ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1. Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal sub nr. 7906/2/2009, la data de 13 august 2009, reclamantul C.N.S.A.S.

a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S.G., ca prin hotărârea ce

se va pronunța, să se constate existența calității de colaborator al securității

în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, autoritatea reclamantă a susținut că prin cererea nr. 320/07 din 25

ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita, în temeiul Legii nr.

187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau de

colaborator al securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar.

A mai arătat că, așa

cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/011113328 din 12

noiembrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de

21 februarie 1980, pentru supravegherea informativă comportării tinerilor

cazați la căminele de nefamiliști ale întreprinderii A. din București.iar la aceeași

dată a semnat angajament, având nume conspirativ de colaborator.

1.2. Prin sentința nr.

885 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată

de C.N.S.A.S., a constatat calitatea de colaborator în privința pârâtului și a

respins cererea pârâtului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a apreciat că susținerile pârâtului referitoare la

inexistența unor dovezi referitoare la colaborarea sa, nu sunt întemeiate, în

condițiile în care actul normativ special care stă la baza prezentei proceduri,

conține norme derogatorii în privința mijloacelor de probă, neavând astfel

relevanță inexistența unor documente olografe care să fie atribuite pârâtului,

notele și rapoartele scrise întocmite de către lucrătorii securității, pe baza

informațiilor ori analizei activității pârâtului, fiind suficiente.

În măsura în care

pârâtul nu a contestat conținutul celor două chitanțe olografe și a recunoscut

ca aparținându-i angajamentul depus la dosar, Curtea a putut corobora toate

înscrisurile întocmite de către ofițerii de securitate cu actele aparținând

pârâtului.

A mai reținut Curtea

că în dosarul de rețea al pârâtului se menționează faptul că acesta a figurat

în evidențele fostei securități, în perioada 1980 - 1987, chiar dacă ulterior

anului 1980 nu mai există elemente care să ateste informații ce ar fi fost

furnizate, cele două chitanțe, împreună cu rapoartele de recompensare,

întocmite și semnate olograf, de către ofițerii de securitate, fac dovada

remunerării pârâtului, în lipsa unor elemente care să pună la îndoială

prezumțiile de autenticitate și veridicitate ale acestora.

S-a mai reținut că

furnizarea de informații către organele de securitate a expus persoanele în

cauză unor consecințe negative pentru ele, vizând îngrădirea de drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

În concluzie Curtea a

apreciat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în măsură

a duce la respingerea acțiunii C.N.S.A.S.

A mai reținut Curtea

că pârâtul s-a rezumat să invoce, în mod formal, existența unei presiuni pentru

darea angajamentului, fără a indica în concret în ce modalitate și care au fost

mijloacele apte să creeze o presiune asupra sa.

Or, din analizarea

documentelor Securității întocmite în procedura recrutării pârâtului, inclusiv

cea anterioară de verificare în acest scop, reiese foarte clar că în situația

pârâtului nu s-au folosit alte mijloace decât cele obișnuite în recrutarea și

colaborarea cu securitatea, ba mai mult, în Raportul cu propunerea de recrutare

din 19 februarie 1980 se afirmă că pârâtul „a mai sprijinit organele de

securitate în perioada în care își satisfăcea stagiul militar”.

Curtea a apreciat că

nici susținerile pârâtului referitoare la conținutul informațiilor ce se

pretinde că le-ar fi furnizat, nu au relevanță în cauză, întrucât, chiar dacă

vizau aspecte de notorietate sau aspecte cunoscute de către organele de

securitate, ceea ce avea relevanță era redarea poziției subiective a persoanei

urmărite, față de politica statului și de măsurile luate față de aceasta.

Astfel, se urmărea

poziția și atitudinea lui B.V față de modul de soluționare a cererii sale de

emigrare și eventualele demersuri pe care acesta era dispus să le urmeze ori pe

care le-a parcurs.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâtul care a

invocat, în mod generic, dispozițiile art. 299 și art. 304

1

C. proc.

civ., susținând critici prin care, în esență, a susținut că instanța de fond a

dat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin interpretarea greșită a

materialului probator și a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, se susține că

pretinsele informații furnizate organelor fostei Securități nu au fost în

măsură să încalce sau să pericliteze/ să producă un minim de periclitare

drepturi și/sau libertăți fundamentale.

Hotărârea pronunțată

este netemeinică pentru că se întemeiază pe înscrisuri care sunt neconcludente,

deoarece angajamentul și referatele de recompensare nu constituie probe directe

pentru activitatea imputată: furnizarea de informații în sensul legii.

Hotărârea pronunțată

este netemeinică deoarece concluziile instanței de fond nu au la bază probe

independente, ci înscrisuri confecționate de lucrătorii de securitate a căror

forță probatorie este afectată major de precaritate și inconsistență.

