- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 iulie 2010
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Ababei împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în București. La 8 februarie 1998, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de fraudă și retras în custodie până la 12 februarie 1998. Detenția sa nu a fost prelungită deoarece a fost deja acoperită de mandatul de arestare emis într-o altă procedură (a se vedea punctul 9 de mai jos). Curtea județului București a examinat faptele cazului, a auzit dovezi – în special rapoarte de experți și mărturie de martori – propuse de părți, inclusiv de reclamant. La 3 martie 2000, Curtea județului a condamnat reclamantul de fraudă (înșelăciune) și l-a condamnat la 15 ani de închisoare; a remarcat, de asemenea, că reclamantul a fost retras în custodie în legătură cu o altă anchetă (procedura descrisă mai jos la punctele 9-15) și a menținut deținerea sa continuată.
Prin recurs, la 29 decembrie 2000, Curtea de Apel a redus condamnarea la zece ani de închisoare. Deciziile privind recursul asupra punctelor de drept, într-o decizie finală din 10 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție a redus condamnarea la opt ani. La 12 februarie 1998, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de a avea documente falsificate. 10. La 22 iunie 1998, procurorul atașat Curții de Apel de la București a inculpat reclamantul cu privire la mai multe conturi de fraudă și falsificare. 11. În hotărârea din 13 septembrie 1999 județul București a condamnat reclamantul de fraudă. La 13 aprilie 2000, Curtea de Apel a modificat sentința de recurs, iar la 24 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a anulat atât hotărârile anterioare, cât și a trimis cazul înapoi la instanța de primă instanță.
Curtea Supremă a considerat că instanța inferioară a comis erori în hotărârile lor și a examinat superficial faptele și dovezile. 12. Curtea județului a organizat aproximativ 30 de audieri în acest caz, la intervale constante de aproximativ o lună. Aproximativ șase audieri au fost amânate deoarece avocatul apărării a fost absent sau a cerut mai mult timp pentru a pregăti apărarea. Celelalte audieri au fost amânate în principal din cauza erorilor în procedura de convocare sau absența părților civile. La 20 aprilie 2006, reclamantul a fost din nou condamnat de Curtea Județeană și condamnat la opt ani, două luni și treisprezece zile de închisoare. Curtea a remarcat că deja a îndeplinit condamnarea și a ordonat eliberarea.
13. În aceeași zi, el a fost eliberat din închisoare. 14. La 27 aprilie 2006, reclamantul a depus un recurs. Curtea de Apel a organizat aproape treizeci de audieri, la intervale constante de aproximativ o lună; apărarea a solicitat aproximativ cinci amânări. Hotărârea privind recursul a fost adoptată la 18 iunie 2008; instanța a susținut hotărârea de primă instanță. 15. La 3 decembrie 2008, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a adoptat hotărârea finală în acest caz, susținând hotărârile anterioare. 16. În 1991, reclamantul și alte trei persoane au înființat societatea A. La 7 martie 1996, reclamantul a cumpărat acțiunile de la celelalte persoane și a devenit singurul proprietar al societății.
17. În timp ce procedura penală descrisă mai sus era în așteptare împotriva reclamantului, creditorii societății A. au inițiat procedura de insolvență împotriva acesteia. Se pare că reclamantul a împuternicit A.I. pentru a reprezenta societatea în unele dintre litigiile cu creditorii. A.I. a reprezentat societatea în procedura de insolvență, de asemenea. A angajat avocat și, în mai multe ocazii, a contestat măsurile luate de lichidatori. 18. La 8 decembrie 2000, Tribunalul Județului București a permis cererea creditorului și a inițiat procedura de insolvență. Reprezentantul companiei a fost prezent la audiere. El nu a apelat împotriva hotărârii interlocutive dictate de instanță la acea dată.
19. La 21 martie 2003, Tribunalul Județean a luat în considerare raportul final al lichidatorului privind distribuția sumelor obținute din vânzarea activelor societății. Acesta a ordonat dizolvarea societății și a anunțului de dizolvare să fie înregistrat în Dosarul Comerțului (Registrul Comerțului). Apoi a închis procedura. Nu s-a formulat nicio obiecție. 20. Prin aceeași hotărâre din 21 martie 2003, Curtea Județeană a hotărât să examineze separat acțiunea depusă de unul dintre creditori împotriva reclamantului și a altor persoane. Reclamantul a participat la proceduri și la 6 ianuarie 2004, el a depus o apărare. La 12 martie 2004, acțiunea a fost respinsă de Curtea Județeană ca fiind inadmisibilă.
