ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 634/LM din 14 iunie 2023 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prin decizia nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentința apelată.

În rejudecare, s-a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecata contestației.

A fost înlăturată obligația pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor privind plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.

Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut că nu a renunțat la dreptul de a i se plăti cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 RON, dat fiind cuantumul extrem de scăzut al pensiei sale de invaliditate.

În opinia sa, în mod corect a apreciat prima instanță culpa procesuală a pârâtei, raportat la dispozițiile art. 453 C. proc. civ., cu consecința obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului și pronunțarea unei decizii de obligare a intimatei la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 5 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Casa Județeană de Pensii Bihor prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la textul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, inițiat de reclamant în vederea recalculării drepturilor de pensie pentru invaliditate.

Prin decizia recurată a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentința primei instanțe, prin care a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestația și, totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

În rejudecare, instanța de apel a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea contestației, prin cererea semnată personal de către parte, depusă la 13.03.2023 și aflată la dosarul primei instanțe și, totodată, a înlăturat obligația intimatei privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că acțiunea dedusă judecății nu a rămas fără obiect, nefiind emisă o nouă decizie privind drepturile de pensie iar, în raport cu manifestarea de voință a reclamantului, în sensul renunțării la judecată, se impunea ca prima instanță să fi luat act de desistarea părții, situație în care nu s-ar mai putea reține incidența art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că pe calea recursului reclamantul critică decizia instanței de apel din perspectiva înlăturării dispoziției tribunalului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, acesta susținând că nu renunță la dreptul de a-i fi acordate aceste costuri, dat fiind cuantumul extrem de scăzut al pensiei sale de invaliditate.

Criticile prin care partea își exprimă dezacordul în raport cu faptul că, în apel, instanța, luând act de renunțarea la judecată, a înlăturat obligația intimatei de a-i plăti reclamantului cheltuielile de judecată ocazionate se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ceea ce îl nemulțumește pe recurent nu este faptul că instanța de apel a luat act de renunțarea sa la judecată, partea necontestând manifestarea sa de voință în acest sens, ci efectul pe care actul său de dispoziție l-a antrenat asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Se constată astfel că recursul este îndreptat strict împotriva dispoziției instanței de apel referitoare la înlăturarea obligației pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, nu și a soluției date cu privire la actul de dispoziție al reclamantului, aceasta din umă, deși supusă căii extraordinare de atac potrivit art. 406 alin. (6) teza I C. proc. civ., nefiind atacată.

Or, din perspectiva obiectului recursului pendinte, se impune a fi arătat că decizia nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, prin care s-a respins cererea părții de a-i fi acordate cheltuielile de judecată, este o decizie definitivă, așa cum în mod corect s-a reținut în dispozitivul acesteia, nefiind susceptibilă de recurs.

Se reține astfel că, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar, conform art. 153 din același act normativ, "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".

În conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010, "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs" iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Instanța sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă doar căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Dimpotrivă, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod, fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1364/2023-A din 21 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.