ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4364/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 08.01.2018 sub nr. x/2019 ca urmare a disjungerii cererii privind pe reclamantul A. din dosarul x/2018, reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul a solicitat, pentru membri de sindicat indicați în tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, obligarea acesteia să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților pe ultimii 3 ani, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009 și la normele ulterioare, inclusiv făcând aplicarea deciziei CCR nr. 794/2016, fără a ține seama de coeficienții de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință de 197,33 RON cu sediul în anexa 1 abrogată prin O.G. nr. 38/2003 și art. II din O.G. nr. 8/2008 și să achite reclamanților, diferențele între drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale ce vor rezulta din recalculare, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, precum și plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 38 din 08.01.2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

În esență, în considerentele sentinței, Tribunalul București a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Apreciind că prin textul de lege citat anterior se stabilește o competență teritorială exclusivă la domiciliul reclamantului, a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Gorj.

2.2. La data de 22.02.2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, care prin sentința nr. 625 din 19 iunie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București și în baza disp. art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Gorj a reținut aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 1/2013 -I. C. civ..J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Tribunalul Gorj a apreciat chiar și în contextul modificării prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative (în vigoare de la 02.08.2018), că dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 1/2013 - I. C. civ..J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu și-au pierdut aplicabilitatea, instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii având în vedere atât reglementările din Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor cât și cele din Legea dialogului social nr. 62/2011, că în astfel de litigii instanța de la sediul sindicatului este instanța competentă.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii vizează obligarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș să recalculeze drepturile salariale ale reclamantului B. pe ultimii 3 ani, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009 și la normele ulterioare, inclusiv făcând aplicarea deciziei CCR nr. 794/2016, fără a ține seama de coeficienții de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoarea de referință de 197,33 RON cu sediul în anexa 1 abrogată prin O.G. nr. 38/2003 și art. II din O.G. nr. 8/2008 și să achite acestuia diferențele între drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale ce vor rezulta din recalculare, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, precum și plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul în numele și pentru membrul său de sindicat numitul B..

Înalta Curte în stabilirea competenței teritoriale are în vedere prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 212/2018, conform cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În litigiile privitoare la reprezentarea membrilor de sindicat de către sindicatele la care aceștia sunt afiliați, Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat de-a lungul timpului o jurisprudență bogată în ceea ce privește conflictele negative de competență.

Au existat o serie de decizii care s-au raportat la opinia exprimată de Înalta Curte prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, dar au fost și decizii în urma cărora s-a apreciat ca instanță competentă, instanța de la domiciliul reclamantului, luându-se în considerare sediul sindicatului.

Au existat însă și decizii prin care s-a apreciat că, în stabilirea competenței în litigiile formulate de sindicate pentru membrii săi trebuie avute în vedere, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018) prin care se stabilea o competență teritorială alternativă, reclamantul putând introduce acțiunea ori la instanța de la domiciliul său, ori la cea de la domiciliul pârâtului.

În urma pronunțării unor decizii diferite în regulatorul de competență privitoare la modul de stabilire a competenței în litigii promovate de sindicate în numele membrilor săi, Înalta Curte cu unanimitate a stabilit prin Procesul-verbal al ședinței din 22 mai 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție că, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

În speță, având în vedere data la care acțiunea a fost introdusă de către reclamant, după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale nu mai sunt neclarități, alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituind o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului, iar alin. (4) (nou introdus) al art. 10 din aceeași lege aduce și mai multe lămuriri privitoare la regulile de competență ce trebuie respectate atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Având în vedere dispozițiile indicate mai sus, Înalta Curte constată că reclamantul B. își are domiciliul în localtitatea Turceni, jud. Gorj astfel că, Tribunalul Gorj este instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.