ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 21 martie 2014, sub nr. x/2014 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, prin primar, Sectorul 1 București, prin primar, Consiliul Județean Ilfov, prin președinte, Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari, prin primar, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul București, prin primar general, Consiliul General al Municipiului București, prin primar general, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. și DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., solicitând instanței:

I.1. În principal:

- obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 190.403,15 euro, contravaloarea a 856.814,18 RON, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalitățile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cerere, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale privind urmărirea asigurării executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței situate pe lotul x din județul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală și de construire, daunele egale cu penalitățile fiind calculate conform Anexei 1 la cerere intitulată Mod de calcul al daunelor interese, precum și daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea contractului de 115.817 euro, sau cu daunele descrise în Anexa 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței.

I.2. În subsidiar, au solicitat să fie obligate toate pârâtele, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu, la plata sumei de 190.403,15 euro, echivalentul a 856.814,18 RON, după cum urmează:

- în ceea ce o privește pe pârâta A.N.L., în solidar sau pentru o cotă de 90%, evaluate provizoriu, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalitățile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cerere, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale privind urmărirea asigurării executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței situate pe lotul x din județul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x și înscrisă în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală și de construire, daunele egale cu penalitățile fiind calculate conform Anexei 1 la cerere intitulată Mod de calcul al daunelor interese, precum și daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea contractului de 115.817 euro, sau cu daunele descrise în Anexa 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței;

- în ceea ce le privește pe celelalte pârâte, și anume Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. și Consiliul Local Voluntari, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalitățile de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere calculate la valoarea de 115,817 euro, conform Anexei nr. 1 la cerere sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cerere, în solidar sau pentru o cotă de 0,83% fiecare, evaluată provizoriu, ca urmare a neexecutării obligațiilor privind asigurarea executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței situate pe lotul x, în județul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x și înscrisă în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă și a execuției lucrărilor edilitare, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractele de antrepriză generală și de construire, astfel încât recepția la terminarea lucrărilor să poate fi realizată, iar locuința să poată fi predată la cheie reclamanților, precum și daunele interese egale cu 0,15% pe zi de întârziere la valoarea de 115.817 euro sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cerere, ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței.

Totodată, au solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce privește suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 970, art. 977, art. 1073, art. 1539, art. 1540 și următoarele din C. civ., art. 1391-1404, art. 1128-1137, art. 1143-1153 din C. civ., Legea nr. 152/1998.

Prin încheierea nr. 545 din 11 iunie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a dispus în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei A.N.L. la plata sumei de 190.403,15 euro reprezentând penalități de întârziere și a capătului de cerere formulat în subsidiar, privind obligarea pârâților în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia la plata sumei de 190.403,15 euro reprezentând penalități de întârziere, reținând că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru pentru aceste pretenții.

La data de 28 octombrie 2014 reclamanții au formulat cerere adițională prin care au solicitat:

- obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 2.788 euro/lună, echivalentul sumei de 12.546 RON/lună, cu titlu de daune egale cu contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 și data de 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată), în total suma de 190.403.15 euro, contravaloarea sumei de 856.814.18 RON, evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiză tehnică a sumei exacte și la plata sumei de 2.500 euro/lună cu titlu de daune morale, pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 și data de 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată) în total suma de 90.000 euro, echivalentul sumei de 405.000 RON, precum și la plata daunelor interese (atât contravaloarea lipsei de folosință, cât și daune morale) ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței tip I 26, situate pe lotul x din județul Ilfov, localitate Voluntari, cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă;

- obligarea pârâtelor Agenția Națională pentru Locuințe (A.N.L.), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% A.N.L. și câte 1,11% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 2.788 euro/lună, echivalentul a 12.546 RON/lună cu titlu de daune egale cu contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 și data 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată) în total suma de 190.403.15 euro, contravaloarea sumei de 856.814.18 RON, evaluată provizoriu până la stabilirea expertizei tehnice a sumei exacte și la plata sumei de 2.500 euro/lună cu titlu de daune morale, pentru perioada cuprinsă între data de 21.03.2011 și data 21.03.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată), în total suma de 90.000 euro, echivalentul sumei de 405.000 RON, precum și la plata daunelor interese (atât contravaloarea lipsei de folosința, cât și daune morale) ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței tip I 26, situate pe lotul x din județul Ilfov, localitatea Voluntari, cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16473/2004, în amplasamentul Henri Coandă.

