ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5087/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2020, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat: anularea/constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 298 din 13.01.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice; anularea actului administrativ reprezentând răspuns la plângerea prealabilă, identificat sub nr. B/636/T.L./25.02.2020, emis de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice; reintegrarea în fucția publică deținută anterior, conform Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 1180/02.03.2018, respectiv aceea de "director executiv" al Casei Județene de Pensii Bihor, cu plata drepturilor salariale corelative funcției publice de conducere menționate; obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat corespunzător funcției de director executiv, din momentul încetării exercitării funcției publice de conducere și până în moementul reintegrării pe funcția publică de "director executiv", cu dobânda legală calculată începând cu data scadenței lunare a drepturilor salariale și până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 111/CA/2020 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Bihor;

- a anulat Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice și Decizia nr. 636/25.02.2020 emisă de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice;

- a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să achite reclamantului despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat corespunzător funcției de director executiv, din momentul încetării exercitării funcției publice de conducere, până la data de 25.06.2020, data pensionării reclamantului;

- a obligat pârâtele să achite reclamantului suma de 2.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtele.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior în baza Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 1180/02.03.2018, aceea de director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor, cu plata drepturilor salariale corelative până la momentul reintegrării pe funcție, cu dobânda legală aferentă.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond a soluționat capătul de cerere vizând reintegrarea sa în funcție cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 394 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 și art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

După ce citează dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 254 alin. (1) C. proc. civ., cu mențiunea că excepțiile enunțate la alin. (2) nu sunt aplicabile situației de față, recurentul-reclamant arată că, în speță, după închiderea dezbaterilor care s-au desfășurat în ședința publică din data de 16.09.2020, în termenul de amânare a pronunțării, respectiv la data de 18.09.2020, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat Decizia nr. 359150/25.06.2020 emisă pe numele recurentului-reclamant privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Deși la termenul de judecată din data de 28.10.2020 acordat după repunerea cauzei pe rol, reclamantul a solicitat decăderea acestei pârâte din dreptul de a propune ca probă decizia de pensionare și aplicarea sancțiunii neluării ei în considerare, instanța a respins cererea formulată și, pe cale de consecință, a încuviințat proba cu înscrisuri, constând în Decizia nr. 359150 din 25.06.2020 depusă la dosar în termenul de amânare a pronunțării de respectiva pârâtă.

Procedând astfel, în opinia recurentului-reclamant, instanța a încălcat normele de drept procesual menționate, sancțiunea fiind nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din actele dosarului, pârâta în discuție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, anexând în probațiune următoarele înscrisuri: Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Președintele CNPP și adresa nr. b/636/25.02.2020.

Or, decizia de pensionare a fost depusă de această pârâtă ca mijloc de probă după închiderea dezbaterilor în fond, în condițiile în care dovezile se administrează înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Mai arată că pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a fost citată la toate termenele de judecată, având posibilitatea să formuleze toate apărările în termenul legal, astfel că nu există nicio justificare pentru depunerea cu întârziere a înscrisului arătat.

Chiar dacă, raportat la momentul emiterii deciziei, acest înscris nu putea fi anexat întâmpinării întrucât este emis ulterior momentului depunerii întâmpinărilor de către ambele pârâte, cum a reținut instanța, și, deși actul a fost emis pe parcursul procesului, iar necesitatea depunerii acestui înscris a apărut pe parcursul desfășurării cauzei, argumentele astfel utilizate de instanță nu justifică totuși depunerea înscrisului după închiderea dezbaterilor din data de 16.09.2020, când înscrisul a existat încă de la primul termen de judecată, fiind emis de pârâta însăși la data de 25.06.2020.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că respingerea cererii sale de reintegrare în funcție, în contextul în care Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a fost anulat, încalcă principiile efectelor nulității actului juridic, respectiv acela al repunerii părților în situația anterioară emiterii actului nelegal.

Totodată, se nesocotește regula de drept privind repararea integrală a prejudiciului cauzat de un act administrativ nelegal, degajată și din dispozițiile art. 573, 577 din O.U.G. nr. 57/2019 care reglementează răspunderea administrativ-patrimonială.

