ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 20 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, S.C. B. S.R.L., Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a solicitat:

- în principal, obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 1.300 euro/lună pentru perioada cuprinsă între dată de 17.02.2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 207.792 RON cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale, din care suma de 1.250 euro/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică a sumei exacte, iar 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței la cheie, pe lotul x, în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, județul Ilfov cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x;

- în subsidiar, obligarea tuturor pârâților în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia evaluate provizoriu la 90% A.N.L. și câte 0,83% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1300 euro/lună, respectiv 5.772 RON/lună pentru perioada cuprinsă intre dată de 17.02.2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 euro cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale din care suma de 1250 euro/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică, iar 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum și daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței, pe lotul x, în același amplasament menționat anterior, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru toate pârâtele și, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru A.N.L. și S.C. B. S.R.L. și a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 C. civ., art. 970 C. civ., art. 977 C. civ., Legea nr. 152/1998, art. 998- 999, art. 1003 C. civ., art. 43 alin. (2) Codul comercial.

Pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București, Consiliului General al Municipiului București și Primăriei Municipiului București, Orașului Voluntari și Consiliului Local al orașului Voluntari.

La data de 2 februarie 2017, reclamanta a solicitat instanței majorarea câtimii pretențiilor, în sensul majorării cuantumului daunelor morale cu suma de 300 euro/lună, de la suma de 50 euro/lună la suma de 350 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 17.02.2012 - 02.02.2017, precum și daunele ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței la cheie pe lotul x, în amplasamentul Henri Coandă.

Prin încheierea din 15 octombrie 2015 tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări, a respins ca neîntemeiate excepția insuficientei timbrări și pe cea a prescripției dreptului material la acțiune.

A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Orașului Voluntari și Consiliul General al Municipiului București.

A unit cu fondul excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

La termenul din 2 februarie 2017, reclamanta a renunțat la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 1325 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, prin Primar, Municipiul București, prin Primarul General, Enel Distribuție Muntenia S.A. și Distrigaz Sud Rețele S.R.L., astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata către reclamantă a următoarelor sume: 26.766 euro, echivalentul sumei de 120.740 RON cu titlu de daune pentru perioada cuprinsă între 17.02.2012 și 20.02.2015; 504,9 euro/luna cu titlu de daune-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței situate pe lotul x situat în Jud. Ilfov, Oraș Voluntari, cu nr. cadastral x și înscris în CF nr. x, în amplasamentul Henri Coandă.

A fost obligată pârâta la daune morale către reclamantă în cuantum de 100 euro/luna începând cu 17.02.2012 și până la predarea efectivă a locuinței.

Au fost respinse ca lipsite de obiect excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și pasive. S-a respins ca lipsit de obiect petitul subsecvent cererii principale.

S-a respins ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de Sectorul 1 și Consiliul Local Sector 1.

A fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14475,40 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert.

Împotriva sentinței civile nr. 1325 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă au declarat apeluri pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe, Distrigaz Sud Rețele S.R.L., aceasta din urmă declarând apel și împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă.

Reclamanta A. a declarat apel incident împotriva aceleiași sentințe.

Prin decizia civilă nr. 674 din 23 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis excepția inadmisibilității apelului Agenției Naționale pentru Locuințe în ceea ce privește obligarea pârâților Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și al Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar General, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București prin Primar, Enel Distribuție Muntenia S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L. în solidar la plata de despăgubiri către reclamantă.

S-a respins apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1325 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și al Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar General, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București prin Primar, Enel Distribuție Muntenia S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L., ca inadmisibil.

S-a respins apelul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat.

S-a respins apelul incident declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 1325 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă, ca inadmisibil.

A fost respins apelul pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2015 și a sentinței civile nr. 1325 din 13 aprilie 2017, ca fiind lipsit de interes.

Împotriva deciziei nr. 674 din 23 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recursuri pârâtele Agenția Națională a Locuințelor și Distrigaz Sud Rețele S.R.L..

