ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 20 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. Enel Distribuție Muntenia S.A. și S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 969 C. civ., 970 C. civ., art. 977 C. civ., Legea nr. 152/1998, art. 998-999, art. 1003 C. civ., art. 43 alin. (2) Codul comercial.

Prin întâmpinare, pârâta Enel Distribuție Muntenia S.A. a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Orașului Voluntari a invocat excepția lipsei capacității de folosință iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Orașul Voluntari a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, formulată în cauză pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a MDRAP iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, formulată în pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâții Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâții Județul Ilfov și Consiliul Județean Ilfov au invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și lipsei calității lor procesuale pasive iar, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea comună, pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local București au invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, inadmisibilității cererii, lipsei calității procesuale active a reclamantului, lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București și lipsei calității lor procesuale pasive iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale active a reclamantului pe răspunderea contractuală, inadmisibilitatea acțiunii în răspundere civilă delictuală iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., verificându-și competența, a declarat că este competent material și teritorial să soluționeze cauza.

În cuprinsul acestei încheieri, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității acțiunii.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere subsidiar de angajare a răspunderii contractuale a pârâților S.C. Enel Distribuție Muntenia S.A., Consiliul Local Oraș Voluntari, Orașul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L.

Au fost respinse ca rămase fără obiect excepțiile lipsei calității procesuale pasive în acțiunea în răspundere civilă contractuală a pârâților S.C. Enel Distribuție Muntenia S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L.

S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în acțiunea în răspundere civilă delictuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L.

A fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Consiliul Local Oraș Voluntari, Consiliul Județean Ilfov, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București.

În ședința publică de la 28.01.2016, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția prescripției dreptului material la acțiunea în despăgubiri întemeiată pe contractul de mandat, invocată de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a celorlalți pârâți Județul Ilfov.

În ședința publică de la 25.02.2016 tribunalul a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la proba cu interogatoriul propus pârâților, a încuviințat reclamantului proba cu expertiză; a prorogat discuțiile cu privire la expertiza construcții. Totodată s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria Voluntari cu mențiunea de a comunica, în copie certificată, procesele-verbale de recepție cu privire la imobil amplasat în amplasamentul Henri Coandă, lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, localitatea Voluntari, județul Ilfov cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x, și de a preciza motivele pentru care, potrivit susținerilor Agenția Națională pentru Locuințe, nu a semnat procesele-verbale de recepție și a dispus amânarea recepției. A încuviințat proba cu înscrisuri pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe. A încuviințat pârâtului Județul Ilfov proba cu înscrisuri în cadrul căreia a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Dezvoltării cu solicitarea de a comunica motivul pentru care instituția menționată a întrerupt finanțarea programului guvernamental. A constatat că pârâtul Județul Ilfov este decăzut din proba cu interogatoriu. A încuviințat pârâtei Distrigaz proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei. A desemnat expert prin tragere la sorți de către o persoană străină pe doamna B.. A stabilit onorariu provizoriu de expert în sumă de 1.000 RON în sarcina reclamantului. A încuviințat reclamantului, pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe și pârâtei Distrigaz participarea a câte un expert parte cu obligația de a depune înscrisuri în dovedirea specializării acestora, în de 5 zile de la acest termen.

Prin sentința civilă nr. 5798 din 29 septembrie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.. S-a luat act că pârâții Județul Ilfov, Municipiul București, S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

I. Reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

II. Pârâta S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a declarat apel împotriva încheierii premergătoare din data de 28.01.2016 prin care Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și împotriva sentinței civile nr. 5798/29.09.2016, pronunțată de aceeași instanță, sub aspectul considerentelor prin care instanța a reținut că S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. nu ar fi putut săvârși pretinsa faptă ilicită întrucât nu are licență de distribuire a gazelor naturale în Orașul Voluntari, unde este amplasat imobilul reclamantului.

I. Prin apelul declarat, reclamantul A. a invocat următoarele critici:

O primă critică a vizat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977, 978, 979, 981, 982 din C. civ. și a dispozițiilor art. 1,2,3,4,5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcționarea a Agenției Naționale pentru Locuințe, coroborat cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare si funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001.

