ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2019

Ședința publică din data de 2 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

a) obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul suferit urmare a decesului lui J., astfel:

- către A. - suma de 59.291,77 RON cu titlu de daune materiale si suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de soție a decedatului;

- către B. - suma de 89.712,5 RON constând în daune materiale, reprezentând pensia de întreținere pe care tatăl său i-ar fi datorat-o până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatului;

- către C. - suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de mamă a decedatului;

- către D., suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de frate al decedatului;

- către E., suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de soră a decedatului;

b) obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul cauzat urmare a vătămărilor corporale suferite de A. si F., astfel:

- către A., suma de 5.076,80 RON cu titlu de daune materiale, constând în cheltuieli cu spitalizarea, tratamentul medical și recuperarea, și suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, urmare a vătămărilor corporale suferite;

- către F., suma de 237 RON cu titlu de daune materiale constând în contravaloarea serviciilor medicale și a expertizei medico legale și suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, urmare a vătămărilor corporale suferite;

c) obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate pretențiilor de despăgubire, începând cu data de 29.01.2018 până la plata efectivă, în temeiul art. 37 alin. (4) și art. 38 din Norma nr. 23/2014 a A.S.F. privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

d) cheltuielile de judecată pe cale separată, constând în onorariul avocațial.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 11, art. 12, art. 26, art. 35- 50 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, art. 1381, 1385, 1386, 1387, 1390, 1391 și urm. C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 privind Asigurările și Reasigurările și prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civila auto, cu modificările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 1019/PI/LP din 16 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția tardivității invocării excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată de reclamanți.

A fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut cu privire la excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de pârâtă, că în circumscripția Tribunalului Timiș nu se află nici domiciliul sau sediul asiguratului, nici bunurile asigurate și nici locul unde s-a produs riscul asigurat.

Totodată, s-a avut în vedere că riscul asigurat s-a produs în localitatea Moreni care este în raza teritorială de competență a Tribunalului Dolj, că reclamanții A. și F. au calitatea de victime directe ale accidentului și nu de terți prejudiciați, astfel încât nu se poate determina competența Tribunalului Timiș, conform art. 115 alin. (3) C. proc. civ., precum și faptul că, prin încheierea din 8 iunie 2018, s-a stabilit că pretențiile ce fac obiectul prezentei cauze decurg dintr-o cauză penală.

Prin sentința nr. 12/2019 din 4 februarie 2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență incidența dispozițiilor art. 115 alin. (3) C. proc. civ. și că reclamanții au calitatea de terți prejudiciați, astfel că aceștia au la îndemână alegerea între cele două instanțe, alegere ce a fost făcută pentru instanța de la domiciliul lor, respectiv Tribunalul Timiș.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (3) C. proc. civ., în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său.

Este de reținut că, prezentul litigiu intră sub incidența materiei asigurărilor, întrucât la baza despăgubirilor solicitate se află un contract de asigurare, reclamanții având calitatea de terți prejudiciați raportat la pierderea suferită ca urmare a decesului fiului, fratelui, soțului și tatălui lor - J. decedat într-un accident de circulație, astfel că sunt incidente prevederile art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, dispozițiile art. 116 C. proc. civ. prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective, nici reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanțe competente.

În cauză, opțiunea reclamanților A., B., C., D., E., F. a fost în sensul soluționării cauzei la instanța în a cărei rază teritorială se află instanța de la domiciliul lor, respectiv Tribunalul Timiș, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care Tribunalul Timiș, instanță aflată în conflict, este competentă teritorial să soluționeze cauza, conform argumentelor expuse, Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 115 alin. (3) și art. 116 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din același cod, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2019.