CtEDO 30.09.2008 Auto

CASE OF CRACIUN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
30.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CRACIUN v. ROMANIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

HOTĂRÂREA CAUZĂ DE CRĂCIUN c. ROMANIA (Documentul nr. 5512/02) JUDGMENT STRASBOURG 30 septembrie 2008 FINAL 26/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Crăciun c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători și Stanley Naismith, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 9 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 5512/02) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Nicolae Crăciun („reclamantul”), la 23 februarie 2001. Guvernul României („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 3 mai 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să examineze fondurile cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în București. La 1 octombrie 1993 G.G.C. și I.S. au înființat o companie G. în Focșani pentru a gestiona un sistem de ajutor reciproc al tipului Caritas, care a promis de opt la zece ori banii investiți în 75 la 85 de zile lucrătoare. La 11 ianuarie 1994, reclamantul a devenit singurul acționar al societății și la 17 februarie 1994, el s-a retras prin transferarea tuturor acțiunilor de capital către P.I. Transferul a fost înregistrat la Oficiul de Registrul Comerțului atașat Camerei de Comerț și Industria Vrancea și s-a declarat că reclamantul a continuat să acționeze ca director general al societății. La 11 martie 1994, după unele notificări scrise, poliția, procurorul public și Garda Financiară ( Garda Financiară ) au început să investigheze activitatea companiei și au găsit mai multe ilegalități. Primul set de proceduri penale La 23 martie, 15 aprilie, 20 septembrie și 19 octombrie 1994, procurorul public a ordonat sequestrarea activelor mobiliare și imobilizate ale reclamantului, soției sale și a trei societăți implicate în afaceri cu el în calitate de unic acționar al societății G. și înghețarea conturilor sale bancare personale până la rezoluția cazului, în vederea recuperării daunelor. La 24 martie 1994, procurorul public a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulento, fraudă, falsificare și utilizare a falsificației, și a emis un ordin provizoriu de detenție împotriva acestuia, menționând aceste infracțiuni în ordinea. 10. Cel puțin la 18 aprilie, 17 mai, 15 iunie și 14 iulie 1994 Tribunalul de Primă Instanță, la cererile succesive ale procurorului, a prelungit în mod repetat detenția anterioară a reclamantului cu treizeci de zile. Reclamantul a rămas în detenție anterioară până la 13 octombrie 1995. 11. 8 și 29 iunie și 26 iulie 1994 Curtea Regională Vrancea a respins cererile sale ca fiind nefondate. 12. La 2 noiembrie 1994, procurorul a arătat reclamantului dosarul investigației și i-a spus despre clasificarea infracțiunilor ca fraudă și faliment fraudulos. 13. La 7 noiembrie 1994, la o cerere a procurorului public, reclamantul a fost comis pentru judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru fraudă și faliment fraudulent, împreună cu alte patru persoane. Acuzarea procurorului a menționat că reclamantul a înșelat mii de persoane și a aplicat ilegal suma de 555.528.448 vechi Lei român (ROL). În plus, în cursul anchetei, 4 927 depozitori au solicitat participarea la proceduri ca părți rănite și s-au format într-o asociere. Acuzarea a înregistrat, de asemenea, o societate și comisia de lichidare ca părți rănite și trei societăți ca părți care au responsabilitatea civilă. 14. La 27 decembrie 1994, procurorul a angajat reclamantul de judecată pentru o administrare greșită. 15. La 8 februarie 1995, Tribunalul de Primă Instanță a considerat că acest caz era sub jurisdicția Tribunalului de Primă Instanță de la București și a trimis acest caz în judecată. 