CAUZA DE CLOȘCĂ v. ROMANIA (Declarația nr. 6106/04) JUDGMENT STRASBOURG 30 septembrie 2008 FINAL 30/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Clo v. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevill, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 9 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 6106/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Modest Cloșcă („reclamantul”), la 16 decembrie 2003. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 3 ianuarie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze fondurile cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCESUL CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Frătăuții Vechi. La 24 iunie 1993, reclamantul, împreună cu C.V. și B.V., rudele sale, a depus o acțiune civilă împotriva părților terțe care susțin restabilio în integritate a unei piese de teren de 0,26 ha situate într-un loc numit „Ionești”. La 10 iulie 1998, Curtea de Apel de la Suceava prin o decizie finală a respins acțiunea, deoarece terțele au avut titluri de teren pentru piesa de teren relevantă, care a fost obținută în 1995. Reclamantul a depus o plângere penală susținând că expertul în acțiune civilă a furnizat dovezi false. La 1 septembrie 1999, procurorul public nu a găsit motive de inițiere a procedurii penale împotriva expertului. La 10 martie 1999, Tribunalul de Primă Instanță Rădăuți prin o decizie finală a respins afirmația reclamantului de a anula titlul de teren al părților terțe. La 5 ianuarie 2000, Tribunalul de Primă Instanță a permis acțiunea civilă însoțită de reclamant împreună cu C.V. și B.V. și a ordonat primarului satului Frătăuții Vechi, în calitate de președinte al autorităților administrative locale, să le permită să dețină un teren de 0,26 ha situat în satul Frătăuții Vechi, într-un loc numit „Ionești”. Această hotărâre a devenit finală. La 16 noiembrie 2000, reclamantul a informat autorităților locale că susține plățile de teren la Ionești, care au fost ocupate de terți și că nu va accepta o altă plăți. La 22 ianuarie 2001, reclamantul împreună cu C.V. a interzis o procedură împotriva primarului care a solicitat daune pentru refuzul nejustificat de a le permite să ia posesia de la Ionești. 10. La 15 februarie 2001, autoritățile administrative locale au certificat într-un dosar oficial că reclamantul a fost autorizat să dețină o parcelă de teren de 0,26 ha într-un loc numit „Măleni” și că va fi furnizat un titlu de teren pentru această parcelă. La 2 aprilie 2002, Curtea de Apel de la Suceava prin o decizie finală a respins acțiunea împotriva primarului, având în vedere faptul că nu a existat niciun refuz nejustificat având în vedere faptul că reclamantul a fost concediat deținerea unei alte parcele de teren. Curtea a remarcat, de asemenea, că acțiunea reclamantului de anulare a titlului de teren al terților care au deținut terenul de la Ionești a fost respinsă. 12. Pe 26 aprilie 2001 și, respectiv, 18 martie 2003, procurorul public nu a constatat niciun motiv care să justifice inițiarea unei acțiuni penale împotriva primarului. La 16 mai 2001 și, respectiv, 24 noiembrie 2003, aceste decizii au fost susținute de procurorul superior 13. La 15 iulie 2004, autoritățile administrative locale au certificat în un dosar oficial că reclamantul a fost autorizat să dețină o parcelă de teren de 0,26 ha într-un loc numit „Popovici” și că va fi furnizat un titlu de teren pentru această parcelă de terenuri. Reclamantul a interzis anularea dosarului oficial din 15 iulie 2004. La 25 octombrie 2004, Curtea Rădăuți Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului, având în vedere faptul că autoritățile locale nu ar fi putut asigura executarea hotărârii din 5 ianuarie 2000 și că decizia de a acorda reclamantului o parcelă alternativă de teren a fost o măsură justificată. 15. La 8 martie 2005, Curtea Regională Suceava a permis recursul reclamantului și a anulat dosarul oficial. Curtea a reținut că, prin decizia finală din 5 ianuarie 2000, reclamantul avea dreptul la 0,26 ha plăți de teren la Ionești, că autoritățile au fost obligate să-i acorde posesia acestui plăți și că faptul că titlurile de teren au fost deja acordate în legătură cu acest plăți nu a fost un motiv pentru a ignora dispozițiile deciziei finale. La 6 iunie 2008, reclamantul a informat Curtea că la sfârșitul anului 2007, el a fost autorizat să dețină o alternativă de 0,26 ha de terenuri într-un loc numit „Măleni” și că situația a fost rezolvată de facto în ianuarie 2008, atunci când a primit titlul de teren. II. DIRECȚIUL DOMESTIC RELEVANT 17. Legislația internă relevantă este rezumat în hotărârea Sabin Popescu c. România (nu. 48102/99, § 42-46, 2 martie 2004). DREPTUL ALEGAT VIOLAȚII ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIUNE 18. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii în favoarea sa și-a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere ... de [a] ... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 19. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că, având în vedere că părțile terțe au primit terenul acordat reclamantului prin hotărârea din 5 ianuarie 2000 și că reclamantul nu a acceptat un pachet alternativ de terenuri, autoritățile au fost puse într-o poziție în care executarea acestei hotărâri era efectiv imposibilă. De asemenea, ei au considerat că, în cazul în care Curtea ar găsi o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, presupusa interferență a fost justificată și proporțională. 21. Reclamantul nu este de acord. 22. Curtea remarcă că, deși autoritățile avea obligația de a executa hotărârile judecătorești, și anume. prin restabilirea terenului relevant reclamantului și a rudelor sale în cazul instantaneu, hotărârea din 5 ianuarie 2000 rămâne neexecutată până în prezent. Cu toate acestea, această hotărâre este totuși valabilă, nu a fost instituită nicio procedură în temeiul legislației române pentru modificarea sau anularea acesteia în fața instanțelor interne. În afară de aplicare, este numai prin o astfel de anulare sau înlocuire de către instanțe cu o obligație echivalentă că situația continuă a neexecuției poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu , citat mai sus § 54). 23. având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect ( Mihai-Iulian Popescu c. România , nr. 2911/02, § 46, 29 septembrie 2005), Curtea consideră că, în acest caz, autoritățile nu au informat reclamantul, prin o decizie oficială, despre presupusa imposibilitate obiectivă de a fi realizată de ad litteram a hotărârii menționate mai sus și de a lua toate măsurile necesare pentru executarea echivalentă. executarea hotărârii din 5 ianuarie 2000 a fost obligată să eșueze din cauza faptului că terți au avut titluri de teren pentru parcela în cauză (a se vedea punctul 15 mai sus). 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citate mai sus, și Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 25. După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. După ce Curtea a solicitat să își prezinte reclamația pentru o justă satisfacție, reclamantul a declarat în observațiile sale că a primit o altă parcelă de terenuri și că situația a fost rezolvată. El a solicitat compensație pentru prejudiciu material pentru faptul că a fost împiedicat să își ia posesia terenului și că nu a putut utiliza terenul între 1991 și 2008, în plus față de prejudiciu moral. 28. Guvernul a susținut că reclamantul a solicitat, în cererea sa, valoarea de 10.000 euro (EUR) pe an începând din 1991 și care a fugit până la momentul în care ar putea prelua posesia terenurilor. Acestea au considerat că reclamantul nu mai putea reclama o sumă de bani pentru prejudiciu material, deoarece i-a fost acordată terenuri pe o altă parcelă. În ceea ce privește pierderea profitului, aceasta nu a fost susținută de documente. În plus, ei au considerat că constatarea unei încălcări ar putea constitui în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care reclamantul le-ar putea fi suferit. 29. Curtea observă că reclamantul a fost autorizat să dețină o parcelă alternativă de terenuri de dimensiune echivalentă și că a acționat în acest mod de acțiune. Prin urmare, consideră că reclamantul a recuperat pierderea susținută (a se vedea Sabin Popescu , citată mai sus, § 91). În ceea ce privește suma de bani presupusă de reclamant pentru pierderea profitului sau a oricărui beneficiu (mercii de credit ) din posesia sa din 1991, Curtea remarcă că reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru justificarea cererii sale. În absența unor dovezi, Curtea nu va specula în ceea ce privește pierderea profitului sau orice beneficiu și, prin urmare, nu va face o atribuire în temeiul acestui șef (a se vedea Dragne și alții c. România (justă satisfacție), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 31. Curtea consideră că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamantului la o instanță și cu bucuria pașnică a bunurilor sale nu ar putea fi compensată în mod corespunzător prin constatarea simplă a unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. Eliberarea unei evaluări echitabile, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului 3,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul nu a solicitat costuri și cheltuieli. Prin urmare, nu există nici un apel pentru a face o atribuire în temeiul acestui cap. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3000 EUR (3 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CLOȘCĂ v. ROMANIA
(Application no. 6106/04)
30 September 2008
FINAL
30/12/2008
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of
Clo
ș
c
ă
v. Romania
,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
judges,
and Stanley Naismith,
Deputy
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 9 September 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 6106/04) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Mr Modest Cloșcă (“the applicant”), on
16 December 2003.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu.
3.
On 3 January 2008 the President of the Third Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility
(Article 29 § 3).
I.
4.
The applicant was born in 1937 and lives in Frătăuții Vechi.
5.
On 24 June 1993 the applicant, together with C.V. and B.V., his relatives, lodged a civil action against third parties claiming
restitutio in integrum
of a 0,26 ha piece of land situated in a place called “Ionești”.
On 10 July 1998 the Suceava Court of Appeal by a final decision rejected the action, as the third parties had the land titles for the relevant piece of land, which had been obtained in 1995.
The applicant lodged a criminal complaint alleging that the expert in the civil action had given false evidence. On 1 September 1999 the public prosecutor found no grounds for initiating criminal proceedings against the expert.
6.
On 10 March 1999 the Rădăuți Court of First Instance by a final decision dismissed the applicant’s claim to have the land title of the third parties annulled.
7.
On 5 January 2000 the Rădăuți Court of First Instance allowed the civil action brought by the applicant together with C.V. and B.V. and ordered the Mayor of Frătăuții Vechi village, in his capacity as the chairman of the local administrative authorities, to allow them to take possession of 0,26 ha of land situated in Frătăuții Vechi village, in a place called “Ionești”. That judgment became final.
8.
On 16 November 2000 the applicant informed the local authorities that he was claiming the plot of land at Ionești, which had been occupied by the third parties, and that he would not accept another plot.
9.
On 22 January 2001 the applicant together with C.V. brought proceedings against the Mayor claiming damages for the unjustified refusal to allow them to take possession of the 0,26 ha of land at Ionești.
10.
On 15 February 2001 the local administrative authorities certified in an official record that the applicant had been allowed to take possession of a 0,26 ha plot of land in a place called “Măleni” and that he would be provided with a land title for this plot. The applicant did not sign the official record.
11.
On 2 April 2002 the Suceava Court of Appeal by a final decision rejected the action against the Mayor, considering that there had been no unjustified refusal given that the applicant had been granted possession of another plot of land. The court also noted that the applicant’s action for the annulment of the land title of the third parties who had possession of the land at Ionești had been rejected.
12.
The applicant lodged criminal complaints against the Mayor alleging abuse of authority. On 26 April 2001 and 18 March 2003 respectively the public prosecutor found no grounds which would justify initiating a criminal action against the Mayor. On 16 May 2001 and 24 November 2003 respectively these decisions were upheld by the senior prosecutor.
13.
On 15 July 2004 the local administrative authorities certified in an official record that the applicant had been allowed to take possession of a 0,26 ha plot of land in a place called “Popovici” and that he would be provided with a land title for this plot of land. The applicant did not sign the official record.
14.
The applicant brought proceedings for the annulment of the official record of 15 July 2004. On 25 October 2004 the Rădăuți Court of
First Instance dismissed the applicant’s action, considering that the local authorities would not have been able to ensure performance of the judgment of 5 January 2000 and that the decision to grant the applicant an alternative plot of land had been a justified measure.
15.
On 8 March 2005 the Suceava Regional Court allowed an appeal by the applicant and annulled the official record. The court held that by the final decision of 5 January 2000 the applicant had been entitled to the
0,26 ha plot of land at Ionești, that the authorities were required to grant him possession of that plot and that the fact that land titles had already been granted in relation to that plot was not a reason to disregard the provisions of the final decision.