Reintegrarea în funcția publică deținută anterior și obligarea intimatelor-pârâte la plata de despăgubiri constituie modalitatea de restabilire a dreptului injust vătămat și de reparare integrală a pagubei cauzate prin emiterea nelegală a ordinului dedus judecății, fiind îndeplinite condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale reglementate de art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019, norme de drept material pe care prima instanță le-a interpretat și aplicat greșit în cauză.

Cât privește incidența deciziei de pensionare nr. 3591/25.06.2020 asupra capetelor de cerere privind reintegrarea în funcție și plata despăgubirilor, contrar primei instanțe, consideră că aceasta nu constituie un impediment legal pentru aplicarea la speța de față a efectelor nulității absolute constând în principiul repunerii în situația anterioară având drept consecință restabilirea dreptului vătămat și repararea integrală a pagubei cauzate prin emiterea actului administrativ nelegal.

Numai într-o astfel de situație pot fi înlăturate integral efectele negative produse de actul întocmit cu nerespectarea cerințelor legale, iar dreptul vătămat poate fi restabilit în mod concret și efectiv.

Reintegrarea în funcția deținută la momentul emiterii actului nelegal, cu plata despăgubirilor aferente până la această dată, reprezintă expresia juridică a restabilirii situației anterioare, în cazul anulării actului administrativ supus judecării.

În ipoteza în care instanța dispune reintegrarea sa, recurentul-reclamant consideră că, pe calea administrativă, ierarhic superioară, ar fi posibilă reglementarea acestei situații, întrucât s-ar putea emite un act administrativ de numire în funcție, urmând să poată opta în sensul de a continua raportul de serviciu și de a-și suspenda dreptul la pensie, existând astfel posibilitatea încheierii unui nou raport de serviciu cu efectul încetării temporare a drepturilor de pensie, ca efect al hotărârii judecătorești.

Aceasta este singura modalitate de a înlătura efectiv consecințele nefavorabile pe care ordinul le-a produs asupra sa și de a fi reparat pe deplin prejudiciul ce i-a fost adus prin actul administrativ anulat.

În sens contrar, prejudiciul cauzat lui prin pierderea dreptului subiectiv de a exercita funcția de conducere ca urmare a unui act declarat nelegal nu va fi reparat, ceea ce înseamnă o încălcare a principiului reparării integrale a pagubei.

Așadar, decizia de pensionare nu împiedică repunerea în funcția deținută anterior și nu poate înlătura în cauză aplicabilitatea unor principii fundamentale de drept care să asigure restabilirea legalității.

Mai arată că autorităților intimate le revine obligația repunerii în situația anterioară emiterii actului administrativ nelegal, în acord cu dispozițiile art. 573, 577 din O.U.G. nr. 57/2019 care reglementează răspunderea administrativ-patrimonială.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, să se constate că data de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă și i-a încetat raportul de serviciu este de 11.05.2020, să se constate că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de RON reprezentând taxă de timbru și, totodată, să se dispună reducerea onorariului avocațial în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Printr-o primă critică, arată că, așa după cum rezultă din decizia de pensionare nr. 359150/25.06.2020, data înscrierii la pensie a reclamantului (data la care i-au încetat raporturile de serviciu) este 11.05.2020, și nu 25.06.2020, cum greșit a reținut instanța de fond, și care este de fapt data emiterii deciziei de pensionare.

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, raportul de serviciu al contestatorului a încetat de drept la data de 11.05.2020, respectiv data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Prin urmare, având în vedere că 11.05.2020 este data la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă și i-a încetat raportul de serviciu, obligarea CJP Bihor la despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat corespunzător funcței de director executiv pentru perioada 11.05.2020-25.06.2020 este contrară prevederilor legii, acesta nemaiavând calitatea de salariat în perioada respectivă și, prin urmare, nu a mai încasat venituri salariale.

Printr-o a doua critică, arată că în mod cu totul neîntemeiat și nelegal a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.200 RON constând în onorariu avocațial și taxa de timbru.

Cât privește greșita obligare a sa la plata taxei judiciare de timbru, arată că, potrivit art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Acțiunile și cererile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici și ale funcționarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă", iar potrivit art. 270 din Codul muncii, "Cauzele prevăzute la art. 266 sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar".

În plus, prin încheierea din data de 16.09.2020, s-a reținut că cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că taxa judiciară de timbru a fost achitată și depusă la dosar de reclamantă benevol, fără să aibă această obligație, culpa efectuării acestei cheltuieli aparține exclusiv reclamantei care trebuie să și-o asume.

