, Înalta Curte va admite recursul pârâtei C. împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamanților A. și B. la judecata cererii față de pârâta C. și, în consecință, va anula, în parte, decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 1201 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în ceea ce privește soluțiile pronunțate în legătură cu cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, va admite recursul și va casa decizia în parte pentru următoarele considerente:

Susținerile potrivit cărora hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei în sensul că instanța de apel a analizat un alt raport juridic față de cel dedus judecății, respectiv contractul de mandat nr. x/20.02.2008 aparținând beneficiarului D. și că instanța de apel se raportează la data de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinței din același contract, sunt întemeiate, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanța de apel este un element esențial întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea in examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces.

În accepțiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Obligația statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

Or, în motivarea deciziei recurate, analiza și argumentele prezentate de către instanță vizează un alt raport juridic, respectiv contractul de mandat nr. x/20.02.2008 în care este prevăzut termenul de 15.10.2010 ca termen de predare a locuinței și nu contractul de mandat nr. x/05.05.2004 cu care a fost investită instanța.

Din această perspectivă, instanța supremă constată că instanța de apel nu a analizat raportul juridic cu care a fost investită, respectiv contractul de mandat nr. x/05.05.2004, a argumentat decizia recurată pe motive străine de natura cauzei, așa încât hotărârea instanței nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Prin omisiunea instanței de apel de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, contractul de mandat nr. x/05.05.2004, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind incidentă teza a III-a a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul relevat, Înalta Curtea constatând că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea contractului de mandat nr. x/05.05.2004 prin prisma analizei susținerilor părților, a înscrisurilor dosarului și a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate invocate de pârâta A.N.L. și la caracterul fondat sau nefondat al acestora privind răspunderea contractuală izvorâtă din menționatul contract, motivarea nu satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății.

Neargumentarea hotărârii în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza din perspectiva motivelor invocate justețea soluției adoptate, astfel încât nu vor fi analizate celelalte argumente în susținerea cererii de recurs.

Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Se vor menține celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.

Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să analizeze cererea de apel prin raportare la contractul de mandat nr. x/05.05.2004 și să răspundă criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept ce au fost invocate în susținerea pretențiilor și apărărilor, să răspundă tuturor apărărilor formulate de pârâta A.N.L. privind calificarea obligației, iar conform art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ. să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în analiza cererii de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei A.N.L.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte C. și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Ia act de renunțarea reclamanților A. și B. la judecata cererii față de pârâta C. și, în consecință, anulează, în parte, decizia civilă nr. 1249 din 30 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 1201 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în ceea ce privește soluțiile pronunțate în legătură cu cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.

Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2020.

Sursă