ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3643/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3643/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1682 din 6 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de SC F.C.R. SRL în contradictoriu cu B.C.Ro. și O.S.I.M. și a dispus anularea înregistrării mărcii condimente de înaltă clasă nr. depozit D1. Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de B.C.Ro. în contradictoriu cu SC F.C.R. SRL. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care prin decizia nr. 146/A din 1 octombrie 2009 a respins apelul pârâtei-reclamente B.C.Ro. Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta-reclamantă B.C.Ro.
a declarat prezentul-recurs, solicitând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, în sensul obligării SC F.C.R. SRL la plata de despăgubiri în valoare de 400.000 RON pentru folosirea fără drept a mărcii proprietatea recurentei, precum și la obligarea acsteia la retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor și materialelor promoționale ce poartă marca Condimente de înaltă clasă. În vederea soluționării recursului, la primul termen de judecată din 30 aprilie 2010, instanța a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.055 lei și timbru judiciar de 5 RON, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. g), art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995, față de împrejurarea că aceasta a solicitat obligarea intimatei la plata de despăgubiri în cuantum de 400.000 RON. Totodată, după cum s-a consemnat în încheierea de la acel termen, a pus în vedere recurentei, reprezentată prin avocat O.F.A., în substituirea avocatului titular M.M. (conform împuternicirii abocațiale de la dosar fond), de a face dovada achitării taxelor judiciare legal datorate și a admis cererea acesteia de acordare a unui nou termen în cauză în vederea îndeplinirii respectivei obligații. Cu toate acestea, recurenta nu a făcut dovada în sensul celor dispuse de instanță. Așa fiind, Înalta Curte constată incidente în speță dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Pentru situația în care taxa de timbru nu a fost plătită, în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Dispoziții similare conține art. 9 din O.G. nr. 32/1995 cu modificările ulterioare, privind timbrul judiciar. În cauză, din actele de la dosar, rezultă că nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar legal datorate odată cu recursul și nici ulterior, deși recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația și, la cerere a beneficiat de acordarea unui termen în vederea îndeplinirii acesteia. Sancțiunea prevăzută de lege pentru neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit este anularea cererii [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997].
În consecință, instanța va anula recursul ca netimbrat. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și înscrisul depus în dovedire (factura fiscală din 10 iunie 2010), instanța va admite cererea intimatei SC F.C.R. SRL formulată, atât în scris prin concluziile scrise depuse la dosar, cât și verbal de reprezentantul acesteia în fața instanței și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata menționată în cuantum de 2.380 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta-reclamantă B.C.Ro. împotriva deciziei nr. 146/A din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.380 RON cheltuieli de judecată către intimata SC F.C.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 11 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.