HOTĂRÂREA CAUZĂ DE CRĂCIUN c. ROMANIA (Documentul nr. 5512/02) JUDGMENT STRASBOURG 30 septembrie 2008 FINAL 26/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Crăciun c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători și Stanley Naismith, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 9 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 5512/02) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Nicolae Crăciun („reclamantul”), la 23 februarie 2001. Guvernul României („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 3 mai 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să examineze fondurile cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în București. La 1 octombrie 1993 G.G.C. și I.S. au înființat o companie G. în Focșani pentru a gestiona un sistem de ajutor reciproc al tipului Caritas, care a promis de opt la zece ori banii investiți în 75 la 85 de zile lucrătoare. La 11 ianuarie 1994, reclamantul a devenit singurul acționar al societății și la 17 februarie 1994, el s-a retras prin transferarea tuturor acțiunilor de capital către P.I. Transferul a fost înregistrat la Oficiul de Registrul Comerțului atașat Camerei de Comerț și Industria Vrancea și s-a declarat că reclamantul a continuat să acționeze ca director general al societății. La 11 martie 1994, după unele notificări scrise, poliția, procurorul public și Garda Financiară ( Garda Financiară ) au început să investigheze activitatea companiei și au găsit mai multe ilegalități. Primul set de proceduri penale La 23 martie, 15 aprilie, 20 septembrie și 19 octombrie 1994, procurorul public a ordonat sequestrarea activelor mobiliare și imobilizate ale reclamantului, soției sale și a trei societăți implicate în afaceri cu el în calitate de unic acționar al societății G. și înghețarea conturilor sale bancare personale până la rezoluția cazului, în vederea recuperării daunelor. La 24 martie 1994, procurorul public a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulento, fraudă, falsificare și utilizare a falsificației, și a emis un ordin provizoriu de detenție împotriva acestuia, menționând aceste infracțiuni în ordinea. 10. Cel puțin la 18 aprilie, 17 mai, 15 iunie și 14 iulie 1994 Tribunalul de Primă Instanță, la cererile succesive ale procurorului, a prelungit în mod repetat detenția anterioară a reclamantului cu treizeci de zile. Reclamantul a rămas în detenție anterioară până la 13 octombrie 1995. 11. 8 și 29 iunie și 26 iulie 1994 Curtea Regională Vrancea a respins cererile sale ca fiind nefondate. 12. La 2 noiembrie 1994, procurorul a arătat reclamantului dosarul investigației și i-a spus despre clasificarea infracțiunilor ca fraudă și faliment fraudulos. 13. La 7 noiembrie 1994, la o cerere a procurorului public, reclamantul a fost comis pentru judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru fraudă și faliment fraudulent, împreună cu alte patru persoane. Acuzarea procurorului a menționat că reclamantul a înșelat mii de persoane și a aplicat ilegal suma de 555.528.448 vechi Lei român (ROL). În plus, în cursul anchetei, 4 927 depozitori au solicitat participarea la proceduri ca părți rănite și s-au format într-o asociere. Acuzarea a înregistrat, de asemenea, o societate și comisia de lichidare ca părți rănite și trei societăți ca părți care au responsabilitatea civilă. 14. La 27 decembrie 1994, procurorul a angajat reclamantul de judecată pentru o administrare greșită. 15. La 8 februarie 1995, Tribunalul de Primă Instanță a considerat că acest caz era sub jurisdicția Tribunalului de Primă Instanță de la București și a trimis acest caz în judecată. 16. Din cele douăzeci și două audieri desfășurate între 22 iunie 1995 și 28 iunie 2001, 18 minute au menționat că instanța nu a reușit să convoace în mod corespunzător diferite părți în cadrul procedurii, inclusiv două atunci când reclamantul a solicitat, de asemenea, o suspendare pentru absența acestuia și a avocatului său. În special, zece audieri desfășurate între 25 ianuarie 1996 și 14 decembrie 2000, când I.S., unul dintre co-accusați, a fost convocat în Statele Unite, a fost suspendat la intervale care variază de la trei la aproape opt luni. În timpul audierii din 14 decembrie 2000 Tribunalul de Primă Instanță a București a luat în considerare în cele din urmă, printre altele , că I.S. a evadat procedura și, prin urmare, cererea avocatului său de a continua să fie convocat în Statele Unite trebuie să fie considerată abuz de legea procedurală. 