ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1387/2019

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2015 sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul A. prin mandatar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR, ca prin sentința ce se va pronunța:

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 14 ianuarie 2002 a fost declarat câștigător al licitației privind concesionarea terenului situat în Sibiu, Bd. x, F.N, destinat realizării unui restaurant cu terasă.

Întrucât pârâtul a insistat să impună un contract de concesiune modificat față de prevederile caietului de sarcini, a solicitat Judecătoriei Sibiu ca pârâtul să fie obligat să încheie contractul în condițiile prezentate în caietul de sarcini al licitației. Judecătoria Sibiu a admis acțiunea, prin sentința civilă nr. 3278/2002, pronunțată în dosar nr. x/2002. După ce hotărârea a rămas irevocabilă și după încă o notificare, pârâtul a încheiat cu reclamantul, la data de 17 iulie 2003, contractul de concesiune nr. x, având ca obiect cedarea și preluarea în concesiune a imobilului teren înscris în CF x nr. top x în suprafață de 446,75. mp în vederea construirii unui restaurant cu terasă.

Reclamantul, în calitate de concesionar, a achitat redevențele anuale până la concurența prețului concesiunii, respectiv suma de 2.501.800.000 - RON vechi (250.180,- RON). Totodată a depus întreaga documentație solicitată în vederea obținerii autorizației de construcție, însă, sub diverse motivații, eliberarea acesteia a fost refuzată.

Prin sentința civilă nr. 579 din 4 mai 2017 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamant A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârât MUNICIPIUL SIBIU - PRIN PRIMAR, și, în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. x din 17 iulie 2003, pentru imposibilitatea realizării obiectului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR, solicitând, în principal, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și, în subsidiar, anularea hotărârii, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Prin decizia civilă nr. 1407 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâtul MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 579/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:

La capitolul II din contractul de concesiune nr. x din 17 iulie 2003 încheiat între MUNICIPIUL SIBIU și A. s-a stabilit că obiectul îl constituie cedarea și preluarea în concesiune a terenului situat în Sibiu b-dul x FN, CF x Sibiu top x în suprafață de 446,75 mp în vederea construirii unui restaurant cu terasa.

Au fost stabilite drepturile și obligațiile părților, prin contract, la capitolul VII. Concedentul avea obligația să predea terenul liber de orice sarcini pe baza unui proces-verbal de predare-primire, să nu tulbure concesionarul în exercițiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune și era obligat să notifice concesionarul de apariția oricărei împrejurări de natură a afecta drepturile concesionarului, în măsura în care acestea depindă de voința sa.

Concesionarul, potrivit art. 14 lit. l) din contract avea obligația de a realiza obiectivul de investiții în scopul căruia s-a realizat concesionarea terenului, respectiv construcția de restaurant cu terasă. Au fost stabilite și alte obligații care revin acestuia.

La capitolul VI privind încetarea contractului, părțile au prevăzut la lit. c), cazul nerespectării obligațiilor de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent cu plata unei despăgubiri către concesionar. La lit. d), s)-a prevăzut că are loc încetarea contractului în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului.

Din actele dosarului rezultă că, la data de 17 iulie 2003, reclamantul și-a întabulat dreptul de concesiune asupra suprafeței de 447 mp teren înscris în CF vechi x top x proprietatea Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 3278 din 28 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2002, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR, în sensul că a fost obligat pârâtul să încheie cu reclamantul contract de concesiune pentru terenul situat în Sibiu b-dul x, înscris în CF x Sibiu top x, în suprafață de 446,75 mp, conform cu caietul de sarcini elaborat pentru licitația câștigată de reclamant, din 23 ianuarie 2002. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 561/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2003.

Inspectoratul de Protecție a Mediului Sibiu, la solicitarea Primăriei, a răspuns cu adresa din 14 ianuarie 2002 că, întrucât execuția investiției presupune ocuparea unei zone verzi, să fie înaintată o documentație prin care să se propună amenajarea unei alte zone verzi, similară cu cea ocupată.

Potrivit certificatului de urbanism nr. x din 4 septembrie 2003 regimul juridic al terenului este de teren intravilan, zonă protejată, fără interdicții de construire, cu destinație zona verde.

Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sibiu, prin adresa din 10 ianuarie 2002, a comunicat Primăriei Municipiului Sibiu acordul pentru realizare restaurant și terasă-aprobare PUD pentru amplasamentul studiat, cu condiții; planul octogonal al construcției propuse va fi rotit cu 45 grade în sens trigonometric; se va realiza descărcarea de sarcina arheologică a terenului situat pe b-dul x.

Reclamantul a notificat Primăria Municipiului Sibiu să depună suma de 500349 RON, reprezentând valoarea actualizată a prețului concesiunii, având în vedere că este nul contractul de concesiune a terenului pentru construirea unui restaurant cu terasă.

Răspunzând acestei notificări, la data de 30 decembrie 2014, Primăria Municipiului Sibiu a replicat în sensul că reclamantului nu i s-a eliberat autorizația de construire pentru că nu a obținut avizul de la Comisia Națională pentru Monumente Istorice, iar acest lucru nu este imputabil Primarului Municipiului Sibiu. Se mai menționează că reclamantul nu a îndeplinit obligația prevăzută la art. 3 din contract și, deși primăria a promovat acțiune pentru rezilierea contractului de concesiune, reclamantul s-a opus și acțiunea a fost respinsă în dosar nr. x/2009. Ca urmare, contractul de concesiune este valabil.

Reclamantul a solicitat certificat de urbanism pentru imobilul în litigiu, certificat care a fost eliberat sub nr. x din 10 iunie 2015 și în care se menționează că terenul este concesionat pe o perioadă de 49 de ani, că este zonă protejată cu interdicție de construire.

Din adresa din 12 decembrie 2014 emisă de Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu rezultă că reclamantul a achitat redevența aferentă contractului de concesiune nr. x/2003 în perioada 2003-2013.

Prin adresa din 2 septembrie 2016 eliberată de Primăria Municipiului Sibiu la solicitarea Tribunalului Sibiu, aceasta a comunicat că a fost reziliat contractul de concesiune nr. x/2003 încheiat cu reclamantul, pentru că nu a demarat lucrările pentru realizarea obiectului concesiunii, respectiv construcția unui restaurant cu terasă, conform clauzelor contractuale. Terenul este încadrat în Centrul istoric -Zona construit protejate, iar autorizarea lucrărilor se face exclusiv prin PUZCP Centru Istoric. Primăria Municipiului Sibiu a demarat procedura de elaborare a PUZCP construire ansamblu arhitectural centru de conferințe și spectacole - Piața Teatrului, în anul 2012, prin emiterea Avizului de oportunitate nr. 21, cu termen de valabilitate 12 luni de la data emiterii. Ulterior, procedura nu a mai continuat, documentația nefiind înaintată în ședința Consiliului Local în vederea emiterii unei hotărâri.

La solicitarea tribunalului, Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, a răspuns că nu se poate aviza construirea unui restaurant lângă zidul Cetății, pe un spațiu verde.

Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, însă nu a indicat nici un motiv de nulitate absolută, ci imposibilitatea de realizare a obiectului său.

Între cauzele care conduc la nulitatea absolută a unui contract este și lipsa obiectului sau caracterul ilicit sau imoral al acestuia. Lipsa cauzei, sau caracterul ilicit sau imoral al acesteia trebuie să existe la momentul încheierii contractului.

Or, în cazul de față, la momentul încheierii contractului de concesiune nu exista nici un motiv care să împiedice realizarea obiectului acestui contract.

La momentul încheierii contractului de concesiune exista acordul Ministerului Culturii și Cultelor - Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural National Sibiu pentru construirea terasei și a restaurantului, cu singura condiție de a fi rotită construcția cu 45 de grade.

Așadar, nu exista, la momentul încheierii contractului, o cauză care să împiedice reclamantul să realizeze construcția la care s-a obligat prin contractul de concesiune.

Chiar dacă ulterior a apărut o atare cauză, efectul ei nu este sancționat cu nulitatea absolută a contractului, ci cu o eventuală încetare a contractului în condițiile stipulate.

Pe de altă parte, reclamantul și-a îndeplinit obligația de a plăti redevențele anuale, fără a invoca vreo imposibilitate a realizării obiectului propus.

Concedentul a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit contractului de concesiune, respectiv a predat concesionarului bunul concesionat, în baza procesului-verbal de predare-primire și nu l-a tulburat în exercitarea drepturilor sale.

La capitolul privind încetarea contractului de concesiune, se prevede că acesta încetează - în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului; sau în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului.

În sarcina concedentului nu s-a putut reține neîndeplinirea vreunei condiții dintre cele stabilite prin contractul de concesiune, ci dimpotrivă.

Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin contract, în sensul că nu a depus documentația legală pentru a obține certificatul de urbanism, în termenul stabilit prin contract și nu a realizat obiectivul de investiții la care s-a obligat prin contract. În aceste condiții, în care reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu poate invoca propria vină, pentru a obține constatarea nulității absolute a contractului, pentru motive subiective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., aducându-i următoarele critici:

Decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 948 pct. 3 C. civ., raportat la prevederile art. 962 și art. 969 C. civ., precum și la cele ale Legii nr. 350/2001.

Argumentele aduse de instanța de apel în susținerea deciziei pronunțate sunt lapidare și lipsite de fundament juridic, acestea încălcând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3628 din 15 aprilie 2010 a Judecătoriei Sibiu, nereferindu-se la cauzele de nulitate a contractului de concesiune, ci la eventuale cauze de desființare a acestuia.

Recurentul-reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 241 din 29 noiembrie 2001, prin care s-a aprobat "PUD - restaurant și terasă B-dul x nr. 31/2001 întocmit de arhitect C.", în raport de dispozițiile Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu - Regulamentul Local de Urbanism Zona Istorică aprobat în anul 1999.

În ce privește motivele de nelegalitate s-au invocat dispozițiile art. 45, art. 46 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, arătându-se că nu se putea schimba destinația niciunui spațiu verde existent decât prin adoptarea unui act juridic cu aceeași forță juridică, adică printr-un act modificator al Planului Urbanistic General, nicidecum printr-un act cu forță juridică inferioară, respectiv printr-un Plan Urbanistic de Detaliu.

Sub acest aspect s-a arătat că dispoziția imperativă din PUG - RLUZI a reprezentat, încă de la adoptarea HCL nr. 241/2001, de aprobare a PUD și apoi la încheierea contractului de concesiune, un impediment de natură legală care a făcut ca obiectul contractului de concesiune să fie imposibil de realizat.

În sprijinul admiterii cererii de nelegalitate, a fost invocată și decizia nr. 36/2016 pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ce privește recursul formulat, s-a arătat că prin obiect al actului juridic se înțelege conduita părților stabilită prin acel act juridic civil, respectiv acțiunile sau inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite sau de care sunt ținute, iar ori de câte ori conduita părților privește un bun, acesta este considerat obiect derivat al actului juridic.

Contractul de concesiune este definit de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, iar în cazul de față obiectul contractului l-a reprezentat terenul ce urma a fi exploatat de reclamant prin construirea unui restaurant cu terasă, în raport de dispozițiile HCL nr. 241/2001.

Pentru a fi valabil obiectul actului juridic, în cazul de față contractul de concesiune, acesta trebuia să întrunească o serie de condiții, printre care și acela de a fi posibil, iar în cazul de față obiectul contractului a fost imposibil de realizat, deoarece terenul nu era susceptibil de a fi construit, el neputând fi exploatat prin edificarea unui restaurant cu terasă.

În subsidiar, recurentul-reclamant a arătat că PUD - Teren a fost aprobat de Consiliul Local al Municipiului Sibiu sub o condiție suspensivă potestativă simplă, constând în voința municipiului și în fapta unor terți determinați, respectiv autoritățile publice competente să avizeze documentația.

Din probele aflate la dosarul cauzei rezultă că până la data încheierii contractului nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției suspensive de a cărei realizare depindea intrarea în vigoare a PUD - Teren, aceasta însemnând că acest PUD - Teren, nu a intrat în vigoare și nu a putut produce efecte juridice, terenul respectiv rămânând cu categoria de folosință spațiu verde, din această perspectivă obiectul contractului de concesiune sunt imposibil de executat.

La data de 7 mai 2018 intimatul-pârât MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR, a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat.

