ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 05 decembrie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării, anularea adresei nr. x/28.11.2018, precum și a raportului nr. x/26.11.2018 privind soluționarea contestației depusă de A. S.R.L., obligarea S.N. a Sării S.A. la admiterea contestației nr. 676/22.11.2018, înregistrată la S.N. a Sării S.A. sub nr. x/22.11.2018, în sensul anulării Raportului și a Comunicării nr. x/19.11.2018 și reanalizarea temeinică a tuturor ofertelor depuse, obligarea S.N. a Sării S.A. să acorde reclamantei accesul la studiul ofertelor tehnice depuse în cadrul Procedurii de licitație deschise pentru atribuirea Contractului de furnizare anvelope, camere de aer și taloane autovehicule și utilaje terasiere pentru sucursalele S.N. a Sării S.A., EMRM Vâlcea, în vederea argumentării punctuale privind neconformitatea acestora la cerințele dispuse în caietul de sarcini.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Oradea, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 58/CA/2019 din data de 20 martie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Oradea, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 98/2016, criticând modul în care pârâta a desfășurat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea unui contract de furnizare.

S-a mai reținut că procedura de licitație deschisă pentru atribuirea Contractului de furnizare anvelope, camere de aer și taloane autovehicule și utilaje terasiere pentru sucursalele S.N. a Sării S.A., EMRM Vâlcea s-a desfășurat în baza art. 67 alin. (4) din Regulamentul de achiziții al CNS S.A., deci în baza unei proceduri interne a pârâtei și nu în baza Legii nr. 98/2016.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că din interpretarea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că, pentru a putea fi considerată autoritate publică, se impune ca entitatea în cauză să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să fie organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale, calitate conferită de regulă prin lege, să acționeze în regim de putere publică, iar acțiunea sa să aibă ca scop satisfacerea unui interes legitim public, atribute conferite tot prin lege.

În raport cu aceste cerințe, a apreciat că pârâta Societatea Națională a Sării nu este o autoritate publică în înțelesul legii contenciosului administrativ, reținând prevederile art. 1 din H.G. nr. 767/1997, precum și dispozițiile art. 37 din H.G. nr. 767/1997, potrivit cărora acest act normativ se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale din Legea nr. 31/1990.

Astfel, a mai reținut că faptul că Statul este acționar majoritar și că potrivit art. 6 din H.G. nr. 767/1997, Societatea Națională a Sării - S.A. are ca scop îndeplinirea strategiei naționale stabilite pentru extracția, prelucrarea și comercializarea sării și a unor substanțe nemetalifere, nu modifică statutul acesteia, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din statut că pârâta este finanțată din venituri publice și nici că acțiunea acesteia satisface un interes public, nefiind astfel îndeplinite cerințele legale pentru a fi considerată autoritate publică, motiv pentru care a apreciat că acțiunea nu este de competența instanțelor de contencios administrativ, sens în care, în considerarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

2.2. Hotărârea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 4205/2019 din data de 07 iunie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării S.A., în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8, art. 10 alin. (1), alin. (1

1

), alin. (2), alin. (3), alin. (4), art. 2 alin. (1) lit. b) și c)din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 2, art. 7, art. 8 din H.G. nr. 767/1997, precum și art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 767/1997, din a căror interpretare coroborată a concluzionat că, în ceea ce privește competența materială, pârâta este asimilată unei autorități publice la nivel central, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004, dat fiind faptul că îndeplinirea strategiei naționale privind întregul proces de extragere, prelucrare și valorificare a sării și a unor substanțe nemetalifere satisface un interes public, motiv pentru care a făcut aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, apreciind că din punct de vedere material este competentă curtea de apel.

Din punct de vedere teritorial, s-a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport și cu data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât competența revine instanței de la sediul societății reclamante, aflat în Oradea.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu obiectul cauzei.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării, a solicitat anularea adresei nr. x/28.11.2018, precum și a raportului nr. x/26.11.2018 privind soluționarea contestației depuse de A. S.R.L., obligarea S.N. a Sării S.A. la admiterea contestației, în sensul anulării Raportului și a Comunicării nr. x/19.11.2018 și reanalizarea ofertelor depuse, obligarea S.N. a Sării S.A. să acorde reclamantei accesul la studiul ofertelor tehnice depuse în cadrul Procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea Contractului de furnizare anvelope, camere de aer și taloane autovehicule și utilaje terasiere pentru sucursalele S.N. a Sării S.A., EMRM Vâlcea, în vederea argumentării punctuale privind neconformitatea acestora la cerințele dispuse în caietul de sarcini.

Obiectul cauzei de față poartă asupra Procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea Contractului de furnizare anvelope, camere de aer și taloane autovehicule și utilaje terasiere pentru sucursalele S.N. a Sării S.A., EMRM Vâlcea, derulate în baza în baza art. 67 alin. (4) din Regulamentul de achiziții al CNS S.A., ce reprezintă o procedură internă a pârâtei și nu în baza Legii nr. 98/2016.

Stabilirea instanței competente să soluționeze cauza presupune analiza încadrării litigiului de față în materia contenciosului administrativ.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Noțiunea de autoritate publică este definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în desfășurarea activității sale, pârâta Societatea Națională a Sării S.A. nu acționează în regim de putere publică.