17. La 29 aprilie 1999, reclamantul a contestat atât în fața procurorului, cât și a instanței, în conformitate cu art. 168 din Codul de Procedură Penală, secustrarea unuia dintre activele sale fixe. 18. La 13 iulie 2001, Tribunalul a condamnat reclamantul de fraudă și l-a condamnat la un an, șase luni și douăzeci și patru de zile de închisoare, având în vedere condamnarea care a fost executată în timpul detenției sale provizorii între 24 martie 1994 și 14 octombrie 1995. Acesta a achitat în continuare reclamantul falimentului fraudulos și a încheiat procedura penală în ceea ce privește gestionarea necorespunzătoare din cauza prescripției de răspundere penală. De asemenea, acesta l-a considerat responsabil personal pentru ROL 555.528.448 în favoarea asociației deponenților răniți. Curtea a menținut măsurile preventive luate în cursul anchetelor preliminare. inter alia , faptul că procedurile au fost întârziate de mult timp de faptul că la 25 ianuarie 1996 s-a decis să invoce S.I. în Statele Unite . De asemenea , la 9 decembrie 1999 s-a decis să invoce G.G.C. , un alt co-acusat, în Statele Unite și că instanța a reconsiderat aceste măsuri la 14 decembrie 2000. 19. La 10 mai 2002, Curtea Regională de București a permis apelurile depuse de reclamant, de procurorul public și de G.G.C., a anulat hotărârea anterioară și a trimis cazul înapoi la tribunalul de primă instanță pentru o probă proaspătă. La 14 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a remarcat, în hotărâre, că rețeta răspunderii penale a solicitat la 16 august 2001 și că a solicitat, împreună cu alte două acuzații, ca procedura penală să continue în temeiul articolului 13 din Codul de Procedință Penală. Curtea a ordonat anularea cazului, de stabilire a unei audieri pentru 22 aprilie 2005. 22. Din cele 18 audieri care au avut loc între 22 aprilie 2005 și 25 mai 2007, una a fost suspendată la cererea reclamantului. 23. La 11 noiembrie 2005, Curtea Regională de la București a susținut apelurile introduse atât de procurorul public, cât și de reclamant, a anulat hotărârea instanței de primă instanță din cauza faptului că nu a examinat unele obiecții formulate de părți, inclusiv măsurile provizorii luate în timpul anchetelor penale, și că procedura a fost viciată și a trimis cazul înapoi pentru reexaminare. În cursul reexaminării, la 17 martie 2006, Tribunalul de Primă Instanță a hotărât să se întoarcă la diferitele cereri în acest caz, având în vedere faptul că prin anularea integrală a hotărârii din 14 martie 2005, ordinul de a anula, de asemenea, a fost anulat. 24. Acțiunea este încă în așteptare și Guvernul nu a informat Curtea cu privire la cursul procedurii după ședința din 25 mai 2007. La 8 iulie 2008, reclamantul a informat Curtea că o nouă audiere va avea loc la 21 octombrie 2008. La 21 aprilie 1994, procurorul public a eliberat un ordin provizoriu de detenție împotriva reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile. Detenția sa a durat până la 20 iulie 1994. 27. La 22 aprilie 1994, la cererea procurorului public, reclamantul a fost comis în judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru daune penale, comportament abuziv și difamă calumnioasă. 28. La 27 noiembrie 1997, Tribunalul a achitat reclamantul de leziuni penale și de comportament abuziv și l-a condamnat de difamă calumniară. În plus, instanța a remarcat că reclamantul, în conformitate cu Legea nr. 137/1997, a fost iertat în ceea ce privește condamnarea sa. 29. La 16 aprilie 1999, Curtea Regională Harghita a susținut apelul procurorului public și a respins cel al reclamantului, a anulat hotărârea instanței de primă instanță în parte și a condamnat, de asemenea, reclamantul de daune penale și comportamentul abuziv, menționând că, în temeiul Legii nr. 137/1997, a fost iertat în ceea ce privește sentința sa. 30. La 30 noiembrie 1999, Curtea de Apel Târgu Mureș, într-o decizie finală, a permis recursul reclamantului și a anulat în parte hotărârile anterioare. Curtea a schimbat clasificarea infracțiunilor de la comportamentul abuziv la agresiune sau alte forme de violență, a condamnat reclamantul acesteia și a remarcat că a fost iertat în ceea ce privește sentința în temeiul Legii nr. 137/1997. De asemenea, a eliminat dispoziția privind concedierea recursului reclamantului de către Curtea Regională. A treia serie de proceduri penale 31. La 19 aprilie 1994, procurorul a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulos, frauda, falsificarea documentelor oficiale și falsificarea și a emis un ordin provizoriu de detenție pentru o perioadă de treizeci de zile. Procurorul a constatat că reclamantul a falsificat chitanțe și a efectuat plăți anticipate pentru mai multe persoane. 32. Tribunalul de Primă Instanță, la cererile succesive ale procurorului public, a prelungit în mod repetat detenția anterioară a reclamantului cu treizeci de zile până la 14 august 1994, când a fost eliberat. 33. Reclamantul a contestat detenția sa în așteptarea procesului și cel puțin la 8 iunie 1994, Tribunalul Regional Vrancea și-a respins cererea ca fiind nefondată. 34. La 22 februarie 1995, cu privire la o cerere a procurorului public și împreună cu alte patru persoane, reclamantul a fost angajat pentru judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru faliment fraudulos, falsificarea documentelor oficiale și falsificarea în ceea ce privește falsificarea a opt chitanțe pentru plata anticipată la unii deponenți. 35. La 30 octombrie 1996, Tribunalul de Primă Instanță a achitat reclamantul. Decizia respectivă a fost susținută la 8 iulie 1997 de Curtea Regională de Giurgiu și la 1 iunie 1998 prin decizia finală a Curții de Apel de la București. Raportul penal al reclamantului 36. La 4 ianuarie 2001, Inspectoarea Generală a Poliției a emis reclamantul cu dosarul său penal, care a declarat că a fost condamnat pentru leziuni penale și comportamentul abuziv și condamnat la șase luni și, respectiv, la un an de închisoare prin hotărârea de 27 noiembrie 1997 al Tribunalului de Primă Instanță Focșani, care a devenit definitiv prin hotărârea din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș. Pedeapsa a fost iertată în temeiul Legii nr. 137/1997. De asemenea, a declarat că la 7 noiembrie 1994 și 27 decembrie 1994 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului de fraudă și de administrare greșită. 37. La 5 ianuarie 2006, Inspectoarea Generală a Poliției a emis reclamantul cu dosarul său penal, menționând că a fost condamnat pentru distrugere și difamație calumniară și condamnat la șase luni și, respectiv, la un an de închisoare prin hotărârea din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului de Primă Instanță de la Focșani, care a devenit finală prin hotărârea din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș. Pedeapsa a fost iertată în temeiul Legii nr. 137/1997. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 38. Reclamantul s-a plâns că durata primului set de proceduri era incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă”, prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În hotărârea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 39. Guvernul a contestat acest argument, având în vedere cazul în special complex din cauza ceea ce a fost în joc și a numărului mare de părți, și anume peste 6.000 de părți civile. 40. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar pe 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenția. Totuși, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului la momentul respectiv. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat mai mult de 14 ani și patru luni pentru două nivele de jurisdicție. Patru instanțe au examinat cazul în această perioadă. Admisibilitatea 41. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 43. Curtea constată că complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului nu pot explica numai lungimea generală a procedurii. Consideră că o serie de întârzieri (în special, amânări repetate ale audierilor având în vedere absența celorlalte părți și remiterile cauzei pentru o nouă analiză) sunt atribuibile statului contestat. În plus, o întârziere de aproximativ cinci ani a fost cauzată de incapacitatea instanței de a convoca în mod corespunzător unul dintre co-accultați în Statele Unite (a se vedea punctul 16 de mai sus). 44. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Pélissier și Sassi, citate mai sus). 45. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, având în vedere jurisprudența sa în această privință (a se vedea, printre altele, Lavents c. Letonia , nr. 58442/00, 28 noiembrie 2002), Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 46. Reclamantul s-a bazat pe art. 3, 5 § § 1 a), (c), 2-4 în ceea ce privește perioada de detenție, plângerea de maltrat, că a contractat diabet, tuberculoză și hepatită și lipsa de tratament medical, de arestarea ilegală, că nu s-a suspectat că a comis o infracțiune, că nu a fost informat de motivele arestării sale, că a fost arestat de procuror și nu a fost adus în fața magistratului și că dreptul de a contesta prelungirea detenției preventive era teoretic și ineficient. 47. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1, în ceea ce privește primul și al doilea set de proceduri, că soluția a fost nedreaptă, că instanța internă nu a evaluat corect faptele, a interpretat greșit dreptul intern și nu a admis, în timpul primului set de proceduri, orice dovezi în numele său. El a afirmat încălcarea articolului 6 § 2 din cauza măsurilor preventive luate de procuror și a inscrisiunii provizorii în dosarul său penal și a articolului 8 în măsura în care măsurile preventive au interferat cu viața privată a sa și a soției sale. Reclamantul se bazează, de asemenea, pe art. 7 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 4. 48. Având în vedere observațiile reclamantului în funcție de toate materialele în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 49. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 51. Reclamantul a solicitat cel puțin 41.250 euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, reprezentând salariile pe care le-ar fi putut câștiga din aprilie 1994. El a solicitat, de asemenea, Curtea să stabilească valoarea compensației în ceea ce privește prejudiciile morale. 52. Guvernul a contestat afirmația privind prejudicii materiale din cauza faptului că o astfel de afirmație nu a fost ridicată în prezenta cerere. În plus, ei au considerat că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale pe care reclamantul ar putea fi suferit. 53. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut prejudicii morale în ceea ce privește încălcarea constatată. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor pe care le-a suportat în cadrul procedurii în instanța națională și în fața Curții, fără a le cuantifica sau a depune documente justificative. El a lăsat la discreția Curții de a determina sumele care urmează să fie atribuite în temeiul acestui șef. 55. Guvernul a contestat reclamația ca fiind nesubstanțiată. 56. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 41 din Convenție, acesta va rambursa doar costurile și cheltuielile care se dovedește că au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Arvelakis c. Grecia , nr. 41354/98 , § 34, 12 aprilie În plus, art. 60 § 2 din Regulamentul Curții prevede că trebuie depuse, împreună cu documentele justificative sau bonuri justificative relevante, informațiile menționate la art. 41 din Convenție, în lipsa cărora Curtea poate respinge cererea în întregime sau în parte. 57. În caz instant, Curtea observă că reclamantul nu și-a justificat în niciun fel cererea, deoarece nu și-a cuantificat costurile și nu a prezentat nici documente justificative. În consecință, Curtea nu atribuie nici o sumă sub acest cap (a se vedea CUMP În Î și MazÄre v. România [GC], nr. 33348/96, §§ 133-134, ECHR 2004 XI). Interes implicit 58. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7,200 EUR (sapte mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudicii morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CRĂCIUN v. ROMANIA
(Application no. 5512/02)
30 September 2008
FINAL
26/01/2009
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Crăciun v. Romania,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
judges,
and Stanley Naismith,
Deputy
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 9 September 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 5512/02) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Mr Nicolae Crăciun (“the applicant”), on
23 February 2001.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu.
3.
On 3 May 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 §
3).
4.
The applicant was born in 1950 and lives in Bucharest.
5.
On 1 October 1993 G.G.C. and I.S. founded a company G. in Focșani to run a mutual aid scheme of the Caritas-type, which promised eight to ten times the money invested in seventy-five to eighty-five working days.
6.
On 11 January 1994 the applicant became the sole shareholder of the company and on 17 February 1994 he withdrew by transferring all the shares of the capital to P.I. The transfer was registered at the Office of Commerce Registry attached to the Vrancea Chamber of Commerce and Industry and it was stated that the applicant continued to act as general director of the company.
7.
On 11 March 1994, following some written notifications, the police, the public prosecution and the Financial Guard (
Garda Financiară
) started investigating the company’s activity and found several illegalities.
A.
First set of criminal proceedings
8.