Prin încheierea din 22 decembrie 2014, Tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Orașului Voluntari și Consiliul General al Municipiului București pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen. Totodată, în temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., Tribunalul a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune și a apreciat că argumentele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. reprezintă apărări pe fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 6649 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților Consiliul Local Sector 1, prin Primar, Sectorul 1 București, prin Primar, Consiliul Județean Ilfov, prin președinte, Consiliul Local Voluntari, prin Primar, Consiliul General al Municipiului București, prin Primar General, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, prin președinte, Orașul Voluntari, prin Primar, Municipiul București, prin Primar General, ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A. și DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanții A. și B., cât și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe au declarat apeluri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 10 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, Municipiul București - prin Primar General, a declarat apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței și a încheierii atacate, în sensul, admiterii excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al intimaților-reclamanți, înlăturarea din sentința civilă atacată a considerentelor prin care s-a reținut de către prima instanță răspunderea civilă contractuală a Municipiului București față de intimații-reclamanți și neîndeplinirea obligațiilor asumate prin convențiile încheiate, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București.

Împotriva considerentelor sentinței civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 precum și a încheierii din 22 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului și, în principal, admiterea excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune, a lipsei calității procesuale pasive a apelantei și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar, în subsidiar, menținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, cu modificarea considerentelor conform argumentelor aduse în dezvoltarea pe larg a motivelor de apel.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și Ministerul Dezvoltării Generale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând modificarea în parte a hotărârii apelate, iar, în urma rejudecării fondului, solicită respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate în contradictoriu cu apelanta M.D.R.A.P.F.E., întrucât este formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 683/A din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile formulate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelanta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 și a încheierii din 10 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, precum și de către apelanții - pârâți DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Finanțelor Europene - succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, împotriva sentinței civile nr. 6649 din 25 noiembrie 2015 și a încheierii din 22 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA S.A., Orașul Voluntari, prin Primar și Județul Ilfov, ca nefondate.

Împotriva deciziei de apel reclamanții au declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., cu solicitarea de casare în parte a deciziei atacate, menținerea soluției de respingere a apelurilor declarate de părțile adverse și trimiterea spre rejudecare a apelului propriu la aceeași curte de apel.

În motivarea recursului, reclamanții au formulat mai multe critici, care vor fi expuse în cele ce urmează.

Prima critică se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969, art. 977, art. 978, art. 979, art. 981, art. 982 C. civ., art. 1-6 din Legea nr. 152/1998, art. 22 din Legea nr. 10/1995, art. 1-5 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27 iunie 2001.

Recurenții-reclamanți au susținut că este nelegală și chiar abuzivă motivarea curții de apel în sensul că A.N.L. are doar o obligație de diligență și nu poate fi ținută a răspunde singură pentru nerespectarea termenului de predare a locuinței, precum și faptul că această motivare este în contradicție cu argumentele referitoare la scopul ansamblului de contracte, care ar duce la ideea unei obligații de rezultat, aceasta în condițiile în care instanța de apel nu califică obligațiile codebitorilor.

În aceeași ordine de idei, recurenții-reclamanți au arătat că este vorba despre o greșeală vădită în a reduce poziția A.N.L. la aceea de instituție răspunzătoare de logistica proiectului, terminologie străină de rigoarea juridică, cu nesocotirea categoriilor și instituțiilor juridice incidente în cauză, reglementate de Legea nr. 152/1998, de Legea nr. 620/2001, de Legea nr. 114/1996, de Legea nr. 215/2001, curtea de apel construind ipoteze factuale, fără a indica temeiurile de drept pe care se bazează.

În continuarea argumentației, s-a arătat că, în realitate, A.N.L. are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe și de coordonator al programului de construire de locuințe la nivel național, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale și de mandatar oneros al reclamantului.

În sprijinul acestor susțineri au fost invocate dispozițiile considerate relevante din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru locuințe din 27 iunie 2001.