16. Din cele douăzeci și două audieri desfășurate între 22 iunie 1995 și 28 iunie 2001, 18 minute au menționat că instanța nu a reușit să convoace în mod corespunzător diferite părți în cadrul procedurii, inclusiv două atunci când reclamantul a solicitat, de asemenea, o suspendare pentru absența acestuia și a avocatului său. În special, zece audieri desfășurate între 25 ianuarie 1996 și 14 decembrie 2000, când I.S., unul dintre co-accusați, a fost convocat în Statele Unite, a fost suspendat la intervale care variază de la trei la aproape opt luni. În timpul audierii din 14 decembrie 2000 Tribunalul de Primă Instanță a București a luat în considerare în cele din urmă, printre altele , că I.S. a evadat procedura și, prin urmare, cererea avocatului său de a continua să fie convocat în Statele Unite trebuie să fie considerată abuz de legea procedurală. 17. La 29 aprilie 1999, reclamantul a contestat atât în fața procurorului, cât și a instanței, în conformitate cu art. 168 din Codul de Procedură Penală, secustrarea unuia dintre activele sale fixe. 18. La 13 iulie 2001, Tribunalul a condamnat reclamantul de fraudă și l-a condamnat la un an, șase luni și douăzeci și patru de zile de închisoare, având în vedere condamnarea care a fost executată în timpul detenției sale provizorii între 24 martie 1994 și 14 octombrie 1995. Acesta a achitat în continuare reclamantul falimentului fraudulos și a încheiat procedura penală în ceea ce privește gestionarea necorespunzătoare din cauza prescripției de răspundere penală. De asemenea, acesta l-a considerat responsabil personal pentru ROL 555.528.448 în favoarea asociației deponenților răniți. Curtea a menținut măsurile preventive luate în cursul anchetelor preliminare. inter alia , faptul că procedurile au fost întârziate de mult timp de faptul că la 25 ianuarie 1996 s-a decis să invoce S.I. în Statele Unite . De asemenea , la 9 decembrie 1999 s-a decis să invoce G.G.C. , un alt co-acusat, în Statele Unite și că instanța a reconsiderat aceste măsuri la 14 decembrie 2000. 19. La 10 mai 2002, Curtea Regională de București a permis apelurile depuse de reclamant, de procurorul public și de G.G.C., a anulat hotărârea anterioară și a trimis cazul înapoi la tribunalul de primă instanță pentru o probă proaspătă. La 14 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a remarcat, în hotărâre, că rețeta răspunderii penale a solicitat la 16 august 2001 și că a solicitat, împreună cu alte două acuzații, ca procedura penală să continue în temeiul articolului 13 din Codul de Procedință Penală. Curtea a ordonat anularea cazului, de stabilire a unei audieri pentru 22 aprilie 2005. 22. Din cele 18 audieri care au avut loc între 22 aprilie 2005 și 25 mai 2007, una a fost suspendată la cererea reclamantului. 23. La 11 noiembrie 2005, Curtea Regională de la București a susținut apelurile introduse atât de procurorul public, cât și de reclamant, a anulat hotărârea instanței de primă instanță din cauza faptului că nu a examinat unele obiecții formulate de părți, inclusiv măsurile provizorii luate în timpul anchetelor penale, și că procedura a fost viciată și a trimis cazul înapoi pentru reexaminare. În cursul reexaminării, la 17 martie 2006, Tribunalul de Primă Instanță a hotărât să se întoarcă la diferitele cereri în acest caz, având în vedere faptul că prin anularea integrală a hotărârii din 14 martie 2005, ordinul de a anula, de asemenea, a fost anulat. 24. Acțiunea este încă în așteptare și Guvernul nu a informat Curtea cu privire la cursul procedurii după ședința din 25 mai 2007. La 8 iulie 2008, reclamantul a informat Curtea că o nouă audiere va avea loc la 21 octombrie 2008. La 21 aprilie 1994, procurorul public a eliberat un ordin provizoriu de detenție împotriva reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile. Detenția sa a durat până la 20 iulie 1994. 27. La 22 aprilie 1994, la cererea procurorului public, reclamantul a fost comis în judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru daune penale, comportament abuziv și difamă calumnioasă. 28. La 27 noiembrie 1997, Tribunalul a achitat reclamantul de leziuni penale și de comportament abuziv și l-a condamnat de difamă calumniară. În plus, instanța a remarcat că reclamantul, în conformitate cu Legea nr. 137/1997, a fost iertat în ceea ce privește condamnarea sa. 29. La 16 aprilie 1999, Curtea Regională Harghita a susținut apelul procurorului public și a respins cel al reclamantului, a anulat hotărârea instanței de primă instanță în parte și a condamnat, de asemenea, reclamantul de daune penale și comportamentul abuziv, menționând că, în temeiul Legii nr. 137/1997, a fost iertat în ceea ce privește sentința sa. 30. La 30 noiembrie 1999, Curtea de Apel Târgu Mureș, într-o decizie finală, a permis recursul reclamantului și a anulat în parte hotărârile anterioare. Curtea a schimbat clasificarea infracțiunilor de la comportamentul abuziv la agresiune sau alte forme de violență, a condamnat reclamantul acesteia și a remarcat că a fost iertat în ceea ce privește sentința în temeiul Legii nr. 137/1997. De asemenea, a eliminat dispoziția privind concedierea recursului reclamantului de către Curtea Regională. A treia serie de proceduri penale 31. La 19 aprilie 1994, procurorul a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulos, frauda, falsificarea documentelor oficiale și falsificarea și a emis un ordin provizoriu de detenție pentru o perioadă de treizeci de zile. Procurorul a constatat că reclamantul a falsificat chitanțe și a efectuat plăți anticipate pentru mai multe persoane. 32. Tribunalul de Primă Instanță, la cererile succesive ale procurorului public, a prelungit în mod repetat detenția anterioară a reclamantului cu treizeci de zile până la 14 august 1994, când a fost eliberat. 33. Reclamantul a contestat detenția sa în așteptarea procesului și cel puțin la 8 iunie 1994, Tribunalul Regional Vrancea și-a respins cererea ca fiind nefondată. 34. La 22 februarie 1995, cu privire la o cerere a procurorului public și împreună cu alte patru persoane, reclamantul a fost angajat pentru judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru faliment fraudulos, falsificarea documentelor oficiale și falsificarea în ceea ce privește falsificarea a opt chitanțe pentru plata anticipată la unii deponenți. 35. La 30 octombrie 1996, Tribunalul de Primă Instanță a achitat reclamantul. Decizia respectivă a fost susținută la 8 iulie 1997 de Curtea Regională de Giurgiu și la 1 iunie 1998 prin decizia finală a Curții de Apel de la București. Raportul penal al reclamantului 36. La 4 ianuarie 2001, Inspectoarea Generală a Poliției a emis reclamantul cu dosarul său penal, care a declarat că a fost condamnat pentru leziuni penale și comportamentul abuziv și condamnat la șase luni și, respectiv, la un an de închisoare prin hotărârea de 27 noiembrie 1997 al Tribunalului de Primă Instanță Focșani, care a devenit definitiv prin hotărârea din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș. Pedeapsa a fost iertată în temeiul Legii nr. 137/1997. De asemenea, a declarat că la 7 noiembrie 1994 și 27 decembrie 1994 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului de fraudă și de administrare greșită. 37. La 5 ianuarie 2006, Inspectoarea Generală a Poliției a emis reclamantul cu dosarul său penal, menționând că a fost condamnat pentru distrugere și difamație calumniară și condamnat la șase luni și, respectiv, la un an de închisoare prin hotărârea din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului de Primă Instanță de la Focșani, care a devenit finală prin hotărârea din 30 noiembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș. Pedeapsa a fost iertată în temeiul Legii nr. 137/1997. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 38. Reclamantul s-a plâns că durata primului set de proceduri era incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă”, prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În hotărârea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 39. Guvernul a contestat acest argument, având în vedere cazul în special complex din cauza ceea ce a fost în joc și a numărului mare de părți, și anume peste 6.000 de părți civile. 40. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar pe 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenția. Totuși, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului la momentul respectiv. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat mai mult de 14 ani și patru luni pentru două nivele de jurisdicție. Patru instanțe au examinat cazul în această perioadă. Admisibilitatea 41. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 43. Curtea constată că complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului nu pot explica numai lungimea generală a procedurii. Consideră că o serie de întârzieri (în special, amânări repetate ale audierilor având în vedere absența celorlalte părți și remiterile cauzei pentru o nouă analiză) sunt atribuibile statului contestat. În plus, o întârziere de aproximativ cinci ani a fost cauzată de incapacitatea instanței de a convoca în mod corespunzător unul dintre co-accultați în Statele Unite (a se vedea punctul 16 de mai sus). 44. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Pélissier și Sassi, citate mai sus). 45. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, având în vedere jurisprudența sa în această privință (a se vedea, printre altele, Lavents c. Letonia , nr. 58442/00, 28 noiembrie 2002), Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 46. Reclamantul s-a bazat pe art. 3, 5 § § 1 a), (c), 2-4 în ceea ce privește perioada de detenție, plângerea de maltrat, că a contractat diabet, tuberculoză și hepatită și lipsa de tratament medical, de arestarea ilegală, că nu s-a suspectat că a comis o infracțiune, că nu a fost informat de motivele arestării sale, că a fost arestat de procuror și nu a fost adus în fața magistratului și că dreptul de a contesta prelungirea detenției preventive era teoretic și ineficient. 47. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1, în ceea ce privește primul și al doilea set de proceduri, că soluția a fost nedreaptă, că instanța internă nu a evaluat corect faptele, a interpretat greșit dreptul intern și nu a admis, în timpul primului set de proceduri, orice dovezi în numele său. El a afirmat încălcarea articolului 6 § 2 din cauza măsurilor preventive luate de procuror și a inscrisiunii provizorii în dosarul său penal și a articolului 8 în măsura în care măsurile preventive au interferat cu viața privată a sa și a soției sale. Reclamantul se bazează, de asemenea, pe art. 7 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 4. 48. Având în vedere observațiile reclamantului în funcție de toate materialele în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 49. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 51. Reclamantul a solicitat cel puțin 41.250 euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, reprezentând salariile pe care le-ar fi putut câștiga din aprilie 1994. El a solicitat, de asemenea, Curtea să stabilească valoarea compensației în ceea ce privește prejudiciile morale. 52. Guvernul a contestat afirmația privind prejudicii materiale din cauza faptului că o astfel de afirmație nu a fost ridicată în prezenta cerere. În plus, ei au considerat că o constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale pe care reclamantul ar putea fi suferit. 53. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut prejudicii morale în ceea ce privește încălcarea constatată. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor pe care le-a suportat în cadrul procedurii în instanța națională și în fața Curții, fără a le cuantifica sau a depune documente justificative. El a lăsat la discreția Curții de a determina sumele care urmează să fie atribuite în temeiul acestui șef. 55. Guvernul a contestat reclamația ca fiind nesubstanțiată. 56. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 41 din Convenție, acesta va rambursa doar costurile și cheltuielile care se dovedește că au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Arvelakis c. Grecia , nr. 41354/98 , § 34, 12 aprilie În plus, art. 60 § 2 din Regulamentul Curții prevede că trebuie depuse, împreună cu documentele justificative sau bonuri justificative relevante, informațiile menționate la art. 41 din Convenție, în lipsa cărora Curtea poate respinge cererea în întregime sau în parte. 57. În caz instant, Curtea observă că reclamantul nu și-a justificat în niciun fel cererea, deoarece nu și-a cuantificat costurile și nu a prezentat nici documente justificative. În consecință, Curtea nu atribuie nici o sumă sub acest cap (a se vedea CUMP În Î și MazÄre v. România [GC], nr. 33348/96, §§ 133-134, ECHR 2004 XI). Interes implicit 58. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7,200 EUR (sapte mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudicii morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă