ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2013

HOTĂRÂRE
14.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 18 februarie 2009, reclamantul Ț.V. a chemat

în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin sentința

ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea prețului de

piață al apartamentului nr. 3 situat în București, str. Intrarea Italiană.

Prin sentința civilă nr.

701 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V- a civilă,

în Dosarul nr. 6287/3/2009, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul Ț.V., iar prin decizia civilă nr. 331/ A

din 12 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

apelul, ca nefondat.

Prin decizia

nr. 7192 din 17

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a

respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ț.V. împotriva deciziei nr.

331/ A din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În considerentele

hotărârii, instanța de recurs a reținut că, în materia cererilor privind

restituirea prețului apartamentului de care chiriașul, care a cumpărat în

temeiul Legii nr. 112/1995, a fost evins sau deposedat, prin repunere în

situația anterioară, ca efect al constatării nulității contractului de

vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente

prevederile art. 50 și 50

1

al Legii nr. 10/2001.

Art. 50 alin. (2) și (2

1

)

stabilește modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu

eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat

plătit de chiriașii, respectiv al prețului de piață al imobilelor.

Aceeași distincție se

desprinde și din interpretarea per a contrario a art.

50

1

alin. (1)

al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia „proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.

Din cuprinsul

textelor legale menționate se desprinde concluzia că

proprietarii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului

actualizat plătit pentru acel imobil.

Asupra modului în

care reclamantul a respectat sau nu dispozițiile Legii nr. 112/1995 s-a

pronunțat în mod irevocabil instanța de judecată, astfel încât, sub acest

aspect, nu se mai pot realiza verificări în cadrul prezentei acțiuni, căci ar

încălca autoritatea de lucru judecat al acelei hotărâri judecătorești.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 13946/2000 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă prin admiterea

recursului conform deciziei civile nr. 2935 din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V.A., P.A., G.D. și M.I.,

constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996

pentru apartamentul nr. 3 situat în Intrarea Italiană. Instanța de recurs, în

decizia civilă nr. 2935 din 9 noiembrie 2001, a reținut că „întrucât intimații-pârâți au întocmit acte de vânzare-cumpărare înainte de soluționarea cererii de

restituire depusă de reclamanți, nu se putea reține că aceștia au fost de

bună-credință, cum greșit a reținut instanța de apel, și că actele respective

s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale”, „atât a normelor generale

de valabilitate a actelor juridice, prin fraudă la lege, cât și a normelor

speciale prevăzute de Legea nr. 112/1995”.

Deoarece în mod

irevocabil s-a stabilit, în cadrul unui alt proces, că la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul de proprietate al

reclamantului, au fost nesocotite prevederile Legii nr. 112/1995, devin

incidente prevederile art. 50

alin. (2) al Legii nr. 10/2001, care

prevăd fără echivoc că cererile sau acțiunile în justiție formulate de către

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile pot privi numai restituirea prețului

actualizat plătit de aceștia.

Aceeași concluzie se

desprinde din interpretarea per a contrario a art. 50

1

al Legea nr. 10/2001,

motiv pentru care nu poate fi primită apărarea recurentului în sensul că art. 50

1

nu trebuie interpretat în mod restrictiv, așa cum l-a interpretat instanța de

apel, deoarece se minimalizează în mod clar scopul avut în vedere de legiuitor

și anume protecția cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare reclamantul

Ț.V., indicând dispozițiile

art. 317 și urm. C. proc. civ.

Contestatorul a

arătat că instanța de recurs, la momentul pronunțării deciziei atacate, s-a

limitat la analizarea motivelor de recurs din memoriul inițial, fără a avea în

vedere și completarea acestor motive.

Prin urmare,

contestatorul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

motivelor dezvoltate prin cererea completatoare, ipoteză ce se încadrează în

dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

La termenul de

judecată din 14 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

netimbrării contestației în anulare.

Analizând

cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta

Curte constată următoarele:

Contestația în

anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, fără să se anexeze chitanța care să ateste plata taxei judiciare de

timbru și timbrul judiciar.

Conform art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3, 9 din

O.G. nr. 32/1992 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc

anticipat.

Cu totul excepțional,

în condițiile art. 20 alin. (2) din aceeași lege, instanțele judecătorești pot

reține cereri sau acțiuni netimbrate ori insuficient timbrate, obligând partea

să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea

acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în

conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare,

dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar, conform art. 9

din O.G. nr. 32/1995.

Contestatorul

Ț.V.

a fost citat cu

mențiunea de a timbra cererea cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru,

conform art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 și 0,15 lei timbru judiciar, conform

art. 3 din O.G. nr. 32/1995 (dovada de la fila 11), însă nu a înțeles să se

conformeze acestei obligații.

Înalta Curte,

constatând că contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxelor

de timbru, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula cererea,

ca netimbrată.

Anulează, ca

netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.V. împotriva Deciziei

nr. 7192 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 august 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții G.C. și G.E. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin
ÎCCJ 2012-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4709/2012
nr. 68 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea reclamantei N.L.M., reținând, în esență, că reclamanta, în calitate de fost proprietar al bunului pentru care a beneficiat prin hotărâre judecătore
ÎCCJ 2011-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7192/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2009, reclamantul Ț.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună ob
ÎCCJ 2013-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4579/2013
și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu există niciun raport juridic întemeiat pe Legea nr. 1/2009, tribunalul a considerat că reclamanta nu justifică în cauză calitatea procesuală activă de a solicita obligarea acestuia la plata valori
ÎCCJ 2013-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4346/2013
desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă decât o aplicație particulară a dispozițiilor de drep
Sursă