ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 852/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial la data de 31 mai 2011, condamnatul S.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 19 din data de 18 februarie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că, în cauză s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, depunând în anexă la cererea de revizuire copii ale următoarelor documente: Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian, Autorizația militară nr. 8964 și 8925, Cargo manifest A.S., Cargo manifest K., Ordonanța DIICOT de scoatere de sub urmărire penală a coinculpatului V.V., hotărârea Curții Europene în cauza Popescu Dumitru contra României și Decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Față de documentele anexate, condamnatul S.I. a susținut faptul că, din Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian rezultă că aeronava IL76 înmatriculată UR-UCA a primit aprobarea Autorității Aeronautice Civile Române cu nr. 0339 și corespunzător, aprobarea autorităților militare nr. 8964 această ultimă aprobare fiind emisă de Statul Major General al Aviației Militare și Apărării Antiaeriene care era sub comanda gen. B.G. S-a arătat că această împrejurare rezultă din înregistrările cdt. adj. V.V. cu turnul de control, iar contrar celor reținute de parchet și de instanțe, la pct. 2 al adresei se arată că zborul A.S., pe ruta Atena - Otopeni, sub indicativul 1652 era efectuat în condiții de transport avion, fără marfă sau pasageri.

Astfel, în opinia sa, nu s-a dovedit cu certitudine că la bordul navei IL au existat 3000 de baxuri de țigări, neexistând documente legale de transport în acest sens, iar faptul că au fost găsite baxuri de țigări în diferite locații, nu constituie probă concludentă că acestea au fost transportate cu aeronava ucraineană IL-76. A mai arătat că înscrisul Cargo Manifest emis de A.S. nu îndeplinește condițiile de valabilitate ale unui document oficial de transport, acesta fiind complet olograf și nu conține date obligatorii precum ștampila și semnătura persoanei abilitate.

În dovedire, revizuentul a depus pentru comparare un înscris similar emis de compania aeriană K. A mai arătat că, în planul de zbor depus pentru a putea decola, comandantul aeronavei IL-76 a declarat că avionul a fost încărcat cu marfă pe timpul staționării pe platforma din Baza Militară, invocând în acest sens codificarea care apare în caseta corespunzătoare tipului de zbor, respectiv litera N care se referă la o cursă comercială ocazională, deci cu marfa la bord.

A mai arătat că dacă avionul ar fi fost gol, indicativul ar fi trebuit să fie litera G, iar comandantul avionului nu ar fi avut niciun interes să declare că execută un zbor comercial în locul unuia cu aeronava goală, din considerentul că diferența de masă utilă transportă pe kilometru este taxată de către organele de dirijare a traficului Aerian R. Față de aceste considerente, revizuentul a arătat că dată fiind aparența de legalitate și având în vedere regulamentul militar, a respectat ordinul superiorului și astfel nu i se poate atrage răspunderea pentru fapte pe care nu le-a cunoscut. În acest sens a mai invocat și mențiunile de la pagina 8 din Ordonanța DIICOT din data de 20 august 2009 prin care unul dintre coinculpați, V.V.

a fost scos de sub urmărire penală datorită actului pe care îl invocă și al aprobării militare a zborului aeronavei IL-76. Prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2012 Tribunalul Militar Teritorial București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.I., reținându-se în esență faptul că documentele anexate la cererea de revizuire nu constituie fapte și probe noi, acestea existând în conținutul rechizitoriului și au fost avute în vedere de instanță atunci când a condamnat pe inculpatul S.I. În ceea ce privește Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului invocată în cauză, instanța de fond a apreciat că aceasta nu are relevanță în cauză. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel revizuentul condamnat S.I., care în motivele de apel invocate a făcut referire la interpretarea probelor deja administrate și avute în vedere pe parcursul ciclului de judecată și de prima instanță în revizuire.

Prin Decizia penală nr. 9 din 13 iunie 2012, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul condamnat reținând faptul că aspectele invocate de revizuentul condamnat S.I. nu pot fi apreciate ca fiind de natură a primi valoarea cazului de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 9 din 13 iunie 2012 a Curții Militare de Apel București a declarat recurs revizuentul S.I. Recurentul a criticat pentru netemeinicie hotărârea, arătând în esență că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au respins în mod greșit cererea de revizuire ca inadmisibilă, motivând că probele invocate în susținerea cererii de revizuire sunt noi, nu au fost cunoscute instanței de judecată și sunt de natură să demonstreze nevinovăția sa.

Față de criticile formulate în ședința publică și motivate în scris, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 381 9 alin. (1) pct. 17 2 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele motive: Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1), art. 408 1 și art. 408 2 C. proc. pen. Pentru a reține incidența cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.

Pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o reinterpretare a probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probatoriului pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele ce au judecat cauza. Astfel, în procedura prealabilă a admisibilității în principiu, instanța trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite precum și probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului și sunt apte a modifica radical soluția pronunțată. În cererea de revizuire formulată, revizuentul condamnat a invocat o serie de documente, care în opinia sa nu au fost avute în vedere de instanțele care au judecat în fond cauza și sunt de natură a determina achitarea sa.

