ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul
Tribunalului Dolj, la data de 07 martie 2011, reclamanții C.S., C.L.L., C.M., C.L.,
C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P., și C.L., în contradictoriu
cu pârâții Consiliul Local Craiova, Ministerul Administratiei și Internelor au
solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea statului
român respectiv a M.A.I. la retrimiterea imediată a reclamanților în Germania,
conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al
Convenției de preluare din 1992 și a precedentelor în materie precum și, sau în
caz contrar acordarea de ajutor social de către Primăria Craiova, suspendat în
conformitate cu Legea nr. 416/2001 republicată respectiv acordarea de locuință
socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.
S-a solicitat de
asemenea obligarea statului român la daune morale și materiale.
În motivarea acțiunii
reclamanții au arătat că statul român le-a încălcat o serie de drepturi și au
fost supuși unui tratament inuman și degradant.
Prin sentința nr. 1334
din 14 iunie 2011, în considerarea calității pârâtului, de autoritate publică
centrală, instanța a declinat cauza către Curtea de Apel Craiova.
În perioada 21
octombrie 2011 - 16 decembrie 2011, cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin.
(1) pct. 2. C. proc. civ.
La data de 29
noiembrie 2011, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol și precizări
privind obiectul cererilor.
Prin Sentința nr. 668
din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea astfel cum a
fost precizată de reclamanți.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut în esență că din numeroasele explicații ale
reclamanților, în considerarea art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiese că se
invocă refuzul nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova de a-i
retrimite în Germania.
A apreciat Curtea că
din actele dosarului nu rezultă un refuz al M.A.I. sau al Consiliului Local
Craiova.
Mai mult, s-a mai
reținut că deși instanța a solicitat lămuriri, reclamanții nu au indicat baza
legală a acestei retrimiteri, iar instanța nu a putut identifica un temei
juridic care să stabilească o astfel de obligație.
A mai reținut
instanța că din corespondența purtată cu autoritățile publice locale și
centrale, rezultă ca reclamanților li s-a răspuns la solicitările adresate
acestor autorități, în funcție de competențele lor legale, astfel că nu poate
fi vorba de un refuz nejustificat din partea instituțiilor pârâte.
În ceea ce privește capetele
de cerere privind obligarea statului român la daune morale și materiale, s-a
apreciat ca fiind neîntemeiate, având în vedere că nu s-a putut reține o
atitudine abuzivă din partea pârâților.
Împotriva hotărârii
pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanții C.L.M., C.S., C.L.L.,
C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.
Conform art. 302
1
C. proc. civ. cererea de recurs cuprinde mențiuni obligatorii explicit și
limitativ enumerate de legiuitor printre care și mențiunea indicării motivelor
de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
În cauză, recurenții
nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 302
1
și art. 304 C.
proc. civ., nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc.
civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de
nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
De altfel, prin
cererea de recurs recurenții-reclamanți reiau argumentele prezentate în cererea
de chemare în judecată referitoare la refuzul nejustificat al instituțiilor intimate-pârâte
de a-i retrimite în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv
art. 2 alin. (5) al Convenției de preluare din anul 1992.
Înalta Curte,
analizând recursul în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de
dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru
considerentele și în limitele ce urmează a fi expuse.
Prin cererea de
chemare în judecată, ce formează obiectul litigiului de față, reclamanții
invocă refuzul nejustificat al M.A.I. de a-i retrimite în Germania și al
Consiliului Local Craiova de a le acorda ajutor social, constând în locuință
socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.
Potrivit art. 8 din
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ persoana vătămată în
vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea
prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin.
(4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a
solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate
și, eventual reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate
adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat
într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau
prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Noțiunea de
contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în
art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele
de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una
dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din
emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim.
Instanța de control
judiciar reține că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă un refuz
nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova, ca urmare a
corespondenței purtate cu recurenții-reclamanți.
În cauza de față însă
recurenții nu au dovedit existența refuzului nejustificat din partea
autorităților intimate de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul
transmis de autoritățile sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în
sensul prevederilor legale.
În conformitate cu
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul
nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces
de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim.
Definiția excesului
de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în
exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin
încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
În cauza de față, nu
poate fi imputată intimaților-pârâți împrejurarea că nu au procedat, urmare a
solicitării reclamanților, la comunicarea unui răspuns, în funcție de
competențele lor legale, dovadă fiind în acest sens corespondența purtată de
părți cu autoritățile publice locale și centrale.
Astfel, în cauză
reclamanții au primit un răspuns, iar împrejurarea că aceștia sunt nemulțumiți nu
echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la
despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, așa
cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atât O.U.G. nr. 194/2002,
privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, cât și Memorandumul privind soluționarea problemei
apatrizilor de origine română aflați în Germania, aprobat de către Primul
Ministru al României, la data de 22 martie 2001, la care recurenții fac
referire în cuprinsul cererii de recurs, nu prevăd o astfel de obligație în
sarcina intimatului M.A.I.
Nici criticile
recurenților-reclamanți potrivit cărora se impune ca aceștia să fie retrimiși
în Germania, pe motiv că au fost supuși la rele tratamente în România, nu pot
fi primite, întrucât conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei
revine reclamantului, or corect s-a reținut că aceștia nu au adus nici un
mijloc de probă în susținerea acestei afirmații, pentru ca instanța să poată
stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.
Pentru considerentele
arătate, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate,
în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.L.M., C.S., C.L.L.,
C.M., C.L., C.F., C.S. (J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.
împotriva sentinței nr. 668 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 februarie 2013.