ÎCCJ, Decizia nr. 34/2006

Revizuire. Retragerea cererii de revizuire

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuire

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

C. proc. pen.,

art. 459

În cazul în care apelantul revizuent își retrage cererea de revizuire, instanța de apel - învestită cu judecarea apelului împotriva sentinței prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire - admite apelul, desființează sentința pronunțată de prima instanță și ia act de retragerea cererii de revizuire, în conformitate cu Decizia nr. 34/2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât efectele acestei decizii pronunțate în recurs în interesul legii nu au încetat, nefiind incidente dispozițiile art. 474

1

C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 95/A din 21 martie 2019

Prin sentința nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuenții A. și B. împotriva sentinței penale nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați revizuenții să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin sentința penală nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, a fost condamnat revizuentul B.:

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- la 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca revizuentul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 86

3

C. pen. anterior.

A fost condamnată revizuenta A. la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Conform art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

Prin decizia penală nr. 434 din 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis apelul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate revizuentului B., în sensul că aceasta urmează să fie executată în regim de detenție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și respinse, ca nefondate, apelurile revizuenților.

Asupra cererii de revizuire formulată în prezenta cauză, prima instanță a reținut, în esență, că nu s-au depus acte sau nu rezultă împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la judecata în fond și apel a cauzei privind pe revizuenți, că hotărârea de condamnare nu se bazează pe declarația mincinoasă a martorului denunțător C. și nici pe comiterea infracțiunii de fals de către comisarul șef D. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Împotriva sentinței nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, revizuenții B. și A. au declarat apel, fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Prin memoriul depus la data de 19 martie 2019, apelanții revizuenți au solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și să se ia act de retragerea/renunțarea la cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Cluj, precum și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanță.

Poziția procesuală exprimată prin memoriul menționat a fost reiterată de către apelantul revizuent B. la termenul din data de 21 martie 2019, acesta depunând, totodată, și declarația notarială dată de apelanta A., prin care aceasta arată că își retrage cererea de revizuire.

În argumentare, invocând Decizia nr. 34/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, precum și dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 9 și art. 406 C. proc. civ., a susținut că renunțarea la judecată poate fi făcută, verbal sau prin cerere scrisă, oricând; a considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate.

Prin urmare, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., renunțarea la judecată se poate face în apel sau în căile extraordinare de atac, iar instanța, luând act de renunțare, va dispune anularea hotărârii.

Apelanții revizuenți au apreciat că situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile specifice cererii de revizuire își găsesc rezolvarea prin aplicarea dispozițiilor procesual civile, întrucât în Codul de procedură penală nu sunt prevăzute dispoziții contrare celor din normele procesual civile invocate, iar conform art. 2 C. proc. pen., procesul penal se desfășoară potrivit legii.

Cu privire la obligația de plată a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanță, au solicitat stabilirea unei sume modice, arătând că suma respectivă este mare în raport cu cheltuielile generate de judecarea cauzei la fond, precum și în raport cu practica judiciară, în sensul că pentru cererile de revizuire respinse ca inadmisibile se stabilesc cheltuieli de judecată de câte 100 - 150 lei.

Examinând apelurile în raport cu dispozițiile legale incidente, precum și prin prisma susținerilor apelanților revizuenți, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, în principal, următoarele:

Referitor la poziția procesuală exprimată de către apelanții revizuenți cu privire la cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Cluj, deși legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în conținutul normelor procesual penale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii și posibilitatea de a se lua act de manifestarea de voință a părții în sensul retragerii cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că o atare posibilitate este consacrată de Decizia nr. 34/2006 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin care s-a statuat că „instanța învestită cu soluționarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire și contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de această manifestare de voință.”

Neintervenind niciuna din situațiile care să conducă la încetarea sau modificarea efectelor deciziei menționate, așa cum prevăd dispozițiile art. 474

1

C. proc. pen., se constată că sunt aplicabile în continuare prevederile acesteia, având efect obligatoriu, potrivit legii.

Astfel, din considerentele acestei decizii reiese că situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile specifice cererii de revizuire trebuie să își găsească rezolvarea firească, adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să li-l dea prin exprimarea liberă a voinței sale, întrucât „a considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ. care, reglementând procedura de drept comun în această privință, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din același cod, este aplicabil și în materia dreptului penal.”

Se observă că dispozițiile art. 246 C. proc. civ. anterior, care prevedeau că „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, au fost înlocuite prin intrarea în vigoare la 15 februarie 2013 a noului Cod de procedură civilă cu dispozițiile art. 406 din acest cod, în temeiul cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, aplicabile și în materie penală conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Totodată, în considerarea aspectelor enunțate se constată că, pe lângă normele procesual penale care reglementează, în mod expres, posibilitatea părții care a formulat o cerere de a o retrage până la închiderea dezbaterilor [respectiv: art. 22 alin. (1) C. proc. pen. - partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel, art. 415 C. proc. pen. - retragerea apelului, art. 425

1

alin. (3) C. proc. pen. - retragerea contestației, art. 436 alin. (3) C. proc. pen. - retragerea recursului în casație, art. 275 alin. (2) C. proc. pen. - în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea], jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, valorifică principiul disponibilității (în sensul că partea care adresează instanței o cerere poate oricând să renunțe la judecarea ei) și în alte materii în care nu există o reglementare specială pentru situațiile în care partea își manifestă voința în sensul retragerii cererii formulate (

exempli gratia

: încheierile nr. 926/2016, nr. 17/2016, nr. 237/2016 - în materia plângerii reglementate în art. 340 C. proc. pen., sentințele nr. 793/2016, nr. 410/2016 - în materia strămutării judecării cauzei, decizia nr. 211/A/2016 - în materia contestației în anulare).

Ca atare, dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora „când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză”, Înalta Curte de Casație și Justiție este îndreptățită să ia act de retragerea cererii de revizuire formulată de revizuenții B. și A. în condițiile existenței unei manifestări de voință a acestora în acest sens.

Față de această împrejurare, întrucât obligația de plată a cheltuielilor judiciare avansate de stat, ocazionate de judecarea cauzei în fond, revine în continuare revizuenților în baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., procedând la o nouă evaluare prin raportare la etapa procesuală în care se află cauza, respectiv examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire conform art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind suficient un cuantum mai mic decât cel stabilit de către prima instanță.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile declarate de revizuenții B. și A. împotriva sentinței nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori.

A desființat sentința penală apelată și, rejudecând:

A luat act de retragerea cererilor de revizuire formulate de revizuenții B. și A. împotriva sentinței penale nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj.

A obligat apelanții revizuenți la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecarea cauzei în fond.