Înalta Curte constată că, faptele invocate de revizuent și probele propuse a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, nu se circumscriu noțiunii de fapte sau probe noi astfel încât să poată fi reținută incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian și autorizația militară nr. 8964 și 8925 au fost deja avute în vedere atât în dosarul de urmărire penală cât și în cursul judecății, iar împrejurările care se dorește a fi demonstrate prin aceste probe, nu prezintă niciun element de noutate în contextul în care se regăsesc atașate dosarului cauzei și au fost amplu analizate atât în rechizitoriu cât și în hotărârile judecătorești pronunțate în cursul judecării cauzei (a se avea Sentința penală nr. 19 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial pronunțată în dosarul penal nr. 519/1998).

Astfel, în rechizitoriul nr. 70/P/1998 s-a reținut faptul că "Aeronava IL 76, înmatriculată în Ucraina, având indicativul UR-UCA, a operat în spațiul aerian al României și a aterizat pe Aeroportul Internațional București-Otopeni pe baza autorizației de survol nr. 0339, dată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în urma solicitării Companiei Aeriene A.S., transmisă prin fax în ziua de 16 aprilie 1998, la ora 12.00, cu mențiunea expresă "fără drepturi comerciale către/de la București și numai pentru escală tehnică și servicii la sol". În continuare s-a mai arătat faptul că aeronava a fost descoperită de Brigada 46 Aerolocație la data de 16 aprilie 1998 ora 21.30 atribuindu-i-se nr. 0607, care a fost identificat cu cel al programării civile nr. 8964 și a însoțit-o până la aterizarea pe Aeroportul Internațional București-Otopeni, la 16 aprilie 1998, ora 22,43.

S-a mai reținut că aeronava a decolat de pe Aeroportul Internațional București-Otopeni în ziua de 17 aprilie 1998, la ora 6.36, având depus planul de zbor la ora 2.27, pentru destinația Burgas - Bulgaria, altă destinație decât cea solicitată inițial la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, respectiv Orebro - Suedia. În Sentința penală nr. 19 din 18 februarie 1999 Tribunalul Militar Teritorial de asemenea a reținut printre altele faptul că, aeronava IL 76 a avut aprobarea civilă de survol 0339 și a aterizat pe Aeroportul Internațional București-Otopeni pentru odihna echipajului și fără drepturi comerciale și a decolat la ora 3.00 UTC cu destinația Orebro - Suedia. S-a mai arătat că avionul a staționat la marginea de nord a platformei militare având aprobarea Autorității Aeronautice Civile Române la solicitarea de survol și aterizare precum și aprobarea autorităților militare în acest sens.

Față de cele arătate, se constată, astfel cum corect au reținut instanța de fond și instanța de prim control judiciar în procedura de revizuire, faptul că probele invocate au existat atașate la dosarul de urmărire penală și au fost analizate de către parchet și instanță raportat la întreg materialul probator existent la dosar. În ceea ce privește ordonanța DIICOT nr. 26/D/P/2005 din data de 20 august 2009 prin care a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului V.V., Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reținută în contextul prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., având în vedere faptul că soluția pronunțată de parchet față de acest coinculpat a fost determinată de interpretarea conjugată a tuturor probelor administrate, urmare a casării hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 992 din data de 26 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Faptul că, față de acest coinculpat s-a dispus o astfel de soluție nu determină de plano aplicarea prin asemănare a aceleiași soluții și față de inculpatul S.I., în contextul în care situația celor doi este diferită astfel cum reiese din probatoriul administrat, iar soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă față de coinculpatul V.V.

nu este consecința descoperirii unor fapte sau împrejurări noi care să conducă la o soluție similară și în prezenta cauză. Pe de altă parte, dacă s-ar fi impus o readministrare sau o completare a probatoriului, s-ar fi dispus și față de inculpatul S.I. aceeași soluție dar, față de probele administrate, instanțele s-au declarat lămurite cu privire la starea de fapt în ceea ce îl privește pe acesta. Documentul Cargo Manifest emis de compania aeriană K. depus pentru comparație, nu poate fi apreciat în contextul procedurii de revizuire având în vedere faptul că acesta nu are legătură cu cauza, iar în cadrul revizuirii nu se poate proceda la verificare de scripte, mai ales că împrejurările de fapt ce se doresc a fi demonstrate au fost deja avute în vedere și apreciate în cursul procesului penal.

Față de aceste aspecte, nu se poate reține cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost invocat de apărare raportat la documentul Cargo Manifest A.S., având în vedere faptul că pe de o parte nu reiese din niciun document oficial depus la dosar faptul că acesta ar fi fost declarat fals iar pe de altă parte, acest document singur, nu este de natură să modifice soluția instanței în sensul achitării revizuentului condamnat. Cu referire la Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Dumitru Popescu împotriva României, Înalta Curte nu o poate reține ca temei de revizuire întrucât decizia invocată nu îl privește specific pe revizuentul condamnat și nu are relevanță cu privire la cauza pendinte.

Față de împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin probele propuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, susținerile instanței de fond și a instanței de prim control judiciar în sensul că probele propuse existau la data judecării cauzei sunt întemeiate. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul formulat de revizuentul condamnat S.I. ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.I. împotriva Deciziei nr. 9 din 13 iunie 2012 a Curții Militare de Apel București. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2013. Procesat de GGC - GV