În ceea ce privește obligarea sa la plata onorariului avocațial, apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.. Astfel, întrucât a admis acțiunea reclamantului în parte, trebuia să dispună reducerea onorariului avocațial în conformitate cu dispozițiile antereferite.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Casa Națională de Pensii Publice, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, să se constate că data de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă și i-a încetat raportul de serviciu este de 11.05.2020.

Recurenta-pârâtă arată că, așa după cum rezultă din decizia de pensionare nr. 359150/25.06.2020, data înscrierii la pensie a reclamantului (data la care i-au încetat raporturile de serviciu) este 11.05.2020, și nu 25.06.2020, cum greșit a reținut instanța de fond.

Precizează că data de 25.06.2020 este de fapt data emiterii deciziei de pensionare și nu data de la care reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, respectiv data de la care urmează să primească drepturile.

Susține că, în conformitate cu prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, raportul de serviciu al contestatorului a încetat de drept la data de 11.05.2020, respectiv data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Prin urmare, având în vedere că data de 11.05.2020 este data la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă și i-a încetat raportul de serviciu, obligarea CJP Bihor la despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute și cuantumul salariilor indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat corespunzător funcței de director executiv pentru perioada 11.05.2020-25.06.2020 este contrară prevederilor legii, acesta nemaiavând calitatea de salariat în perioada respectivă și, prin urmare, nu a mai încasat venituri salariale.

4.1. Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare față de recursurile declarate de pârâte, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.3. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. (5) C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 394 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 și art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că nu a constatat că pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor era decăzută din exercitarea dreptului de a propune probe și, astfel, să nu ia în seamă ca mijloc de probă decizia emisă pe numele reclamantului privind acordarea pensiei pentru limită de vărstă, ca urmare a depunerii acestui înscris la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 394 alin. (3), coroborat cu art. 254 și art. 185 alin. (1) C. proc. civ., art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei cu privire la acest motiv de casare. Astfel, din practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 28 octombrie 2020, se observă că a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul convențional al reclamantului, privind decăderea pârâtei CJP Bihor din dreptul de a propune proba constând în decizia de pensionare a reclamantului, emisă în data de 25.06.2020, și aplicarea sancțiunii neluării ei în considerare, având în vedere că a fost depusă după închiderea dezbaterilor în fond și după ce instanța a rămas în pronunțare.

Este adevărat că art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, iar art. 254 alin. (1) același C. civ., probele se pot propune, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.

Însă, în cauză, decizia de pensionare a reclamantului nu putea fi anexată întâmpinării înregistrată la dosar de pârâta CJP Bihor, la 16.06.2020, întrucât a fost emisă ulterior acestui moment, respectiv la data de 25.06.2020.

Cum actul a fost emis pe parcursul procesului, tocmai pentru a asigura contradictorialitatea și dreptul la apărare, instanța de fond trebuia să repună cauza pe rol, astfel cum a și procedat, sens în care a citat părțile pentru termenul din 28 octombrie 2020, dându-le astfel posibilitatea să discute împrejurarea respectivă.

În acest context, se observă că judecătorul de fond și-a exercitat rolul activ, iar măsurile dispuse de acesta în cadrul procesului s-au întemeiat pe prevederile legale incidente, contrar susținerilor recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, din moment ce înscrisul exista încă de la primul termen de judecată din 22.07.2020, astfel cum afirmă recurentul-reclamant prin cererea de recurs, obligația depunerii acestuia la dosar îi revenea chiar lui, având în vedere că solicitase reintegrarea pe postul deținut anterior, or, acesta a preferat să nu aducă la cunoștința instanței acest aspect.

În consecință, Înalta Curte respinge motivul de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat, întrucât nu se poate concluziona că recurentului-reclamant i-a fost încălcat vreun drept procesual în maniera în care prima instanță a intrumentat dosarul la ultimul termen de judecată sub aspectul invocat.

În continuare, examinând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată.

Potrivit art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ:

"Răspunderea administrativ-patrimonială este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) actul administrativ contestat este ilegal;

b) actul administrativ ilegal este cauzator de prejudicii materiale sau morale;

c) existența unui raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu;

d) existența culpei autorității publice și/sau a personalului acesteia."