A doua critică se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor art. 969 din C. civ. de la 1864 privind drepturile recurenților-reclamanți izvorâte din ansamblul de contracte, sens în care autorii căii de atac au susținut că instanța de apel, dincolo de modificarea pretenției deduse judecății, constând în protecția unui drept real de proprietate (pretenție care nu a fost cerută), a calificat efectele contractelor ca fiind speranța legitimă a reclamanților de a obține dreptul de proprietate, în condițiile în care această speranță legitimă nu are valoare juridică, decizia atacată fiind și din această perspectivă fără temei legal.

A treia critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 1039 și pe cele ale art. 1042 - 1043 din C. civ. de la 1864 cu privire la efectele solidarității pasive în ceea ce privește raporturile codebitorilor cu creditorul.

Definind la modul teoretic obligația solidară pasivă și efectele juridice care decurg din aceasta din perspectiva dispozițiilor art. 1039 C. civ., recurenții-reclamanți au subliniat, în esență, că instanța de apel, deși a reținut solidaritatea pasivă a codebitorilor obligați la realizarea rezultatului, a stabilit că statuarea asupra vinovăției fiecărui codebitor în parte în considerarea obligației asumate rămâne o problemă a codebitorilor.

Plecând de la aceste considerente, recurenții-reclamanți au afirmat că raționamentul instanței de apel este contradictoriu și golește de conținut teoria solidarității pasive în esența ei, anihilând dreptul conferit creditorului de art. 1043 C. civ. (de la 1864) de a-i urmări pe toți codebitorii, autorii căii de atac considerând că existența clauzei penale în contractul încheiat cu constructorul nu poate constitui un obstacol în repararea prejudiciului față de ceilalți codebitori, întrucât nu există un temei legal pentru o astfel de soluție juridică.

Prin cea de a patra critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1066 C. civ. (de la 1864) privind natura juridică și efectele clauzei penale și principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (art. 998-999, coroborat cu art. 970 și art. 973 C. civ. de la 1864).

În susținerea acestei critici s-au reluat argumentele relative la efectele clauzei penale asupra solidarității pasive, expuse în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, arătându-se în plus că, în cauză, nu putea fi activată clauza penală întrucât nu erau îndeplinite trei dintre condițiile răspunderii civile contractuale, anume cele referitoare la fapta ilicită, la culpă și la legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciu.

A cincea critică se întemeiază tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (impropriu indicat ca "vechiul C. civ.."), recurenții-reclamanți susținând că s-a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1073, art. 1075 și art. 1673, coroborate cu art. 1021 și cu art. 1081 - 1085 din C. civ. de la 1864.

În esență, recurenții-reclamanți au arătat că nu au suport legal considerentele instanței de apel referitoare la dificultatea dovedirii prejudiciului în absența unei clauze penale, întrucât această statuare încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului și duce în derizoriu principiul răspunderii în caz de solidaritate pasivă, confundă prejudiciul cu paguba, instituie regula lipsită de fundament legal a posibilității de acordare de despăgubiri doar în cazul în care există în contract o clauză penală și ignoră faptul că prejudiciul decurgând din încălcarea unui drept de creanță poate fi reparat în același mod ca și cel decurgând din încălcarea unui drept real.

A șasea critică se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți arătând că, în cauză, s-a încălcat principiul disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel avea obligația să se pronunțe pe capetele de cerere principal și subsidiar în ordinea impusă de reclamanți, principiul disponibilității prevalând asupra principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

A șaptea critică și ultima se întemeiază tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susținând că decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind puterea de lucru judecat.

Au arătat autorii căii de atac că s-a invocat direct în apel, ca motiv de apel, excepția puterii de lucru judecat prin raportare la decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, decizie la care se face referire și în decizia nr. 1065 din 21 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

În legătură cu această decizie, s-a arătat că ea se impune cu putere de lucru judecat, nemaifiind necesar a fi întrunită cerința triplei identități, întrucât litigiul pendinte are o legătură directă cu cel soluționat prin decizia de referință, iar în acest context instanța de apel, reținând că nu este respectată condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, a modificat motivul de apel fundamentat pe art. 431 alin. (2) C. proc. civ., motivând că nu se reține o astfel de ipoteză, cu toate că nu a fost învestită cu o excepție a autorității de lucru judecat din perspectiva art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, recursul principal a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

La 28 noiembrie 2017, Agenția Națională pentru Locuințe a transmis, prin poștă, întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului pentru inexistența căii de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și de câtimea obiectului cererii, care este sub valoarea de 500.000 RON. Totodată, a formulat apărări și pe fondul cererii de recurs, solicitând respingerea căii de atac ca neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală.

