ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.09.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., toți prin Sindicatul Polițiștilor din România "PP.", au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților pe ultimii 3 ani, prin raportare la prevederile Legii 330/2009 și la normele ulterioare, inclusiv făcând aplicarea Deciziei CCR nr. 794/2016, fără a ține seama de coeficienții de ierarhizare ai funcțiilor de poliție și valoare de referință de 197,33 RON cu sediul în anexa 1 abrogată prin O.G. nr. 38/2003 și art. II din O.G. nr. 8/2008 și să achite reclamanților, diferențele între drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale ce vor rezulta din recalculare, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 28 din 8 ianuarie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a dispus disjungerea cauzei și formarea de dosare noi pentru fiecare dintre reclamanții A., G., J., L., T., FF. și II.
A admis excepția necompetenței sale teritoriale pentru restul reclamanților și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București s-a raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 și a constatat că competența teritorială este instituită printr-o normă de ordine publică fiind reglementată o competență teritorială exclusivă la domiciliul reclamantei indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat.
2.2. Prin Sentința civilă nr. 559 din 15 aprilie 2019, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ, a admis excepția privind necompetența sa teritorială, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
A constatat conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
În motivarea acestei soluții, Tribunalul Timiș a reținut, în esență, că în prezenta cauză sesizarea instanței s-a făcut de către Sindicatul Polițiștilor din România "PP." în numele funcționarilor publici și nu de funcționarii publici reprezentați de sindicat, astfel că din punct de vedere teritorial competența de soluționare a acestei cauze nu mai aparține completurilor de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Timiș, ci completurilor specializate din cadrul Tribunalului București, la sediul reclamantului, în raport cu RIL nr. 1/2013 al ÎCCJ.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamanți, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 10.12.2018), care statuează în mod expres că:
"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".
Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:
"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".
Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Polițiștilor din România "PP." nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece au calitatea de titulari dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii.
În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.
În aceste condiții, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Timiș, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., H., I., K., M., N., O., P., Q., R., S., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., GG., HH., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., toți prin Sindicatul Polițiștilor din România "PP." și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.