I Recursul pârâtei Agenția Națională a Locuințelor a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

În cuprinsul primei critici recurenta a relevat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva calificării date de instanța de apel obligațiilor asumate de A.N. L. prin contractul de mandat.

A precizat recurenta că atragerea răspunderii contractuale a A.N.L. trebuie analizată numai prin prisma prevederilor contractului de mandat - izvorul raportului juridic preexistent născut între reclamantă și Agenție.

În acest context recurenta a indicat contractele ce au generat drepturi și obligații în sarcina părților cauzei și a făcut trimitere la dispozițiile pe care le-a considerat relevante sub aspectul stabilirii răspunderii contractuale și a naturii obligațiilor astfel asumate (contractul de antrepriză generală nr. 14850/2007, contractul de mandat nr. HC 8/15 februarie 2008 prin care ANL, în calitate de mandatar, este împuternicită de către mandant să-l "reprezinte în relațiile cu Proiectantul și Antreprenorul General, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire", contractul de construire nr. x/2008).

Recurenta a subliniat faptul că relația contractuală dintre ANL și reclamantă are la bază contractul de mandat în temeiul căruia, reclamanta - în calitate de mandant, împuternicesc ANL - în calitate de mandatar - săo reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire - obținută de mandatar, la termen, și în conformitate cu condițiile stabilite prin contractul de construire.

Recurenta a considerat că acestea sunt obligațiile pe care ANL și le-a asumat prin încheierea Contractului de mandat, un mandat de reprezentare, acordat pentru anumite operații determinate, prin care nu se numără și aceea de a încheia acte juridice, a susținut că mandatul în virtutea căruia ANL reprezintă reclamanta în relația sa cu constructorul presupune doar urmărirea executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condițiilor stabilite prin contractul de construire.

Recurenta a redat definiția doctrinară a obligației de diligență, a calificat astfel obligația de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor asumată prin contractul de mandat, a susținut că și-a executat această obligație și a arătat că nu există nicio clauză contractuală în baza căreia, în caz de nerespectare a termenului de predare a locuinței, de către antreprenorul general, mandantul să poată obliga ANL sau ANL să fie răspunzătoare de plata unor despăgubiri, o astfel de clauză fiind stipulată în contractul de construire.

Recurenta a subliniat faptul că A.N.L. s-a implicat și se implică activ de la începutul lucrărilor în amplasament și până în prezent și a considerat că demersul A.N.L. în realizarea utilităților este unul de mijloace (de diligentă), nu de rezultat față de faptul că A.N.L. nu are cum să finanțeze sau să realizeze efectiv lucrările pentru utilități deoarece ar fi contrar dispozițiilor legale prevăzute atât de Legea nr. 152/1998 de înființare a A.N.L. și H.G. nr. 962/2001 (normele de aplicare la lege), din Legea locuinței nr. 114/1996 cât și de cele din legislația care reglementează alimentarea cu gaze și energie electrică.

Recurenta a subliniat faptul că A.N.L. nu are prerogativă legală de a aloca sume de bani necesare realizării investiției în utilități și nici nu are dreptul (conform Legii nr. 152/1998 de înființare) de a executa efectiv prin proprii angajați sau de a contracta cu firme/operatori de profil, lucrările de execuție necesare realizării rețelelor de canalizare, de alimentare cu apă, de comunicații, instalații de iluminat public, rețele de alimentare cu gaz metan, rețele de alimentare cu energie electrică, rețele de drumuri, sistematizare verticală și dotări urbane.

Sub acest aspect recurenta concluzionează în sensul că A.N.L. nu are obligația legală și nici nu și-a asumat prin vreun document obligația asigurării finanțării și realizării efective a lucrărilor de execuție a utilităților în amplasamentul Henri Coandă, așa cum greșit a reținut instanța de apel:

"...fapta culpabilă a A.N.L. constă în nefinalizarea imobilului, nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit... ".