Soluția pronunțată

este întemeiată legal pe dispoziții care sunt contrare art. 53 din Constituție

și art. 17 și art. 18 din C.E.D.O.

În concluzie, s-a

cerut admiterea recursului, casarea întregii hotărâri pronunțate și respingerea

acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S.

de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este

necontestat că recurentul-pârât este deținător al titlului de revoluționar sau

luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989, astfel că

verificarea efectuată de C.N.S.A.S. la cererea Secretariatului de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul art. 3 lit. z) din

O.U.G. nr. 24/2008, este legală.

De asemenea, este

necontestat că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei securități

la data de 21 februarie 1980, așa cum rezultă din angajamentul olograf dat de

recurent, cât și din rapoartele întocmite cu această ocazie de către ofițerul

de recrutare-legătură (filele 15-20), fiindu-i atribuit nume.conspirativ, care

se regăsește în notele informative întocmite de ofițerul de legătură.

De asemenea, este

necontestat că la data de 12 mai 1982 și, respectiv la 12 ianuarie 1981,

recurentul-reclamant a fost recompensat cu 400 lei și, respectiv, 300 lei,

ocazie cu care acesta a întocmit și semnat olograf, cu numele conspirativ,

chitanțele pe care ofițerul de legătură a menționat, de asemenea olograf, că a

efectuat cele două plăți.

De menționat că, în

ambele chitanțe întocmite de recurentul-reclamant, acesta a specificat în mod

expres că a primit sumele respective „pentru informațiile furnizate” ofițerului

de legătură.

Astfel fiind,

instanța de recurs apreciază că instanța de fond a coroborat în mod judicios aceste

înscrisuri care emană de la recurentul-reclamant cu conținutul notelor

informative întocmite de ofițerul de legătură, concluzia instanței de fond

fiind logică și pe deplin justificată.

Deci, criticile

recurentului-reclamant referitoare la netemeinicia hotărârii instanței de fond

sunt neîntemeiate, fiind înlăturate de instanța de recurs.

De asemenea, sunt

neîntemeiate și susținerile potrivit cărora, în cauză, ar fi incidente

concluziile și constatările Curții Constituționale, formulate prin Decizia nr. 672/2012.

Prin această decizie,

Curtea Constituțională a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și

„relatări verbale consemnate de lucrătorii securității” din cuprinsul art. 2 lit.

b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, sunt neconstituționale.

În cauză, cu alte

cuvinte, s-a susținut că notele informative întocmite de ofițerul de legătură,

în care apar consemnate informațiile furnizate de sursa, nu au forță probatorie

și trebuiau înlăturate de instanța de fond, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a

Curții Constituționale.

Dar, potrivit

jurisprudenței sale constante (ex.Decizia nr. 1415/ 2009), Curtea

Constituțională a statuat că puterea de lucru judecat și caracterul general

obligatoriu sunt atașate nu numai dispozitivului deciziilor, ci și

considerentelor pe care se sprijină acesta.

Or, în considerentele

Deciziei nr. 672/2012, Curtea Constituțională a specificat în mod expres că

sintagma „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității” nu pot avea

forță probantă dacă sunt luate izolat, dar pot servi ca temei pentru admiterea

acțiunii dacă sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente

sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, cum s-a întâmplat de

altfel și în cauza de față.

Instanța de recurs

reține că sunt neîntemeiate și criticile prin care recurentul-reclamant susține

că „pretinsele” informații furnizate nu au fost apte să încalce sau sa

îngrădească drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei sau persoanelor

vizate.

Astfel, în cauză,

este dovedit că persoana vizată de informațiile furnizate de

recurentul-reclamant, B.V., muncitor la Întreprinderea A. București, unde

recurentul-reclamant era electrician, a avut dosar de urmărire pentru că

intenționa să părăsească țara (fila 92 și urm.), informațiile furnizate fiind

folosite pentru măsurile luate împotriva acestuia, ceea ce a fost în măsură să

aducă atingere libertății de exprimare și dreptului la libera circulație, așa

cum în mod judicios a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește

criticile referitoare, cu alte cuvinte, la faptul că soluția instanței de fond

s-ar întemeia pe dispoziții legale contrare art. 53 din Constituție și art. 17

și art. 18 din C.E.D.O., instanța de recurs observă că recurentul-reclamant nu

a formulat in terminis o excepție de neconstituționalitate și nici instanța de

recurs nu apreciază ca necesară o astfel de sesizare a Curții Constituționale

cu privire la constituționalitatea/neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr.

24/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.G. împotriva sentinței nr. 885 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.