ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal la 18 aprilie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscal, anularea Procesului-verbal nr. 127269 din 19 august 2013 întocmit de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 2552 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, ca inadmisibilă.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, cu consecința anulării Procesului-verbal nr. 127269 din 19 august 2013.
Procedura de soluționare a recursului
3.1. Examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ.
Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a reținut că recursul a fost motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
3.2. Analizarea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.
3.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Completul de filtru constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termenul prevăzut de lege calea de atac.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."
Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Completul de filtru constată, după cum s-a reținut și în raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, că recursul a fost motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, sentința civilă recurată a fost comunicată reclamantei la data de 3 noiembrie 2014, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 2 februarie 2015. Termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 19 noiembrie 2014.
Recurenta-reclamantă nu a depus înscrisuri în dovedirea unei alte situații de fapt privind motivarea recursului cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare.
De asemenea, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanță.
3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va anula recursul, ca tardiv formulat, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 2552 din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2017.
Procesat de GGC - LM