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, sunt îndeplinite toate aceste condiții ale răspunderii administrativ patrimoniale, prevăzute de textul de lege antereferit.

În realitate, recurentul-reclamant nu critică o greșită aplicare în speță a art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019 sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii administrativ patrimoniale, ci este nemulțumit de faptul că prima instanță nu a dispus reintegrarea sa în funcția deținută anterior în baza ordinului anulat, acordând în mod greșit valoare probatorie deciziei sale de pensionare.

Contrar susținerii recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că instanța de fond nu putea ignora efectele pe care decizia de pensionare le-a produs, neputând să dispună reintegrarea asestuia în funcția deținută anterior în baza ordinului anulat, din moment ce, la data pronunțării sentinței recurate, acesta era deja pensionat și, prin urmare, raportul de serviciu îi încetase de drept.

Înalta Curte constată că nu poate primi nici susținerile recurentului-reclamant în sensul că, în situația în care instanța ar dispune reintegrarea sa, ar putea opta să își continue serviciul, suspendându-și dreptul la pensie, deoarece reclamantul avea această posibilitate înainte de a solicita înscrierea la pensie de limită de vârstă.

Astfel, potrivit art. 517 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, (î)n mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu."

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a uzat de această reglementare legală, deși avea acest drept, ci a optat pentru aplicarea art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, care prevede că "(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: […] d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); […]".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

II.2. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâtele Casa Județeană de Pensii Bihor și Casa Națională de Pensii Publice

Analizând criticile formulate de recurentele-pârâte, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în considerarea celor în continuare arătate.

O primă critică invocată prin ambele recursuri, privește greșita reținere de către instanța de fond a datei de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă.

Recurentele-pârâte susțin, în esență, că data înscrierii la pensie a reclamantului este 11.05.2020, așa cum rezultă din decizia de pensionare, în timp ce instanța de fond a reținut că această dată este 25.06.2020.

Analizând decizia nr. 359150/25.06.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru solicitantul A., reclamantul din cauză, aflată la dosarul de fond, Înalta Curte reține că, la lit. C) din cuprinsul acesteia se menționează că "plata drepturilor se va face începând cu data: 11.05.2020". Din cuprinsul aceleiași decizii, observă Înalta Curte că, data emiterii acesteia este 25.06.2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că data înscrierii la pensie a reclamantului este 11.05.2020, iar nu 25.06.2020, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, astfel că este fondată critica recurentelor-pârâte sub acest aspect.

Cât privește critica invocată prin recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor, în sensul greșitei obligări a acesteia la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că și această critică este fondată, având în vedere că litigiul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 270 din Codul muncii.

În plus, prin încheierea din data de 16.09.2020, chiar instanța reținuse că cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să achite reclamantului taxa judiciară de timbru în sumă de 200 RON care, de altfel, fusese achitată și depusă la dosar de reclamant fără ca instanța să îi solicite o astfel de taxă.

În fine, o ultimă critică invocată tot de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, prin recursul său, vizează greșita aplicare a art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia, "(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. (...)".

În acest sens se susține că, din moment ce acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, se impunea ca instanța de fond să reducă onorariul avocațial solicitat de reclamant.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca urmare, nu vor fi analizate criticile din recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor care antamează chestiunea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial acordat de prima instanță reclamantului care a câștigat procesul.

În fapt, admițând în parte cererea de chemare în judecată, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtele, în solidar, potrivit naturii juridice a raporturilor existente între acestea, să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Fiind în culpă procesuală, pârâtelor le revine obligația de plată a cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., astfel că în mod legal prima instanță a stabilit obligația de plată a onorariului de avocat, apreciind asupra cuantumului acestuia, potrivit art. 453 alin. (2) din actul normativ menționat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele Casa Județeană de Pensii Bihor și Casa Națională de Pensii Publice, va casa sentința atacată și, rejudecând, va stabili că despăgubirile sunt acordate reclamantului până la data de 11.05.2020, data înscrierii acestuia la pensie, va înlătura obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, stabilită în sarcina pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 111 din data de 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâtele Casa Județeană de Pensii Bihor și Casa Națională de Pensii Publice.

Casează sentința civilă atacată și, rejudecând, stabilește că despăgubirile sunt acordate reclamantului până la data de 11.05.2020, data înscrierii acestuia la pensie.

Înlătură obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, stabilită în sarcina pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.