On 23 March, 15 April, 20 September and 19 October 1994 the public prosecutor ordered the sequestration of the movable and fixed assets belonging to the applicant, to his wife and to three companies involved in business with him in his capacity as the sole shareholder of the company G., and the freezing of his personal bank accounts until the resolution of the case, with a view to recovering the damage.
9.
On 24 March 1994 the public prosecutor initiated a criminal action against the applicant for fraudulent bankruptcy, fraud, forgeries and use of forgery, and issued a provisional detention order against him, mentioning these offences in the order.
10.
At least on 18 April, 17 May, 15 June and 14 July 1994 the Focșani Court of First Instance, on successive applications by the prosecutor, repeatedly extended the applicant’s pre-trial detention by thirty days. The applicant remained in pre-trial detention until 13 October 1995.
11.
The applicant contested his detention pending trial. At least on 17
May, 8 and 29 June, and 26 July 1994 the Vrancea Regional Court rejected his demands as groundless.
12.
On 2 November 1994 the prosecutor showed the applicant the investigation file and told him about the classification of the offences as fraud and fraudulent bankruptcy.
13.
On 7 November 1994, on an application by the public prosecutor, the applicant was committed for trial before the Focșani Court of First
Instance for fraud and fraudulent bankruptcy, together with four other persons. The prosecutor’s indictment mentioned that the applicant had misled thousands of people and had illegally appropriated the amount of 555,528,448 Old Romanian Lei (ROL).
It further revealed that during investigations 4,927 depositors had requested to participate in the proceedings as injured parties and formed themselves into an association. The indictment also recorded a company and the liquidation commission as injured parties and three companies as parties bearing civil responsibility.
14.
On 27 December 1994 the public prosecutor committed the applicant for trial for mismanagement.
15.
On 8 February 1995 the Focșani Court of First Instance considered that the case was within the jurisdiction of the Bucharest Court of
First Instance and remitted the case to that court.
16.
Of the twenty-two hearings held between 22 June 1995 and
28 June 2001, eighteen minutes mentioned that the court had failed to properly summon different parties in the proceedings, including two when the applicant also requested an adjournment for his and his lawyer’s absence. In particular, ten hearings held between 25 January 1996 and
14 December 2000, when I.S., one of the co-accused, had to be summoned in the United States, were adjourned at intervals ranging from three to almost eight months.
During the hearing of 14 December 2000 the Bucharest Court of First
Instance eventually considered,
inter alia
, that I.S. was evading the proceedings and therefore his lawyer’s request that he continue to be summoned in the United States was to be considered abuse of procedural law.
17.
On 29 April 1999 the applicant contested before both the prosecutor and the court, under Article 168 of the Code of Criminal Procedure, the sequestration of one of his fixed assets.
18.
On 13 July 2001 the Court of First Instance convicted the applicant of fraud and sentenced him to one year, six months and twenty-four days’ imprisonment, considering the sentence to have been executed during his provisional detention between 24 March 1994 and 14 October 1995. It further acquitted the applicant of fraudulent bankruptcy and terminated the criminal proceedings in respect of mismanagement because of the prescription of criminal liability. It also held him personally liable for ROL
555,528,448 towards the association of the injured depositors. The court maintained the preventive measures taken during pre-trial investigations.
The court considered,
inter alia
, that the proceedings had been delayed for a long time by the fact that on 25 January 1996 it was decided to summon I.S. in the United States. It also noted that on 9 December 1999 it was decided to summon G.G.C., another co-accused, in the United States as well and that the court reconsidered those measures on 14 December 2000.
19.
On 10 May 2002 the Bucharest Regional Court allowed the appeals lodged by the applicant, by the public prosecutor and by G.G.C., quashed the previous judgment and sent the case back to the first-instance court for a fresh examination. It considered that the civil limb of the case had not been correctly assessed.
20.
During the retrial, twenty-six hearings were held between
4 October 2002 and 11 March 2005, none of which was adjourned as a result of requests by the applicant.
21.
On 14 March 2005 the Bucharest Court of First Instance noted in a judgment that the prescription of the applicant’s criminal liability had occurred on 16 August 2001 and that he had requested, together with two
other co-accused, that the criminal proceedings be continued under Article
13 of the Code of Criminal Procedure. The court ordered that the case be severed, fixing a hearing for 22 April 2005.
22.
