ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4050/2019

HOTĂRÂRE
18.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4050/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016, reclamantul A. prin Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne și Departamentul de Informații și Protecție Internă a solicitat: 1. să se anuleze OMAI nr. 298/2011; 2. să se constate inexistența OMAI nr. 533/2005; 3. să se constate nulitatea OMAI nr. 533/2005; 4. să se constate că raportul de serviciu al reclamantului era suspendat de drept din inițiativa reclamantului; 5. să se anuleze dispoziția nr. II/384/4.02.2016 prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție; 6. să se anuleze OMAI nr. II/5791/20.04.2016 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului din motive disciplinare; 7. să fie repuse părțile în situația anterioară - starea de suspendare a raportului de serviciu; 8. să fie obligați pârâții la reintegrarea reclamantului în funcția anterioară și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 2.06.2015; 9. să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 230 din data de 17.01.2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. prin Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

I.2. Cererea de recurs.

Împotriva sentinței civile nr. 230 din data de 17.01.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 230/17.01.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne, B. și Departamentul de Informații și Protecție Internă, până la soluționarea definitivă a cauzei ca face obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 4 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Prin decizia nr. 640 din data de 19.02.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că, pentru a suspenda judecata cauzei pentru motivul prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Înalta Curte a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat, deoarece este de necontestat că există o strânsă legătură între cele două cauze ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 și dosarul nr. x/2016 având în vedere că s-a în ambele dosare solicitat și s-a și dispus anularea aceluiași Ordin MAI nr. 398/2011.

II.Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu privire la cererea de recurs cu care a fost învestită împotriva sentinței nr. 230 din data de 17.01.2017 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 6394 din data de 19.11.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimat recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 230/17.01.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne, B. și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în timpul prevăzut de lege, sancțiune determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părții.

Cauza care a provocat suspendarea a fost soluționată definitiv la data de 12.02.2018, prin decizia civilă nr. 760/12.02.2018 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conform art. 418 alin. (1) din C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. (…) (3) Perimarea se suspendată, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Curtea de Apel a constatat că termenul de perimare, suspendat până la soluționarea definitivă a cauzei care a provocat suspendarea, a început să curgă la data de 12.02.2018, împlinindu-se la 12.08.2018.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni, în baza art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a constatat perimat recursul.

Împotriva deciziei nr. 6394 din data de 19.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs se arată că termenul de 6 luni trebuie să curgă din momentul în care încetează suspendarea judecății, adică 6 luni de la data rămânerii definitive a deciziei dată în dosarul nr. x/2016, pronunțată la data de 12.02.2018.

Suspendarea recursului a intervenit prin decizia instanței ca urmare a existenței altei spețe de care depindea deslușirea speței de față; încetarea suspendării s-a produs automat la momentul în care instanța s-a pronunțat definitiv în speța de care depindea deslușirea speței de față; în niciun moment nu s-a pus problema dezinteresului față de proces; procesul nu a rămas în nelucrare din cauza recurentului și nici nu a fost tergiversat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații Direcția Generală de Protecție Internă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția inadmisibilității recursului motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel (...)". Împrejurarea că în cuprinsul dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului.

În concret, cauza care a determinat suspendarea judecății litigiului a fost soluționată definitiv la data de 12.02.2018, prin decizia civilă nr. 760 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Astfel, cum în mod corect a reținut instanța, termenul de perimare a început să curgă de la această dată și s-a împlinit la data de 12.08.2018. În toată această perioadă nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, sens în care la data de 19.11.2018 soluția pe care o putea pronunța Curtea de Apel nu putea fi alta decât cea a admiterii excepției perimării.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători".

Aceste dispoziții menționează în mod expres că hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, iar această sintagmă trebuie înțeleasă în sensul că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului, cu atât mai mult cu cât, în ultima teză a acestui articol se menționează în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului și cu privire la hotărârile pronunțate de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță ce în temeiul dispozițiilor art. 97 din același act normativ este competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității căii de atac, ca nefondată.

Cu privire la fondul cauzei, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 04.09.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2016, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost soluționat la data 12.02.2018, prin pronunțarea deciziei nr. 760 prin care au fost admise recursurile formulate de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinței civile nr. 3240 din 23.05.2017 și de recurentul - pârât Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva încheierii de ședință din 10.04.2017, respectiv a sentinței civile nr. 3240 din 23.05.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999)", în contradictoriu cu intimatul - reclamant C., s-a casat, în parte, sentința civilă recurată și în rejudecare a fost anulat art. 45 alin. (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 298/2011, s-a respins în rest cererea de anulare a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 298/201, ca lipsită de interes și s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române la plata de daune morale, ca nefondată. De asemenea, s-a menținut în rest sentința civilă recurată și s-a respins cererea intimatului-reclamant de obligare a părților recurente la plata de cheltuieli de judecată în recurs, ca nefondată.

Înalta Curte constată incidența în cauză a prevederilor art. 416 alin. (2) și (3) C. proc. civ., care prevăd că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, nefiind considerat cauză de perimare acea situație în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și a dispozițiilor art. 418 C. proc. civ., referitoare la suspendarea cursului perimării pe perioada suspendării judecății, având în vedere că suspendarea judecății s-a dispus de instanță în temeiul dispozițiilor art. 413 C. proc. civ.

Din actele dosarului rezultă că într-adevăr, dosarul nr. x/2016 a fost soluționat de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.02.2018 prin pronunțarea deciziei nr. 760, ce a fost comunicată reclamantului la data de 10.05.2018.

În sarcina recurentului-reclamant nu se poate reține starea de pasivitate întrucât prin cererea formulată la data de 05.11.2018, recurentul A. a solicitat reluarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2016 ca urmare a primirii citației emise la data de 27.09.2018 pentru discutarea perimării.

Înalta Curte constată că, ultimul act de procedură îndeplinit în dosar, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. este comunicarea deciziei nr. 760/12.02.2018, de la acest moment începe să curgă termenul de perimare, instanța în mod greșit s-a raportat la data pronunțării deciziei 12.02.2018 și nu la data comunicării 10.05.2018.

Or, calculând termenul de 6 luni începând cu data de 10.05.2018 se constată că la data 05.11.2018, când recurentul a solicitat reluarea judecății, nu se împlinise termenul de perimare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului, va admite recursul, va casa sentința atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării recursului.

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Ministerul -afacerilor Interne.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât A., împotriva sentinței nr. 6394 din 19 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării recursului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2017
anularea Dispoziției Directorului General al DGPMB din 9 martie 2016 prin care reclamantul a fost destituit disciplinar din poliție; 8. anularea Dispoziției DGPMB din 19 aprilie 2016 prin care se constată încetarea raporturilor de serviciu
ÎCCJ 2019-12-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6580/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 noiembrie 2016, sub nr.
ÎCCJ 2018-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a cont
ÎCCJ 2020-07-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2020
de intimatul-pârât fiind un mesaj comunicat prin poșta electronică, nesemnat, pretins provenit de la Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul, adresat Secretariatului General al Ministerului Afacerilor Interne. Prin urmare, la dosarul
ÎCCJ 2019-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2019
care se constată și se sancționează fapta de victimizare. A respins restul pretențiilor ca nefondate. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și pârâtul Consil
Sursă