ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4668/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin sentința civilă nr. 9470 din 9 decembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta D.F., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” București, a fost obligată pârâta

Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licență și

suplimentele la aceasta în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

prezentei hotărâri.

A fost respinsă

cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva chematului în

garanție M.E.C.T.S., cu sediul în București, sector 1, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” și a fost

obligată chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diploma de licență a reclamantei și suplimentele la

aceasta în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub

sancțiunea plății de penalități de 50 de lei pe zi de întârziere de la

expirarea termenului de 30 de zile până la aprobarea efectivă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S., considerând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea

cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

de recurs

În baza art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, motivul de nelegalitate, de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ce vizează încălcarea

competenței unei alte instanțe, motiv de recurs invocat în baza art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., din oficiu și având în vedere că hotărârea a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, în baza art. 312 alin. (1) și 6 C. proc. civ., va

admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competență soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, care sunt absolvenți ai Universității „S.H.”

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această

definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut

statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public,

în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București,

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de

utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de

învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome

sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

Potrivit art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează

în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1

lit. d) C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la

emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ revine secției de

contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului București, competent și din

punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin.

(6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.C.T.S, împotriva sentinței civile nr. 7470 din 9 decembrie 2011

a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.