Prin cea de-a doua critică reclamantul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977. 978. 979, 1 981. 982 din C. civ., cu ale art. 3 indice 1 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.09.2001 și cu dispozițiile art. 1 și următoarele din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcției și instalații aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994. și cu dispozițiile din Noul Regulament de recepție a lucrărilor de construcției și instalații aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 privind conținutul obligației de predare la cheie a imobilului contractat si cu privire la obligațiile constructorului.

În cadrul celei de-a treia critici reclamantul a invocat faptul că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborate cu cele ale art. 977, 978, 979, 981 și 982 din C. civ. și a dispozițiilor art. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea a Agenției Naționale pentru Locuințe, privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale.

Prin cea de-a patra critică reclamantul a invocat netemeinicia și nelegalitatea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a apelantului reclamant pe capătul 1.2 din cerere.

A cincea critică a vizat faptul că hotărârea privind cererea subsidiară, de angajare a răspunderii delictuale a intimatelor pârâte semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, este contradictorie și nu are logică, este omisivă de motivare, este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 152/1998 coroborate cu temeiurile de drept invocate prin pct. IX din cererea de chemare in judecată.

Prin cea de-a șasea critică reclamantul a invocat faptul că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind îndeplinirea condițiilor puterii de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 25.709 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 și la plata sumei de 11.529 euro (echivalentul în RON la cursul oficial al BNR) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 06.05.2016 - 8.02.2018 - conform raportului de expertiză - în temeiul răspunderii civile contractuale.

A fost respins, pentru restul pretențiilor, capătul principal de cerere ca nefondat (daune morale).

A fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală față de intimatele-pârâte astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

Curtea a arătat că în analiza apelurilor a avut în vedere încheierea din 05.11.2015, prin care instanța de fond a analizat excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinare și a redat aspectele esențiale soluționate de instanța de fond din încheierea din data de 5.11.2015.

I. În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul A., Curtea a reținut că, deși nu s-a menționat explicit că se atacă cu apel și încheierea din 05 noiembrie 2015, acest fapt a reieșit din cuprinsul motivelor de apel.

Instanța de apel a statuat asupra faptului că dezlegările date de instanța de fond prin încheierea de ședință din 05.11.2015 asupra excepțiilor invocate sunt legale și temeinice, astfel că motivele de apel ce privesc implicit această încheiere nu sunt fondate.

Instanța de apel a arătat că, în analiza apelului formulat va porni de la capătul principal al cererii reclamantului formulat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE întemeiat pe răspundere civilă contractuală, va analiza aspectele esențiale ale cauzei prin raportare la răspunderea civilă contractuală, va arăta că răspunderea civilă contractuală are caracter prioritar în analiza cererii că nu se poate opta sau crea o acțiune mixtă între o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală și cea în responsabilitate delictuală.

În contextul prezentat prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, având drept cauză juridică existența contractului de mandat nr. HCA 31/20.02.2008, Curtea a reținut că singurul temei care poate atrage răspunderea în cauză este cel al răspunderii contractuale față de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe .

În acest sens a apreciat că este greșită premisa pe care a avut-o în vedere instanța de fond care a analizat cererea atât prin prisma răspunderii contractuale cât și cea a răspunderii delictuale, constatând în final că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici a condițiilor răspunderii contractuale față de A.N.L. nici a celei delictuale, față de celelalte pârâte.

Opinia instanței de apel - sub acest aspect - a fost aceea că reclamantul avea doar opțiunea unei acțiuni în răspundere contractuală împotriva pârâtei A.N.L. (capăt principal de cerere).

În continuare s-a reținut că, sub imperiul vechiul C. civ., aplicabil în cauză, conform articolului 102 și articolului 103 din Legea nr. 71/2011 doctrina și jurisprudența sunt unanime în a statua că nu este posibilă nicio combinare în cadrul unei acțiuni mixte a regulilor aplicabile răspunderii delictuale cu cele aplicabile răspunderii contractuale, după cum nu este permisă nici utilizarea subsidiară, în completare, a acțiunii delictuale, după ce s-a utilizat acțiunea contractuală.

În acest context, Curtea a considerat că se impune a arăta că majoritatea doctrinei și jurisprudenței conturate sub imperiul vechiul C. civ. excludeau o atare opțiune, singura cale permisă părții fiind cea a răspunderii contractuale.

