ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1858/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 octombrie 2017 sub nr. x/1/2017 contestatorii A. și B. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 pct. 2 și 3, art. 505 alin. (1), art. 506 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., desființarea deciziei nr. 1342 din 26 septembrie 2017 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2017.

În motivare, contestatorii au arătat că sunt nemulțumiți de soluția adoptată prin decizia sus-menționată în sensul că, deși Curtea de Apel Oradea a stabilit că judecata cauzei trebuie realizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, această instanță, în mod nejustificat, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată, fără a acorda un nou termen de judecată, la care aceștia să se prezinte cu un avocat care să le reprezinte interesele.

Contestatorii au mai arătat că au solicitat revizuirea și în baza dispozițiilor art. 322 pct. 3 C. proc. civ., respectiv pentru motivul că obiectul pricinii, deși există fizic, și-a pierdut, pe parcursul proceselor, caracterul de locuință ce se putea cumpăra în temeiul Legii nr. 112/1995, devenind monument istoric de arhitectură

În acest sens, contestatorii au arătat ca termenul de revizuire pentru situația reglementată de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este de o lună de la cel din urmă act de executare, termen în care aceștia s-au încadrat.

Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii arată că instanța a refuzat soluționarea cauzei mai înainte de a se putea aduce argumente în sprijinul judecării ei, sens în care hotărârea astfel pronunțată se impune a fi desființată.

Prin precizările formulate la data de 25 octombrie 2017 contestatorii au reiterat faptul că au fost respectate dispozițiile art. 322 pct. 3 raportat la art. 324 pct. 2 C. proc. civ. și au arătat că anularea contractului de vânzare-cumparare încheiat de către aceștia, cu S.C. C. S.A., în temeiul Legii nr. 112/1995, este nelegală iar punerea în executare a hotărârilor judecătorești ale Curții de Apel Oradea a fost făcuta la 3 ani de la pronunțarea lor, executare atacată în termen de către conîestatori.

Împrejurarea că apartamentul ar fi fost revendicat de către foștii proprietari a fost dovedită abia spre finalul judecății, iar la nivelul anului 2002, când contestatorii au tăcut demersuri pentru cumpărare, imobilul apartament nu era monument istoric, după cum nici la data de 8 septembrie 2009 nu avea această clasificare, întrucât nu fusese "clasat" în acest sens, condiție legală obligatorie.

Lista monumentelor istorice din județul Bihor, inventariate și clasate, a fost realizată abia în anul 2010, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 670 bis din octombrie 2010, la 1 an de la cumpărare.

Apartamentul în cauză, aflat într-un imobil cu 15 apartamente din care 13 cumpărate de foștii chiriași, nu poate fi considerat nici în prezent monument istoric în condițiile Legii nr. 422/2001.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele;

În mod prioritar oricărei analize, întrucât contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 503 pct. 2 și 3, art. 505 alin. (1), art. 506 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că, având în vedere data declanșării litigiului, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de 18 septembrie 2009, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., (respectiv, 15 februarie 2013), în cauză sunt incidente dispozițiile vechii reglementari procedurale, sens în care cauza va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, care reprezintă sediul materiei.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-i numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prin decizia nr. 1342 din 26 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, (contestată în prezenta cauză) s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de contestatori, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 668 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, reținându-se că a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorii sunt nemulțumiți de faptul că cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și reiau critici privind cererea de revizuire întemeiată pe pct. 3 al aceluiași articol, aspecte care nu au făcut obiect de analiză pentru Înalta Curte, învestită exclusiv cu soluționarea cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de către Curtea de Apel Oradea.

De asemenea, contestatorii sunt nemulțumiți de împrejurarea că excepția de tardivitate a cererii de revizuire a fost pusă în discuție fără a li se acorda un termen de judecată pentru a-și angaja apărător și reiterează aspecte de fond ale cauzei legate de regimul juridic al imobilului, obiect al acțiunii în revendicare, chestiuni ce nu pot fi însă analizate prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, întrucât, de asemenea, nu se încadrează în motivele expres prevăzute de lege specifice contestației în anulare.

Nu au fost deduse judecății, conform motivelor formulate de către contestatori, aspecte care să vizeze greșeli materiale în soluționarea recursului și nici omisiunea de cercetare a vreunui motiv de recurs în sensul art. 318 C. proc. civ.

Susținerile contestatori lor, în legătură cu modalitatea de calcul a termenului de exercitare a revizuirii, nu relevă vreo eroare materială, ci confuzia acestora în legătură cu textul de lege incident cauzei și reținut ca atare în decizia supusă contestației în anulare.

Astfel, contestatorii arată că au respectat termenul prevăzut de art. 324 pct. 2 C. proc. civ. în ceea ce privește invocarea cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 3, prin care se reține că termenul de o lună curge "de la cel din urmă act de executare". însă, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea contestată, înalta Curte nu a fost învestită și nu a analizat o astfel de situație, ci a statuat asupra termenului de declarare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum este reglementat de art. 324 pct. I, prin care se reține că termenul de revizuire curge "în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute Ia punctul 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri".

Prin urmare, verificând condițiile de admisibilitate a criticilor deduse judecății prin prezenta contestație în anulare, Înalta Curte reține că susținerile contestatori lor nu se circumscriu niciuneia din ipotezele prevăzute de dispozițiile legale menționate, care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestației în anulare speciale, obiectul contestației în anulare (hotărârea dată în recurs) neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele conținute expres în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 1342 din 26 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2017.