Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2012
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2012

HOTĂRÂRE
09.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 9470 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta D.F., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” București, a fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentele la aceasta în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva chematului în garanție M.E.C.T.S., cu sediul în București, sector 1, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” și a fost obligată chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență a reclamantei și suplimentele la aceasta în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități de 50 de lei pe zi de întârziere de la expirarea termenului de 30 de zile până la aprobarea efectivă. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S., considerând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

3. Soluția instanței de recurs În baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, motivul de nelegalitate, de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ce vizează încălcarea competenței unei alte instanțe, motiv de recurs invocat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., din oficiu și având în vedere că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, în baza art. 312 alin. (1) și 6 C. proc.

civ., va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competență soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, care sunt absolvenți ai Universității „S.H.” Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. În cauza de față, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C.T.S, împotriva sentinței civile nr. 7470 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2012
ție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, pentru reclamanți și intervenienți, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penali
ÎCCJ 2013-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7141/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 149 din 5 mai 2012, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 581 din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a
ÎCCJ 2012-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2012
Universitatea S.H. la plata sumei de 2.804,3 RON cheltuieli de judecată. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție și obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență pentru r
ÎCCJ 2013-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6594/2013
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a de contencios administrativ și fis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă