ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2018

Ședința publică din data de 7 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub număr de dosar x/2016 din 14 decembrie 2016, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 71/2016 al B.E.J. B.. A fost contestată și încheierea de încuviințare executare silită emisă de Judecătoria Măcin la data de 17.11.2016. S-a solicitat și întoarcerea executării silite și restabilirea situației de fapt anterioare executării. De asemenea, s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, precum și restituirea contravalorii taxei judiciare de timbru.

Soluționând cauza, prin încheierea din 10 februarie 2017, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "B.", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI. Astfel, a constatat nulitatea titlului executoriu în baza căruia s-a încuviințat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 71/2016 al BEJ B.. A anulat executarea silită însăși ce face obiectul dosarului de executare mai sus menționat. Totodată, a admis capătul de cerere privind întoarcerea executării și în consecință: a dispus restabilirea situației anterioare executării. A obligat intimata C.N.A.D.N.R. S.A - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, să-i plătească contestatorului cheltuieli de judecată în sumă de 524 RON, reprezentând onorariu avocat și c/valoare fotocopiere dosar executare. A respins ca prematur formulat capătul de cerere privind restituirea taxei judiciare de timbru.

Apelul declarat intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE -S.A.(C.N.A.D.N.R.-S.A.) - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CONSTANȚA împotriva acestei încheieri a fost admis. A fost schimbată încheierea din 10 februarie 2017 a Judecătoriei Măcin, în sensul că a fost respinsă contestația la executare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 97/C din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17 ianuarie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată asupra contestației poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeași normă.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Constanța, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 542/2017 din 26 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.