- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 aprilie 2008
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Partly inadmissible
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Visan împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în București. Într-o decizie finală din 28 iunie 1993, Curtea județului București a condamnat reclamantul de fraudă, a condamnat-o la șase ani de închisoare și a acordat daune victimei. Curtea nu a abordat argumentul că infracțiunea a fost iertată prin decretul nr. 11/1988. La 5 august 1993, reclamantul a fost întinsă, unde a rămas până la 22 iulie 1994. Într-o decizie finală din 3 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiție care a acționat pe o cerere a Procuratorului General (recurs în Anulare), a anulat decizia finală din 28 iunie 1993 și a încheiat procesul penal împotriva reclamantului din cauza faptului că infracțiunile comise au fost iertate. În 6 martie 1998, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Județeanului București, în conformitate cu articolele 998-999 din Codul Civil, cerând compensații de către stat pentru daunele cauzate de „avortul sever al justiției, care a condus la detenția ilegală de aproape un an”.
Ea a solicitat 200.000.000 de lei români (ROL). Cazul a fost judecat de zece instanțe, care corespund celor trei niveluri de competență. Curții au examinat cazul fie în temeiul articolului 504 din Codul de Procedințe Penale („CCP”) fie în temeiul Codului Civil. În motivele ei, reclamantul a invocat Codul Civil completat de dispozițiile CCP de mai sus. 10. Într-o decizie finală din 28 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantului. Acesta a considerat că faptele cazului au permis aplicarea articolului 504 din CCP, astfel cum a fost interpretat de decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998 (a se vedea punctul 18 mai jos). Cu toate acestea, a considerat, pentru prima dată, că reclamantul ar fi trebuit să-și aducă cererile în termen de un an de la data în care condamnarea ei a fost anulată (art. 505 din CCP).
La 17 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a furnizat o atestare care a informat reclamantul că acțiunea ei a fost respinsă în timp. 12. La 7 noiembrie 2003, reclamantul a obținut o copie a deciziei finale din 28 ianuarie 2003, după mai multe încercări și plângeri nefruntate depuse la Ministerul Justiției și Curții Supreme de Justiție cu privire la întârzierea necorespunzătoare în elaborarea deciziei instanței. 13. 11/1988 privind permisiunea anumitor infracțiuni penale și reducerea diferitelor condamnații se menționează după cum urmează, în măsura în care este cazul: „Criminalitatea pentru care a fost impusă o condamnare de până la zece ani de închisoare” 14. Dispoziția relevantă privind iertare din Codul Penal se citește după cum urmează: „(1) Iertare stinge responsabilitatea penală pentru actul comis...
(2) Iertare nu afectează ... drepturile victimei.” 15. Articolele relevante ale Codului Civil menționează după cum urmează: „Ce acțiune comisă de o persoană care cauzează leziuni unui altuia va aduce persoanei prin a căror vină s-a provocat leziunile care i-au fost cauzate.”” „Toată lumea este responsabilă pentru leziunile pe care le-a provocat nu numai prin propriul său act, ci și prin neact de a acționa sau neglijența sa.” 16. În conformitate cu dispozițiile articolului 3 din decretul nr. 167/1958, termenul general pentru depunerea unei acțiuni de compensare este de trei ani de la data în care a avut loc prejudiciul.
17. Articolele relevante ale CCP prescriu: „Cine a fost condamnat prin o decizie finală are dreptul la compensare de la stat pentru orice pierdere sau daune suferite în cazul în care, după reexaminare, este conținută într-o hotărâre împotriva căreia niciun recurs nu conține faptul că nu a comis infracțiunile în cauză sau că nici o infracțiune nu a fost comisă.
Oricine împotriva căruia a fost luată o măsură de prevenire, și în favoarea căruia a fost acordată o decizie de întrerupere a procedurii sau a achitației din motivele enumerate în alineatul anterior, are, de asemenea, dreptul de a beneficia de compensare pentru prejudicii suferite...” „... Cererea [pentru compensare] trebuie depusă în termen de un an de la data achitării finale sau de la ordinul de discontinuare a procedurii.” 18. Într-o hotărâre din 10 martie 1998, publicată la 18 mai 1998 în Jurnalul Oficial, Curtea Constituțională, la care a fost depusă o obiecție, susținând că primul paragraf al articolului 504 din CCP era neconstituțional, a statuat după cum urmează: „În temeiul art. 48 din Constituție, statul este responsabil pentru daunele cauzate de avorturile de justiție comise în proceduri penale.
