CASE OF VISAN v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în București. Într-o decizie finală din 28 iunie 1993, Curtea județului București a condamnat reclamantul de fraudă, a condamnat-o la șase ani de închisoare și a acordat daune victimei. Curtea nu a abordat argumentul că infracțiunea a fost iertată prin decretul nr. 11/1988. La 5 august 1993, reclamantul a fost întinsă, unde a rămas până la 22 iulie 1994. Într-o decizie finală din 3 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiție care a acționat pe o cerere a Procuratorului General (recurs în Anulare), a anulat decizia finală din 28 iunie 1993 și a încheiat procesul penal împotriva reclamantului din cauza faptului că infracțiunile comise au fost iertate. În 6 martie 1998, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Județeanului București, în conformitate cu articolele 998-999 din Codul Civil, cerând compensații de către stat pentru daunele cauzate de „avortul sever al justiției, care a condus la detenția ilegală de aproape un an”.

Ea a solicitat 200.000.000 de lei români (ROL). Cazul a fost judecat de zece instanțe, care corespund celor trei niveluri de competență. Curții au examinat cazul fie în temeiul articolului 504 din Codul de Procedințe Penale („CCP”) fie în temeiul Codului Civil. În motivele ei, reclamantul a invocat Codul Civil completat de dispozițiile CCP de mai sus. 10. Într-o decizie finală din 28 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantului. Acesta a considerat că faptele cazului au permis aplicarea articolului 504 din CCP, astfel cum a fost interpretat de decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998 (a se vedea punctul 18 mai jos). Cu toate acestea, a considerat, pentru prima dată, că reclamantul ar fi trebuit să-și aducă cererile în termen de un an de la data în care condamnarea ei a fost anulată (art. 505 din CCP).

La 17 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a furnizat o atestare care a informat reclamantul că acțiunea ei a fost respinsă în timp. 12. La 7 noiembrie 2003, reclamantul a obținut o copie a deciziei finale din 28 ianuarie 2003, după mai multe încercări și plângeri nefruntate depuse la Ministerul Justiției și Curții Supreme de Justiție cu privire la întârzierea necorespunzătoare în elaborarea deciziei instanței. 13. 11/1988 privind permisiunea anumitor infracțiuni penale și reducerea diferitelor condamnații se menționează după cum urmează, în măsura în care este cazul: „Criminalitatea pentru care a fost impusă o condamnare de până la zece ani de închisoare” 14. Dispoziția relevantă privind iertare din Codul Penal se citește după cum urmează: „(1) Iertare stinge responsabilitatea penală pentru actul comis...

(2) Iertare nu afectează ... drepturile victimei.” 15. Articolele relevante ale Codului Civil menționează după cum urmează: „Ce acțiune comisă de o persoană care cauzează leziuni unui altuia va aduce persoanei prin a căror vină s-a provocat leziunile care i-au fost cauzate.”” „Toată lumea este responsabilă pentru leziunile pe care le-a provocat nu numai prin propriul său act, ci și prin neact de a acționa sau neglijența sa.” 16. În conformitate cu dispozițiile articolului 3 din decretul nr. 167/1958, termenul general pentru depunerea unei acțiuni de compensare este de trei ani de la data în care a avut loc prejudiciul.

17. Articolele relevante ale CCP prescriu: „Cine a fost condamnat prin o decizie finală are dreptul la compensare de la stat pentru orice pierdere sau daune suferite în cazul în care, după reexaminare, este conținută într-o hotărâre împotriva căreia niciun recurs nu conține faptul că nu a comis infracțiunile în cauză sau că nici o infracțiune nu a fost comisă.

Oricine împotriva căruia a fost luată o măsură de prevenire, și în favoarea căruia a fost acordată o decizie de întrerupere a procedurii sau a achitației din motivele enumerate în alineatul anterior, are, de asemenea, dreptul de a beneficia de compensare pentru prejudicii suferite...” „... Cererea [pentru compensare] trebuie depusă în termen de un an de la data achitării finale sau de la ordinul de discontinuare a procedurii.” 18. Într-o hotărâre din 10 martie 1998, publicată la 18 mai 1998 în Jurnalul Oficial, Curtea Constituțională, la care a fost depusă o obiecție, susținând că primul paragraf al articolului 504 din CCP era neconstituțional, a statuat după cum urmează: „În temeiul art. 48 din Constituție, statul este responsabil pentru daunele cauzate de avorturile de justiție comise în proceduri penale.

Prin urmare, principiul răspunderii statului față de victimele unui avort al justiției într-un proces penal trebuie aplicat tuturor victimelor unui astfel de avort… Curtea constată că legislatura nu a pus în conformitate dispozițiile art. 504 din Codul de Procedură Penală cu cele prevăzute la art. 48 § 3 din Constituție… Prin urmare, ținând cont de faptul că art. 504 din Codul de Procedură Penală prevede doar două cazuri în care poate fi implicată responsabilitatea statului pentru avorturile de justiție comise în procedurile penale, rezultă că această restricție este neconstituțională, deoarece art. 48 § 3 din Constituție nu permite o astfel de limitare.”

4. The applicant was born in 1949 and lives in Bucharest.