ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2020

HOTĂRÂRE
30.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 08.07.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- obligarea pârâtului la emiterea unui ordin individual prin care să se stabilească sumele reprezentând despăgubiri la care au dreptul, în urma emiterii Ordinului nr. 85/C/04.01.2019, precum și plata acestor despăgubiri, actualizate cu indicele de inflație, la care se aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență nr. 3 din 8 februarie 2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Prin încheierea din data de 3 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

În esență, recurenții-reclamanți susțin că încheierea recurată cuprinde motive contradictorii și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material constând în art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Intimatul - pârât a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate.

Analizând cu prioritate regularitatea cererii de recurs, în baza art. 248 C. proc. civ., din perspectiva depunerii cererii de recurs cu semnăturile în original, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Înalta Curte reține că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au depus cererea de recurs în copie la Curtea de Apel București, aceasta fiind transmisă prin fax la data de 04.07.2019, recursul nepurtând semnătura în original a recurenților și, mai mult pe cererea de recurs sunt un număr de 14 semnături pentru cei 17 recurenți, fără a putea fi identificați recurenții ale căror semnături lipsesc.

De asemenea, și motivele de recurs au fost înaintate tot prin fax la data de 12.07.2019, respectiv în copie, și cuprind doar 7 semnături pentru cei 17 recurenți, fără a putea fi identificați nici de data aceasta recurenții ale căror semnături lipsesc.

Prin citațiile emise pentru termenele de judecată din 28.11.2019 și 30.01.2020, potrivit proceselor-verbale de înmânare de la dosar, recurenților-reclamanți le-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune în original tabelele cu numele și semnăturile acestora, atât pentru cererea de recurs, cât și pentru motivele de recurs, sub sancțiunea anulării cererii.

Mai mult, la 04.12.2019 și 29.01.2020, recurenților-reclamanți le-a fost adusă la cunoștință obligația stabilită de către instanță prin notă telefonică, procesele-verbale întocmite în acest sens aflându-se la dosar recurs.

Până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenții-reclamanți nu au complinit această lipsă a cererii de recurs, respectiv nu au depus în original tabelele cu numele și semnăturile acestora, atât pentru cererea de recurs, cât și pentru motivele de recurs.

În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, urmând a aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv cea a nulității cererii astfel formulate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 196 alin. (1) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. împotriva încheierii din 3 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Constată nul recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. împotriva încheierii din 3 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3757/2020
țe. Prin sentința civilă nr. 1028 din data de 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curții de Ape
ÎCCJ 2020-07-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3191/2020
acordare, ci de la data de 01,10-2016, când s-a făcut aplicarea art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, completată prin O.U.G. nr. 20/2016 si a Deciziei nr. 794/15.12.2016 emisă de Curtea Constituțională. S-a susținut că, în mod greșit,
ÎCCJ 2020-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5625/2020
., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, având ca obiect "obligare emitere act administrativ"; a anulat în parte, în privința reclamanților, Hotărârea nr. 10/17.03.2017 adoptată de Colegiul de conduce
ÎCCJ 2019-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2019
ității drepturilor salariale cuvenite și neacordate, începând cu data de 01.10.2015 și până la executarea acestei obligații. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sen
ÎCCJ 2024-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1057/2024
Ședința publică din data de 23 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictori
Sursă