ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 7906/2/2009, la data de 13 august 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S.G., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența calității de colaborator al securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, autoritatea reclamantă a susținut că prin cererea nr. 320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, se solicita, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, verificarea, sub aspectul stabilirii calității de agent sau de colaborator al securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar.

A mai arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/011113328 din 12 noiembrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 21 februarie 1980, pentru supravegherea informativă comportării tinerilor cazați la căminele de nefamiliști ale întreprinderii A. din București.iar la aceeași dată a semnat angajament, având nume conspirativ de colaborator. 1.2. Prin sentința nr. 885 din 7 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de C.N.S.A.S., a constatat calitatea de colaborator în privința pârâtului și a respins cererea pârâtului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că susținerile pârâtului referitoare la inexistența unor dovezi referitoare la colaborarea sa, nu sunt întemeiate, în condițiile în care actul normativ special care stă la baza prezentei proceduri, conține norme derogatorii în privința mijloacelor de probă, neavând astfel relevanță inexistența unor documente olografe care să fie atribuite pârâtului, notele și rapoartele scrise întocmite de către lucrătorii securității, pe baza informațiilor ori analizei activității pârâtului, fiind suficiente. În măsura în care pârâtul nu a contestat conținutul celor două chitanțe olografe și a recunoscut ca aparținându-i angajamentul depus la dosar, Curtea a putut corobora toate înscrisurile întocmite de către ofițerii de securitate cu actele aparținând pârâtului.

A mai reținut Curtea că în dosarul de rețea al pârâtului se menționează faptul că acesta a figurat în evidențele fostei securități, în perioada 1980 - 1987, chiar dacă ulterior anului 1980 nu mai există elemente care să ateste informații ce ar fi fost furnizate, cele două chitanțe, împreună cu rapoartele de recompensare, întocmite și semnate olograf, de către ofițerii de securitate, fac dovada remunerării pârâtului, în lipsa unor elemente care să pună la îndoială prezumțiile de autenticitate și veridicitate ale acestora. S-a mai reținut că furnizarea de informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, vizând îngrădirea de drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În concluzie Curtea a apreciat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în măsură a duce la respingerea acțiunii C.N.S.A.S. A mai reținut Curtea că pârâtul s-a rezumat să invoce, în mod formal, existența unei presiuni pentru darea angajamentului, fără a indica în concret în ce modalitate și care au fost mijloacele apte să creeze o presiune asupra sa. Or, din analizarea documentelor Securității întocmite în procedura recrutării pârâtului, inclusiv cea anterioară de verificare în acest scop, reiese foarte clar că în situația pârâtului nu s-au folosit alte mijloace decât cele obișnuite în recrutarea și colaborarea cu securitatea, ba mai mult, în Raportul cu propunerea de recrutare din 19 februarie 1980 se afirmă că pârâtul „a mai sprijinit organele de securitate în perioada în care își satisfăcea stagiul militar”.

Curtea a apreciat că nici susținerile pârâtului referitoare la conținutul informațiilor ce se pretinde că le-ar fi furnizat, nu au relevanță în cauză, întrucât, chiar dacă vizau aspecte de notorietate sau aspecte cunoscute de către organele de securitate, ceea ce avea relevanță era redarea poziției subiective a persoanei urmărite, față de politica statului și de măsurile luate față de aceasta. Astfel, se urmărea poziția și atitudinea lui B.V față de modul de soluționare a cererii sale de emigrare și eventualele demersuri pe care acesta era dispus să le urmeze ori pe care le-a parcurs. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâtul care a invocat, în mod generic, dispozițiile art. 299 și art. 304 1 C. proc.

civ., susținând critici prin care, în esență, a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, prin interpretarea greșită a materialului probator și a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, se susține că pretinsele informații furnizate organelor fostei Securități nu au fost în măsură să încalce sau să pericliteze/ să producă un minim de periclitare drepturi și/sau libertăți fundamentale. Hotărârea pronunțată este netemeinică pentru că se întemeiază pe înscrisuri care sunt neconcludente, deoarece angajamentul și referatele de recompensare nu constituie probe directe pentru activitatea imputată: furnizarea de informații în sensul legii. Hotărârea pronunțată este netemeinică deoarece concluziile instanței de fond nu au la bază probe independente, ci înscrisuri confecționate de lucrătorii de securitate a căror forță probatorie este afectată major de precaritate și inconsistență.