La 4 decembrie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a transmis, prin fax, întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenții-reclamanți și menținerea deciziei recurate.

La 5 decembrie 2017, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a transmis, prin poștă, întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și la câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, care este sub pragul valoric de 1.000.000 RON, subliniind că Decizia Curții Constituționale a României nr. 369/2017 nu are efecte în prezenta cauză întrucât, față de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale devin obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și au putere numai pentru viitor, or, în cauză, atât hotărârea primei instanțe, cât și hotărârea instanței de apel au fost pronunțate anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în data de 20 iulie 2017.

Intimata a invocat și excepția nulității parțiale a recursului, motivată, în esență, de faptul că nu s-a dovedit incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea căii de atac, cu motivarea, în sinteză, că argumentele expuse de recurenți sunt rezultatul unei interpretări eronate a considerentelor instanței de apel și a dispozițiilor legale incidente.

Orașul Voluntari, în întâmpinarea depusă la 7 decembrie 2017, a susținut că recursul nu este admisibil în principiu, deoarece criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul a susținut și că recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate, solicitând respingerea căii de atac.

Prin întâmpinarea transmisă, prin poștă, la 7 decembrie 2017, Municipiul București a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la art. 483 alin. (1) C. proc. civ., intimatul făcând referire la câtimea obiectului cererii și la faptul că nu sunt supuse recursului cererii evaluabile în bani de până la 500.000 RON.

Intimatul a făcut apărări punctuale pe criticile formulate și a arătat că recursul este parțial nefondat, cu excepția primului și ultimului motiv de recurs, a căror admitere a solicitat-o, pe considerentul că, în speță, poate fi atrasă exclusiv răspunderea contractuală a mandatarului ANL.

Față de același recurs, la 7 decembrie 2017, a formulat întâmpinare și intimatul Județul Ilfov, care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și de obiectul cererii de chemare în judecată, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON, fără a formula apărări pe fondul criticilor dezvoltate.

La 29 decembrie 2017, recurenții-reclamanți au transmis, prin poștă, un răspuns unic la întâmpinările formulate, solicitând admiterea în principiu a recursului formulat, respingerea excepțiilor inadmisibilității recursului și soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac formulate.

La 7 decembrie 2017, odată cu întâmpinarea depusă la recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B., intimatul-pârât Municipiul București, prin Primar General, a depus recurs incident împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă și a încheierii de ședință din 10 decembrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București.

În motivarea recursului incident, recurentul-pârât Municipiul București, prin Primar General, a formulat mai multe critici, detaliate în cele ce urmează.

Prima critică se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susținând că instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

În susținerea acestei critici s-a arătat că dreptul principal al reclamanților îl reprezintă predarea locuinței și că dreptul de a pretinde dezdăunări pentru neexecutare curge de la data la care s-a născut dreptul de a cere executarea obligației, respectiv data la care păgubiții au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, context în care recurentul a arătat că dreptul s-a prescris la 25 august 2011.

În cadrul acestei prime critici, recurentul a mai susținut că, în privința sa, niciun act din cele invocate de recurenții-reclamanți nu constituie o recunoaștere a dreptului dedus judecății și că, de altfel, instanța de apel nici nu a invocat vreun act al Municipiului București cu efect întreruptiv al prescripției care a început să curgă de la 25 mai 2007.

A doua critică se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susținând că decizia atacată este nelegală în raport de faptul că, în speță, poate fi atrasă exclusiv răspunderea contractuală a A.N.L.

În cadrul acestei critici s-a invocat nelegalitatea deciziei recurate și în raport de constatarea de către instanță a solidarității pasive a tuturor debitorilor, față de dispozițiile art. 1443 și art. 1445 C. civ.

