Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3710/2010

HOTĂRÂRE
15.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3710/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt la 26 noiembrie 2007, reclamanții B.G.M., B.D.O. și l.M.F. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Slatina, să se dispună anularea dispoziției din 23 octombrie 2008 emisă de acesta, prin care s-a modificat conținutul dispoziției din 16 ianuarie 2006, respectiv art. 4 și 5, în sensul că s-a pronunțat doar asupra capătului de cerere referitor la suprafața de 1200 m.p. teren intravilan situat în Municipiul Slatina, str. C.V. Prin sentința civilă nr. 170 din 16 februarie 2009, Tribunalul Olt a admis acțiunea și a anulat dispoziția din 23 octombrie 2008, emisă de Primarul Municipiului Slatina, reținând că prima dispoziție din 16 ianuarie 2006, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren ce însumează 2287 m.p., din care 258 m.p.

în natură și despăgubiri pentru 2029 m.p., suprafață ce nu a putut fi restituită în natură, a devenit irevocabilă, nefiind contestată. S-a considerat că această dispoziție nu mai putea fi anulată printr-o altă dispoziție, emisă de aceeași comisie la peste 2 ani, pentru aspecte ce nu au fost avute în vedere în momentul reconstituirii dreptului de proprietate. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Slatina, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru omisiunea pronunțării cu privire la înscrisurile invocate în apărare, respectiv adresa nr. A1/2007, emisă de Prefectul Județului Olt și notificarea nr. N1/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 150 din 30 aprilie 2009, a respins apelul pârâtei ca nefondat, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, dispozițiile emise în temeiul acestei legi nu sunt acte administrative, ci acte civile, care nu pot fi revocate de către autoritățile care le-au emis. Astfel, s-a constatat că dispoziția contestată a fost emisă nelegal, cu încălcarea principiului irevocabilitâții actelor civile. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Primăria Municipiului Slatina, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, raportat la aprecierile instanței de apel cu privire la nelegalitatea dispoziției contestate, aceasta trebuia să îi admită apelul și să trimită cauza spre competentă soluționare la judecătorie, ca instanță competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea unui act juridic civil. S-a invocat, totodată, greșita interpretare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susținându-se de către recurentă că nu își putea contesta propria dispoziție, în condițiile în care i s-a solicitat prin adresa nr. A1/2007, de către Instituția Prefectului Județului Olt, să emită o nouă dispoziție, prin care să se pronunțe doar asupra suprafeței de 1200 m.p. teren ce a făcut obiectul notificării.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a reținut corect că, față de domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, actele emise de unitățile deținătoare în soluționarea notificărilor au o natură predominant civilă, indiferent dacă emitentul este o autoritate publică sau o societate comercială.

Caracterul civil al dispoziției primarului rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, având forța probantă a unui înscris autentic și constituind titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Așa cum s-a menționat și în cuprinsul dispoziției Primarului Municipiului Slatina din 16 ianuarie 2006, la art. 6, în acord cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția în discuție nu putea fi contestată decât de persoanele îndreptățite în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.

Întrucât reclamanții nu au contestat dispoziția menționată, aceasta a devenit irevocabilă, a intrat în circuitul civil și produce, astfel, efecte erga omnes. În consecință, modificarea ulterioară în sensul stabilirii unei alte întinderi a măsurilor reparatorii din prima dispoziție de restituire în natură, modificarea intervenită prin dispoziția din 23 octombrie 2008 a cărei anulare s-a solicitat, este ilegală. Se va constata, astfel, că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.

Reținând caracterul civil al dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și faptul că aceasta nu putea fi revocată de autoritatea emitentă, instanța de apel a confirmat în mod corect soluția primei instanțe, respingând ca nefondat apelul pârâtei Primăria Municipiului Slatina. Susținerea recurentei în sensul că, față de caracterul civil al dispoziției, instanța competentă în primă instanță să soluționeze acțiunea în anularea acesteia ar fi fost judecătoria și nu tribunalul, este neîntemeiată. În speță, cererea introductivă a fost formulată de reclamanți, în calitate de persoane îndreptățite și a avut ca obiect anularea dispoziției din 23 octombrie 2008, emisă de Primarul Municipiului Slatina, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, cadrul procesual a fost fixat de reclamanți, în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora competența soluționării contestației în primă instanță revine, conform normei speciale, secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 150 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3590/2010
ția, ca neîntemeiată. S-a reținut că: - reclamantul a solicitat, la 20 septembrie 2005, restituirea unui teren expropriat, care intră sub incidența Legii nr. 10/2001; - prin dispoziția contestată pârâta a respins cererea reclamantului, ca t
ÎCCJ 2010-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5927/2010
ziției din 31 ianuarie 2006, emisă de Primăria municipiului Slatina, constatând dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, aferente suprafeței de 7.106,32 mp și menținând măsura restituirii în natură a suprafeței de 693,68
ÎCCJ 2008-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul B.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina, anularea disp
ÎCCJ 2006-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8590/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 240 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Olt a fost admisă acțiunea formulată de D.C.D., dispunându-se anularea dispoziției nr. 7
ÎCCJ 2011-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul N.S.M. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3411 din 1 octombrie 2009 emisă de Primarul municipiului Slatina în teme
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă