ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5923/2012

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 891 din 23 iunie 2009,

Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins contestația precizată,

formulată de reclamanții B.T.S., S.E.A., D.E., I.B., Ș.G. și Ș.P.M.D. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 735 din 20 februarie 2009,

pârâtul a respins notificările formulate de reclamanți, având ca obiect

imobilul din str. Z., format din teren și construcții, motivat de faptul că nu

s-a făcut dovada că imobilul s-ar fi aflat în patrimoniul autorului lor, N.G.

Tribunalul a mai

reținut că, prin expertiza efectuată în cauză, nu s-a dovedit că imobilul

solicitat este identic cu cel folosit de pârât.

Prin Decizia nr. 730A

din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței, pe care a schimbat-o în parte.

A anulat Decizia nr.

735 din 20 februarie 2009, emisă de Ministerul Administrației și Internelor și

a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților imobilul situat în

municipiul Iași, str. Z., compus din teren în suprafață de 3.407 mp și

construcțiile existente, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de

expertiză întocmite de expert D.M. și I.A.

A menținut

afectațiunea imobilului pe o perioadă de trei ani, conform art. 16 din Legea

nr. 10/2001.

Instanța de apel a

reținut că autorul reclamanților a devenit proprietarul imobilului denumit F.O.

(compus din 5.000 mp teren, construcții, mașini și instalații) prin ordonanța

de adjudecare din 21 martie 1946 .

Prin dispoziția din

15 decembrie 2005, modificată prin dispoziția din 18 septembrie 2009, Primarul

municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

pentru suprafața de 1.912 mp teren și construcțiile anexe și a direcționat

notificarea către Ministerul Administrației și Internelor pentru partea de

imobil deținută de acesta, respectiv, 3.088 mp teren și construcții.

Deși se pretinde că

imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.

183/1952, acest act normativ se referă la un alt imobil, situat în str. B.,

alăturat imobilului în litigiu, iar expertiza efectuată în cauză a constatat că

terenul, în suprafață de 3.407 mp și construcțiile ce au aparținut Fabricii O.

corespund cu cele folosite de Ministerul Administrației și Internelor.

Au fost identificate

ca și construcții noi extinderea cabinei poartă și stația de carburanți,

reprezentând un procent de 3,09% din totalul imobilului și s-au constatat

amenajări subterane și supraterane.

Constatând că sunt

incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a dispus

restituirea în natură a imobilului și a menținut afectațiunea acestuia pe o

perioadă de 3 ani.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a prezentat procedura derulată

în faza administrativă și judiciară, modalitatea de preluare a imobilului și

evoluția în timp a regimului juridic al acestuia.

Recurentul a arătat

că instanța de apel a motivat hotărârea exclusiv pe concluziile rapoartelor de

expertiză, fără să arate de ce a înlăturat obiecțiunile formulate de pârât.

În continuare,

recurentul combate constatările experților cu privire la descrierea clădirii

principale și cabinei poartă și concluzionează că nu s-a putut stabili

existența identității între imobilul deținut de Ministerul Administrației și

Internelor și cel solicitat de reclamanți.

Recursul declarat

este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dezvoltarea motivelor

de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înțelege

să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală

și pentru a combate argumentele de drept invocate de instanță în susținerea

soluției pronunțate, nefiind suficientă simpla menționare a motivelor de recurs

reglementate de art. 304 C. proc. civ.

De asemenea,

motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor

elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu

argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanță.

Motivarea unui recurs

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

În cauză, susținerile

recurentului nu constituie critici de nelegalitate ale argumentelor prezentate

de instanță în susținerea soluției pronunțate, ci prezentări ale procedurilor

derulate anterior și exprimarea nemulțumirii față de constatările experților

desemnați în cauză.

Singura afirmație a

recurentului, care ar putea constitui o critică, se referă la faptul că nu

există identitate între imobilul pe care îl deține și cel solicitat de

reclamanți, dar această susținere nu reprezintă o critică de nelegalitate,

pentru că, deși instanța de apel a motivat amplu de ce a constatat că există

identitate, recurentul nu combate cu argumente constatările instanței,

limitându-se doar să afirme că imobilul solicitat este altul decât cel pe care

îl deține.

De aceea, recursul

declarat se va constata nul, în aplicarea dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit.

c) C. proc. civ.

Față de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., recurentul, ca parte căzută în pretenții, va fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Deciziei

nr. 730 A din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la

3.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți B.T.S., S.E.A.,

D.E., I.B., Ș.G. și Ș.P.M.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN