ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 21 mai 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2018, la 15 noiembrie 2018, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. SRL-D, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 65 din Legea nr. 85/2014.
Prin sentința nr. 85 din 20 februarie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului sediul debitoarei este în București.
Conform art. 41 din Legea nr. 85/2014, procedura insolvenței este de competența tribunalului în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social cel puțin 6 luni, anterior datei sesizării instanței. Cum acest sediu este în municipiul București, încă din anul 2015, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Tribunalului București.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08 martie 2018.
Prin sentința civilă nr. 1828 din 2 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înaltei Curți de Casație si Justiție.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că, în conformitate cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ., încheierea din 23 ianuarie 2019 prin care prima instanță a stabilit că este competentă să soluționeze cauza are caracter interlocutoriu, leagă instanța și nu se mai poate reveni asupra acesteia.
Așadar, față de prevederile exprese ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul București a constatat că nu a fost legal sesizat cu soluționarea cauzei, întrucât competența teritorială a Tribunalului Buzău s-a definitivat prin neinvocarea de către părți sau de către instanță a excepției necompetenței teritoriale și prin încheierea interlocutorie din data de 23 ianuarie 2019.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.
Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății, promovată la 15 noiembrie 2019, are ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. SRL-D, la cererea creditoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău.
Conform art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014:
"(1) Toate procedurile prevăzute de prezentul capitol, cu excepția apelului, sunt de competența tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel putin 6 luni anterior datei sesizării instanței. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență, acesteia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege. (2) Sediul social/profesional al debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociatilor și fundațiilor. În cazul în care sediul a fost schimbat cu mai putin de 6 luni anterior depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, sediul social/profesional al debitorului este cel cu care acesta figura la registrul comertului, respectiv in registrul societăților agricole sau în registrul asociațiilor și fundațiilor înainte de schimbare."
De asemenea, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul are obligația, încă de la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, să se pronunțe prin încheiere cu privire la competența generală, materială și teritorială a instanței.
Față de prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte reține că, în cauză, la primul termen de judecată din 23 ianuarie 2019, instanța nu a pronunțat o încheiere interlocutorie de stabilire a competenței, întrucât a constatat că debitoarea S.C. A. SRL-D nu a fost legal citată și a repus cauza pe rol, pentru legala citare a acesteia la sediul rezultat în urma verificărilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Prin urmare, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău a fost invocată legal de instanță la primul termen de judecată din 20 februarie 2019, la care părțile au fost legale citate, conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nefiind depășit momentul procesual privind posibilitatea invocării excepției de necompetență materială și teritorială de ordine publică.
Astfel, competența de soluționare a cauzei se va stabili prin raportare la sediul social al debitoarei, care se află încă din anul 2015 în municipiul București, str. x, conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
În raport cu considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.