Of the eighteen hearings held between 22 April 2005 and
25 May 2007, one was adjourned at the applicant’s request.
23.
On 11 November 2005 the Bucharest Regional Court upheld the appeals introduced by both the public prosecutor and the applicant, quashed the judgment of the first-instance court on the grounds that it had not examined some objections raised by the parties, including the provisional measures taken during criminal investigations, and that the procedure had been vitiated, and sent the case back for retrial.
During the retrial, on 17 March 2006 the Bucharest Court of First Instance decided to rejoin the various claims in the case, considering that by quashing the judgment of 14 March 2005 in its entirety, the order to sever the case had also been quashed.
24.
The proceedings are still pending and the Government did not inform the Court of the course of proceedings following the hearing of 25
May 2007.
On 8 July 2008 the applicant informed the Court that a new hearing will take place on 21 October 2008.
B.
Second set of criminal proceedings
25.
On 16 March 1994 the applicant allegedly behaved violently in the presence of a journalist who had come to gather information in respect of the mutual aid scheme, and destroyed the latter’s microcassette recorder.
26.
On 21 April 1994 the public prosecutor issued a provisional detention order against the applicant for a period of thirty days. His detention lasted until 20 July 1994.
27.
On 22 April 1994, on an application by the public prosecutor, the applicant was committed for trial before the Focșani Court of First Instance for criminal damage, abusive conduct and slanderous defamation.
28.
On 27 November 1997 the Court of First Instance acquitted the applicant of criminal damage and abusive conduct and convicted him of slanderous defamation. The court further noted that the applicant, in accordance with Law no. 137/1997, had been pardoned as regards his sentence.
29.
On 16 April 1999 the Harghita Regional Court upheld the public prosecutor’s appeal and rejected that of the applicant, quashed the judgment of the first-instance court in part and also convicted the applicant of criminal damage and abusive conduct, noting that under Law no. 137/1997 he had been pardoned as regards his sentence.
30.
On 30 November 1999 the Târgu Mureș Court of Appeal, in a final decision, allowed the applicant’s appeal and quashed the previous judgments in part. The court changed the classification of the offences from abusive conduct to assault or other forms of violence, convicted the applicant of the latter and noted that he had been pardoned as regards the sentence under Law no. 137/1997. It also removed the provision regarding the dismissal of the applicant’s appeal by the Regional Court.
C.
Third set of criminal proceedings
31.
On 19 April 1994 the public prosecutor started criminal proceedings against the applicant for fraudulent bankruptcy, fraud, forgery of official documents and forgery, and issued a provisional detention order for a period of thirty days. The prosecutor found that the applicant had falsified receipts and had made anticipated payments to several persons.
32.
The Focșani Court of First Instance, on successive applications by the public prosecutor, repeatedly extended the applicant’s pre-trial detention by thirty days until 14 August 1994, when he was released.
33.
The applicant contested his detention pending trial and at least on 8
June 1994 the Vrancea Regional Court rejected his demand as groundless.
34.
On 22 February 1995, on an application by the public prosecutor and together with four other persons, the applicant was committed for trial before the Focșani Court of First Instance for fraudulent bankruptcy, forgery of official documents and forgery in respect of falsification of eight receipts for anticipated payment to some depositors.
35.
On 30 October 1996 the Giurgiu Court of First Instance acquitted the applicant. That decision was upheld on 8 July 1997 by the Giurgiu Regional Court and on 1 June 1998 by a final decision of the Bucharest Court of Appeal.
D.
The applicant’s criminal record
36.
On 4 January 2001 the General Inspectorate of Police issued the applicant with his criminal record, which stated that he had been convicted of criminal damage and abusive conduct, and sentenced to six months and one year’s imprisonment respectively by the judgment of
27 November 1997 of the Focșani Court of First Instance, which became final by the judgment of 30 November 1999 of the Târgu Mureș Court of Appeal. The sentences were pardoned under Law no. 137/1997. It further stated that on 7
November 1994 and 27 December 1994 criminal proceedings had been initiated against the applicant for fraud and mismanagement.
37.
On 5 January 2006 the General Inspectorate of Police issued the applicant with his criminal record, mentioning that he had been convicted of destruction and slanderous defamation and sentenced to six months and one year’s imprisonment respectively by the judgment of 27 November 1997 of the Focșani Court of First Instance, which became final by the judgment of 30 November 1999 of the Târgu Mureș Court of Appeal. The sentences were pardoned under Law no. 137/1997.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
38.
