ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4797/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4797/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 19.02.2018 la Curtea de Apel București, contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., considerând că acest articol, reținut ca temei al hotărârii, este în contradicție cu art. 1, 11, 20, 21 din Constituție.
Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ., formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
Împotriva soluției pronunțată prin încheierea de ședință din 28 martie 2018, privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ., a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 17.04.2018 (data înregistrării acestuia la Curtea de Apel București).
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii recurate, în partea referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 13 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 8 noiembrie 2018, a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 185 alin. (1) din același cod, excepția tardivității recursului.
Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, încheierea prin care a fost respinsă motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.
De asemenea, art. 181 din C. proc. civ., prevede că "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 1. Când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare".
Art. 185 C. proc. civ. reglementează sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale. Astfel, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. În cazul în care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interes".
În aplicarea dispozițiilor legale amintite, termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului declarat împotriva soluției pronunțată prin încheierea de ședință din 28 martie 2018 privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., a început să curgă la data pronunțării acesteia, respectiv la 28 martie 2018, acesta împlinindu-se la data de 30 martie 2018, conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit dovezii de transmitere a cererii de recurs, rezultă că această cale de atac a fost exercitată la data de 17 aprilie 2018, peste termenul legal, peremptoriu și imperativ stabilit de legiuitor pentru exercitarea căii de atac a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Or, nerespectarea termenelor, procedural atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că formularea cererii de recurs la data de 17 aprilie 2018, peste termenul de 48 de ore defipt de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 atrage sancțiunea anulării potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Așa fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale, astfel încât în raport de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 185 alin. (1) din același cod în referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepția de tardivitate și va anula recursul declarat de recurentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de tardivitate.
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze Minori și de Familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.