În acest sens, s-a arătat că, pentru atragerea răspunderii solidare a pârâților, era necesar ca reclamanții să invoce o clauză contractuală sau o dispoziție legală care să reglementeze expres răspunderea solidară, în contextul în care, potrivit dispozițiilor art. 1445 C. civ., solidaritatea dintre debitori nu se prezumă.

Legat de același aspect, s-a arătat că recurenții-reclamanți au invocat obligații diferite față de fiecare pârât chemat în judecată, ceea ce face ca solicitarea ca aceștia să răspundă solidar să fie nelegală.

Recurentul a evocat mai multe soluții jurisprudențiale pronunțate în spețe similare și a subliniat că, în măsura în care nu a făcut dovada existenței unor cauze exoneratoare, A.N.L. este singura care trebuie să răspundă față de reclamanți, în calitatea ei de mandatar, așa cum s-a reținut, de altfel, și în decizia nr. 966 din 27 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A treia critică se întemeiază tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susținând că soluția curții de apel în sensul că Municipiul București răspunde în solidar cu ceilalți debitori pentru întârzierea în executare încalcă dispozițiile art. 969 C. civ.

În argumentarea acestei critici, s-a arătat că Municipiul București nu este semnatar al convenției MM 1909 din 6 mai 2004, că nu a preluat sarcinile asumate prin convenție de către Sectorul 1 București, Județul Ilfov și Orașul Voluntari, că nu a încheiat cu A.N.L. nicio convenție de viabilizare a terenului aferent ansamblului rezidențial Henri Coandă, că orice modificare a convenției de referință trebuia să fie făcută în conformitate cu dispozițiile legale speciale incidente în cauză și că, în acest context, față de excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de Municipiul București, pe considerentul că, raportat la convenție, reclamanții nu au calitate procesuală, aceștia fiind terți față de convenția MM 1909/2004 încheiată între autorități, excepția lipsei calității procesuale active a fost greșit respinsă de către prima instanță prin încheierea de ședință de la 10 decembrie 2014.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispozițiile invocate în cuprinsul acestuia.

La recursul incident s-au depus următoarele întâmpinări:

La 30 ianuarie 2018, Agenția Națională pentru Locuințe a transmis, prin poștă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, susținând inexistența căii de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și de câtimea obiectului cererii, care este sub valoarea de 500.000 RON. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat în ceea ce privește susținerile referitoare la răspunderea contractuală a ANL.

Prin întâmpinarea formulată la 5 februarie 2018, DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L. a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului incident, fiind formulat împotriva unei hotărâri judecătorești ce nu poate fi atacată cu recurs, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și la câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, care este sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

Pentru ipoteza respingerii excepției invocate, intimata a solicitat admiterea recursului incident și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, apreciind întemeiate criticile referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și cele referitoare la inexistența răspunderii solidare a pârâților.

Față de același recurs, la 5 februarie 2018, a formulat întâmpinare și intimatul Județul Ilfov, care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și de obiectul cererii de chemare în judecată, care se situează sub pragul de 1.000.000 RON, nefiind formulate apărări pe fondul criticilor dezvoltate.

La 5 februarie 2020, prin întâmpinarea depusă, reclamanții au formulat apărări pe fondul recursului incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Față de întâmpinările depuse la recursul incident, la 7 martie 2018, Municipiul București a depus un răspuns comun la întâmpinări, solicitând respingerea, ca nefondate, a apărărilor formulate de intimații-reclamanți și de intimatul-pârât A.N.L., cu consecința admiterii recursului incident formulat de Municipiul București în eventualitatea în care instanța va aprecia că decizia atacată este recurabilă.

Prin rezoluția completului din 19 aprilie 2018, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului formulat de recurenții-reclamanți, iar, ulterior, printr-o altă rezoluție, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului incident.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 17 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părților la 24 și 30 decembrie 2019, respectiv, la 6 ianuarie 2020, conform dovezilor de înmânare aflate la filele x din volumul III al dosarului de recurs.

