ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2019

Ședința publică din data de 25 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.01.2018 sub nr. x/2019, ca urmare a disjungerii cererii privind pe reclamantul A. din dosarul nr. x/2018, Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul a solicitat, pentru membrii de sindicat indicați în tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, obligarea acestuia să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților pe ultimii 3 ani, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009 și la normele ulterioare, inclusiv făcând aplicarea deciziei CCR nr. 794/2016, fără a ține seama de coeficienții de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință de 197,33 RON cu sediul în anexa 1 abrogată prin O.G. nr. 38/2003 și art. II din O.G. nr. 8/2008 și să achite reclamanților diferențele între drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale ce vor rezulta din recalculare, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 39 din data de 8 ianuarie 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale de a soluționa cererea disjunsă privind pe reclamantul A. și a declinat în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul", în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului, indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat, iar în prezenta cauză, potrivit tabelului anexă, reclamantul A. are domiciliul în județul Mehedinți.

Prin sentința nr. 139 din data de 5 aprilie 2019 Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de reclamant, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în baza dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 28 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social și aplicabilitatea deciziei nr. 1/2013 - I. C. civ..J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii care a statuat că " …. instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

S-a apreciat, de asemenea, că decizia nr. 1/2013 continuă să producă efecte chiar și în contextul modificării prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, dat fiind sediul din București al sindicatului reclamant s-a constatat că Tribunalul București este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" pentru membrul său de sindicat - reclamantul A. îl reprezintă obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș la acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 27.09.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus enunțat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acestuia (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece acesta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar și interesul promovării acțiunii.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, dispoziții ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că la momentul formulării acțiunii acesta avea domiciliul în Strehaia, jud. Mehedinți (tabel dosar Tribunal București), localitate în raza teritorială a Tribunalului Mehedinți, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2019.