Recurenta a precizat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că există litigii pe rolul instanțelor de judecată, inițiate de alți beneficiari din cartierul Henri Coandă, împotriva membrelor semnatare ale Convenției MM 1909/2004, în care A.N.L. nu are calitate de pârât, având ca obiect lipsa de folosință a imobilelor din cauza nerealizării utilităților și în care instanțele au constatat neîndeplinirea obligațiilor de a realiza aceste utilități de către semnatarele Convenției, obligându-le, astfel, la plata despăgubirilor.

Pe de alta parte, s-a arătat, împrejurarea că A.N.L. are ca obiectiv realizarea locuințelor pe credit ipotecar (dezvoltarea construcțiilor de locuințe), nu schimbă natura juridică a contractului încheiat între părți (mandat) și nici nu modifică dispozițiile legale de drept comun aplicabile mandatului.

Recurenta a arătat că prin art. 1 al contractului de mandat, se conferă A.N.L. atribuții de reprezentare a beneficiarei-reclamante în relația cu constructorul, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condițiilor stabilite prin contractul de construire. Or, noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligentă și nu de rezultat. A.N.L. are astfel obligația de a depune toate diligentele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire.

Sub acest aspect recurenta a conchis în sensul că întinderea mandatului acordat Agenției este clar definită și stabilită, încadrându-se în limitele și particularitățile unui mandat convențional tipic și special, sens în care a făcut trimiteri la doctrină.

În baza aceluiași raționament recurenta a considerat că instanța de apel a încălcat și principiul libertății contractuale înscris în art. 969 C. civ. și a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor prin faptul că nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Recurenta a considerat că nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autoritățile locale, că nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt după cum pare sau nu mai favorabil, la fel cum extinderea sau restrângerea limitelor mandatului acordat expres, în scris, de intimata, și acceptat în același mod de mandatar, nu se poate "deduce" sau nu se poate prezuma doar pentru că, într-o anumită situație, aceasta apare ca fiind mai favorabilă.

S-a arătat că, în cauză, a fost denaturat adevăratul înțeles cuprins în actele ce ar fi trebuit să fie analizate întrucât, dacă instanța ar fi cercetat atât obligațiile asumate de pârâta Agenția Națională a Locuințelor, cât și pe cele instituite în sarcina celorlalți pârâți, era evident că pârâta Agenția Națională a Locuințelor nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea vreunei obligații, pe care, de altfel, nu și-a asumat-o contractual și nicio vreo altă prevedere legală nu i-o impune.

A doua critică se referă la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva statuărilor instanței cu privire la existența unui prejudiciu cauzat intimatei-reclamante de recurentă.

Recurenta a arătat, făcând trimiteri la doctrină și jurisprudență că, în ceea ce privește existența prejudiciului, în contractul de mandat și în Convenția MM 1909 nu s-a stipulat vreo clauză penală, tocmai în considerarea faptului că aceasta exista în contractul de construire încheiat exclusiv între reclamantă și constructor.

S-a precizat că prejudiciul nu a fost dovedit de către reclamantă, iar prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat nu întrunește condițiile pentru a fi reparat, nefiind sigur sub aspectul întinderii acestuia.

Totodată, recurenta a arătat că intimata - reclamantă a înțeles să pretindă despăgubiri pentru lipsa de folosință. Or, s-a arătat, folosința este un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de proprietate nu a fost constituit, context în care a apreciat că este netemeinică și nelegală pronunțarea unei soluții care vizează valorificarea unui drept de proprietate neconstituit încă.

A considerat recurenta că nu poate fi reținută motivarea instanței de apel cu privire la practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât s-ar ajunge la obținerea unei soluții unice în dosare diferite, cu elemente faptice diferite, doar în considerarea faptului că anumite chestiuni asemănătoare au fost tranșate deja. Astfel, se arată, ar fi nesocotit pe deplin rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevederile art. 22 C. proc. civ. devenind cu aplicabilitate extrem de restrânsă.