Ca atare, reținând că singura posibilitate permisă părții reclamante este aceea a formulării unei acțiuni în răspundere contractuală față de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, Curtea a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii rezultate din contractul de mandat încheiat între reclamantă și pârâta A.N.L; dacă dreptul la despăgubiri și dacă natura obligațiilor pârâtei rezultate din contractul de mandat sunt unele de rezultat sau de diligență.

Revenind la capătul principal al acțiunii, instanța a reținut că, în baza contractului de mandat încheiat cu reclamantul, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe avea conform contractului de mandat HCA 31/20.02.2008) obligația de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire (descrise pe larg în contract) ca de altfel și în dispozițiile articolului 5 din Legea nr. 152/1998 (toate obligațiile sunt prezentate pe larg în cererea de chemare în judecată și de apel a reclamantei și nu vor mai fi reluate).

Pentru întârzierea în predarea locuinței reclamanta a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada a 3 ani anterior cererii de chemare în judecată - sub acest aspect neputându-se reține că cererea este prescrisă, conform articolului 7 din Decretul 167/1958. Atât timp cât reclamantul a dat un mandat părții care trebuia ca în numele său și ca un proprietar diligent să se preocupe ca obiectul mandatului să fie îndeplinit, este evident că o astfel de obligație, astfel cum a fost prevăzută în contractul dintre părți, este una de rezultat.

S-a apreciat că, în situația invocată de Agenția Națională pentru Locuințe, nimic nu o împiedica pe această parte să cheme în judecată sau în garanție, în prezentul proces, pe cei pe care-i consideră responsabili de neîndeplinirea mandatului său.(ceilalți pârâți). Obligațiile mandatarei Agenția Națională pentru Locuințe - ca fiind de rezultat - decurg și din faptul că mandatul nu era cu titlu gratuit, fiind cu titlu oneros, dispozițiile contractuale și legale deja menționate completându-se și cu dispozițiile C. civ. 1864 referitoare la mandat. (mandatara Agenția Națională pentru Locuințe fiind remunerată cu o cotă de 3 %).

Pe de altă parte, Curtea a statuat asupra faptului că pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, ca agenție a statului și coordonator al Proiectului Guvernamental Henri Coandă (conform convenției MM 1909/06.045.2004 și legii 152/1998) trebuie să suporte riscul oricărei greșeli sau erori ce aparține autorităților statului (sau să se îndrepte cu o cerere de chemare în garanție), erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive și disproporționale.

S-a arătat că, în caz contrar, s-ar ajunge la o ingerință asupra dreptului de proprietate al reclamantei (respectiv asupra dreptului de folosință) ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, ceea ce atrage încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

A apreciat instanța de apel că, din probele administrate în cauză rezultă îndeplinirea condițiilor necesare atragerii răspunderii contractuale (faptă, vinovăție,și legătură de cauzalitate) dintre faptă și prejudiciu care constă în imposibilitatea folosirii imobilului de către reclamant.

S-a reținut că prejudiciul este determinat/determinabil și constă în contravaloarea lipsei de folosință din cauza nepredării locuinței la termenul stabilit 15.10.2010, locuință care nici în prezent nu este finalizată.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, Curtea a avut în vedere că, din cererea precizatoare depusă pentru termenul din 21.02.2018, apelanta reclamantă a cuantificat pretențiile ca fiind în cuantum de 25.709 Euro - pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - 06.05.2016, (conform raportului de expertiză întocmit la fond) și în cuantum de 11.529 Euro pentru perioada 06.05.-2016 - 08.02.2018.

Curtea a reținut în pronunțarea hotărârii și că obligația de predare a locuinței trebuia îndeplinită la 15-10.2010 că pretențiile reclamantului se circumscriu unei perioade de 3 ani anteriori cererii de chemare în judecată (nefiind prescrise), având în vedere dispozițiile articolului 476, articolului 477, articolului 479 C. proc. civ. referitoare la efectul și limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și la ceea ce s-a suspus judecății la prima instanță.

II. Cu privire la apelul pârâtei S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L., Curtea a reținut că excepția prescripției a fost soluționată prin încheierea din 5.11.2015 conform considerentelor expuse pe larg, prin raportare la răspunderea contractuală.

