ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 februarie 2009, reclamantul Ț.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 3 situat în București, str. Intrarea Italiană. Prin sentința civilă nr. 701 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V- a civilă, în Dosarul nr. 6287/3/2009, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Ț.V., iar prin decizia civilă nr. 331/ A din 12 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Prin decizia nr. 7192 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț.V. împotriva deciziei nr. 331/ A din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În considerentele hotărârii, instanța de recurs a reținut că, în materia cererilor privind restituirea prețului apartamentului de care chiriașul, care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost evins sau deposedat, prin repunere în situația anterioară, ca efect al constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 și 50 1 al Legii nr. 10/2001. Art. 50 alin. (2) și (2 1 ) stabilește modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat plătit de chiriașii, respectiv al prețului de piață al imobilelor.

Aceeași distincție se desprinde și din interpretarea per a contrario a art. 50 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”. Din cuprinsul textelor legale menționate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat plătit pentru acel imobil.

Asupra modului în care reclamantul a respectat sau nu dispozițiile Legii nr. 112/1995 s-a pronunțat în mod irevocabil instanța de judecată, astfel încât, sub acest aspect, nu se mai pot realiza verificări în cadrul prezentei acțiuni, căci ar încălca autoritatea de lucru judecat al acelei hotărâri judecătorești. Astfel, prin sentința civilă nr. 13946/2000 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă prin admiterea recursului conform deciziei civile nr. 2935 din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V.A., P.A., G.D. și M.I., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 pentru apartamentul nr. 3 situat în Intrarea Italiană.

Instanța de recurs, în decizia civilă nr. 2935 din 9 noiembrie 2001, a reținut că „întrucât intimații-pârâți au întocmit acte de vânzare-cumpărare înainte de soluționarea cererii de restituire depusă de reclamanți, nu se putea reține că aceștia au fost de bună-credință, cum greșit a reținut instanța de apel, și că actele respective s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale”, „atât a normelor generale de valabilitate a actelor juridice, prin fraudă la lege, cât și a normelor speciale prevăzute de Legea nr. 112/1995”.

Deoarece în mod irevocabil s-a stabilit, în cadrul unui alt proces, că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul de proprietate al reclamantului, au fost nesocotite prevederile Legii nr. 112/1995, devin incidente prevederile art. 50 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, care prevăd fără echivoc că cererile sau acțiunile în justiție formulate de către chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pot privi numai restituirea prețului actualizat plătit de aceștia.

Aceeași concluzie se desprinde din interpretarea per a contrario a art. 50 1 al Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că art. 50 1 nu trebuie interpretat în mod restrictiv, așa cum l-a interpretat instanța de apel, deoarece se minimalizează în mod clar scopul avut în vedere de legiuitor și anume protecția cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul Ț.V., indicând dispozițiile art. 317 și urm. C. proc. civ. Contestatorul a arătat că instanța de recurs, la momentul pronunțării deciziei atacate, s-a limitat la analizarea motivelor de recurs din memoriul inițial, fără a avea în vedere și completarea acestor motive.

Prin urmare, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor dezvoltate prin cererea completatoare, ipoteză ce se încadrează în dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. La termenul de judecată din 14 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării contestației în anulare. Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fără să se anexeze chitanța care să ateste plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3, 9 din O.G.

nr. 32/1992 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat. Cu totul excepțional, în condițiile art. 20 alin. (2) din aceeași lege, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate ori insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995. Contestatorul Ț.V. a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 și 0,15 lei timbru judiciar, conform art. 3 din O.G.

nr. 32/1995 (dovada de la fila 11), însă nu a înțeles să se conformeze acestei obligații. Înalta Curte, constatând că contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxelor de timbru, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula cererea, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.V. împotriva Deciziei nr. 7192 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.