That judgment became final.
16.
On 6 June 2008 the applicant informed the Court that at the end of 2007 he had been allowed to take possession of an alternative 0,26 ha plot of land in a place called “Măleni”, and that the situation had been sorted out
de facto
in January 2008, when he received the land title.
II.
17.
The relevant domestic law is summarised in the judgment of
Sabin Popescu v. Romania
(no.
48102/99, §§
42-46, 2 March 2004).
I.
ALLEGED VIOLATIONS OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION
18.
The applicant complained that the non-enforcement of the judgment in his favour had infringed his rights guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which read, in so far as relevant, as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”
Article 1 of Protocol No. 1
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
A.
Admissibility
19.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
20.
The Government submitted that, as third parties had been given the land granted to the applicant by the judgment of 5 January 2000 and as the applicant had not accepted an alternative plot of land, the authorities had been put in a position where performance of that judgment was effectively impossible. They also considered that, if the Court were to find an interference with the applicant’s right of property, the alleged interference had been justified and proportionate.
21.
The applicant disagreed.
22.
The Court notes that, although the authorities had an obligation to enforce court judgments, i.e. by restoring the relevant land to the applicant and to his relatives in the instant case, the judgment of 5 January 2000 remains unenforced to date. That judgment is nevertheless still valid, no proceedings having been instituted under Romanian law for its modification or annulment before the domestic courts. Apart from enforcement, it is only by such an annulment or substitution by the courts with an equivalent obligation that the continuous situation of non-enforcement may come to an end (see
Sabin Popescu
, cited above, §
54).
23.
Having regard to its case-law on the subject (
Mihai-Iulian Popescu v. Romania
, no.
2911/02, §
46, 29 September 2005), the Court considers that, in the present case, the authorities have failed to inform the applicant, by a formal decision, of the alleged objective impossibility of
ad litteram
performance of the above-mentioned judgment and to take all necessary steps for its equivalent enforcement. Moreover, the national courts did not rule that the
ad litteram
enforcement of the judgment of 5 January 2000 was bound to fail due to the fact that third parties had the land titles for the plot in question (see paragraph 15 above).
24.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to the ones in the present case (see, among others,
Sabin Popescu
, cited above, and
Dragne and Others v. Romania
, no.
78047/01, 7 April 2005).
25.
Having examined the material submitted to it, the Court notes that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
26.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
27.
After having been requested by the Court to submit his claim for just satisfaction, the applicant stated in his observations that he had received another plot of land and that the situation had been sorted out. He claimed compensation in respect of pecuniary damage for the fact that he had been prevented from taking possession of his land and that he had not been able to use the land between 1991 and 2008, in addition to non-pecuniary damage.
28.
The Government submitted that the applicant had claimed in his application form the amount of 10,000 euros (EUR) per year starting from 1991 and running until such time as he could take possession of the land.
They considered that the applicant could no longer claim an amount of money for pecuniary damage, as he had been granted land on another plot. Regarding the loss of profit, it had not been supported by documents. Further, they considered that the finding of a violation could constitute in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage which the applicant may have suffered.
29.
The Court observes that the applicant has been allowed to take possession of an alternative plot of land of an equivalent size, and that he has consented to this course of action. Therefore it considers that the applicant has recovered the loss sustained (
damnum
emergens
) (see
Sabin Popescu
, cited above, § 91).
30.
As regards the amount of money alleged by the applicant for the loss of profit or any benefit (
lucrum cessans
) from his possession since 1991, the Court notes that the applicant did not submit any supporting documents to substantiate his claim. In the absence of any evidence, the Court will not speculate as to the loss of profit or any benefit and, therefore, will not make an award under this head (see
Dragne and Others v. Romania
(just satisfaction), no.
78047/01, §
18, 16 November 2006).
31.
The Court considers that the serious interference with the applicant’s right of access to a court and to the peaceful enjoyment of his possessions could not be adequately compensated for by the simple finding of a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR 3,000 in respect of
non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
32.
The applicant did not claim costs and expenses. Accordingly, there is no call to make an award under this head.
C.
Default interest
33.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 30 September 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Deputy Registrar
President