Soluția pronunțată este întemeiată legal pe dispoziții care sunt contrare art. 53 din Constituție și art. 17 și art. 18 din C.E.D.O. În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea întregii hotărâri pronunțate și respingerea acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. În cauză este necontestat că recurentul-pârât este deținător al titlului de revoluționar sau luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989, astfel că verificarea efectuată de C.N.S.A.S. la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G.

nr. 24/2008, este legală. De asemenea, este necontestat că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei securități la data de 21 februarie 1980, așa cum rezultă din angajamentul olograf dat de recurent, cât și din rapoartele întocmite cu această ocazie de către ofițerul de recrutare-legătură (filele 15-20), fiindu-i atribuit nume.conspirativ, care se regăsește în notele informative întocmite de ofițerul de legătură. De asemenea, este necontestat că la data de 12 mai 1982 și, respectiv la 12 ianuarie 1981, recurentul-reclamant a fost recompensat cu 400 lei și, respectiv, 300 lei, ocazie cu care acesta a întocmit și semnat olograf, cu numele conspirativ, chitanțele pe care ofițerul de legătură a menționat, de asemenea olograf, că a efectuat cele două plăți.

De menționat că, în ambele chitanțe întocmite de recurentul-reclamant, acesta a specificat în mod expres că a primit sumele respective „pentru informațiile furnizate” ofițerului de legătură. Astfel fiind, instanța de recurs apreciază că instanța de fond a coroborat în mod judicios aceste înscrisuri care emană de la recurentul-reclamant cu conținutul notelor informative întocmite de ofițerul de legătură, concluzia instanței de fond fiind logică și pe deplin justificată. Deci, criticile recurentului-reclamant referitoare la netemeinicia hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate, fiind înlăturate de instanța de recurs. De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile potrivit cărora, în cauză, ar fi incidente concluziile și constatările Curții Constituționale, formulate prin Decizia nr. 672/2012.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, sunt neconstituționale. În cauză, cu alte cuvinte, s-a susținut că notele informative întocmite de ofițerul de legătură, în care apar consemnate informațiile furnizate de sursa, nu au forță probatorie și trebuiau înlăturate de instanța de fond, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale. Dar, potrivit jurisprudenței sale constante (ex.Decizia nr. 1415/ 2009), Curtea Constituțională a statuat că puterea de lucru judecat și caracterul general obligatoriu sunt atașate nu numai dispozitivului deciziilor, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.

Or, în considerentele Deciziei nr. 672/2012, Curtea Constituțională a specificat în mod expres că sintagma „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității” nu pot avea forță probantă dacă sunt luate izolat, dar pot servi ca temei pentru admiterea acțiunii dacă sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, cum s-a întâmplat de altfel și în cauza de față. Instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate și criticile prin care recurentul-reclamant susține că „pretinsele” informații furnizate nu au fost apte să încalce sau sa îngrădească drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei sau persoanelor vizate.

Astfel, în cauză, este dovedit că persoana vizată de informațiile furnizate de recurentul-reclamant, B.V., muncitor la Întreprinderea A. București, unde recurentul-reclamant era electrician, a avut dosar de urmărire pentru că intenționa să părăsească țara (fila 92 și urm.), informațiile furnizate fiind folosite pentru măsurile luate împotriva acestuia, ceea ce a fost în măsură să aducă atingere libertății de exprimare și dreptului la libera circulație, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește criticile referitoare, cu alte cuvinte, la faptul că soluția instanței de fond s-ar întemeia pe dispoziții legale contrare art. 53 din Constituție și art. 17 și art. 18 din C.E.D.O., instanța de recurs observă că recurentul-reclamant nu a formulat in terminis o excepție de neconstituționalitate și nici instanța de recurs nu apreciază ca necesară o astfel de sesizare a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea/neconstituționalitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.G. împotriva sentinței nr. 885 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.