Curtea a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat daune interese pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - și data depunerii cererii de chemare în judecată, 20.04.2015 (și în continuare) în condițiile în care locuința trebuia finalizată la data de 15.10.2010, astfel că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la data încheierii contractului, nu era împlinit.

Pe de altă parte Curtea a avut în vedere și considerentele expuse în analiza apelului declarat de reclamant.

Prin decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 519/07.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatele S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L., Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. E - Distribuție Muntenia S.A. (fostă Enel Distribuție Muntenia S.A.).

I.a La data de 24 mai 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul modificării în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin critica subsumată motivului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât este lipsită de motivare în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata daunelor morale.

Recurentul a susținut că, în lipsa unei motivări cu privire la respingerea daunelor morale, se află în situația de a specula cu privire la raționamentul Curții de Apel București referitor la respingerea acestei pretenții, față de faptul că nu are cunoștință ce tip de probe ar fi trebuit să solicite pentru a convinge instanța de afectarea și atingerile aduse demnității și personalității recurentului și a membrilor familiei acestuia, nevoiți să trăiască șase persoane în două camere, cu o suprafață utilă de 78,70 mp.

Recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. privind determinarea prejudiciului, coroborate cu dispozițiile art. 9 și art. 478 C. proc. civ., privind pretențiile cu care reclamantul a învestit instanța de apel, respectiv cererea de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 8 februarie 2018, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. De remarcat este faptul că aceste din urmă critici, întrucât vizează încălcare unor norme de drept material, sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a învederat că prin decizia recurată, instanța de apel, deși a admis apelul reclamantului, a schimbat doar în parte sentința civilă apelată și nu a acordat daunele pentru perioada cuprinsă între 21 martie 2014 și data predării efective a locuinței (după realizarea recepției la terminarea lucrării, conform legii) fără să motiveze această soluție.

În acest sens, s-a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece apelul a fost respins în parte, respectiv sub aspectul acordării daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, fără ca instanța de apel să motiveze această soluție.

Ib. La data de 26 iulie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurentul a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea cererii de completare.

Reclamantul a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, motiv încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a susținut că cererea precizatoare depusă la data de 8 februarie 2018 nu a reprezentat o restrângere a pretențiilor sau o renunțare la pretențiile cerute prin cererea de chemare în judecată pentru perioada anterioară predării efective, după recepția la terminarea lucrărilor, motiv pentru care respingerea cererii de completare încalcă principiul disponibilității în procesul civil.

În motivarea acestui recurs, reclamantul a mai arătat că decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 444 C. proc. civ.. S-a subliniat că omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe toate pretențiile deduse judecății, respectiv pe diferența de daune pentru perioada dintre 8 februarie 2018 și data predării efective a locuinței a deschis reclamantului calea cererii de completare a deciziei pronunțată de instanța de apel.

II. La data de 22 mai 2018, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Pârâta a precizat că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, a oscilat între a califica obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe asumate în baza contractului de mandat, o dată ca fiind obligație de a urmări executarea lucrărilor iar apoi, în cadrul aceluiași raționament, ca fiind obligații de a asigura finalizarea și predarea locuinței.

Pârâta a subliniat că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Pe de altă parte, s-a menționat că din motivarea hotărârii nu rezultă care este temeiul de drept pe baza căruia instanța și-a format convingerea și care din actele civile și/sau normative enumerate au fost cele determinante în calificarea obligațiilor asumate de Agenția Națională pentru Locuințe și, pe cale de consecință, determinante în stabilirea culpei pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe.

Recurenta-pârâtă a susținut că obligațiile pe care și le-a asumat sunt de rezultat, întrucât în cauză este vorba de relații contractuale exclusive între reclamant și constructor, care are ca obiect construirea și predarea, într-un anumit termen, a unei locuințe.

Recurenta Agenția Națională pentru Locuințe a învederat că nu poate fi răspunzătoare pentru acțiunile sau inacțiunile autorităților și societăților cu atribuții în domeniu, întrucât nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acțiunea sau inacțiunea sa în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activității.

S-a arătat că Agenția Națională pentru Locuințe nu are instituită în sarcina sa obligația finanțării și/sau realizării utilităților în cartierul Henri Coandă, astfel că obligarea sa la plata despăgubirilor, reprezentând lipsa de folosință a unui imobil din cauza nerealizarii utilităților, nu poate avea niciun temei legal sau contractual.