La 10 ianuarie 2020, recurenții-reclamanți și-au exprimat poziția procesuală cu privire la raport, depunând un punct de vedere, prin care au solicitat respingerea concluziilor privind inadmisiblitatea căii extraordinare de atac a recursului și, pe cale de consecință, admiterea în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 13 ianuarie 2020, Completul de filtru nr. 5 a stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursurilor la 18 februarie 2020, în complet de filtru, fără citarea părților.

Prin încheierea din 18 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile, stabilind termen de judecată la 7 aprilie 2020, în vederea soluționării recursurilor în ședință publică, cu citarea părților și a prorogat atât discutarea excepției inadmisibilității și nulității recursului principal și a inadmisibilității recursului incident, cât și discutarea cererii de renunțare la judecată formulată de recurenții-reclamanți față de anumite părți.

La 7 aprilie 2020, fiind sub incidența dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept.

Prin rezoluția din 18 mai 2020, cauza a fost repusă pe rol, părțile fiind citate pentru termenul din 2 iunie 2020, dată la care cauza a fost amânată pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul-pârât Municipiul București, prin Primar General, la 14 iulie 2020, ora 12

00

când instanța a rămas în pronunțare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția inadmisibilității recursurilor declarate în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că, în situația în care devine incidentă excepția inadmisibilității recursurilor, instanța nu se va mai pronunța asupra celorlalte aspecte incidente cauzei, respectiv, asupra cererii de renunțare la judecată formulată de recurenții-reclamanți față de anumite părți și asupra excepției nulității recursului principal, invocată, prin întâmpinare, de intimatul Orașul Voluntari.

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obținerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătorești.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Analizând obiectul acțiunii deduse judecății, Înalta Curte reține că acesta este unul patrimonial, constând în pretenții bănești solicitate pentru neexecutarea la termen a unei obligații contractuale, pretenții evaluate de reclamanți la un anumit cuantum, dar pretinse pe temeiul unor cauze juridice diferite, alternative, în principal, pe temeiul răspunderii contractuale, iar, în subsidiar, pe temeiul răspunderii civile delictuale.

De altfel, în maniera în care a fost structurat obiectul pretențiilor deduse judecății, reiese faptul că reclamanții nu au solicitat ambele sume menționate în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv, atât suma menționată în capătul de cerere principal, cât și suma indicată în capătul de cerere subsidiar, ci, doar una din sume, admiterea uneia din cereri excluzând-o, în mod firesc, pe cealaltă.

Prin urmare, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată a avut un singur obiect a cărui valoare s-a situat sub pragul valoric de 1.000.000 de RON.

În contextul dat, în vederea stabilirii admisibilității recursurilor declarate în cauză, se cuvine evocată atât Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cât și Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale a României, prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, (20 iulie 2017) în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 369/2017 (paragraful 32) s-a reținut că, "efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În consecință, în litigiile patrimoniale, indiferent de data sesizării instanței și de valoarea obiectului cererii, calea de atac a recursului este deschisă împotriva tuturor deciziilor pronunțate în apel, cu condiția ca acestea să fie pronunțate după data de 20 iulie 2017.

Astfel, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 10 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că valoarea litigiului, determinată conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Cum, în cauză, decizia atacată a fost pronunțată anterior acestei date, anume la 10 aprilie 2017, reiese că părțile nu au deschisă calea recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., pretențiile deduse judecății situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

În condițiile în care dreptul la recurs este suprimat, rezultă că decizia civilă nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil atât recursul principal declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cât și recursul incident declarat de intimatul-pârât Municipiul București, prin Primar General, împotriva aceleiași decizii, cât și împotriva încheierii din 10 decembrie 2014.

Cu privire la cererea intimatului-pârât Orașul Voluntari privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin același înscris în care se solicita instanței supreme a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de recurenții-reclamanți în contradictoriu cu intimatul-pârât mai sus amintit, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la fila x din volumul III al dosarului de recurs atestă efectuarea de către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Față de soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului recurenților-reclamanți, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurenții-reclamanți A. și B., ca părți căzute în pretenții, la plata către intimatul-pârât Orașul Voluntari a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.190 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 683/A din 10 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de intimatul-pârât Municipiul București, prin Primar General, împotriva aceleiași decizii și împotriva încheierii din 10 decembrie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimatul-pârât Orașul Voluntari a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.190 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.