The applicant complained that the length of the first set of proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
39.
The Government contested that argument, considering the case particularly complex due to what was at stake and to the great number of parties, namely over 6,000 civil parties.
40.
The period to be taken into consideration began only on
20 June 1994, when Romania ratified the Convention. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time.
The period in question has not yet ended. It has thus lasted more than fourteen years and four months for two levels of jurisdiction. Four courts examined the case during this period.
A.
Admissibility
41.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
42.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities (see, among many other authorities,
Pélissier and Sassi v. France
[GC], no. 25444/94, § 67,
43.
The Court finds that the complexity of the case and the applicant’s conduct alone cannot
explain the overall length of the proceedings. It considers that a number of delays (in particular, repetitive adjournments of hearings in view of the other parties’ absence and remittals of the case for a fresh consideration) are attributable to the respondent State. Moreover, a delay of approximately five years was caused by the court’s inability to properly summon one of the co-accused in the United States (see paragraph 16 above).
44.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Pélissier and Sassi
, cited above).
45.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject (see, among other authorities,
Lavents v. Latvia
, no.
58442/00, 28 November 2002), the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
II.
46.
The applicant relied on Articles 3, 5 §§ 1 (a), (c), 2-4 with regard to the period of detention, complaining of ill-treatment, that he had contracted diabetes, tuberculosis and hepatitis, and of lack of medical treatment, of unlawful arrest, that there had been no reasonable suspicion of him having committed an offence, that he had not been informed of the reasons for his arrest, that he had been arrested by the prosecutor and had not been brought before a magistrate, and that the right to contest the extension of the pre-trial detention was theoretical and ineffective.
47.
The applicant complained under Article 6 § 1, in respect of the
first and second set of proceedings, that the solution had been unfair, that the domestic courts had failed to assess the facts correctly, had misinterpreted the domestic law, and had not admitted, during the first set of proceedings, any evidence on his behalf. He further alleged a violation of Article 6 § 2 on account of the preventive measures taken by the prosecutor and of the provisional inscriptions in his criminal record, and of Article 8 in so far as the preventive measures had interfered with his and his wife’s private life.
The applicant also relied on Article 7 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 4.
48.
Having carefully considered the applicant’s submissions in the light of all the material in its possession, the Court finds that, in so far as the matters complained of are within its competence, they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
49.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article
35
§§
3 and 4 of the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
50.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
51.
The applicant claimed at least 41,250 euros (EUR) in respect of pecuniary damage, representing the wages he could have earned since April
1994.He also asked the Court to determine the amount of compensation in respect of non-pecuniary damage.
52.
The Government contested the claim in respect of pecuniary damage on the ground that such a claim had not been raised in the present application. Further, they considered that a finding of a violation would constitute in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage the applicant may have suffered.
53.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage in respect of the violation found. Ruling on an equitable basis, the Court awards him EUR 7,200 under that head.
B.
Costs and expenses
54.
The applicant claimed reimbursement of the costs and expenses he had incurred in the proceedings in the national courts and before the Court, without quantifying them or submitting any supporting documents. He left it to the Court’s discretion to determine the amount to be awarded under this head.
55.
The Government contested the claim as unsubstantiated.
56.
The Court reiterates that under Article 41 of the Convention it will reimburse only the costs and expenses that are shown to have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see
Arvelakis v.
Greece
, no.
41354/98, §
34, 12
April
2001). Furthermore, Rule 60 § 2 of the Rules of Court provides that itemised particulars of any claim made under Article 41 of the Convention must be submitted, together with the relevant supporting documents or vouchers, failing which the Court may reject the claim in whole or in part.
57.
In the instant case, the Court observes that the applicant has not substantiated his claim in any way, as he has neither quantified his costs nor submitted any supporting documents. Accordingly, the Court does not award any sum under this head (see
Cumpǎnǎ and Mazǎre v. Romania
[GC], no.
33348/96, §§
‑
XI).
C.
Default interest
58.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 7,200 (seven thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of
non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 30 September 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Deputy Registrar
President