ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2019

HOTĂRÂRE

22.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 18 ianuarie 2019, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII - CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII BIHOR, solicitând instanței obligarea Casei Județene de Pensii Bihor la recalcularea drepturile la pensie luând în calcul sistemul de salarizare cu plata în acord conform adeverințelor comunicate de cei trei foști angajatori ai săi; obligarea Casei Județene de Pensii Bihor de a-i comunica buletinele de calcul în baza cărora se va modifica decizia nr. 439979/09.10.2018; obligarea Casei Județene de Pensii Bihor de a modifica decizia nr. 439979/09.10.2018, în sensul recalculării punctelor și restabilirea drepturilor la pensie raportat la contribuțiile efectiv făcute pentru fondul de pensii în temeiul adeverințelor comunicate de la cei trei angajatori, începând cu 01.01.2018; obligarea Casei Județene de Pensii Bihor și a Casei Naționale de Pensii de a efectua în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii recalcularea drepturilor sale de pensie și cu valoarea punctului reactualizată la zi, începând cu 01.01.2018, stabilirea responsabilității civile a pârâtelor dat fiind întârzierea nejustificată a rezolvării cererii de pensionare, precum și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de daune morale și materiale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 17 aprilie 2019 pronunțată Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, sub număr de dosar x/2019

Prin sentința civilă nr. 4491 din 8 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut, în esență, că dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie coroborate cu dispozițiile art. 103 alin. (3) din același act normativ, în sensul că stabilirea competenței de soluționare a cauzei de asigurări sociale având ca obiect o pensie comunitară se va face prin raportare la ultimul domiciliu avut de reclamant pe teritoriul României (jurisdicție în cadrul căreia se găsește casa de pensii ce a emis decizia de pensie comunitară și care deține întregul dosar de pensionare).

În consecință, față de obiectul acțiunii, reținându-se că ultimul domiciliu avut de reclamant pe teritoriul României a fost în județul Bihor, s-a apreciat că Tribunalul Bihor este instanța competentă în soluționarea cauzei.

Primind dosarul, Tribunalul Bihor a reținut, în esență, că prin prisma dispozițiilor art. 103 coroborate cu cele ale art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, singurul criteriu de determinare a competenței teritoriale în speța dedusă judecății este domiciliul sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României.

S-a arătat că la dosarul cauzei nu se regăsește vreun înscris cu privire la un domiciliu, respectiv un loc de muncă în județul Bihor, ce ar putea justifica competența Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei.

Cu privire la domiciliu, din actele aflate la dosar, Tribunalul Bihor a constatat că până la momentul stabilirii în străinătate în anul 1990, reclamantul a avut domiciliul în București, iar în ceea ce privește ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, după cum rezultă din documentele depuse în probațiune a rezultat că reclamantul a fost salariat al ISLGC București și I.P. Carpați, ambele instituții cu sediul în București, între anii 1982-1990, aspecte care rezultă și din carnetul de muncă și adeverințele angajatorilor menționați în cele ce preced.

S-a apreciat că alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2010 care prevede că, celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, nu este aplicabil în speța de față.

Aceasta întrucât, celelalte cereri la care se referă alin. (2) și care ar atrage competența instanței de la sediul instituției pârâte, ar putea fi plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza aceleiași legi, astfel cum se stipulează la art. 153 lit. h) din Legea nr. 263/2010, or în prezentul litigiu sunt contestate deciziile prin care s-au stabilit drepturi de pensie pe seama reclamantului.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 882/LM/2019 din 1 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII - CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII BIHOR, a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect recalculare pensie.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererea de pensionare se depune la casa teritorială de pensii competentă în a cărei rază domiciliază persoana.

Alin. 3 din același articol prevede că în aplicarea instrumentelor juridice cu caracter internațional la care România este parte, persoanele domiciliate în străinătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, la casa teritorială de pensii competentă, în funcție de ultimul loc în care au fost asigurate în România.

Conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:

"Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul." Alineatul 2 al aceluiași text legal prevede că "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Raportat la obiectul acțiunii, coroborând dispozițiile legale evocate se reține că, în speță, competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României.

Se impune precizarea faptului că la dosarul cauzei nu există vreun înscris cu privire la un domiciliu, respectiv la un loc de muncă în județul Bihor, care ar putea justifica competența Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei.

La momentul promovării acțiunii reclamantul a declarat că are domiciliul în România, București, str. x, București, iar adresa asiguratului, așa cum apare aceasta menționată în Decizia privind acordarea a unor drepturi de pensie comunitară și în Notificarea Deciziei cu privire la cererea de acordarea a unor drepturi de pensie comunitară, este tot în București, str. x.

În ceea ce privește ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, din documentele depuse la dosar (carnet de muncă, adeverințele angajatorilor) rezultă că între anii 1982-1990 reclamantul a fost salariat al ISLGC București și I.P. Carpați, ambele instituții având sediul în București.

Astfel, întrucât competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului sau ultimul loc de asigurare pe teritoriul României, iar înscrisurile depuse atestă faptul că acestea se află în București, Înata Curte constată că Tribunalul București este instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii deduse judecății.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.