În acest sens, recurenta-pârâtă a subliniat că problema utilităților a fost tranșată definitiv și irevocabil de instanțele de judecată, fiind stabilite părțile responsabile pentru realizarea utilităților la întregul cartier Henri Coandă, și nu doar la anumite imobile. Prin urmare, pârâta a susținut că realizarea utilităților nu poate fi pusă exclusiv în sarcina sa.

Recurenta Agenția Națională pentru Locuințe a concluzionat că motivarea instanței de apel este superficială și contravine prevederilor legale existente în materie, având în vedere că nu au fost examinate faptele evocate în cauză, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a altei instanțe, fiind preluate ca atare din altă hotărâre, deși, în dreptul romanesc, practica judiciară nu este izvor de drept.

La data de 24 septembrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, raportat la faptul că în cuprinsul deciziei nr. 509/2018 nu a fost menționată altă sumă, în afara celei indicate prin cererea precizatoare, astfel încât, în mod corect instanța a apreciat că nu pot fi aplicate prevederile art. 444 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a susținut că acesta a fost formulat numai în contradictoriu cu reclamantul A., neexistând motive de recurs privitoare la soluția de respingere a acțiunii împotriva sa. În acest sens, s-a solicitat să se constate că această parte din hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare.

La data de 1 octombrie 2018, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a susținut că la determinarea cuantumului pretențiilor solicitate și acordate, instanța a avut în vedere cererea depusă de reclamant la termenul din 21 februarie 2018 prin care acesta a precizat că modalitatea de calcul a cuantumului total al prejudiciului este următoarea: pentru perioada cuprinsă între 20.04.2012 - 6.05.2016 despăgubirile sunt în cuantum total de 25.709 euro, iar pentru perioada cuprinsă între 6.05.2016 - 8.02.2018 despăgubirile sunt în cuantum total de 11.529 euro.

La data de 4 octombrie 2018, intimatul-pârât Orașul Voluntari a formulat întâmpinări la recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a solicitat respingerea acestora și menținerea deciziilor recurate ca fiind legale și temeinice.

În esență, s-a învederat că Orașul Voluntari nu a fost parte semnatară a convenției x (prima convenție cu privire la realizarea cartierului Henri Coandă a fost încheiată în anul 2008 cu Municipiul București), iar din conținutul convențiilor la care se face referire rezultă că voința autorităților semnatare ale convențiilor nu a fost aceea de a stipula drepturi și obligații în sarcina terților.

La data de 4 octombrie 2018, intimata-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a depus la dosar întâmpinări la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat inadmisibilitatea căilor de atac, raportat la valoarea obiectului acțiunii de 206.434,8 RON, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul tribunalului la data de 20 aprilie 2015, văzând și dispozițiile din cuprinsul deciziei nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la aplicarea prevederilor art. 27 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a subliniat că nu este o autoritate publică, ci o societate comercială a cărei activitate este guvernată de dispozițiile H.G. nr. 1043/2004, ce stabilesc care sunt demersurile ce trebuie efectuate de proprietarii de imobile, inclusiv de cei ai imobilelor situate în cartierul Henri Coandă, pentru racordarea la sistemul de distribuție al gazelor naturale. În speță, reclamantul nu a făcut dovada efectuării acestor demersuri pentru a se realiza racordarea imobilului său la rețeaua de gaze naturale.

Totodată, s-a arătat că nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă prin care să se dispună obligarea pârâtei Distrigaz la efectuarea lucrărilor de trasare a rețelei de gaze în cartierul Henri Coandă.

La data de 5 octombrie 2018, intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin Primar a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, singurele persoane juridice ce dețin capacitatea deplină și patrimoniu propriu sunt comunele, orașele, municipiile și județele.

La data de 4 octombrie 2018, reclamantul A. a depus întâmpinare la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a invocat inadmisibilitatea acestei căi de atac, raportat la valoarea litigiului de 206.434,8 RON, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire și la prevederile deciziei nr. 52/2018 a instanței supreme.

Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea deciziei nr. 509/7.03.2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă ca fiind temeinică și legală.

La data de 8 octombrie 2018, intimații-pârâți Județul Ilfov și Consiliul Județean Ilfov au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de Agenția Națională pentru Locuințe, susținându-se, în esență, că hotărârea instanței de apel nu conține motive contradictorii, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 16 aprilie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 14 ianuarie 2020 Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursurilor declarate de recurentul-reclamant A., invocată de intimata-pârâtă S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L.

A respins excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, invocată de recurentul-reclamant A..

A respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată de intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin Primar.

A admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018 și deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

A stabilit termen de judecată la 14 ianuarie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele.

Recursul declarat de reclamantul A. este fondat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât este lipsită de motivare în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata daunelor morale.

Prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenția Naționala Pentru Locuințe la plata daunelor-interese morale de 50 euro/luna (echivalentul în RON al sumei de 220,55 RON/luna la cursul BNR de la data înregistrării cererii de chemare in judecată) în total suma de 6.350 euro (echivalentul în RON al sumei de 28.003.50 RON la cursul BNR de la data înregistrării cererii de chemare în judecată), pentru perioada cuprinsa între 20.04.2012 - 20.05.2018 precum și daunele ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței situate pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2 în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, județul Ilfov, cu numărul cadastral nr. 3159/516, înscris în CF nr. x, în temeiul răspunderii civile contractuale.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata daunelor-interese în cuantum de 549 euro/luna de la data de 8 februarie 2018 până la data predării efective a locuinței, după realizarea recepției la terminarea lucrărilor.

Prin decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

S-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 25.709 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 și la plata sumei de 11.529 euro (echivalentul în RON la cursul oficial al BNR) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 06.05.2016 - 8.02.2018 - conform raportului de expertiză - în temeiul răspunderii civile contractuale.

A fost respins, pentru restul pretențiilor, capătul principal de cerere ca nefondat (daune morale).

A fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală față de intimatele-pârâte astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

Examinând considerentele deciziei recurate se constată că instanța de apel, deși a admis apelul reclamantului, a schimbat doar în parte sentința civilă apelată, neacordând daunele pentru perioada cuprinsă între 21.03.2014 și data predării efective a locuinței - cerere formulată prin petitul principal al acțiunii, de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, fără însă a motiva această soluție.

Deși apelul a fost respins în parte, sub aspectul acordării daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în considerentele deciziei atacate nu se regăsește raționamentul logico-juridic care să sprijine această dispoziție a instanței.

Apelul este o cale devolutivă de atac, astfel încât, atunci când este admis, judecata sa urmează să se finalizeze cu o hotărâre care să înlocuiască hotărârea ce a fost apelată.

Efectul devolutiv are două limite: tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce presupune că instanța de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, consecință a principiului disponibilității care guvernează procesul civil și tantum devolutum quantum iudicatum, fapt ce presupune că instanța de apel efectuează o nouă judecată de fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanță, reapreciind probatoriul administrat și reanalizând fondul dreptului aplicabil.

Deși în dispozitivul deciziei recurate este menționată dispoziția instanței de respingere a capătului principal de cerere, ca nefondat (daune morale), în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc considerentele care să o susțină.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie sa cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Niciun argument propriu al instanței învestite cu soluționarea apelului reclamantului împotriva sentinței ce a soluționat fondul cauzei nu transpare din considerentele deciziei recurate cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, respins prin dispozitivul acesteia, context în care se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentului i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță de apel, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Trebuie reamintit că și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează a se pronunța, în limitele învestirii și ale judecății, cu privire la capătul de cerere privind daunele morale în virtutea caracterului devolutiv al apelului din perspectiva celor două limite ale efectelor acestuia, tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Față de soluția de admitere a recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pentru motivele arătate, nu se mai impune examinarea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, dat fiind obiectul judecății și motivele care au stat la baza cererii de completare.

Totodată, față de față de soluția adoptată și de considerentele reținute mai sus instanța de recurs va admite și recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, instanța de trimitere urmând a avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de această recurentă prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Soluția de respingere a apelului S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. va fi menținută întrucât această pârâtă a criticat în cererea sa de apel numai modul în care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune prin încheierea din data de 28.01.2016.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 496 - 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 și a deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa în parte decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 precum și decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Va menține dispoziția din decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018 și deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează în parte decizia civilă 519/2018 din 7 martie 2018 precum și decizia 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Menține dispoziția din decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2020.