ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2018

HOTĂRÂRE
16.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. 7912/30 din 29 octombrie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au chemat în judecată pe pârâta SC R. SA și intervenientul forțat S. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale către reclamanți, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011, după cum urmează:

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatei T., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 7.285,15 RON, cu titlu de daune materiale, compuse din 6.276,77 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească și 1.008.38 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în dosarul penal, către reclamantul B., și a sumei de 1.000.000 RON către fiecare din reclamanții A. și B., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatei T.; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON către fiecare din reclamanții C. și D., cu titlu de daune morale, în calitate de soră și frate ai decedatei T.; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON către fiecare din reclamanții E. și F., cu titlu de daune morale, în calitate de bunici ai decedatei T.;

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatului Q., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 11.057,85 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească, către reclamantul H., și a sumei de 1,000.000 RON către fiecare din reclamanții G. și H., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatului Q.; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON către reclamantul I., cu titlu de daune morale, în calitate de frate al decedatului Q.; obligarea la plata sumei de 200.000 RON către fiecare din reclamanții J., K. și L., cu titlu de daune morale, primii doi în calitate de bunici paterni și ultima în calitate de bunica maternă ai decedatului Q.;

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatului U., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 33.644,26 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească, către reclamanta M., și a sumei de 1.000.000 RON către fiecare din reclamanții M. și N., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatului U.; obligarea pârâtei Ia plata sumei de 300.000 RON către reclamanta O., cu titlu de daune morale, în calitate de soră a decedatului U.; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON către reclamanta P., cu titlu de daune morale, în calitate de bunică paternă a decedatului U.

Prin sentința nr. 373 din 17 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA și intervenientul forțat S.

S-a dispus obligarea pârâtei SC R. SA la plata, către reclamanți, a următoarelor sume:

- suma de 250 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta A.;

- suma de 7.463,84 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul B.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta C.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul D.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta E.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul F.;

- suma de 250 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta G.;

- suma de 11.057,85 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul H.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul I.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta J.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul K.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta L.;

- suma de 37.042,34 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta M.;

- suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul N.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta O.;

- suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta P.

Prin decizia nr. 474/A din data de 07 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R. SA prin lichidator judiciar V. - Filiala Cluj împotriva sentinței nr. 373 din 17 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 474/A din data de 07 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC R. SA, prin lichidator judiciar V. - Filiala Cluj.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 07 septembrie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 04 octombrie 2017, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 05 octombrie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2017, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 16 ianuarie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/2016:

" în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în apel, în soluționarea unui litigiu patrimonial a cărui valoare este mai mică de 1.000.000 RON, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituțională.

În considerente, instanța de contencios constituțional a reținut ca, efect al constatării neconstituționalității dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul material prevăzut de același text de lege.

În consecință, dat fiind faptul că decizia atacată cu recurs în prezenta cauza a fost pronunțată la data de 07 iulie 2017, anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României în M. Of. nr. 582/20.07.2017, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma anterioară Deciziei nr. 369/2017.

Astfel, din interpretarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la interpretarea per a contrario a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că numai hotărârile pronunțate în soluționarea litigiilor patrimoniale cu obiect evaluabil în bani în valoare de peste 1.000.000 RON sunt supuse recursului, anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României în M. Of. nr. 582/20.07.2017.

În speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 29 octombrie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au chemat în judecată pe pârâta SC R. SA și intervenientul forțat S. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale către reclamanți, în temeiul art. 26 alin. (l) lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011, după cum urmează:

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatei T., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 7.285,15 RON, cu titlu de daune materiale, compuse din 6.276,77 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească și 1.008,38 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în dosarul penal, către reclamantul B., și a sumei de 1.000.000 RON către fiecare din reclamanții A. și B., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatei T.; obligarea pârâtei Ia plata sumei de 300.000 RON către fiecare din reclamanții C. și D., cu titlu de daune morale, în calitate de soră și frate ai decedatei T.; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON către fiecare din reclamanții E. și F., cu titlu de daune morale, în calitate de bunici ai decedatei T.;

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatului Q., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 11.057,85 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească, către reclamantul H., și a sumei de 1.000.000 RON către fiecare din reclamanții G. și H., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatului Q.; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON către reclamantul I., cu titlu de daune morale, în calitate de frate al decedatului Q.; obligarea la plata sumei de 200.000 RON către fiecare din reclamanții J., K. și L., cu titlu de daune morale, primii doi în calitate de bunici paterni și ultima în calitate de bunica maternă al decedatului Q.;

- daune materiale și morale solicitate de membrii familiei decedatului U., respectiv: obligarea pârâtei la plata sumei de 33.644,26 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire creștinească, către reclamanta M., și a sumei de 1,000.000 RON către fiecare din reclamanții M. și N., cu titlu de daune morale, în calitate de părinți ai decedatului U.; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON către reclamanta O., cu titlu de daune morale, în calitate de sora a decedatului U.; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON către reclamanta P., cu titlu de daune morale, în calitate de bunică paternă a decedatului U.

Prețuirea obiectului cererii de chemare în judecată, în raport de care se determină atât competența instanței, cât și căile de atac cărora le este supusă hotărârea pronunțată de instanța, se face, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Se mai reține faptul că, în cauza, au incidență și prevederile art. 98 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. care, deși cuprinse în același Titlu III al C. proc. civ., referitor la "Competența instanțelor", reglementează modul de determinare a valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru stabilirea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească într-un litigiu, căile de atac ce urmează a fi parcurse în raport de obiectul litigiului, precum și taxa de timbru datorată în cauză.

Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., din Titlul III al C. proc. civ., referitor la "Competența instanțelor", prevăd:

"

Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere".

Alin. (2) al aceluiași art. prevede că:

"

Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății".

Faptul că pretențiile deduse judecății derivă din același raport juridic de răspundere civilă delictuală, ce are ca izvor accidentul produs în cauză, face aplicabile și dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

" în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Se reține, astfel, faptul că în acțiunea de față sunt formulate mai multe cereri principale, ale căror valori se situează, pentru fiecare cerere principală în parte, sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

În consecință, din coroborarea dispozițiilor anterior menționate, rezultă că decizia civilă nr. 474/A din data de 07 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești,

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de pârâtă este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind una definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza 1 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC R. SA, prin lichidator judiciar V. - Filiala Cluj împotriva deciziei nr. 474A din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC R. SA, prin lichidator judiciar V. - Filiala Cluj împotriva deciziei nr. 474A din 7 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 ianuarie 2018.

Sursă