ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Dolj, la data de 07 martie 2011, reclamanții C.S., C.L.L., C.M., C.L.,

C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P., și C.L., în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Local Craiova, Ministerul Administratiei și Internelor au

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea statului

român respectiv a M.A.I. la retrimiterea imediată a reclamanților în Germania,

conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 2 alin. (5) al

Convenției de preluare din 1992 și a precedentelor în materie precum și, sau în

caz contrar acordarea de ajutor social de către Primăria Craiova, suspendat în

conformitate cu Legea nr. 416/2001 republicată respectiv acordarea de locuință

socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.

S-a solicitat de

asemenea obligarea statului român la daune morale și materiale.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că statul român le-a încălcat o serie de drepturi și au

fost supuși unui tratament inuman și degradant.

Prin sentința nr. 1334

din 14 iunie 2011, în considerarea calității pârâtului, de autoritate publică

centrală, instanța a declinat cauza către Curtea de Apel Craiova.

În perioada 21

octombrie 2011 - 16 decembrie 2011, cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin.

(1) pct. 2. C. proc. civ.

La data de 29

noiembrie 2011, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol și precizări

privind obiectul cererilor.

Prin Sentința nr. 668

din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea astfel cum a

fost precizată de reclamanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență că din numeroasele explicații ale

reclamanților, în considerarea art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiese că se

invocă refuzul nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova de a-i

retrimite în Germania.

A apreciat Curtea că

din actele dosarului nu rezultă un refuz al M.A.I. sau al Consiliului Local

Craiova.

Mai mult, s-a mai

reținut că deși instanța a solicitat lămuriri, reclamanții nu au indicat baza

legală a acestei retrimiteri, iar instanța nu a putut identifica un temei

juridic care să stabilească o astfel de obligație.

A mai reținut

instanța că din corespondența purtată cu autoritățile publice locale și

centrale, rezultă ca reclamanților li s-a răspuns la solicitările adresate

acestor autorități, în funcție de competențele lor legale, astfel că nu poate

fi vorba de un refuz nejustificat din partea instituțiilor pârâte.

În ceea ce privește capetele

de cerere privind obligarea statului român la daune morale și materiale, s-a

apreciat ca fiind neîntemeiate, având în vedere că nu s-a putut reține o

atitudine abuzivă din partea pârâților.

Împotriva hotărârii

pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanții C.L.M., C.S., C.L.L.,

C.M., C.L., C.F., C.S.(J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.

Conform art. 302

1

C. proc. civ. cererea de recurs cuprinde mențiuni obligatorii explicit și

limitativ enumerate de legiuitor printre care și mențiunea indicării motivelor

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În cauză, recurenții

nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C.

proc. civ., nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

De altfel, prin

cererea de recurs recurenții-reclamanți reiau argumentele prezentate în cererea

de chemare în judecată referitoare la refuzul nejustificat al instituțiilor intimate-pârâte

de a-i retrimite în Germania, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv

art. 2 alin. (5) al Convenției de preluare din anul 1992.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de

dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele și în limitele ce urmează a fi expuse.

Prin cererea de

chemare în judecată, ce formează obiectul litigiului de față, reclamanții

invocă refuzul nejustificat al M.A.I. de a-i retrimite în Germania și al

Consiliului Local Craiova de a le acorda ajutor social, constând în locuință

socială din fondul locativ al Municipiului Craiova.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ persoana vătămată în

vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea

prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin.

(4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a

solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate

și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele

de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una

dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din

emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Instanța de control

judiciar reține că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă un refuz

nejustificat al M.A.I. sau al Consiliului Local Craiova, ca urmare a

corespondenței purtate cu recurenții-reclamanți.

În cauza de față însă

recurenții nu au dovedit existența refuzului nejustificat din partea

autorităților intimate de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul

transmis de autoritățile sesizate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în

sensul prevederilor legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu

poate fi imputată intimaților-pârâți împrejurarea că nu au procedat, urmare a

solicitării reclamanților, la comunicarea unui răspuns, în funcție de

competențele lor legale, dovadă fiind în acest sens corespondența purtată de

părți cu autoritățile publice locale și centrale.

Astfel, în cauză

reclamanții au primit un răspuns, iar împrejurarea că aceștia sunt nemulțumiți nu

echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici nu conferă dreptul la

despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, așa

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atât O.U.G. nr. 194/2002,

privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, cât și Memorandumul privind soluționarea problemei

apatrizilor de origine română aflați în Germania, aprobat de către Primul

Ministru al României, la data de 22 martie 2001, la care recurenții fac

referire în cuprinsul cererii de recurs, nu prevăd o astfel de obligație în

sarcina intimatului M.A.I.

Nici criticile

recurenților-reclamanți potrivit cărora se impune ca aceștia să fie retrimiși

în Germania, pe motiv că au fost supuși la rele tratamente în România, nu pot

fi primite, întrucât conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei

revine reclamantului, or corect s-a reținut că aceștia nu au adus nici un

mijloc de probă în susținerea acestei afirmații, pentru ca instanța să poată

stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.

Pentru considerentele

arătate, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.M., C.S., C.L.L.,

C.M., C.L., C.F., C.S. (J.), C.L.J., C.E., C.F.C., C.A.P. și C.L.

împotriva sentinței nr. 668 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.