Într-o decizie finală din 24 februarie 2005 Curtea de Apel a menținut hotărârea. 21. La 16 februarie 2007, județul București a respins cererea reclamantului de anulare a hotărârii din 21 martie 2003 (contestate în Anulare). Curtea a remarcat că reclamantul a pierdut dreptul de a administra activele societății atunci când a început procedura de insolvență și, prin urmare, nu mai are loc în cadrul procedurii. Într-o decizie finală din 19 iunie 2007, Curtea de Apel din București a declarat că recursul depus de reclamant a fost anulat și anulat, întrucât acestea din urmă nu au prezentat motivele de recurs în termenul stabilit de lege.
4. The applicant was born in 1946 and lives in Bucharest.
On 8 February 1998 the applicant was arrested under suspicion of fraud and remanded in custody until 12 February 1998. His detention was not extended as it was already covered by the arrest warrant issued in another proceeding (see paragraph 9 below).
The Bucharest County Court examined the facts of the case, heard evidence – notably expert reports and witness testimony – proposed by the parties, including the applicant. On 3 March 2000 the County Court convicted the applicant of fraud (înșelăciune) and sentenced him to fifteen years' imprisonment; it also noted that the applicant was remanded in custody in connection with another investigation (the proceeding described below at paragraphs 9-15) and maintained his continued detention.
On appeal, on 29 December 2000 the Bucharest Court of Appeal reduced the sentence to ten years' imprisonment.
Deciding on the appeal on points of law, in a final decision of 10 April 2002 the Supreme Court of Justice reduced the sentence to eight years.
On 12 February 1998 the applicant was arrested under suspicion of having falsified documents.
On 22 June 1998 the prosecutor attached to the Bucharest Court of Appeal indicted the applicant on several accounts of fraud and forgery.
In a judgment of 13 September 1999 the Bucharest County Court convicted the applicant of fraud. On 13 April 2000 the Bucharest Court of Appeal modified the sentence on appeal, and on 24 October 2002 the Supreme Court of Justice quashed both previous decisions and sent the case back to the first-instance court. The Supreme Court considered that the lower courts had made errors in their judgments and had examined superficially the facts and evidence.
The County Court held some thirty hearings in the case, at steady intervals of approximately one month. About six hearings were postponed because defence counsel was absent or asked for more time to prepare the defence. The other hearings were mainly postponed because of errors in the summonsing procedure or absence of the civil parties. On 20 April 2006 the applicant was again convicted by the County Court and sentenced to eight years, two months and thirteen days' imprisonment. The court noted that he had already served the sentence and ordered his release.
On the same day, he was released from detention.
On 27 April 2006 the applicant lodged an appeal. The Court of Appeal held almost thirty hearings, at steady intervals of approximately one month; the defence requested about five postponements. The decision on appeal was adopted on 18 June 2008; the court upheld the first instance judgment.
On 3 December 2008 the High Court of Cassation and Justice adopted the final decision in the case, upholding the previous decisions.
In 1991 the applicant and three other persons founded company A. On 7 March 1996 the applicant bought the shares from the other individuals and became the sole owner of the company.
While the criminal proceedings described above were pending against the applicant, company A.'s creditors initiated the insolvency proceedings against it. It appears that the applicant empowered A.I. to represent the company in some of the litigation with the creditors. A.I. represented the company in the insolvency proceedings as well. He hired counsel and on several occasions objected to the measures taken by the liquidators.
On 8 December 2000 the Bucharest County Court allowed the creditor's request and started the insolvency proceedings. The company's representative was present at the hearing. He did not appeal against the interlocutory judgment rendered by the court at that date.
On 21 March 2003 the County Court took account of the liquidator's final report on the distribution of the sums obtained from the sale of the company's assets. It ordered that the company be dissolved and that notice of dissolution be entered in the Trade Record (Registrul Comerțului). It then closed the proceedings. No objections were raised.
By the same judgment of 21 March 2003 the County Court decided to examine separately the action in tort lodged by one of the creditors against the applicant and another individual. The applicant participated in the proceedings and on 6 January 2004 he lodged a defence. On 12 March 2004 the action was rejected by the County Court as inadmissible. In a final decision of 24 February 2005 the Bucharest Court of Appeal upheld the judgment.
On 16 February 2007 the Bucharest County Court dismissed the applicant's request for the annulment of the 21 March 2003 decision (contestație în anulare). The court noted that the applicant lost the right to administer the company's assets when the insolvency proceedings started, and therefore he no longer had standing in the proceedings. In a final decision of 19 June 2007 the Bucharest Court of Appeal declared the appeal lodged by the applicant null and void, as the latter failed to submit the reasons for appeal within the time-limit set by law.