În raport cu practica judiciară, recurenta a apreciat că se poate afirma că există putere de lucru judecat și cu privire la comportamentul diligent al A.N.L.

Astfel, s-a arătat că de aceeași putere de lucru judecat beneficiază atât Decizia ICCJ nr. 2042/7.12.2016, Decizia nr. 683/A/10.04.2017, Decizia ICCJ nr. 1227/2017, cât și Decizia ICCJ nr. 458/2017 prin care s-a constatat că ANL și-a asumat, în raporturile cu beneficiarii din cartierul Henri Coandă, obligații de diligentă și că Agenția nu poate fi obligată la plata unor daune interese pentru întârzierea în finalizarea construcțiilor sau pentru lipsa utilităților.

Prin cea din urmă critică recurenta invocă faptul că obligarea sa la plata daunelor morale, acordate în cuantum de 100 euro/lună începând cu 17 februarie 2002 și până la predarea locuinței, este o măsură abuzivă, nedovedită și contrară legii, față de faptul că la dosar nu există vreo probă din care să rezulte un disconfort atât de mare care să justifice acordarea acestora.

II. Recursul pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Recurenta a apreciat că decizia instanței de apel este nelegală cu privire la soluția de respingere ca lipsit de interes a apelului declarat de pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. în raport cu soluția de respingere a excepției prescripției dată de către prima instanță, raportat la soluția de respingere a acțiunii pe fond față de această pârâtă.

A considerat recurenta că, procedând astfel, instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 33 teza I C. proc. civ., fără să coroboreze și să analizeze acest text legal și cu teza a II-a a aceluiași articol.

Intimata-reclamantă A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția inadmisibilității recursurilor declarate de pârâtele Distrigaz Sud Rețele S.R.L. și Agenția Națională pentru Locuințe, în argumentarea căreia s-a arătat că valoarea pretențiilor se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON, iar decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este aplicabilă prezentului litigiu, în raport cu prevederile art. 27 C. proc. civ. și decizia nr. 52/2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe fondul recursurilor, s-a solicitat respingerea acestora și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la recursul pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. s-a arătat că nu pot fi reținute criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 33 din același Cod.

Sub acest aspect, s-a arătat că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată fața de pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L., iar instanța de apel a reținut în mod corect că pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. nu avea interes să formuleze apel împotriva sentinței primei instanțe referitoare la respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune. De altfel, dacă apelul formulat de către pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. s-ar fi admis, iar cererea de chemare în judecată ar fi fost respinsă ca prescrisă, societatea pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L. nu ar fi realizat niciun folos practic.

Or, potrivit dispozițiilor art. 458 coroborate cu dispozițiile art. 33 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes.

Referitor la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a arătat, în principal, că este nefondat.

Astfel, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu au fost dezvoltate critici care să atragă incidența acestor motive de casare, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., recursul fiind nul în ceea ce privește acest aspect.

Criticile privind greșita calificare a calității recurentei-pârâte Agenția Națională a Locuințelor și a caracterului obligațiilor acesteia sunt nefondate, reducerea acestei pârâte la unica și simpla calitate de mandatar cu obligații de diligentă contravine rolului acestei instituții de interes public, care acționează ca un dezvoltator (sau investitor) pe piața imobiliară, fiind agent guvernamental pentru programe naționale de locuințe cu lege proprie de organizare și hotărâre de guvern.

Intimata a apreciat ca nefondate criticile privind absența caracterului cert al prejudiciului, învederând faptul că reclamanta nu poate antrena răspunderea constructorului deoarece recepția la terminarea lucrărilor nu se putea și nu se poate realiza.

Lucrările de infrastructură și de rețele utilitare pentru care s-a eliberat autorizația de construire nu au fost finalizate, iar imobilul nu poate fi utilizat pentru scopul care a stat la baza eliberării autorizației de construire deoarece nu au fost finalizate lucrările de infrastructură edilitare.

