ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 581 din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a admis cererea principală formulată de reclamantele C.S., B.D. și P.N., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, - a obligat pârâta Universitatea S.H.
să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, - a obligat pârâta Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, - a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H., în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, - a obligat pârâții la cheltuieli de judecată către reclamante 2700 lei onorariu avocat, 8 lei taxă timbru, 0,6 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte constată că deși recurentul-pârât a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 25 a dosarului, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii". Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc.
civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței civile nr. 581 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.