În ce privește excepția de nelegalitate a art. 1 din HCL nr. 241/2001, s-a arătat că prin Decizia nr. 135 din 16 ianuarie 2013, a ICCJ - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalități oricărui act administrativ individual, indiferent de data introducerii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale CADOLF, arătând că, sub acest aspect, excepția de nelegalitate este inadmisibilă, actul administrativ fiind adoptat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

În ce privește fondul cauzei, s-a arătat că obligațiile asumate de către concesionar nu au fost îndeplinite, acest fapt neținând de obiectul contractului în momentul încheierii lui, ci de executarea acestuia, iar cel care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 14 din contract, a fost concesionarul.

Nulitatea contractului intervine pentru momente anterioare sau cel mult concomitent încheierii actului, or, la momentul încheierii contractului edificarea construcției era realizabilă așa după cum rezultă din adresa din 14 ianuarie 2002 a Inspectoratului de Protecție a Mediului Sibiu, precum și din adresa din 10 ianuarie 2002 a Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Sibiu.

La data de 31 mai 2018, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, respingerea excepției de inadmisibilitate a invocării excepției de nelegalitate a art. 1 din HCL Sibiu nr. 241/2001, invocând considerentele deciziei nr. 404/2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 347 din 6 mai 2008.

În ce privește excepția de nelegalitate a art. 1 din HCL Sibiu nr. 241/2001, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

În art. 1 din HCL Sibiu nr. 241/2001, se prevede că:

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate este competentă să se pronunțe asupra excepției numai dacă va constata că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond.

Prin sentința civilă nr. 3278 din 28 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr. x/2002, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului MUNICIPIUL SIBIU - PRIN PRIMAR, fiind obligat pârâtul să încheie cu reclamantul contract de concesiune pentru terenul situat în Sibiu, B-dul x înscris în CF x Sibiu top x în suprafață de 446,75 m.p., conform cu caietul de sarcini elaborat pentru licitația câștigată de reclamant la data de 23 ianuarie 2002, sentința rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 561/2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2003.

Prin urmare, se poate constata că Primăria Municipiului Sibiu a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă să încheie contractul de concesiune pentru terenul respectiv, fapt ce s-a produs prin încheierea contractului nr. x/2003.

Ca atare, nu poate depinde soluționarea litigiului privind constatarea nulității contractului de concesiune nr. x/2003, de constatarea nelegalității art. 1 al HCL Sibiu nr. 241/2001, câtă vreme contractul de concesiune a fost încheiat în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care pârâtul din speța de față a fost obligat să încheie acest contract de concesiune, acțiune ce a fost pornită la inițiativa reclamantului din speța de față, acesta cunoscând existența HCL Sibiu nr. 241/2001, dar neinvocând nelegalitatea acesteia.

În ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, motivat de imposibilitatea de realizare a obiectului său.

Nulitatea absolută trebuie apreciată din perspectiva îndepliniri condițiilor de validitate ale unui contract la momentul încheierii sale, una dintre cauzele care pot conduce la nulitatea absolută a unui contract fiind și lipsa obiectului sau caracterul ilicit sau imoral al acestuia.

În speța de față, la momentul încheierii contractului de concesiune nu a existat nici un motiv care să împiedice realizarea obiectului acestui contract, mai ales că acest contract de concesiune a fost încheiat în urma unei acțiuni în justiție a reclamantului, pârâtul fiind obligat să încheie acest contract în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile, reclamantul având cunoștință despre situația terenului respectiv.

La momentul încheierii contractului de concesiune, exista acordul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Sibiu, care, prin adresa din 10 ianuarie 2002, și-a dat acordul pentru construirea terasei și restaurantului, cu condiția de a fi rotită construcția cu 45 grade geometrice, același lucru, privind acordul de construire, rezultând și din adresa din 14 ianuarie 2002 a Inspectoratului de Protecție a Mediului Sibiu.

La data încheierii contractului nu exista o cauză care să-l împiedice pe reclamant să realizeze construcția la care s-a obligat prin contractul de concesiune, iar chiar dacă ulterior a apărut o astfel de cauză, reclamantul putea cere o încetare a contractului, conform clauzelor contractuale, potrivit cărora, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, concesionarul putea cere rezilierea unilaterală, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului.

Așa după cum a reținut și instanța de apel, reclamantul este cel care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin contract, nedepunând documentația cerută de lege pentru a obține certificatul de urbanism, în termenul stabilit prin contract, nerealizând nici obiectivul de investiții la care s-a obligat.

Având în vedere cele de mai sus în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.