In final, s-a arătat că sunt nefondate și criticile privind greșita reținere a puterii de lucru judecat, în temeiul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nefiind suficientă invocarea unor decizii pronunțate în cauze similare, ci trebuie ca acestea să cuprindă dezlegări în strânsă legătura cu cauza în care se invocă puterea de lucru judecat.

Intimatul-pârât Județul Ilfov, prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, a invocat excepția inadmisibilității recursului întrucât litigiul a fost pornit anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, iar decizia atacată nu este supusă recursului.

In susținerea excepției inadmisibilității recursului a fost invocată și decizia nr. 52/2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L., a solicitat admiterea recursului acesteia și casarea deciziei atacate, întrucât apelul pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. îndeplinește toate condițiile de exercitare a unei acțiuni civile,astfel cum sunt instituite de dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. și, implicit, condiția interesului consacrată de dispozițiile art. 33 teza I din același Cod.

Totodată, prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, intimatul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce pot fi încadrate în art. 488 C. proc. civ.

In prealabil, s-a arătat că, prin recursul declarat, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe nu a adus nicio critică de nelegalitate cu privire la soluția instanței de apel de respingere ca inadmisibil a apelului formulat în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și al Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Municipiul București, Consiliul Local al Sectorului1 București, Sectorul 1 București, Enel Distribuție Muntenia și Distrigaz, raportat la dispozițiile art. 478 din C. proc. civ.

Prin urmare, soluția instanței de apel, de respingere ca inadmisibil a apelului formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe în contradictoriu cu pârâții menționați mai sus, a intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe vizează exclusiv soluția instanței de apel privind apelul formulat în contradictoriu cu reclamanta A..

Pe fondul recursului, s-a susținut că, în măsura în care pârâta Agenția Națională pentru Locuințe nu a făcut dovada existenței unor cauze exoneratoare de răspundere, față de dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, coroborate cu obligațiile asumate de aceasta prin contractul de mandat, Convenția MM 1909 și prin contractul de antrepriză generală, se impune a se da prevalentă răspunderii contractuale exclusive a mandatarului pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe.

Recurenta-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L., prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, a susținut că recursul acesteia este parțial inadmisibil, dat fiind că niciunul din motivele pe care le-a invocat nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce privește incidența motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că multe dintre argumentele invocate de recurenta-pârâtă pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe sunt reiterări ale motivelor dezvoltate în cadrul cererii de apel, rezultând astfel caracterul nefondat al recursului.

Recurenta-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante A., prin care a combătut excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea acesteia întrucât Curtea Constituțională a constatat că neluarea în considerare a deciziei de neconstituționalitate reprezintă o încălcarea art. 1 alin. (5) și art. 15 alin. (2) și a art. 147 alin. (4) din Constituție.

Totodată, s-a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimata-reclamantă în combaterea recursului, nefiind arătate pentru care considerente sau raționamente juridice ar fi nefondat motivul de recurs invocat.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 2 aprilie 2019 Înalta Curte a comunicat părților raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor cu mențiunea că părțile pot depune un punct de vedere cu privire la acesta.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 15 octombrie 2019 Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă A. și de intimatul-pârât Județul Ilfov.

A respins excepția nulității recursurilor, invocate de intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General și de recurenta-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L..

A admis în principiu recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe și Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 674 din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a stabilit termen de judecată la 14 ianuarie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

I Recursul pârâtei S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. este nefondat.

Prin acțiune reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtei A.N.L. la plata daunelor interese iar, in subsidiar, obligarea tuturor pârâtelor inclusiv, a pârâtei S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. la plata daunelor interese.

Dat fiind faptul că instanța de fond a admis capătul principal al cererii de chemare in judecată, capătul subsidiar de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Prin apelul formulat împotriva încheierii premergătoare din data de 15 octombrie 2015 și a sentinței civile nr. 1325/13.04.2017 pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Conform art. 33 teza I C. proc. civ. interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual iar art. 458 C. proc. civ. recunoaște posibilitatea exercitării căilor de atac numai persoanelor aflate în proces care justifică un interes.

Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale în condițiile în care față de această pârâtă acțiunea a fost respinsă pe fond ca neîntemeiată, o ipotetică reluare a judecății prin admiterea apelului acestei părți cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune neaducând acestei recurente-pârâte niciun folos practic și actual.

În acest context, soluția instanței de apel, de respingere a apelului S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. ca fiind lipsit de interes este corectă și nu încalcă dispozițiile art. 33 teza I C. proc. civ.

II. Recursul A.N.L. este nefondat.

Criticile subsumate motivului de recurs de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite pentru motivele ce se vor arăta.

Critica referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat și a calificat obligațiile care revin A.N.L. conform contractului de mandat, recurenta-pârâtă susținând în esență că aceste obligații sunt de mijloace (de diligență), nu de rezultat, este nefondată.

Contractul de mandat a avut ca finalitate îndeplinirea prevederilor contractului de antrepriză general, prin care recurenta ANL, în calitate de mandatar, s-a obligat față de intimata-reclamantă să o reprezinte în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire, să încheie în numele și pe seama sa contractul de construire cu antreprenorul general, precum și alte acte juridice necesare construirii locuinței reclamantei.

Prin Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe s-a stabilit la art. 1 " Pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. (2) A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară". Evocata lege a conferit astfel A.N.L. calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

În conformitate cu dispozițiile art. 6

1

punctele 4 și 5 din Legea nr. 152/1998 în forma modificată prin O.U.G. nr. 66/2001 în vigoare la data încheierii contractului de antrepriză generală și a contractului de mandat, recurenta trebuia să realizeze anual un program de investiții în colaborare cu organele administrației publice locale care îi puneau la dispoziție terenuri viabilizate înainte de edificarea construcțiilor, cu toate facilitățile asigurate de la bugetele locale, aprobarea documentațiilor tehnico economice ale obiectivelor de investiții incluse in programul prevăzut la punctul 4, făcându-se în condițiile legii. In realizarea acestui obiect de activitate, ANL a fost abilitată de lege să încheie convenții cu autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea accesului la terenuri ori asigurarea facilitaților.

În scopul finalizării proiectului Henri Coandă recurenta ANL, a încheiat sau a impus încheierea contractelor constând în: contractul de mandat, contractul de antrepriză și contractul de construire, Convenția MM nr. 1909/06.05.2004, Convenția nr. 194/09.01.2004 încheiată între ANL și S.C. ELECTRICA S.A. FDEE Muntenia Sud, precum si Convenția nr. 15580/22.12.2003 încheiată între ANL și SC. Distrigaz Sud S.A., convenții ce sunt indisolubil legate între ele, completându-se unele cu altele.

Așadar, Contractul de mandat a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 prin care ANL a fost abilitată să încheie contracte cu autoritățile administrației publice locale.

În temeiul contractului de mandat încheiat cu cu reclamanta - contract de mandat cu titlu oneros - ANL a fost împuternicită să urmărească execuția și finalizarea lucrărilor de construire a unei locuințe, părțile contractante convenind că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

În acest context legal și convențional, recurenta A.N.L. era ținută, în calitate de mandatar, să îndeplinească întocmai și corespunzător obligațiile asumate prin contractul de mandat și să răspundă exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 din C. civ. de la 1864.

Așadar, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel a reținut că obligația asumată de mandatar este una de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor, la termen. Din acest punct de vedere contractul de mandat are caracterele unui act juridic complex, prin care intimata - reclamantă a împuternicit ANL să o reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire.

Obligațiile mandatarei Agenția Națională pentru Locuințe - ca fiind de rezultat, decurg și din faptul că mandatul nu era cu titlu gratuit, fiind cu titlu oneros, dispozițiile contractuale și legale deja menționate completându-se și cu dispozițiile C. civ. 1864 referitoare la mandat (mandatara Agenția Națională pentru Locuințe fiind remunerată cu o cotă procentuală).