Prin urmare, principiul răspunderii statului față de victimele unui avort al justiției într-un proces penal trebuie aplicat tuturor victimelor unui astfel de avort… Curtea constată că legislatura nu a pus în conformitate dispozițiile art. 504 din Codul de Procedură Penală cu cele prevăzute la art. 48 § 3 din Constituție… Prin urmare, ținând cont de faptul că art. 504 din Codul de Procedură Penală prevede doar două cazuri în care poate fi implicată responsabilitatea statului pentru avorturile de justiție comise în procedurile penale, rezultă că această restricție este neconstituțională, deoarece art. 48 § 3 din Constituție nu permite o astfel de limitare.”
4. The applicant was born in 1949 and lives in Bucharest.
In a final decision of 28 June 1993, the Bucharest County Court convicted the applicant of fraud, sentenced her to six years’ imprisonment and awarded damages to the victim. The court did not address the argument that the offence had been pardoned by Decree no. 11/1988.
On 5 August 1993 the applicant was placed in detention, where she remained until 22 July 1994.
In a final decision of 3 October 1995, the Supreme Court of Justice acting on an application of the Procurator General (recurs în anulare), quashed the final decision of 28 June 1993 and ended the criminal trial against the applicant on the ground that the offences committed had been pardoned. It upheld the remainder of the decision.
On 6 March 1998 the applicant lodged an action with the Bucharest County Court, under Articles 998-999 of the Civil Code, seeking compensation from the State for the damage caused by the “severe miscarriage of justice which had led to her illegal detention for almost one year”. She claimed 200,000,000 Romanian lei (ROL).
The case was tried by ten courts, corresponding to three levels of jurisdiction. The courts examined the case either under Article 504 of the Code of Criminal Proceedings (“CCP”) or under the Civil Code. In her pleas the applicant invoked the Civil Code supplemented by the CCP provisions above.
In a final decision of 28 January 2003 the Supreme Court of Justice rejected the applicant’s action. It considered that the facts of the case allowed for the application of Article 504 of the CCP as interpreted by the Constitutional Court’s decision no. 45 of 10 March 1998 (see paragraph 18 below). However, it considered, for the first time, that the applicant should have brought her claims within one year from the date on which her conviction had been quashed (Article 505 of the CCP). As she failed to do so, her action was time-barred.
On 17 February 2003 the Supreme Court of Justice delivered an attestation informing the applicant that her action had been rejected as timebarred.
On 7 November 2003 the applicant obtained a copy of the final decision of 28 January 2003, after several unsuccessful attempts and complaints lodged with the Ministry of Justice and the Supreme Court of Justice concerning the unreasonable delay in the drafting of the court decision.
Decree no. 11/1988 on the pardon of certain criminal offences and the reduction of various sentences reads as follows, in so far as relevant: “Criminal offences for which a sentence of up to ten years’ imprisonment has been imposed shall be pardoned.”
The relevant provision on the pardon in the Criminal Code reads as follows: “(1) The pardon extinguishes the criminal responsibility for the act committed... (2) The pardon does not affect ... the rights of the victim.”
The relevant Articles of the Civil Code state as follows: “Any act committed by a person which causes damage to another shall render the person through whose fault the damage was caused liable to make reparation for it.” “Everyone shall be liable for damage he has caused not only through his own act but also through his failure to act or his negligence.”
According to the provisions of Article 3 of Decree no. 167/1958 the general time-limit for lodging an action for compensation is three years from the date when the damage occurred.
The relevant Articles of the CCP prescribe: “Anyone who has been convicted by means of a final decision is entitled to compensation from the State for any loss or damage sustained where after a retrial it is held in a judgment against which no appeal lies that he did not commit the offence in question or that no offence was committed. Anyone against whom a preventative measure has been taken, and in whose favour a decision to discontinue proceedings or of acquittal has been given for the reasons listed in the preceding paragraph, also enjoys a right to compensation for damage sustained...” “... The claim [for compensation] must be lodged within one year from the date of the final acquittal or from the order discontinuing the proceedings.”
In a decision of 10 March 1998, published on 18 May 1998 in the Official Journal, the Constitutional Court, to which an objection had been submitted alleging that the first paragraph of Article 504 of the CCP was unconstitutional, ruled as follows: “Under Article 48 of the Constitution, the State is liable for damage caused by miscarriages of justice committed in criminal proceedings. It follows that the principle of the State’s liability towards victims of a miscarriage of justice in a criminal trial must be applied to all victims of such a miscarriage… The Court notes that the legislature has not brought the provisions of Article 504 of the Code of Criminal Procedure into conformity with those of Article 48 § 3 of the Constitution… Consequently, bearing in mind that Article 504 of the Code of Criminal Procedure provides for only two cases in which the State’s responsibility for miscarriages of justice committed in criminal proceedings may be engaged, it follows that this restriction is unconstitutional, since Article 48 § 3 of the Constitution does not allow for any such limitation.”