ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 24 mai 2018
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2017 în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă, petentul A. a arătat că înțelege să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 31.05.2017 Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de recuzare a judecătorilor B., C. și D. formulată de petentul A..
Împotriva încheierii din camera de consiliu de la 31.05.2017 Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 12.06.2017 la Curtea de Apel Brașov.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept astfel cum impun dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat admiterea recursului și pe fondul cauzei admiterea cererii de recuzare.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 15.03.2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu de la 31.05.2017 Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată ca nefondată.
Prezentul recurs are ca obiect încheierea sus evocată.
Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când acestea din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
Din verificările efectuate se constată că în cadrul judecății în apel a fost pronunțată o hotărâre pe fondul cauzei, respectiv decizia civilă nr. 223/R din 31 mai 2017.
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În speță, se constată că recurentul nu a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare astfel cum dispun cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Criticile recurentului se rezumă la exprimarea nemulțumirii cu privire la respingerea ca nefondată a cererii de recuzare, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea încheierii atacate. Susținerile recurentului privind fondul cauzei nu pot fi analizate în această etapă procesuală.
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 31 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 31 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.