Critica referitoare la absența caracterului cert al prejudiciului este, de asemenea, nefondată.

Inexistența unei clauze penale în contractul de mandat nu este de natură să înlăture răspunderea patrimonială a recurentei A.N.L., aceasta fiind ținută să răspundă pentru neîndeplinirea obligațiilor din contractul de mandat și care a determinat nepredarea locuinței la termen, lipsa de folosință a bunului ce trebuia predat producând în patrimoniul intimatei-reclamante un prejudiciu continuu, statuările instanței de apel cu privire la această chestiune fiind corecte.

Agenția Națională pentru Locuințe, ca agenție a statului și coordonator al Proiectului Guvernamental Henri Coandă (conform convenției MM 1909/06.045.2004 și Legii 152/1998) trebuie să suporte riscul oricărei greșeli sau erori ce aparține autorităților statului, sau să se îndrepte cu o cerere de chemare în garanție, erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive și disproporționate, caz în care s-ar ajunge la o ingerință asupra dreptului de folosință ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, ceea ce este de natură să atragă încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Este de remarcat faptul că, în mod redundant, recurenta Agenția Națională pentru Locuințe aduce în susținerea recursului argumente care vizează necesitatea de a se lua în considerare și culpa pârâților din acțiune. Aceste aserțiuni nu pot fi acceptate întrucât, în mod legal, instanța de control judiciar a respins cererea de apel, în ceea ce privește obligarea pârâților Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și al Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar general, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București prin Primar, Enel Distribuție Muntenia S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L. în solidar la plata de despăgubiri către reclamantă, ca inadmisibilă, întrucât în fața instanței de fond recurenta ANL nu a formulat pretenții proprii împotriva intimatelor - pârâte semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, această pârâtă având posibilitatea legală să cheme în judecată sau în garanție, în prezentul proces, pe cei pe care-i consideră responsabili de neîndeplinirea mandatului său. Astfel, soluția instanței de apel, de respingere ca inadmisibil a apelului formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe în contradictoriu cu pârâții mai sus amintiți, a intrat în puterea lucrului judecat, chestiunea pusă în discuție nemaiputând forma obiectul unei noi judecăți.

Critica subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 privind nesocotirea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., privind greșita reținere a puterii de lucru judecat din perspectiva art. 431 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată.

Principiul puterii de lucru judecat consacrat de art. 1201 din C. civ. are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singura dată, puterea de lucru judecat împiedicând contrazicerile între două hotărâri judecătorești în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie infirmate printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces.

În dosarul nr. x/2012 al ICCJ, finalizat prin decizia nr. 2042/07.12.2016, invocată de recurentă, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în rezoluțiunea contractului de mandat, neexistând identitate între părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește decizia anterioară, invocată de recurentă, se reține că instanța a avut în vedere, referitor la fapta ilicită a recurentei A.N.L. și vinovăția exclusivă a acesteia, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtei A.N.L. de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă" (…), pârâta fiind obligată să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de șase luni de la data pronunțării respectivei decizii, sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În această cauză, Înalta Curte a apreciat că decizia evocată prezintă putere de lucru judecat întrucât ea cuprinde dezlegări cu privire la conduita recurentei-pârâte A.N.L. față de toate imobilele cuprinse în programul guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", așadar și cu privire la imobilul intimatului-reclamant din acea cauză, C., aflat, în mod incontestabil, la data promovării cererii de chemare în judecată în același stadiul de nefinalizare ca și celelalte imobile.

Critica vizând obligarea recurentei la plata de daune morale este susținută de argumente care readuc în discuție interpretarea situației de fapt prin reevaluarea probatoriului administrat, iar nu aspecte propriu-zise de nelegalitate, împrejurare ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, Constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe și de pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 674 din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2020.