Conform art. 6 din Statutul Societății Naționale a Sării S.A. (Anexa 1 la H.G. nr. 767/1997):

"Societatea Națională a Sării - S.A. are ca scop îndeplinirea strategiei naționale stabilite pentru extracția, prelucrarea și comercializarea sării și a unor substanțe nemetalifere, prin efectuarea, cu respectarea legislației române, de acte de comerț, corespunzătoare obiectului de activitate aprobat prin prezentul statut", iar potrivit art. 7 din Statut:

"Societatea Națională a Sării - S.A., are ca obiect de activitate: 1. efectuarea de activități miniere (prospecțiune, explorare, dezvoltare, exploatare și preparare) în perimetrele în care a obținut licența; 2. activități de comerț intern și extern pentru aprovizionare și pentru valorificarea produselor obținute din activitatea proprie; 3. activități de proiectare, de construcții-montaj, confecționarea și repararea pieselor de schimb, transport, informatică, protecția mediului și orice alte activități și servicii necesare realizării obiectului principal de activitate."

Mai mult, conform art. 2 din Statut, Societatea Națională a Sării - S.A. este o societate comercială, având forma juridică de societate pe acțiuni, ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu propriul statut, iar din examinarea art. 1, reiese că aceasta este înmatriculată în Registrul Comerțului, aspecte ce vin să sublinieze în plus faptul că această entitate nu este o autoritate publică în sensul Legii contenciosului administrativ.

În consecință, Înalta Curte constată că, întrucât în desfășurarea activității sale pârâta nu acționează în regim de putere publică, aceasta nu are calitatea de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care litigiile referitoare la actele emise de pârâtă nu sunt litigii de contencios administrativ, astfel că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competența de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

De asemenea, se constată că Societatea Națională a Sării - S.A. nu are nici calitatea de autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016, care la art. 4 prevede că "au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi:

a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;

b) organismele de drept public;

c) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)".

Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) din textul de lege mai sus redat se înțeleg orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;

b) au personalitate juridică;

c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.

Astfel, nevoile de interes general, menționate la alin. (2) lit. a) au caracter industrial sau comercial, dacă entitatea înființată, în condițiile legii, de către o autoritate contractantă îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:

a) funcționează în condiții normale de piață;

b) urmărește obținerea unui profit;

c) suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale.

Prin urmare, reținând că potrivit art. 1 din H.G. nr. 767/1997, pârâta este o societate comercială pe acțiuni care se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și financiară și se finanțează din venituri proprii, aceasta nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 întrucât activitatea sa de extracție, prelucrare și comercializare a sării și a unor substanțe nemetalifere și de promovare a turismului la minele saline deschise vizitării are caracter industrial și comercial, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Astfel, cerința îndeplinirii cumulative a acestor condiții - inclusiv cea a lipsei caracterului comercial și industrial al activității achizitorului nu este îndeplinită.

În consecință, pârâta este o societate comercială, care urmărește obținerea de profit și care suportă propriile pierderi, nu este bugetară și obține venituri din prestarea obiectului de activitate, nu este autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 și nici autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004.

Un argument în plus este și acela că achiziția nu a avut loc pe SEAP ceea ce, de asemenea, conduce la concluzia că pârâta nu are calitate de autoritate contractantă.

De asemenea, pârâta nu are nici calitatea de entitate contractantă conform Legii nr. 99/2016 întrucât, potrivit art. 4 din acest act normativ, sunt considerate entități contractante doar cele care desfășoară una dintre activitățile relevante prevăzute la art. 5-11 din Legea nr. 99/2016 (în domeniul gazelor și energiei termice, în domeniul energiei electrice, în domeniul apei, în domeniul transporturilor, în domeniul porturi și aeroporturi, în domeniul poștei, în domeniul extracției de petrol și gaze naturale și în domeniul prospectării și extracției de cărbune sau de alți combustibili solizi).

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016:

"(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: (…)

b) autoritate contractantă - oricare dintre următoarele:

(i) autoritatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile publice;

(ii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile sectoriale;

(iii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii."

Pentru a exista un litigiu de contencios administrativ privind achizițiile publice trebuie ca una dintre părți să aibă calitatea de autoritate publică sau de autoritate contractantă, potrivit Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și ale Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Or, nu aceasta este situația în speța de față, unde atât reclamanta, cât și pârâta sunt societăți comerciale ce se supun, finalmente, Legii nr. 31/1990.

Față de aceste dispoziții legale și de Regulamentul de achiziții al SNS, actele contestate de reclamantă fac parte din procedura de achiziție derulată de pârâtă și nu constituie acte administrative independente care pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, litigiul de față este de competența instanței de drept comun, care este instanța civilă.

Conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Având în vedere că prezentul litigiu nu este evaluabil în bani, deoarece vizează etapa premergătoare încheierii unui contract civil, iar sediul pârâtei se află în Municipiul București, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării S.A., în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6425/2019
contencios administrativ și fiscal), s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărâr
ÎCCJ 2019-11-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6021/2019
alin. (1) din acest act normativ. 2.2. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 211/2019 din data de 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administ
ÎCCJ 2019-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2019
uție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei. Prin Sentința civilă nr. 1377/CA din 07.11.2018, Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și
ÎCCJ 2020-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5801/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a
ÎCCJ 2019-04-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2019
Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal Prin Sentința civilă nr. 8281 din 11 decembrie 2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauze
Sursă