ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2018

HOTĂRÂRE
14.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 563/A din 11 octombrie 2016 Tribunalul Covasna, secția civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 507/A/10.11.2016 a Tribunalului Covasna, întemeiată pe motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., formulată de revizuenta apelantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.; a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna și a declinat în favoarea Curții de Apel Brașov competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având ca obiect contrarietatea dintre decizia civilă nr. 410/A/06.10.2015 și decizia civilă nr. 507/A/10.11.2015, ambele pronunțate de Tribunalul Covasna.

Împotriva acestei decizii revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin încheierea din data de 18 ianuarie 2017 a dispus recalificarea căii de atac ca fiind apel și în temeiul art. 411 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa părților și pentru faptul că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 1307/2017 din 09 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă s-a constatat perimat apelul formulat de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 563/2016 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care a menținut-o.

Împotriva deciziei civile nr. 1307/2017 din 09 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.R.L..

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 06 decembrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 18 decembrie 2017.

Ambele părți au depus puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu a recursului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a constata nul recursul, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Totodată, conform art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În cauză se constată că recursul împotriva deciziei civile nr. 1307/2017 din 09 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin care a fost constatat perimat apelul formulat de revizuenta S.C. A. S.R.L., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și peremptoriu, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

Astfel, se observă că decizia recurată, prin care a fost constatat perimat apelul formulat de revizuenta S.C. A. S.R.L. a fost pronunțată la data 09 august 2017, iar din rezoluția de înregistrare a cererii de recurs la Curtea de Apel Brașov, dosarul de recurs, reiese că recursul a fost declarat și motivat la data de 22 august 2017.

Prin urmare, se reține că recursul revizuentei S.C. A. S.R.L. împotriva hotărârii de perimare a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în termen de 5 zile de la pronunțare, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul formulat de revizuenta S.C. A. S.R.L. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că partea nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate și să constate nul recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1307/2017 din 9 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Constată nul recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1307/2017 din 9 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2018
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, revizuenta SC A. SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 507/A
ÎCCJ 2013-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 800/2017
dispune asupra ei, prin rediscutarea cererii în cadrul apelului exercitat împotriva sentinței nr. 116/11.02.2016, s-a soluționat cererea revizuentei conform mențiunilor din încheierea de la termenul din 28.04.2016. În consecință, pentru toa
ÎCCJ 2019-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1607/2019
I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia Tribunalului Covasna Prin Decizia nr. 147/A/21.03.2017, pronunțată în Dosar nr. x/2016, Tribunalul Covasna, secția civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A., împotriva Deciziei nr. 577/A/11.1
ÎCCJ 2018-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3294/2018
judecată. 3. Tribunalul Covasna, secția Civilă, prin decizia civilă nr. 533/A din 3 octombrie 2017, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 55/19
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #145547)
e de art.509 alin.(1) pct.1 și 2 C. proc. civ.; a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna și s-a declinat în favoarea Curții de Apel Brașov competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe preveder
Sursă